Mini vacanţă la Bologna

TIPĂREȘTE

Anul acesta, la începutul primăverii, ne-am propus să mergem într-o mică vacanţă, undeva peste hotare, în perioada sărbătorilor pascale. Am lăsat alegerea destinaţiei pe mâna soartei, adică a companiilor de transport aerian low cost. După câteva zile de studiat preţurile am concluzionat încântată: „Mergem la Bologna! ” Găsisem o ofertă foarte convenabilă: preţ pentru două persoane dus-întors cu Wizz Air – 399 lei. Plecarea din Otopeni – chiar de Paşte. După ce am cumpărat biletele de avion, am avut timp suficient să ne documentăm asupra destinaţiei, în primul rând citind impresiile de pe AFA. Am aflat lucruri foarte utile la care sper să adaug şi eu informaţii proaspete. Plănuiam un program relaxat: trei zile să batem la pas domol străzile Bolognei iar într-una să vedem Florenţa. Am rezervat pe booking cazare pentru patru nopţi cu mic dejun la o pensiune aproape de centrul oraşului vechi – B&B Casa della Zia.

Ca şi cu alte ocazii, am mers cu maşina până la Otopeni, unde am lăsat-o într-o parcare contra cost (60 lei /5 zile) până la întoarcere. Cei de la parcare ne-au asigurat transportul la /de la aeroport cu un microbuz.

Odată ajunşi la Bologna, pe aeroportul „Guglielmo Marconi” (mic şi foarte bine organizat), ne-am îndreptat spre ieşire unde aflasem că sunt automatele pentru bilete la AeroBus şi staţia din care pleacă acest autobuz care face legătura cu oraşul. Ne-am descurcat cu biletele (sunt indicaţii simple în limba engleză, aparatul primeşte bancnote şi monede, dă rest). Preţul unui bilet de AeroBus este de 6 euro pentru o singură călătorie şi poate fi folosit apoi pe mijloacele de transport în comun timp de 75 de minute. La fiecare urcare, trebuie validat în aparatele speciale din autobuze, are o săgeată care indică exact poziţia în care trebuie introdus în aparat. AeroBusul vine în staţie la interval de 11 minute. Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul lor: aerobus.bo.it/en

Până în centrul oraşului sunt două staţii (Pontelungo şi Ospedale Maggiore), a treia este Mille (centrul) iar cap de linie este Stazione Centrale, gara. Nu am cronometrat, dar drumul de la aeroport până în oraş nu cred că a depăşit 20 de minute. Noi am coborât în gară de unde am luat autobuzul 21 care ne lăsa în Piazza Malpighi, aproape de pensiune (din Piazza Malpighi se ajunge uşor oriunde în oraşul vechi). La întoarcere am luat AeroBusul exact din aceeaşi staţie în care ne-a lăsat, unde sunt de asemenea automate de bilete. Biletele pentru autobuzele care circulă în oraş costă 1,30 euro şi sunt valabile 75 de minute pe orice autobuz, dar trebuie validate la fiecare urcare. Se pot cumpăra, din câte am văzut, de la mai toate barurile din centrul oraşului. Oricum, Bologna se parcurge foarte uşor la pas, noi am folosit bilete doar pentru drumul de la /spre gară şi doar pentru că eram cu bagaje, altfel se fac 25-30 de minute pe jos de la gară până în centrul vechi. E bine ştiut că în staţii există orarele şi traseele autobuzelor care trec pe acolo. De asemenea, după ora 21 nu mai sunt curse, dar poate orarele se mai modifică.

Prima impresie (privind pe geamul autobuzului), a fost de civilizaţie, curăţenie şi ordine. Se remarcă imediat celebrele porticuri şi culoarea dominantă a clădirilor – roşu cărămiziu. După ce ne-am cazat am ieşit să facem un tur de familiarizare, înarmaţi cu indispensabila hartă pe care am împrumutat-o de la pensiune. Fiind şi Paştele catolic, străzile erau pline de oameni care se plimbau relaxaţi. Ne-am îndreptat spre Piazza Malpighi unde se înalţă impresionanta biserică San Francesco apoi spre Piazza Maggiore, spectaculoasă atât prin arhitectură cât şi prin dimensiuni. De prisos să mai spun că tot ceea ce ni se ivea în faţa ochilor ne uimea şi ne încânta deopotrivă... Catedrala San Petronio, Palazzo dei Notai, Palazzo comunale, Palazzo di Re Enzo, Palazzo del Podesta, toate mărginesc Piazza Maggiore. Statuia lui Neptun este tot în renovare şi, din păcate, nu am putut zări nimic din ea. Ne-am continuat plimbarea pe Via Rizzoli până la cele două turnuri înclinate, Asinelli şi Garisenda pe care se proiectau spectaculos razele apusului. Nu intenţionam pentru acea primă seară nimic mai mult decât o plimbare în recunoaştere, dar o întâmplare ne-a schimbat planurile: priveam oarecum amuzaţi coada uriaşă de la intrarea în turnul Asinelli, făcându-ne planul să-l vizităm în următoarele zile, mai de dimineaţă, când va fi mai puţină lume, când soţului meu i-a atras atenţia un anunţ afişat lângă casa de bilete: turnul urma să intre în renovare până în iulie, începând de a două zi! Ne-am hotărât să nu ratăm ocazia şi ne-am aşezat cuminţi la rând. Problema era că se apropia ora 19 - ora închiderii... Am avut mare noroc: am intrat în ultima serie de vizitatori. Biletul a costat 3 euro de persoană. Am urcat cu destulă greutate cei 97 de metri ai turnului pe scările înguste şi tocite de lemn, dar eforturile ne-au fost răsplătite de spectacolul oferit de imaginea oraşului la apus. Oricum, şi urcarea în sine e o aventură!

În zilele următoare ne-am străduit să vedem cât mai multe din ceea ce oferă acest oraş frumos (şi tot nu am reuşit...) Harta este de mare ajutor, de asemenea dispunerea oraşului vechi, unde se poate ajunge oriunde pe jos. Am început totuşi în prima zi plină a excursiei noastre cu o călătorie „pe sus”: voiam să ajungem la Santuario di Madonna di San Luca, o biserică situată în afara Bolognei, pe o colină, la 300 de metri deasupra oraşului. Sanctuarul a fost construit pentru a găzdui o icoană miraculoasă a Fecioarei. Oraşul este legat de acest sanctuar prin cel mai lung portic din lume (aproape patru km), are 666 de arcade, şi a fost conceput să adăpostească procesiunile religioase ale icoanei (tradiţie care datează din anul 1433). Turiştii pot alege între a parcurge acest drum pe jos sau cu San Luca Express, un titicar care pleacă din Piazza Maggiore din oră în oră. Ne-am gândit să nu ne forţăm puterile, mai ales după urcarea în turn din seara anterioară, şi am ales titicarul. Biletul costă 10 euro de persoană dus-întors şi se achiziţionează la faţa locului de la însoţitorii de bord. Am primit odată cu biletele şi o hartă a oraşului cu orarele şi traseele autobuzelor turistice, recomandări culinare, obiectivele turistice etc. A fost o investiţie înţeleaptă, pentru că drumul nu numai că e destul de lung, dar este şi în pantă. (În schimb, e spectaculos, merge în paralel cu porticul şi ne-am hotărât să ne întoarcem pe jos, să nu ratăm această experienţă – de, la coborât mulţi viteji se-arată!) Odată ajunşi am rămas uimiţi de perspectiva care ni se deschidea înainte: coline verzi şi cerul albastru, cât vezi cu ochii, cu sanctuarul profilându-se impresionant. Am urcat (5 euro de persoană – care sunt consideraţi donaţie) şi în domul basilicii de unde vede o panoramă foarte frumoasă a împrejurimilor. După cum spuneam, ne-am întors pe jos, pe sub portic şi nu am regretat, am putut vedea multe lucruri interesante: parcuri, câteva vile frumoase, Porta Saragozza.

În restul timpului am mers doar la pas, descoperind cu încântare alte locuri: Piazza San Stefano mi s-a părut deosebită cu pavajul din pietre rotunjite, ea adăposteşte abaţia cu acelaşi nume, care are nişte curţi interioare frumoase şi câteva coloane romane folosite la construcţia uneia dintre bisericile care compum ansamblul; biserica Santa Maria dei Servi care e uriaşă; foarte mult ne-a plăcut Palazzo d'Archiginnasio, ale cărui holuri sunt opere de artă, unde am vizitat (3 euro/pers.) Teatrul anatomic şi aula Stabat Mater. Plimbările pe sub porticurile celebre au fost de asemenea un prilej de încântare, pentru că unele au tavane pictate şi coloane spectaculoase. Zona universităţii era mai aglomerată şi destul de murdară: mulţi tineri, terase pline, graffiti, gunoaie, grupuri care cântau, artişti stradali... Fiind oraş universitar, sunt multe librării în care poţi să te odihneşti răsfoind o carte.

În ce priveşte siguranţa turiştilor, Bologna mi s-a părut un oraş liniştit, am circulat şi după lăsarea întunericului, şi pe străduţe mărginaşe dar nu am văzut nimic dubios. Citisem că e plin de hoţi şi am fost foarte atenţi la bani şi acte. Oamenii sunt amabili şi dornici să te ajute, am primit informaţii de câte ori am întrebat, ba chiar şi fără să întrebăm, mai ales în biserici venea câte un bătrânel şi ne povestea. Sunt mulţi tineri de culoare (refugiaţi?), bine îmbrăcaţi, cu telefoane, care te abordează cu un “hi, my friend” dar te lămureşti repede că vor bani, sunt destul de insistenţi. În gară erau nişte pirande care se ofereau să ajute călătorii să ia bilete de la automate

Gara e destul de mică, sunt puncte de informare, personal care e dispus să te ajute. Pentru Florenţa cumpărasem biletele online de pe site-ul trenitalia.com şi nu a mai fost nevoie să le validăm. Altfel biletele se cumpără de la automate şi se validează pe peron.

Cât despre mâncare... pot să spun că e imposibil să stai flămând în Bologna. Ai de unde alege, sunt o grămadă de localuri pentru toate buzunarele. Noi suntem amatori de mâncare gătită, caldă, şi în prima seară am descoperit un restaurant care avea politica de tipul mănânci cât poţi contra unei sume fixe. Aşa am avut parte de o cină gustoasă de tip bufet self-service, cu o grămadă de preparate calde, gustoase, de calitate, cu specific italian, şi două băuturi la alegere pentru 7 euro de persoană. Ne-am lămurit ulterior că fusese o ofertă de Paşte, pentru că preţul în zilele următoare era de 10 euro, iar băuturile erau fixe: apă şi cafea. Dar am rămas fideli acestui tip de localuri (am mai descoperit unul după aceea) pentru că astfel am putut gusta (câte puţin) din muuulte preparate.

Nu am avut timp să ne plictisim, (nici măcar să ne odihnim), în această mini vacanţă la Bologna, nu ne-am grăbit, am făcut multe poze, am făcut febră musculară de atâta mers (şi nu am fost peste tot), am mâncat bunătăţi, am mers la întâmplare pe străduţe fără să ne mai uităm pe hartă. Am rămas încântaţi de bogăţia culturală, arhitectonică şi spirituală a Bolognei, de bucuriile estetice pe care le oferă, având totodată impresia că am stat prea puţin, că nu am avut timp destul pentru a le savura.

---

VIZUALIZĂRI: 6042 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI