Perla Dunării

TIPĂREȘTE

Orice aşezare umană – fie ea sat, oraş ori ditamai metropola –, nu are decât de câştigat în frumuseţe din vecinătatea cu o apă – fie ea râu, lac ori mare. Iar când apa cu pricina se cheamă Dunărea, spectacolul e garantat!

Din acest punct de vedere, dintre cele patru capitale (Viena, Budapesta, Bratislava şi Belgrad) străbătute de bătrânul fluviu, cea maghiară pare să fi tras lozul mare. Cele nouă poduri ale sale şi priveliştea apei curgând liniştită între malurile mărginite de clădiri impresionante nu au egal prin comparaţie cu peisajele urbane ale suratelor dunărene.

Nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată când am poposit în Budapesta s-a nimerit să ne cazăm în BUDA, zona vestică, de pe dealuri, a oraşului. Aşa încât ne-a fost cel mai la îndemână să pornim în explorare începând cu Dealul Géllert, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, asta după ce am traversat parcul umbros care îl înconjoară, în care am admirat statuia regelui Ştefan. Situat la cca. 140 m înălţime faţă de nivelul Dunării la Budapesta, dealul poartă numele unui episcop benedictin veneţian (Gerard, transcris în limba maghiară ca Géllert) chemat în ajutor de regele ungar Ştefan pentru a ajuta la creştinarea supuşilor săi. Legenda spune că în 1046 el ar fi fost ucis de păgânii maghiari, fiind rostogolit, închis într-un butoi, de pe deal în apele Dunării.

Aruncăm o privire în grota Sfântului Gerard, în interiorul căreia a fost amenajată o mică biserică şi salivăm trecând pe lângă o terasă unde fierbe la foc mic un monstru de ceaun cu gulaş :P, apoi ne îndreptăm spre Citadela situată pe culmea dealului, fortăreaţa ridicată de austrieci după înfrângerea Revoluţiei maghiare de la 1848. După ce, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din ziduri au suferit stricăciuni, citadela a fost complet restaurată. Pe o terasă artificială din faţa ei a fost amplasată uriaşa Statuie a Libertăţii sau Monumentul Eliberării, vizibil de la distanţă din multe puncte din oraş. Urcată pe un soclu de 26 m, statuia cu înălţimea de 14 m reprezintă o femeie ţinând deasupra capului o frunză de palmier, în timp ce la baza soclului sunt alte două sculpturi de dimensiuni mai mici. Iniţial, monumentul construit în 1947 avea menirea de a comemora eliberarea Ungariei de către Armata Roşie, dar după 1990 inscripţia de pe soclu a fost modificată, astfel încât să-i omagieze pe toţi cei care „şi-au sacrificat vieţile pentru independenţa, libertatea şi prosperitatea Ungariei”.

Tot pe deal, având în spate o colonadă semicirculară, a fost înălţată în 1904 Statuia episcopului Gerard, înfăţişat ţinând victorios în mâna dreaptă o cruce.

Dar cei mai mulţi vizitatori suie dealul pentru panoramele superbe ale oraşului, cu vedere spre celălalt mal al Dunării şi spre frumoasele poduri ce o traversează. Nici noi nu facem excepţie şi ne „tragem” de zor în poze.

Şi dacă tot am pomenit de poduri, să menţionez câteva dintre ele, mai exact pe cele mai frumoase şi mai cunoscute.

Podul cu lanţuri sau Podul Széchenyi, proiectat de un inginer englez şi inaugurat în 1849, a fost primul pod permanent care a legat Buda de Pesta. Are 202 m şi era la acel moment unul dintre cele mai lungi poduri din lume. Decoraţiunile din fier forjat şi leii de la ambele capete îl recomandă şi drept unul dintre cele mai frumoase. Pe seama leilor circulă o legendă: artistul ar fi uitat să le sculpteze limbile, fapt remarcat de un copil la inaugurare. Drept urmare, oripilat de greşeală, artistul s-ar fi sinucis aruncându-se în Dunăre... :(

Podul Libertărţii, de 333 m lungime, situat la poalele dealului Géllert, a fost primul pod în întregime conceput şi realizat de inginerii şi muncitorii unguri, fiind dat în folosinţă în 1896 în prezenţa împăratului Franz Iosif, al cărui nume l-a şi purtat iniţial. Frapează prin culoarea verde şi decoraţiunile din vârfurile pilonilor, înfăţişând o pasăre asemănătoare cu şoimul – turul –, des amintită în mitologia maghiară.

Podul Margareta a fost proiectat şi construit de specialişti francezi între 1872-1876. Interesant la această realizare inginerească este faptul că la un moment dat, venind dinspre Pesta, podul o ia brusc la stânga către Insula Margareta, cele două segmente îmbinându-se într-un unghi de 165 de grade.

Podul Elisabeta poartă numele celebrei Sissi, a cărei statuie se află la baza dinspre Buda, şi a fost construit între 1897-1903, fiind la acea vreme cel mai mare pod suspendat din lume. Se spune că ar fi fost favoritul împăratului Franz Iosif, soţul lui Sissy. Puternic bombardat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la fel ca toate celelalte poduri din Budapesta, nu a putut fi refăcut după planurile originale, alegându-se soluţia pilonilor legaţi cu cabluri albe.

Revenind „pe uscat”, nu pot să nu amintesc că la poalele dealului Géllert se află una dintre cele mai emblematice clădiri ale oraşului: Hotelul Géllert, construit în 1916-1918 în stilul vienez Secession (Art Nouveau). Că Budapesta este supranumită „oraşul spa” datorită apelor sale termale şi minerale o ştim cu toţii, iar complexul balnear găzduit de această construcţie impunătoare, cu turnuri conice, cupolă de sticlă şi ornamentaţii bogate din fier forjat, este celebru în întreaga lume. Grozav mi-ar fi plăcut să intru măcar în lobby, dar m-am sfiit! :(

Continuăm să explorăm malul vestic al Dunării şi ajungem la Dealul Castelului, situat la circa 170 m deasupra nivelului apei, locul care adăposteşte un sit arheologic şi cele mai importante cladiri medievale şi muzee ale Budapestei. Noi am urcat pe jos, însă se poate ajunge şi cu funicularul Sikló, construit în 1870, care trece pe deasupra Podului cu lanţuri.

Aici prima oprire o facem la Castelul Buda sau Palatul Regal, impozanta clădire ce domină oraşul cu cupola ei centrală. Construcţia sa a fost demarată în secolul al XIII-lea şi continuată în veacul următor de Carol Robert de Anjou şi Ludovic I al Ungariei, când a devenit reşedinţa curţii regale, iar mai târziu de Sigismund de Luxemburg şi Matei Corvin, acesta din urmă adăugându-i detalii decorative de inspiraţie renascentistă. Bibliotheca Corviniana rivaliza la acea vreme, potrivit cronicarilor, cu biblioteca familiei florentine Medici. După bătălia de la Mohács din 1526, turcii otomani învingători au distrus parţial castelul, care a fost reconstruit sub domnia lui Carol III, a Mariei Tereza şi a lui Franz Iosif. O ultimă lovitură a primit-o edificiul în bombardamentele din 1945. Complet restaurat, el adăposteşte acum mai multe instituţii culturale de mare însemnătate: Galeria Naţională. Muzeul de Istorie al Budapestei, Biblioteca Naţională Széchényi şi Muzeul de Artă Contemporană.

Nu am avut niciodată suficient timp la dispoziţie pentru a le vizita, dar am pătruns în Curtea Leilor şi am admirat statuia regelui Matei Corvin.

Mergând mai departe, ajungem la Biserica Mátyás, numită şi Biserica Încoronării, lăcaşul religios unde erau botezaţi, cununaţi, încoronaţi şi înmormântaţi membrii familiilor regale maghiare. Tradiţia spune că o primă biserică a fost ridicată aici în 1015 de regele Ştefan cel Sfânt, dar a fost distrusă de mongoli. Clădirea în stil gotic, cu garguiele şi dantelăria sa ornamentală, pe care o vedem în prezent a fost ridicată între 1255-1370. Matei Corvin, care s-a cununat de ambele dăţi în această biserică, este cel care a renovat turnul sudic.

Imediat în spatele bisericii se află Bastionul Pescarilor, construit în stil neogotic şi neoromanic între 1895-1902 şi numit aşa după bresla pescarilor, care era responsabilă în Evul Mediu cu apărarea acestei porţiuni din zidurile oraşului. Este o terasă cu sapte turnuri, care simbolizează corturile celor şapte căpetenii de trib care au condus poporul maghiar la sfârşitul secolului al IX-lea. Locul este încântător şi asaltat de turişti, atraşi de panoramele superbe ale Dunării şi malului opus, dar şi de mulţimea de artişti stradali care îşi expun operele în aer liber, în speranţa unor vânzări profitabile.

Este acum momentul să trecem Dunărea pentru a explora, măcar un pic, şi PESTA.

Şi vom începe cu... o gustare. :) Nu numai pentru că ni s-a făcut foame, dar şi fiindcă piaţa centrală din Budapesta, construită la începutul secolului al XX-lea în stil Art Nouveau, este în sine o construcţie care merită toată atenţia. Dar când pătrunzi în interior, Doamne, ce de arome şi culori îmbietoare: cârnaţi şi tot feluri de alte mezelicuri, cărnuri, brânzeturi, fructe şi legume, condimente care îţi gâdila nările cu mirosurile lor, şi câte şi mai câte... :P E structurată pe două nivele şi de la etaj, unde se află nişte „împinge-tava”, admirăm printre pilonii de fier forjat, parterul în care sunt expuse într-un colţ şi nişte costume de artă populară. Ne astâmpărăm foamea cu un şniţel (gulaşul se terminase) cam uscat, din câte mi-am amintit revăzându-mi grimasa în poză :(, după care o luăm din loc.

Încotro? Spre Váci Utca, cea mai celebră stradă din Budapesta şi prima declarată pietonală în ordine cronologică. De-a lungul său se aliniază magazine scumpe, ţintind spre buzunarele dolofane ale turiştilor – nu e şi cazul nostru, din păcate :(( –, precum şi multe restaurante cu specific maghiar şi crame la subsol, unde poţi gusta din celebrul gulaş în acompaniament de muzică populară.

Ne mulţumim să aruncăm un ochi spre vitrine pentru că ne grăbim să ajungem pe Dohány Utca la Marea Sinagogă, a doua ca dimensiune din lume după cea din New York. A fost ridicată între 1844-1859 în cartierul evreiesc. Îi admirăm stilul bizantin şi cele două turnuri, simbol al coloanelor din Templul lui Solomon. În al Doilea Război Mondial mulţi evrei, alungaţi în ghetou, şi-au găsit adăpost aici, dar alţii au murit şi au fost înmormântaţi în cimitirul din curtea din spate. Păstrăm un moment de reculegere în memoria lor, apoi pornim mai departe.

Următoarea oprire o facem la Basilica Sfântul Ştefan, cea mai mare biserică din oraş, purtând hramul primului rege al Ungariei, braţul său drept, aşa-numita Mână Sfântă, fiind expus într-o raclă. Este un edificiu în stil neoclasic a cărui finalizare a fost amânată până în 1905 din cauza prăbuşirii cupolei în anul 1868. De remarcat că deţine un clopot de 9 tone şi că la construcţia sa s-a folosit marmură de Ruşchiţa. Faţada frumoasă, cu statui ale Fecioarei Maria şi ale sfinţilor Ştefan, Leopold şi Ladislau, este bine pusă în valoare de esplanada vastă din faţă.

Ceva mai departe, chiar pe malul Dunării, se înalţă o altă clădire-simbol al Budapestei: Palatul Parlamentului, al treilea ca mărime din lume având această funcţionalitate, cu nu mai puţin de 691 de încăperi. Clădirea în stil neogotic, cu 90 de statui la exterior, a fost construită începând cu anul 1885 şi a fost inaugurată în 1896, la împlinirea a 1000 de ani de la fondarea Regatului Ungar. Cel mai bine poate fi admirată totuşi în întreaga sa splendoare de pe malul opus al Dunării, de pe Dealul Géllert sau de pe Dealul Castelui, ori – şi mai bine, într-o croazieră.

Căci da, aşa cum am început acest review făcând referire la fluviul majestuos ce traversează capitala Ungariei, aşa îl voi şi termina, adică „pe apă”. După o plimbare pe faleza ce se întinde de la Piaţa Roosevelt până la Podul Elisabeta, ne îmbarcăm pe unul dintre numeroasele vase de croazieră staţionate în faţa hotelurilor de cinci stele de pe malul Pestei. Alegem o variantă ce dă ocol Insulei Margareta şi plecăm pe înserat, pentru a prinde la întoarcere imaginea Palatului Parlamentului şi Castelului Buda superb iluminate.

Şi cu această frumoasă amintire adânc adăpostită într-un sertăraş al inimii, ne luăm (pentru moment!) la revedere de la capitala Ungariei.

Nu înainte însă de a posta aici câteva consideraţii de ordin personal.

În anii noului mileniu am vizitat Budapesta în 2006,2009 şi 2013, cele consemnate în acest review fiind o sinteză a celor trei excursii, în timp ce fotografiile au fost făcute în 2006 şi 2013.

Am avut astfel ocazia să văd Budapesta evoluând şi devenind o capitală europeană în toată puterea cuvântului, în care nu numai arhitectura, monumentele, clădirile elegante, străzile bine întreţinute sau aşezarea la Dunăre impresionează, ci şi infrastructura, cu o reţea a mijloacelor de transport în comun pusă la punct, precum diversitatea ofertei turistice: restaurante cu meniuri tentante, parcuri de distracţie, dar şi baruri sau cluburi de noapte care adună vizitatori tineri veniţi special din Occident pentru a petrece zdravăn ;) în weekend cu băuturi şi mâncare cu mult mai ieftine decât la ei acasă... Totul de natură să creeze o atmosferă trepidantă şi plină de dinamism.

Un exemplu pe care şi Bucureştiul l-ar putea urma!

---

VIZUALIZĂRI: 1237 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI