Densuș — veniți creștini la rugăciune!

TIPĂREȘTE

Țara Hațegului, un ținut plin de istorii, unele probabil ascunse de ochiii noștri încă mulți ani de acum înainte dar oricum un ținut în care misterele se țin lanț și ne ispitesc să le citim măcar și să le cunoaștem atât cât ne este îngăduit. Biserica din Densuș, un alt mister pe pământ românesc, o biserică ciudată ce se ivește în spatele unui bust de piatră al autorului acelei spectaculoase “Dacia preistorică”, N. Densușianu (dacă vreți să aflați mai multe despre această mare familie, celebră prin mulții intelectuali pe care i-a dat de-a lungul timpului dar și prin Sofia, "mama Densușienilor", o femeie dârză, celebră prin scrisoarea ei ce a străbătut deceniile și în care cere națiunii române să-i urmeze exemplul fiilor ce suferă în temnițe pentru drepturile lor, citiți "Densușienii- corespondență", o carte document.)

Biserica Sf. Nicolae din Densuș este cea mai veche biserică de piatră din sud-estul Europei în care s-au ținut slujbe neîntrerupt timp de secole. Despre ctitorul ei nu se cunoaște nimic. Este amintită oficial într-un act din 2 mai 1360 referitor la “un scaun de judecată” când a participat și un preot pe nume Dalc. Istoricii sunt împărțiți, unii cred că a fost ridicată în sec. XIII, alții în XIV - XV iar unii consideră că a fost un templu roman care, după retragerea Aureliană, a fost trecut la creștinism. Există și părerea că inițial pe acest loc a fost un templu dedicat lui Zamolxis iar la ocupația romană acesta a fost transformat în templu păgân dedicat zeului Marte. Ideea templului lui Zamolxis, susținută de istoricul Nicolaie Densușianu, se pare că are o bază solidă căci la unele săpături arheologice recente, sub o placă din podeaua bisericii, pe partea stangă în naos, s-au descoperit urme de ceramică specifică dacilor cât și obiecte de cult folosite in sanctuarele lor.

De asemeni, se spune că biserica a fost de fapt un mausoleu ridicat generalului Longinus Maximus, cel care a comandat garnizoanele romane după primul război romano-dac. Prieten cu împăratul Traian, a fost ucis de daci sau, după o altă ipoteză, s-a sinucis pentru a-l obliga pe Traian să-i atace pe daci în timpul ultimei campanii de cucerire romană pe aceste teritorii. Dar caii funerari de pe stâlpul lui au alura celor desenați în templele precreștine descoperite în Roma. În sprijinul acestei teorii stă frumoasa coloană, una din cele patru ce susțin turla și care are gravat pe ea “Zeilor Mani, Gaius Longinus Maximus care a trăit 58 de ani, Iulia Afrodisia soție, pentru că a binemeritat i-a pus… ” (textul este incomplet, este vorba de piatra de mormânt iar Manii sunt numele ce se dădeau sufletelor morților ce deveneau, în credința popoarelor italice zei mai mici, ocrotitori ai casei și familiei). Există și o versiune legată de numele lui Longinus, soția sa Afrodisia ar fi trecut la creștinism la câțiva ani de la moartea generalului și ar fi contribuit la transformarea mausoleului în biserică, plătind construcția altarului și cupolei.

Biserica are două hramuri, Sf. Prooroc Ieremia la 1 mai și principal Sf. Nicolae la 6 decembrie.

Biserica este atipică pentru a fi construită de la început creștin ortodoxă. Privită din exterior, frapează prin acoperișul acoperit cu piatră din plăci suprapuse care lateral seamănă cu un porumbel dar și cu cei doi lei funerari ce stau spate-n spate deasupra altarului, animale specifice culturii romane și nu dacice. De asemeni, zidurile sunt lucrate dintr-un amalgam de pietre de râu cimentate, plăci fasonate specifice clădirilor dacice dar și multe bucăți de statui, capiteluri romane, părți din pietre funerare cu diverse inscripții, olane, cărămizi, toate bănuite a fi fost aduse din ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, ridicată între anii 108 - 110. Pronaosul este sprijinit aproape în totalite pe patru stâlpi din pietre funerare romane, unele având inscripții de Imperator sau Genuina dar și cai și lupi specifici dacilor. Pronaosul nu are acoperiș. Părerile sunt împărțite, chiar pe locul unde acum este satul Densuș au existat multe construcții romane și localnicii au găsit multe resturi din acele ziduri pe care le-au folosit în gospodăria proprie, deci este mai plauzibilă ideea că biserica a fost ridicată cu materiale locale decât să fie cărate de la mare distanță. Esențial, bisericile creștine au altarul orientat spre răsărit, aici altarul este mai mult spre sud. Și ca misterul să fie și mai adânc, există și o cruce celtică pe unul din stâlpi dar la săpături s-au găsit și alte obiecte ciudate precum scutul dacic cu un leu în mijloc sau inscripții latine ce anunțau sărbători dace.

Masa altarului, cel mai sacru loc dintr-o biserică ortodoxă, este tot atipică, este de fapt o placă funerară romană cu inscripții latine. După unii cercetători este chiar placa funerară a generalului Longinus. Legenda spune că uneori, în timpul Liturghiei, placa altarului este pal fluorescentă. Mister, magie, divinitate, doar Dumnezeu și preotul știu!!

S-a stabilit că oricare ar fi fost rostul construcției inițiale, aceasta a suferit modificări în sec. XIII iar în sec. XIV - XV i-au fost adăugate câteva mici incinte, refaceri în timpul cărora s-au rotit pietrele zidurilor și s-au folosit trei tipuri de mortar.

Pictura inițială se pare că a fost făcută în sec, XV căci există conservată data pe una din porțiunile nedistruse, 1443 (“la anul 6953, luna octombrie 23”), ca și semnătura simplă, Ștefan, aceeași cu a pictorului de la biserica azi ruină, Sf. Nicolae de la Curtea de Argeș. Fondul picturii este sau a fost, albastru, un alt obiect de studiu printre specialiști. Deosebite sunt icoanele, unele unice în țara noastră precum “Sf. Treime de la Densuș” unde Isus și Dumnezeu tatăl sunt îmbrăcați în straie populare românești din zona Hațegului iar Sf. Duh este un porumbel. Tot așa pe un stâlp, Fecioara îl ține în brațe pe Isus copil, acesta purtând cămașa populară hațegană. Și icoana Sf. Marina care lovește cu ciocanul un diavol pe care-l ține de păr este tot unicat în iconografia românească. Toți sfinții sunt reprezentați într-o combinație de pictură bisericească bizantină cu influiențe folclorice specifice zonei.

Din păcate pictura bisericii a fost distrusă parțial în timpul Reformei transilvane 1566 - 1733 când aici oficiau pe rând preoții calvini ce nu suportau icoanele bizantine (aceștia le întorceau pe cele mobile cu fața la perete când oficiau slujba) și preoții ortodocși le readuceau în poziția normală în altă zi. Apoi turcii au distrus mobilierul arzându-l, au scobit gurile sfinților și probabil și ochiii. Calvinii au găsit scuza, ritualuri de magie neagră au distrus picturile dar și ei au vopsit pereții cu var ce a distrus prin actiunea lui o parte a frescei!

Și această biserică a fost propusă spre dărâmare în sec. XIX, noroc cu autoritățile din Budapesta care au văzut în ea un monument rar. Și înainte de 1989 era considerată deosebită căci se afla pe un timbru românesc. Michael Guest, fost ambasador SUA la București, a vizitat-o atât oficial cât și în particular iar refacerea picturii se datorează în special celor 20 000 $ donați de ambasada SUA după anul 2002.

Legenda Zafirei

Preotul și criticul literar Aron Densușianu a transcris legenda care circula pe la 1860 în zona Densușului, numita “Peștera Zafirei” si în care este vorba despre o fată de oameni urâți, răi dar bogați ce o doreau măritată cu un bărbat bătrân, slut dar și el foarte bogat. La sărbătoarea de armindeni ce se ținea în sat, fata se îndrăgostește de un băiat sărman și frumos din satul vecin. S-a înfiripat o dragoste rară, distrusă de tatăl fetei, cel care a bătut crunt băiatul. Zafira s-a ascuns într-o firidă a bisericii unde a stat multe luni, coborând doar noaptea să-și caute hrană. Într-o zi, auzindu-și tatăl că plătește pe cel ce i-o aduce acasă și că o va lăsa să-și ia de soț pe cine vrea, îl crede mincinos și se aruncă de sus. Sătenii spun că încă se mai aud noapte prin curtea bisericii bocetele Zafirei.

Biserica aceasta unde s-a sinucis un om, unde există acele firide considerate loc de sacrificii pe vremea romanilor, cele trei gemulețe laterale pe unde se spune că se aruncau intestinele animalelor sacrificate, un loc tenebros și care după canoanele ortodoxe trebuia părăsit, are o misterioasă atracție ce depășește puterea unei mărețe catedrale, aici parcă simți puterea nevăzută a divinității cum te înconjoară și pătrunde. Nebănuite sunt încercările și puterile credinței!

În 1991 biserica aceasta a fost propusă pentru lista UNESCO.

În curtea bisericii se mai află încă și casa memorială a parohului Aron Densușianu, istoric și publicist, unul din membrii familiei vechi a Densușienilor, primul care a primit numele acesta legat de numele satului.

Despre biserica aceasta unicat în zidurile căreia se împletesc memoriile istoriei românești, ne-au vorbit cu sufletul ghizii deosebiți pe care i-am avut la întâlnirea anuală AFA de la Cinciș în 2016. Desigur că cei ce ați fost acolo vă amintiți și alte istorii spuse de ei, apoi crucile amestecate din cimitir aparținând diverselor culte, despre pietrele cu semnele geologice, despre multe altele, oameni pe care i-am fi ascultat mult timp cu plăcere și interes dacă nu ne grăbeam spre locul petrecerii de la Cinciș.

Biserica aceasta “fără pereche în toată românimea” cum o numea Iorga, se presupune a fi cea mai veche biserică creștină de piatră de la noi, prima biserică pe teritoriul Daciei se crede. Se cunoaște că aici slujbele s-au ținut neîntrerupt de 700 de ani, chiar și pe vremea comunismului, cu ușile închise și în ger. De aici s-au răspândit în lume cântări bisericești aparte, specifice zonei Hațegului, interpretate inițial după Liturghie de cantori și enoriași, pricesnele. Ele au o origine necunoscută, poate păgână dar seamănă oarecum cu doinele noastre muntenești și de aceea mai sunt numite și “liturghiile doinite”. Așa cum spunea cea care le-a răspândit în toată țara și la românii de pretutindeni, acestea erau și sunt interpretate de enoriașii ce sprijină cu fruntea pietrele vechi și reci ale Densușului, ca o rugă sau ca o mulțumire că s-a înfăptuit slujba, ca o legătură cu pământul istoric. Și nu în ultimul rând, acoperă cu rugăciuni timpul cât preotul miruiește credincioșii, astfel că oamenii sunt feriți în biserică de un păcat lumesc, bârfa.

Mariana Anghel, hațegană de origine, are cele mai frumoase pricesne cu care ne încântă - multe dedicate Învierii - și ce altceva aș ruga să fie atașat articolului decât “Veniți creștini la rugăciune”, pricesna ei filmată în biserica Densuș, alături de preotul care trăiește cu toată puterea trecutul și prezentul locului.

Fie ca sunetul de toacă ce răsună în bisericile tradiționale în cele trei zile de mare doliu creștin să vă dea puterea de a trece peste toate greutățile vieții, peste patimi și ură, să vă facă mai buni și mai înțelepți, să dăruiți celor din jur lumina iertării și a iubirii! Iar pricesnele acestea și clopotul tăcut trei zile, din joia mare până la momentul când vesel și victorios anunță lumii Învierea, să vă aducă tuturor celor ce sunteți membri AFA, Lumina Sfântă în suflete, în case, în familiile voastre și în familia noastră AFA!

---

Webmaster, te rog să atașezi

WWW. youtube.com/watch? =s5dVvZFQg4c Veniți creștini la rugăciune/ Mariana Anghel

---

VIZUALIZĂRI: 1285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI