ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.01.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    Citta di Trulli și Citta Bianca

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Aceste două minunate orașe din Puglia (Alberobello și Ostuni) se pot vedea într-o singură zi pentru că sunt apropiate - cu mașina distanța dintre ele este parcursă în aproximativ 45-50 minute.

    În Alberobello (albero bello = copac frumos) sunt mai multe parcări cu plată, iar dacă este foarte aglomerat veți găsi o parcare chiar și la 1-1,5 km de zona cea mai vizitată a orașului - centro storico, cu căsuțele trulli (la singular trullo). Aici aveți două linkuri unde veți găsi câteva parcări din Alberobello link1 şi link2.

    Când mergeți la automat să plătiți nu uitați să introduceți cele 3 cifre din numărul de înmatriculare al mașinii - asta este valabil cam peste tot, nu doar în Alberobello. Tarifele din parcări pot varia de la 0,6 euro/oră până la 2 euro/oră.

    Intrat în anul 1996 în patrimoniul UNESCO, Alberobello este vizitat de turiști din toate colțurile lumii, indiferent de anotimp. Probabil cea mai emblematică imagine din Puglia o reprezintă aceste case albe tradiționale, cu acoperișul conic, realizat din pietre suprapuse una peste alta, fără liant/mortar. Pe acoperiș sunt diferite simboluri creștine, mitologice sau care reprezintă blazonul familiei.

    Multe din aceste căsuțe au fost transformate în magazine de cadouri/suveniruri, unde se vând produse locale (țesături, ulei de măsline, diferite sortimente de paste, lichioruri, săpunuri, vinuri etc) și se fac degustări de produse. În altele puteți găsi mici muzee locale, iar în unele trulli puteți intra să aruncați o privire (donațiile sunt binevenite). Vânzătorii stau în ușa magazinelor și dacă întrebi ceva (mai ales dacă o faci în italiană), imediat sunt dispuși să-ți povestească despre căsuțe, despre istoria locurilor sau să te invite la interior pentru a-ți arăta diverse produse. Unele femei stau în fața acestor magazine și croșetează. Mulți localnici trăiesc probabil doar din turism.

    Toate acestea sunt concentrate în zona mai comercială a orașului și anume Rione Monti (rione = district). Denumirile străzilor din această parte a orașului au în componență Monte - Via Monte Pertica, Monte Cucco, Monte S. Michele, Monte San Marco etc. Toate aceste străduțe sunt în pantă. Via Monte Pertica este probabil cea mai frecventată de turiști pentru că este plină de mici magazine de toate felurile. Tot pe această stradă veți vedea și singura biserică trullo din lume - Chiesa di Sant’Antonio.

    O altă zonă cu trulli, dar mai puțin vizitată de turiști este Rione Aia Piccola. O parte sunt încă locuite, unele sunt restaurante, pizzerii sau café-bar, iar altele au fost transformate în hoteluri/pensiuni și se pot închiria turiștilor. În această zonă, lângă Parrocchia di San Giuseppe (Piazza Giangirolamo), aveți o terasă cu punct de belvedere. De aici puteți face niște poze frumoase cu căsuțele trulli din zona Rione Monti. E cam singurul loc de unde poți vedea de sus această parte a orașului. Apoi coborâți pe scări spre Monti. Cele două zone sunt despărțite de strada principală - Via Indipendenza și/sau Largo Martellotta. Unele trulli au pe acoperiș o mică terasă, iar de aici de sus puteți avea o panoramă frumoasă asupra orașului. Pe străzile principale va fi foarte greu să faci o fotografie fără să ,,prinzi ,,în cadru și câțiva turiști, astfel că va trebui să vă abateți pe aleile mai puțin frecventate și veți avea parte de poze doar cu peisajul înconjurător.

    Chiar dacă pare că a devenit un oraș comercial, să știți ca nu e chiar așa - nu și-a pierdut farmecul și mie mi-a plăcut foarte mult. Aici nu trebuie să veniți cu program fix, de genul stau o oră și plec repede spre următorul obiectiv - lăsați-vă pașii să străbată alene aceste mici alei/străduțe și intrați în micile magazine, fără a vă uita la ceas. În afara celor două zone cu căsuțe trulli, Alberobello arată ca un oraș italian normal.

    După așa plimbare, dacă vi se face foame, trebuie să știți că multe localuri (restaurante, cafenele, pasticcerii) le găsiți pe Largo Martellota și Via Indipendenza (este de fapt aceeași stradă care își schimbă denumirea) - este imposibil să nu găsiți ceva pe gustul vostru, mai ales că se oferă doar mâncare italiană sau feluri tradiționale din Puglia. Totuși să aveți în vedere că după orele prânzului cele mai multe dintre ele se închid și se mai deschid abia pe la ora 18-19. La recomandarea tripadvisor noi am ales să mâncăm la Antica Salumeria del Corso situată pe Corso Vittorio Emanuele 76 (la 5-7 minute de mers pe jos de Via Indipendenza) - googlemaps/Alimentario

    Este o afacere de familie începută în anul 1900, iar înăuntru veți găsi doar preparate locale. Puteți lua la pachet, dar puteți sta și la cele 2-3 măsuțe. Patronul vă va invita acolo și puteți gusta și un pahar de vin local. Vă stau la dispoziție multiple sortimente de brânzeturi, salamuri, prosciutto crudo sau cotto, mortadella (absolut minunat), dar și diverse garnituri (roșii preparate diferit, anșoa, multe sortimente de măsline etc). Un panini (o jumătate de baghetă) costă circa 4-5 euro funcție și de ingredientele alese de voi.

    Următoarea oprire a fost în Citta Bianca, adică Ostuni, oraș aflat la vreo 45 de km față de Alberobello. Din orice direcție veniți, Ostuni se vede foarte frumos cu casele lui albe. Lăsați mașina în una din parcările amenajate în apropierea orașului vechi și începeți explorarea la pas.

    Supranumit orașul alb / Citta bianca, datorită caselor vopsite în alb, Ostuni este cocoțat pe un deal la la o înălțime de 218 m. Trebuie să ajungeți sus pe terasa din centro storico, de unde aveți o minunată priveliște spre Adriatică. Această distanță de 8 km (în linie dreaptă) este ocupată în totalitate de plantații de măslini și viță de vie. Centro storico este un ca un labirint de alei, scări și arcade - poți să o iei pe o alee drăguță, ca după 30 m aceasta să se înfunde. … te întorci și alegi altă variantă. Asta și pentru că orașul medieval a fost construit fără un plan, de aici și aceste străduțe întortocheate. Plimbați-vă in voie pe sub arcadele clădirilor și pe străduțele cochete de aici. Multe geamuri și balcoane au ghivece cu flori sau diverse specii de cactuși. Strada principală este plină de magazine cu produse locale (mare parte din ele făcute manual), dar și cu suveniruri - tot de aici puteți cumpăra ulei de măsline, dar și sandale Salentino (hand-made).

    Pe aleile înguste veți găsi câte o trattoria sau osteria cu 2-3-4 mese, mici afaceri de familie unde se servesc preparate tipice pugliese. Acu dacă tot veni vorba, iată un site cu rețete/preparate tradiționale din Puglia - sper să nu sughit prea tare :) - pugliainesclusiva.it/ricette-pugliesi

    Am aflat și o povestioară interesantă - o fi adevărat sau nu, eu o voi relata aici. Un localnic în al cărui magazin am intrat (și care vorbea bine engleza), ne-a întrebat dacă știm de ce sunt toate casele vopsite în alb - noi am spus că nu știm, iar el a început …... se spune că prin secolul XVII o boală/molimă a ucis multe mii de oameni din acest oraș, apoi casele au fost vopsite cu un amestec de praf de calcar cu apă. S-a observat că dintre cei care stăteau în aceste case s-au îmbolnavit mult mai puțini oameni, astfel că au fost vopsite în alb casele din tot orașul. Zicea și că autoritățile locale încurajează localnicii să le vopsească periodic (o fi vreo subvenție). Cert este faptul că Ostuni este cunoscut de toți ca Citta Bianca și este unul din punctele majore de interes din Puglia - de aceea nu lipsește din nici o recomandare sau din ghiduri.

    În cel mai înalt punct al orașului veți găsi Catedrala, construită în secolul al 15-lea. Alte clădiri atrăgătoare pe care le veți vedea în plimbarea voastră sunt Palazzo Vescoville, Palazzo Municipio, Piazza Liberta și Colonna Sant’Oronzo și Chiesa del Carmine. Pe multe afișe din centro storico este menționat faptul că Ostuni este oraș candidat la Capitala Culturală din anul 2018. Ar fi frumos pentru locuitorii acestui frumos orășel - ar crește substanțial numărul de turiști, implicit și veniturile.

    Dacă ajungeți în Puglia nu ratați acest frumos orășel pentru care aveți nevoie de vreo 1,5-2 ore pentru a-l putea vizita relaxat, iar dacă doriți să vă savurați și cafeaua sau să luați masa într-una din locațiile de aici mai adăugați o oră.

    Rog inserarea acestui videoclip - o parte din filmări sunt realizate cu o dronă.

    https://www.youtube.com/watch?v=aFrWKi1qGz0


    [fb]
    ---
    Trimis de BOGDAN DSN in 30.01.17 18:05:14
    Validat / Publicat: 30.01.17 19:06:56
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 3332 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Alberobello - una din cele mai frecventate străduțe
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51500 PMA (din 56 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    11 ecouri scrise, până acum

    crismis [30.01.17 19:28:56] »

    @BOGDAN DSN: Sotul meu tocmai s-a intors aseara din Puglia si am capul mare de Alberobello si Lecce si Bari si Polignano a Mare... in sensul ca, de cand am venit de la serviciu, tot studiez brosurile turistice si fotografiile pe care mi le-a adus! Bine, am mancat si vreo 2 prajiturele cu migdale ...

    Frumos ai mai povestit!

    diana2015 [30.01.17 19:43:30] »

    @BOGDAN DSN: Foarte frumos, mi-a plăcut cum ai prezentat acest orășel alb, căsuțele parcă sunt dintr-un basm

    Ai intrat și în casele unde locuiesc ei efectiv? Sau doar în cele 'muzeu'?

    Eram curioasă la ce dimensiuni au camerele, cam ce le încape exceptând patul. Ce să fac sunt curioasă?

    Am fost și eu într-un astfel de orășel în Italia în anul 2006 dar nu-mi amintesc cu se numește (deh vârsta)

    Felicitări, votat cu mare drag și călătorii plăcute în continuare

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    BOGDAN DSN [30.01.17 20:28:06] »

    @crismis: Dacă s-a întors, înseamnă că nu i-a plăcut acolo . Studiază liniștită pentru că merită - trebuie să ajungi/ajungeți pe acolo. Alea cu migdale chiar sunt bune, dar nu abuza

    BOGDAN DSN [30.01.17 20:37:35] »

    @diana2015: Îți mulțumesc.

    Referitor la faptul că nu mai îți amintești acel oraș... nu trebuie să-ți faci griji... după 30 ani așa pățim cu toții .

    Am intrat în casele care se puteau vizita (vezi P06) - încăperile sunt mici, iar mobilierul este la nivel basic/economic, fără multe pretenții.

    Sunt și câteva unități de cazare de acest tip/gen, iar în pozele de pe acele saituri nu par să aibă dimensiuni prea mari.

    Pentru cei care doresc sa petreacă 1-2-3 zile în acest tip de căsuță, voi indica mai jos câteva saituri la repezeală.

    trulliaffittoalberobello.it

    trulliholiday.com/it/dorm ... -di-alberobello

    room5.trivago.it/dormire- ... n-trullo-puglia

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX [30.01.17 21:36:31] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Utube [31.01.17 11:08:07] »

    Frumoasă descriere. Foto sunt inedite, pentru mine cel puțin. Este prima dată când văd căsuțe cu astfel de acoperișuri. Seamănă foarte mult cu niște cãsuțe din povești, a Ştrumfilor, mai precis. Chiar locuiesc oameni în ele? Glumeam, dar te poți gândi și la asta când le vezi.

    O zi deosebită!

    mishu [31.01.17 11:28:36] »

    @BOGDAN DSN: Eu am inceput cu pozele , si mi-au placut tare mult, insa si articolul este la fel de frumos.

    Recunosc cinstit ca am cateva poze care sunt nerecomandate gurmanzilor, ii pot afecta groaznic (P25,26 si 27), dar in fine, daca scriu acest articol inseamna ca am supravietuit.

    Felicitari, mi-a placut, as merge acolo cu tot dragul, votat cu mare placere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    giuliani [31.01.17 12:17:51] »

    Frumoase locuri! Mie nu mi-au ajuns pozele si am dat click pe link-ul ala cu retete Pugliese

    Ce sa mai zic, astept sa merg la masa ca nu mai pot

    BOGDAN DSN [31.01.17 19:47:43] »

    @Utube: Mulțumesc pentru aprecieri. Îți doresc să ajungi să le vezi ,,live ,,la fața locului, pentru că merită.

    @mishu: nu vreau să te supăr , dar în locația din acele poze și mirosurile erau interesante... așa la calculator nu miroase a nimic . Chiar și cei mai pretențioși gurmanzi aveau de unde alege.

    Trebuie să ajungi pe-acolo, neapărat... aici mă refer la orășele.

    @giuliani: Nu știam de ce mă apucase pe la prânz sughițul ... de la tine era. Dacă încerci vreo rețetă și iese bine, dă un semn.

    giuliani [31.01.17 22:03:32] »

    @BOGDAN DSN:

    @giuliani: Nu știam de ce mă apucase pe la prânz sughițul... de la tine era. Dacă încerci vreo rețetă și iese bine, dă un semn.

    Da, de la mine era O sa incerc sigur retete sa vad ce ingrediente gasesc; am fost in vara in Sicilia si mi-am cumparat de acolo o carte de bucate, chiar am reusit sa fac cateva, si la repetare mi-au iesit ok. In general fac colectie de astfel de site-uri, imi place mult mancarea italiana.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA [01.02.17 12:28:42] »

    @BOGDAN DSN: MUlţumesc pentru plimbarea virtuală prin două orăşele apuliene care m-au fermecat şi pe mine. Păstrez amintiri frumoase cu casele cu acoperişuri ţuguiate din Alberobello şi străzile întortocheate şi în pantă din Ostuni.

    Ostuni a candidat într-adevăr (fără succes) pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2018. Deciziile au fost deja luate până în 2021, iar pentru 2022 sunt în cursă oraşe din Lituania şi Luxemburg.

    Pentru cei interesaţi, iată lista Capitalelor Culturale Europene în următorii ani:

    2017 - Aarhus (Danemarca) şi Pafos (Cipru)

    2018 – Leeuwarden (Olanda) şi Valletta (Malta)

    2019 – Plovdiv (Bulgaria) şi Matera (Italia)

    2020 - Rijeka (Croaţia) şi Galway (Irlanda)

    2021 - Timișoara, Elefsina (Grecia) şi Novi Sad (Serbia)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Carmen Ion, crismis, diana2015, giuliani, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Alberobello și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073032855987549 sec
    ecranul dvs: 1 x 1