Miniaturk - miniatura unei țări mari

TIPĂREȘTE

La întoarcerea de la Istanbul nu am avut timp să scriu despre ce am făcut/văzut acolo. Timpul a trecut, au apărut multe articole recente, foarte bune, așa că am renunțat la ideea de a scrie. Istanbulul m-a fascinat și abia aștept să mă reîntorc să îl vizitez așa, într-un ritm mai domol, acum că am văzut obiectivele mari. Dar un serial turcesc despre viața sultanului Ahmet, filmat la Topkapî ,,m-a făcut să devin nostalgică, să mă gândesc în fiecare zi la Istanbul, așa că am hotărât totuși să scriu despre un loc care mi-a plăcut mult de tot, Miniaturk.

În momentul în care am hotărât să mergem la Istanbul, bineînțeles că am studiat intens ce avem de făcut acolo. Știam care sunt principalele obiective, dar mi-a fost greu să îmi dau seama cum ar fi bine să le grupez astfel încât să reușim să vedem cât mai multe lucruri în cele 4 zile pe care le aveam la dispoziție. De mare, foarte mare ajutor mi-a fost @TraianS, care cunoaște foarte bine orașul și care și-a pierdut mult timp pentru a mă ajuta să îmi eficientizez la maxim timpul. Ba mai mult, m-a ajutat să mă hotărăsc ce să văd și la ce să renunț (să las pentru a doua vizită, mai bine spus). Cum am avut mână liberă de la prietenii cu care am fost pentru organizarea vacanței, am plecat de acasă cu programul foarte bine stabilit pentru fiecare zi în parte. Știam de Miniaturk, citisem despre el, dar am ales în locul lui să vedem acvariul, despre care citisem lucruri interesante.

Dar... cum socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg și cum, de multe ori, neprevăzutul face ca vacanțele să fie mai frumoase, în cea de-a doua zi petrecută în Istanbul, primim de undeva un pliant cu reclame, care avea o pagină întreagă dedicată parcului de miniaturi. Prietenul nostru, de cum a văzut pliantul, s-a transformat într-un copil care nu mai vorbea despre nimic altceva decât despre parc și ne-a bătut la cap încontinuu pentru a-i face loc în program. Cei care au copii cred că știu despre ce vorbesc, cât de insistenți pot fi când le intră ceva în cap. :)).

În ziua următoare aveam în plan să vedem dimineața la prima oară palatul Dolmabahce, care era aproape de locul în care eram cazați (am stat undeva în zona Taksim), de acolo să mergem la Eyup și la Pierre Loti și după-amiaza târziu, când terminăm, să mergem la acvariu. Logic că singurul lucru la care am vrut (cu greu, recunosc) să renunț a fost acvariul. Dar cum hotărârea finală am luat-o dimineață, înainte de a pleca, nu am avut timp nici măcar să studiem cum ajungem la Miniaturk din Eyup, am văzut doar pe hartă că este pe malul celălalt al Cornului de Aur. În rest, a zis el bucuros că îl ducem să-și vadă jucăriile, ne descurcăm la fața locului. Cam greu într-un oraș ca Istanbulul, dar s-a dovedit că nimic nu este imposibil, dacă îți dorești cu adevărat. :)

Era deja destul de târziu când am coborât de la Pierre Loti, era luna noiembrie și se întuneca mai devreme, așa că nu aveam mult timp la dispoziție. După ce ne-am plimbat puțin prin Piața Eyup și am mai admirat o dată moscheea aflată acolo, ne-am îndreptat spre șosea, unde văzusem de sus că este o stație de autobuz, convinși că vom găsi ceva cu care să ajungem la Miniaturk. Dar cum era târziu, știind că drumul pe pod este lung, mai ales în aglomerația de la acea oră am realizat că vom pierde timp prețios și că s-ar putea să nu avem timp să vedem mare lucru în parc. Ajunși în stradă am văzut în fața noastră, pe cealaltă parte, debarcaderul, așa că am zis că ar fi bine să ne încercăm norocul acolo, știind, din ce am citit acasă, că există ceva curse de ferry între Eyup și Sutluce. Era cea mai rapidă modalitate de a ajunge în parc, pentru că Miniaturk-ul era aproape în dreptul nostru, de cealaltă parte a Cornului de Aur.

Ne-am îndreptat plini de speranță către ghereta de lemn însă domnul de acolo ne-a dezamăgit spunându-ne că în acea zi (dacă nu mă înșel era sâmbăta) nu mai este nici o cursă spre Sutluce. Dar, văzându-ne dezamăgiți, a adăugat destul de repede că ar trebui să mergem în partea stângă, la bărcile mici, pentru că vom găsi ceea ce căutăm. Bun, omul a spus small boats, ceea ce, în mintea noastră, însemna un vaporaș mai mic decât ferry, cu care fusesem deja în Uskudar. Am pornit de-a lungul debarcaderului, trecând pe lângă bărcile pescărești ,,parcate” acolo, căutând vaporașul. Am trecut pe lângă un grup de bărbați care, văzându-ne dezorientați, ne-au întrebat ce căutăm. Când le-am spus că vrem să mergem la Miniaturk și că nu știm unde este barca cu care putem traversa, ne-au arătat bărcile micuțe, pescărești și l-au strigat pe proprietarul uneia dintre ele. Nu știam dacă să râdem sau să plângem, pentru că era o barcă mică, exact cum sunt cele cu vâsle, doar că avea și un motoraș, iar noi eram 4, cu barcagiul 5. Soțul meu, singurul dintre noi care nu știa să înoate, a refuzat din start să se urce în barcă. Am stat și am încercam să îl convingem, era cea mai bună și mai rapidă modalitate de a ajunge pe malul celălalt și am reușit cu greu, într-un final, să ne urcăm. De fapt, a durat mai mult să îl convingem pe el să urce decât a durat traversarea în sine. Barcagiul, un pescar bătrân, a făcut ceva instrucție cu noi, ne-a aranjat în barcă după ce ne-a cântărit din ochi și, după ce s-a asigurat că totul este în regulă, a pornit motorul și am plecat.

În Istanbul ne-am plimbat cu ferry din Europa în Asia, am fost cu funicularul, cu tramvaiul, cu metroul prin tunelul Marmaray, dar traversarea Cornului de Aur cu acea bărcuță a fost de departe cea mai plăcută experiență, una de care ne aducem aminte cu plăcere de câte ori ne întâlnim cu prietenii noștrii și vorbim despre Istanbul. Super experiența! :)

Traversarea nu a durat mult, nenea ne-a lăsat la debarcaderul aflat fix lângă parc și, după ce am plătit prețul plimbării (5 lire de persoană) am coborât și în câteva minute eram la casa de bilete.

Prețul de intrare la Miniaturk este de 10 lire de persoană, iar la casă am fost întrebați ce limbă vorbim. Trebuia să alegem una dintre câteva pe care ni le-a enumerat cel de la casa de bilete și am ales engleza, deși nu eram prea lămurită pentru ce mă întreabă asta. Pe lângă biletul de intrare ne-a dat încă unul, din carton, care avea pe el un cod de bare. Aveam să aflăm singuri, mai târziu, de ce ne-a întrebat ce limbă vorbim și ce trebuia să facem cu acel carton, pentru că nimeni nu ne-a spus nimic la intrare. În fața fiecărei miniaturi se află câte un aparat, care are în partea din față un scaner, de care trebuie să apropii codul de bare. Aparatul începe să îți vorbească, în limba pe care ai ales-o, spunându-ți câte ceva despre clădirea/monumentul la care te uiți: cum se numește, unde se află, când a fost construit etc.

Ni s-au controlat biletele și am trecut de porți, ajungând pe terasa aflată la nivelul unu al clădirii. Aveam parcul la picioare și ne-am dat seama că am intrat într-o lume de poveste, într-un loc de joacă destinat atât celor mici cât și celor mari. Alei care șerpuiau printre zone verzi impecabile, pe care se aflau machetele celor mai importante construcții din Istanbul, Anatolia și din alte zone, care au făcut parte odată din Imperiul Otoman.

Situat pe țărmul nord-estic al Cornului de Aur, Miniaturk se întinde pe o suprafață de 60.000 metri pătrați. Sunt expuse aici 131 de machete, realizate la o scală de 1/25, simbol al civilizațiilor care, în peste 3000 de ani, au făcut Turcia să devină ce este astăzi.

Ne plimbăm pe alei și descoperim cu plăcere moschei, palate și clădiri pe care le vizitasem cu o zi sau două înainte. Sincer, nu știam ce să fotografiem mai întâi, pentru că îți venea să faci poză fiecărui detaliu, mai ales că aveam acum o altă perspectivă asupra clădirilor.

Am văzut din nou, la picioarele noastre de data asta, Moscheea Albastră, Moscheea Suleymanie, Moscheea Eyup, palatele Topkapi și Dolmabahce, Piața Sultanahmet, turnurile Galata și Kiz Kulesi, Basilica Cistern, Piața Taksim, Agia Sophia, mormântul lui Minar Sinan și multe alte clădiri pe care le-am văzut doar de la depărtare, în timpul croazierei pe Bosfor.

Am descoperit cu bucurie locuri pe care le văzusem doar în poze, am admirat măcar așa, la scară mai mică, două dintre cele 7 minuni ale lumii: Templul zeiței Artemis, din Efes și Mausoleul din Halicarnas.

Totul este reprodus atât de bine, nu numai din punct de vedere arhitectural ci și în ceea ce privește împrejurimile clădirilor. Oameni, animale, străzi, mașini, copaci în miniatură, făceau ca totul să fie atât de real. Nu mai spun că am văzut copaci în miniatură care aveau și rodii în ei, că am văzut oameni cu cărucioare în care erau bebeluși, că în gări erau oameni pe peroane și impegați de mișcare.

A urmat apoi bucuria băieților, stadionul Ataturk Olympic, care te făcea să crezi că aștepți să intri la un meci de fotbal. Porțile de intrare, instalațiile de nocturnă, tribunele pline cu suporteri mai că te făceau să cauți casa de bilete, pentru a intra și tu pe stadion. Dacă apropiai cardul de scaner puteai asculta imnurile echipelor Galatasaray, Fenerbahce, Besiktas și Trabzonspor, asta așa, ca să le facă în ciudă domnilor. :)

Din loc în loc, printre unele clădiri, circulau trenulețe electrice, pentru care erau amenajate tunele. Unul dintre ele trecea prin tunelul amenajat pe sub aleea pe care ne aflam, iar noi, oameni în toată firea, am stat minute întregi ghemuiți, cu aparatul în mână, să fotografiem trenul chiar când iese din tunel. :)

Aeroportul Attaturk era evident că nu are cum să lipsească, iar aici avioanele companiei Turkish erau frumos aliniate, așteptând călătorii. Dar nu ar fi fost atât de real totul dacă unele dintre ele nu s-ar fi pregătit de decolare, rulând pe pistă.

Am traversat podul Bosfor, plimbându-ne agale, admirând bărcuțele operate cu telecomandă care se plimbau pe sub noi. Totul era atât de real, atât de frumos, încât nu am mai fi plecat de acolo. Mi-au plăcut foarte mult și florile din parc, care erau astfel aranjate încât să reprezinte steagul Turciei.

Am văzut un labirint, foarte interesant, pentru cei mici și o tablă de șah uriașă, cu piese pe măsură. Copilașilor li s-a construit și un frumos joc de joacă, astfel încât vizita să fie mai plăcută pentru ei. Un trenuleț cu mai multe vagoane aștepta la intrare pentru a-i plimba pe cei mici și nu numai. :)

În cadrul parcului există și un simulator 3D al unui zbor cu elicopterul, care îți oferă un tur al Turciei și un tur al Istanbului. Mi-ar fi plăcut foarte mult, dar... nu a mai fost timp. Data viitoare, însă, nu îl vom mai rata.

Nu știu cum au trecut orele, eram atât de fascinați de ceea ce vedeam în jurul nostru, încât nu am simțit nici oboseală, nici frig, nici foame. Dacă nu se lăsa noaptea și nu am fi fost cu gândul la sandwichurile cu pește care ne așteptau la podul Galata, am mai fi putut sta acolo ore în șir.

În interiorul parcului se află și două muzee a căror taxă de intrare este inclusă în prețul biletul: Istanbul Crystal Museum și Miniaturk Panoramic Victory Museum.

La Muzeul Cristalelor am putut admira proiecții 3D a șaisprezece dintre cele mai reprezentative clădiri din Istanbul. Camera este întunecată și te plimbi, pe rând, prin fața unor bucăți de cristal pe care sunt proiectate, cu ajutorul laserelor de înaltă tehnologie, imaginile moscheelor, palatelor și turnurilor. La fiecare 5 secunde culoarea clădirii se schimbă, astfel încât le-am putut admira colorate în roșu, verde, albastru, galben sau mov. Foarte, foarte interesant acest micuț muzeu.

Muzeul Panorama Viktory, deși nu este foarte mare, ne-a plăcut enorm de mult. Aici erau reproduse, tot cu ajutorul miniaturilor, scene de luptă atât din războiul de la Gallipoli cât și din războiul de Independență al Turciei. Mai interesant este faptul că sunt reproduse scene atât din front cât și din spatele lui. Atmosfera era întregită de efectele speciale audio, care reproduceau sunete ce te făceau să simți că ești în mijlocul bătăliei. Și aici, ca și în parc, totul este reprodus până în cele mai mici detalii: soldați luptând sau răniți, bătrâni și femei încercând să supraviețuiască în spatele frontului, casele acelor timpuri. Portrete ale lui Ataturk, părintele Turciei moderne, făcute în perioade diferite din viața acestuia se aflau expuse în galeria aflată în muzeu. Ceea ce făcea ca totul să fie mai interesant erau cele câteva fraze scrise sub fiecare fotografie, citate probabil din discursurile lui Ataturk, care pe lângă faptul că erau pline de înțelepciune te puneau și pe gânduri, potrivindu-se foarte bine și în vremurile pe care le trăim acum.

Ne-am îndreptat spre ieșire cu părere de rău, ne-am mai odihnit pe una dintre băncile aflate pe alei și, ca să mai întârziem puțin momentul plecării, am intrat în magazinul de suveniruri și în restaurantul aflate lângă intrarea/ieșirea în/din parc. Am studiat oferta restaurantului, am observat terasa încăpătoare pe care am fi stat să bem un ceai sau o cafea, dar se lăsa noaptea și noi habar nu aveam cum să ajungem acasă, așa că am renunțat.

Evident că să ajungem la podul Galata a fost mult mai ușor decât am crezut, imediat ce am ieșit la șosea am ajuns în stația de autobuz, unde am văzut, pe o plăcuță, că trebuie să luăm autobuzul 47, care ne va duce la Eminonu. Autobuzul a venit repede, a fost gol, astfel că am putut sta pe scaun. Deși foarte obosiți, eram atât de încântați de ziua frumoasă petrecută în Istanbul, încât nu mai simțeam altceva decât fericire. Oricum ziua nu se încheiase, pentru că urma să ne bucurăm de deliciosul sandwich cu pește la podul Galata și de plimbarea din fiecare seară pe Istiklal. Ne-am cazat strategic în Taksim, astfel încât o plimbare pe Istiklal seara, în drum spre hotel, întregea câte o zi superbă petrecută în Istanbul.

Inițial am scos de pe listă Miniaturk, am fost cea care am cedat cel mai greu insistențelor celorlalți de a-i face loc în program. Dar am fost prima care a recunoscut că a greșit. Tot ceea ce am văzut acolo m-a fascinat, poate dacă nu știam nu regretam că l-am ratat, dar acum știu sigur că aș fi pierdut mult dacă nu îl vizitam. Este un loc din care pleci mai bogat sufletește, un loc în care descoperi o parte din istoria Turciei, un loc care te atrage și te fascinează. Dacă puteți să îi faceți loc în program nu faceți ca mine, vă asigur că merită să îi acordați importanța cuvenită. Veți învăța multe, vă veți relaxa, vă veți bucura descoperind multe lucruri noi și veți petrece câteva ore minunate. :)

---

VIZUALIZĂRI: 5375 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI