Butuceni - un sat tradițional

TIPĂREȘTE

Pe lângă vestigiile istorice și lăcașurile mănăstirești săpate în stâncă, la 50 km de Chișinău, zona Orheiului Vechi uimește prin autenticitatea satelor care păstrează intacte formele arhitecturale arhaice specifice secolelor XIX și XX. În imediata apropiere a Mănăstirii Peștera se află un mic muzeu etnografic. Acolo am văzut o gospodărie tradițională țărănească simbolică pentru arhitectura satelor de pe ambele maluri ale Răuțului. După ce am studiat și am fotografiat casa, interioarele, precum și anexele sale - bașca (locuința de vară, răcoroasă, adâncită în stâncă și utilată cu plită, sobă și cuptor), beciul, loznița, râșnița (care servea la măcinarea grânelor) și cotețul păsărilor, am coborât în satul Butuceni.

Pe promontoriul Butuceni, în partea relativ orizontală, în 1904 s-a construit biserica satului (cu hramul Sf. Maria) ale cărei turle vizibile de la mare depărtare se înalță către cer înnobilând peisajul. Latura dispre râu a promontoriului este foarte înaltă și abruptă, pe alocuri chiar periculoasă, dar de cealaltă parte o cărare - și ea destul de abruptă, dar accesibilă dacă înaintezi cu băgare de seamă - coboară și duce în Butuceni, satul situat chiar la baza dealului. Ceea ce văzuserăm la muzeul etnografic de lângă mănăstire urma să vedem la scară mult mai mare în acest sat, la fiecare gospodărie de acolo. Nota specifică a zonei este dată în special de arhitectura stâlpilor de la porți. Tradițional, porțile sunt confecționate din lemn sau din nuiele împletite, dar - mai nou - sunt confecționate și din metal vopsit și ornamentat în diverse feluri. Indiferent din ce sunt făcute, ele au două părți distincte - poarta mare și poarta mică (portița) delimitate de trei stâlpi masivi, pătratici, din piatră. Aceștia sunt vopsiți preponderent în "albastru de Orhei", au în partea superioară mici elemente sculptate asemănătoare unor flori de nufăr, iar pe partea dinspre drum sunt ornamentați cu simboluri astrale sau cu figuri geometrice.

Gospodăriile sunt delimitate cu ziduri de piatră. Toate casele au prispe cu stâlpi sculptați în piatră sau în lemn, au tindă și o "casă mare" adică o cameră pentru oaspeți. Interioarele sunt împodobite cu diverse țesături, broderii și tot felul de alte ornamente lucrate manual.

Ca o surpriză pentru noi, ghida ne-a propus servirea mesei de prânz la una dintre pensiunile rustice din acest sat. Nouă (adică prietenei mele și mie) ni s-a părut cam devreme pentru prânz mai ales pentru că micul dejun de la Vila Verde - Chișinău - hotelul care ne găzduise peste noapte, fusese bun și îndestulător.

Restaurantul Eco Resort Butuceni, amenajat într-o casă țărănească autentică, cu ziduri de piatră, cu poartă tradițională, cu prispă mare decorată cu știuleți de porumb despănușați și cu o mulțime de cuiburi de rândunele, ne-a atras și pe noi. Așadar, am intrat și am urcat în încăperea de la etaj pregătită pentru grupul nostru (ghida telefonase în prealabil anunțându-ne sosirea). E greu de descris acest restaurant inedit, aglomerarea de obiecte tradiționale care decorează interiorul, obiectele de uz curent aflate la vedere, de aceea las fotografiile să spună mai mult. Parterul cu podeaua acoperită cu țesături țărănești încă mai păstrază cuptorul care acum este doar un decor, un loc pe care stau la murat borcanele cu castraveți. Peste tot sunt policioare mici, din lemn, pe care sunt așezate căni, ulcele și borcane. Cele câteva trepte de lemn pe care urci până la mansardă sunt mărginite de o balustradă, de fapt de un buștean foarte puțin fasonat. Grinzile de lemn, masa lungă, cu bănci acoperite cu velințe de lână, vița de vie care suie până în dreptul micilor ferestre, toate dau acestui local o notă aparte.

Ghida ne-a povestit că împreună cu un grup de români a sărbătorit Paștele acolo, la Eco Resort Butuceni. Ne-a mai spus că proprietarul restaurantului a cumpărat și alte case rustice din sat pe care - îmbinând cât s-a putut de subtil tradiția cu cerințele omului modern - le-a amenajat ca locații de cazare. În una dintre ele a amenajat - ce credeți? - o piscină de toată frumusețea. După prânz, în plimbarea noastră prin satul Butuceni, am văzut și am fotografiat casa transformată în piscină acoperită, de asemenea am văzut și piscina exterioară care ocupă o bună parte din curtea unei alte pensiuni. Dar, înaintre de a povesti despre ceea ce am văzut prin sat, să revin la restaurant.

Așezate la o masă de lângă ferestruică, eu și prietena mea am decis să încercăm o zamă de găină cu tăiței de casă. Cum nu ne era foame, am suplimentat doar cu câte o plăcintă cu brânză și cafea. În cești albe (de oraș), aburindă, cafeaua ne-a fost adusă prima. Am vociferat surprinse, dar în final am spus: "Acum, lăsați-o, o vom bea rece, la sfârșit!" Nici acum nu știu dacă a fost o greșeală din partea lor sau așa se obișnuiește acolo. Brusc, mi-am amintit de un alt obicei din părțile Basarabiei: salata de vară, din legume proaspete, se servește simplă, înaintre de ciorbă și nu la felul principal. Așa o fi fost și cu cafeaua noastră. În fine… "câte bordeie, atâtea obiceie". Farfuriile, bolurile, cănile, ulcelele pentru vin, toate sunt din lut ars, maronii și pictate. La Restaurant Eco Resort Butuceni doar tacâmurile, ceștile pentru cafea, șervețelele și vinul îmbuteliat sunt în stil contemporan.

Câteva prețuri (în lei moldovenești): zamă sau borș (nu știu care e deosebirea, dar - e clar - în Basarabia sunt preparate deferite) - 45 lei, friptură cu brânză și mămăliguță - 75 lei, cartofi cu brânză - 40 lei, sarmale - 45 lei, murături - 25 lei, compot - 20 lei, plăcinte - 40 lei, cafea - 20 lei. Cam atât am reținut.

Plata se putea face atât în lei moldovenești, cât și în lei românești, convertirea făcându-se pe loc, raportul fiind de 4,5/1. Am făcut plata la plecare, la recepție și nu la masă așa cum eram obișnuiți. Atunci am observat - afișată la vedere - o diplomă de onoare acordată pensiunii la concursul "Contribuție la dezvoltarea turismului în Republica Moldova în anul 2016" când a fost apreciată drept "cea mai reprezentativă structură de primire turistică cu funcții de cazare de tip pensiune agroturistică".

După prânz, așa cum fusese inițial hotărât, am luat-o la pas pe drumul liniștit al satului privind și fotografiind ziduri de piatră, porți și fântâni pictate, precum și mansarde cu ferestruici cu perdeluțe albe, dantelate. Pensiunea cu piscina acoperită, încălzită, a fost pentru noi ceva nemaiîntâlnit. Nu piscina în sine ne-a uimit, ci situarea ei sub un acoperiș din lemn și stuf, între pereți acoperiți cu covoare moldovenești cu arhaici trandafiri roșii, având alături bănci de scândură și stâlpi de lemn, de fapt doar simple trunchiuri de copaci.

Ca pe un muzeu, am vizitat și locația de cazare. Camerele de închiriat sunt în cel mai autentic stil popular, cu priciuri de piatră, dar cu saltele bune pentru un confort sporit, cu tot felul de țesături, dar cu băi moderne, dotate cu tot ceea ce dorește omul contemporan.

Butuceni este un sat ecologic, mașinile sunt acceptate, dar automobiliștii sunt rugați să respecte viteza de 10 km/h. Pe drumul principal se văd mai multe însemne în acest sens.

Interesant mi s-a părut că în acest sat patriarhal de pe malul Răuțului, la 50 km de Chișinău și la 18 km de orașul Orhei, se organizează un festival de muzică clasică. Aflat la a III-a ediție, festivalul este programat să aibă loc în perioada 3-5 iunie pe o întindere verde, lângă pădure. Scena în aer liber era în curs de amenajare atunci când am trecut noi pe acolo.

În deplasarea noastră prin sat, spre locul în care ne aștepta autocarul, într-un spațiu deschis de lângă stâncă, un meșter popular cioplea butuci de ulm pregătindu-i pentru lucru. Pe o măsuță, lângă drum, câteva dintre operele lui sculptate își așteptau cumpărătorii.

Nu vreau să închei fără a aduce la cunoștință un amănunt care pe mine m-a impresionat. Dacă ajungeți acolo, venind dinspre sat, pe lângă podul de peste Răuț, este posibil să fiți abordați de un băiat. Nu este un cerșetor. Este curat, politicos și vă va spune timid: "Eu vreu ca sî vî povistiesc!", iar dacă aveți răbdarea să-l ascultați, veți vedea ce bine cunoaște și cât de frumos expune el istoria Orheiului Vechi. Desigur, o mică răsplată îl va bucura și vă va mulțumi.

---

VIZUALIZĂRI: 4050 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI