Portugalia - La capătul lumii e mai “roşu orizontul”

TIPĂREȘTE

Portugalia, Lusitania sau țara celor 3 F care cică vin de la fotbal, Fatima, fado. Vedeți, mi-am făcut temele înainte de a ajunge la capătul continentului. Chiar dacă ne place să ne lăsăm purtați de aventură nu înseamnă că plecăm orbește fără să știm în mare ce vrem să vedem, să mirosim, să gustăm, să admirăm.

N-am citit nimic, habar nu am despre locul X sau Y, îmi iau un ghid și văd eu acolo ce și cum … mi se pare un pic de snobism în astfel de vorbe, adică am decis să dau banii pe un concediu doar așa că acolo se duce toată lumea sau în lipsă de inspirație. Nu nene, la noi e clar, vrem acolo, și acolo, și dincolo, și în partea aialaltă pentru că vrem să vedem castelul, plaja, turnul, tablourile, statuile, să gustăm, să simțim briza, să adulmecăm aroma, să măsurăm valurile, etc. Și da, scormonesc prin toate cotloanele după informații și sfaturi, după idei și ponturi, după povești și legende …. și ce dacă le-au căutat alții sau le-au făcut și ei, ei na, uite că vreau să le fac și eu, pardon, și noi. Și la capitolul acesta “Am fost acolo” este THE BEST, iar Carmen Ion m-a dat gata cu documentarea în postarea ei “Cu drag despre Lisabona”. Nu am mai avut nevoie de ghid, tras la imprimantă - rezolvat.

Așa că o să va scriu și despre hoteluri, plaje, restaurante, prețuri, taxe, calcule, …, dar și despre altceva pentru că deja ați aflat că sunt adepta lui “ hai să îți spun de ce am ales locul și ce am simțit ”.

Prin urmare, de ce Portugalia? Nu am pus în balanță cei 3 F din articolul pe care l-am citit, eu am avut eM- ii mei: multă apă (a se citi ocean), multe midii- fructe de mare, multă culoare la propriu, multă geografie, multă istorie (am trădat puțin cu M-ul care vune de la mult).

Acum vreo 3 ani pe o plajă din Grecia, gândindu-ne la viitoarele concedii, o prietenă de a mea visa la Lisabona: să ne pierdem cu harta în mână pe străduțele alea înguste și în pantă, să ascultăm fado și să mâncăm bachalau, să facem cunoștință cu vinul de Porto și să admirăm apusul la ocean. Și visul a tot continuat cu o serie întreagă de țări și orașe apropiate sau mai îndepărtate. În unele am ajuns de atunci și până acum, la altele încă visăm, iar Portugalia am bifat-o in 2016. Așadar era pe listă și nu numai pentru vin, pește, bălăceală și apusuri. Era și pentru faptul că puștiul nostru studiaza anul acesta (clasa a VI a) geografia Europei, iar Portugalia este cea mai vestică țară a continentului și punctul de plecare al navigatorilor către expedițiile care au schimbat harta lumii. Am ales-o pentru amestecul de european cu arab, dar și pentru castelele frumoase și istoria lor. Cel mai mult a cântărit, însă, și faptul că ziarele economice ne bombardau cu știrile conform cărora companiile de zbor low-cost intrau puternic pe destinația directă București - Lisabona cu prețuri de nimic. Ne-am lămurit cu nimicul acesta mai târziu, dar deja aveam doar fado în urechi așa că am dat înainte.

Lisabona? E frumoasă, mi-a spus o cunoștință acum 2-3 ani după ce s-a întors dintr-un city - break. Altceva decât Grecia sau Croația, un pic ciudată chiar, a completat atunci. E bătrânicioasă mi-a zis altcineva, nu m-a impresionat cu nimic.

Eu vreau, i-am zis jumătății mele. Mergem, a zis el mai hotărât ca mine, daaaaar…... dacă tot e să fie Portugalia, pe modelul Italiei in 2015, a plusat. Unde sunt cele mai frumoase plaje din Lisabona, a întrebat? Eiiiii, în sud am bâguit eu, la vreo 300 de kilometri de capitală, în Algarve, fotografiile sunt amețitoare. Mergem și acolo, punct, păi zburăm la capătul pământului fără să vedem minunățiile alea a stabilit el zgâindu-ne împreună pe net la stâncile mărețe care se ridică din apele oceanului lângă Lagos.

Zis și făcut. Am dat sfoară în țară (adică ne-am sunat prietenii cu care mai petrecusem o serie de concedii) și ce sa vezi, ne-am făcut 9 dintr-un foc, 6 adulți și 3 pitici gata oricând de ura, ura, aventura. Nebunia abia atunci începea pentru că nu e simplu deloc să rezervi de la bilete de avion, până la camere de hotel pentru NOUĂ oameni. În plus pentru luna august biletele de avion, chiar și cele low-cost nu erau nicidecum la prețuri de nimic. Toată lumea s-a mobilizat și cea mai ieftina variantă de deplasare s-a dovedit cea cu escală.

Da, dar unde o facem? Nu Paris, a răspuns prima voce, nici Bruxelles a zis altă voce și vă dați seama de ce, mergem pe varianta Italia au zis băieții. Așa că la dus am ales ca escală Milano (ta na!!! , fetelor li s-au aprins beculețele), iar la întros Roma (pe asta o vazusem).

Păi dacă e Milano??? n-am putea să rămânem o noapte și să vedem și noi măcar Domul. Ba da, a venit neașteptat răspunsul. Cu tot cu o noapte de cazare la un Ibis lângă aeroport și cu zbor la o oră decentă a doua zi către Lisabona, am ajuns la un preț mult mai ok decât direct Otopeni – Portela.

Am rezervat așadar bilete dus pe ruta București-Milano (Ryanair), escala de o jumătate de zi la Milano (vorba vine o zi, pen că ne-am ars cu Ibisul de lângă Malpensa) și Milano-Lisabona cu Easyjet.

Iar retur am zburat numai cu Ryanair, dar pe ruta Lisabona- Roma, escală de 4 ore, și apoi Roma - București. Au fost cele mai ieftine variante pentru luna august. Cu totul pentru 2 adulți și un copil de 12 ani am dat undeva la 850 de euro (dus –intors).

Zboruri frumoase, line cu o mică întârziere la plecarea din Roma, dar recuperată pe traseu, totul ok. Ne-am încadrat foarte bine și în limitele bagajului minimalist pe care ți-l propun. Tot ce căram cu mașina în 3 valize imense, de data asta a încăput în 2 geamantane stas pentru Ryanair și un rucsac, ca să vezi a zis soțul meu și nu numai al meu.

Și acu’ să vă povestesc de ce ne-am ars cu Ibisul de lângă Maplensa (aeroportul din Milano). Hotelul e super ok la raportul calitate preț. Aproape de aeroport cu un serviciu foarte bun de deplasare către aeroport, dar nu și către oraș. Venind de la București am aterizat pe Bergamo, iar a doua zi plecam de pe Malpensa, așa că de aceea am ales Ibis - Malpensa. Cum aveam bagaje am decis să ne cazăm întâi și abia apoi să colindăm puțin prin capitala modei. Numai că, să străbați ditamai orașul de la un capăt la altul și apoi să te întorci în centru ne-a luat cam 3 ore și jumătate, aproape 4. Ne-am plimbat cu autocare, autobuze, microbuze, etc de ne-a ieșit pe nas. De la Ibis te putea prelua la cerere, contra unei sume de 3 ore de persoană, un microbuz care te ducea doar în aeroport, de acolo luai alt autobuz care te ducea în centru cam într-o ora și jumătate, iar la întoarcere la fel. Așa că am ratat intrarea în Dom, Scala și ce mai trecusem pe listă și ne-am bucurat doar de vreo 3 ore gură cască în jurul Catedralei. Am pierdut și celebrele panzzerotti de la Luini pentru că erau în concediu toată luna august, dar am savurat celebra pizza Spontini pe care am gasit-o foarte ușor. Ne-am luat porția de noroc din Galeriile Vittorio Emanuele și seara aproape că am adormit în autobuzul care ne dus către hotel. Dacă vă cazați la Ibis cereți o cameră în aripa din spate, noi am primit una cu vedere la parcarea din față, iar de pe la ora 4 (a. m) începe forfota, autocarele vin să transporte grupurile de turiști către aeroport. Pe noi ne-au zăpăcit niște chinezi, cred că hotelul a fost plin pentru că vreo 3 autocare au tot cărat la ei din oră în oră. 54 de euro pe noapte e ok, dar doar pentru escală, la câți bani am dat pe legături și timpul pierdut, mai bine ne cazam lângă gară și eram mai câștigați. Pentru copii ne-am dorit să dormim mai mult a doua zi și să nu ne trezim cu noaptea în cap să ajungem la aeroport. Nu ne-a ieșit pentru că nu ne-au lăsat chinezii. Haaaio, oiaaa, maaao, cred că era un fel de Bună dimi! la ei. A fost un Milano pe repede înainte, dar l-am simțit, l-am mirosit și cu siguranță ne vom întoarce. Concediul începea a doua zi când aveam să ajungem la ocean. În concluzie nu ocoliți varianta zborului cu escală. A fost cu mult mai ieftin, vreo 200 de euro am scutit. Ne-am temut de escala de 4 ore de la întoarcere, dar nici nu am simțit-o, copiii nici atât.

A doua zi am zburat către Lisabona, un zbor frumos de 2 ore și 45 de minute cu un pilot foarte vorbăreț care deși nu avea o engleză foarte descifrabilă ne-a dat destul de multe detalii legate de traseu. Copiii au testat googlemap- și pot să spun că au avut o lecție de geografie europeană. Suntem deasupra Austriei, acum a Franței, a Spaniei. Am zburat un pic către nord și am coborât de la Porto către capitală exact deasupra coastei. Oceanul, oceanul arătau picii mândri, suntem deasupra oceanului!

Am aterizat fără probleme la Lisabona și deja ne vedeam bălăcindu-ne în valuri. Ideea este că până în Lagos – Algarve mai erau vreo 300 de kilometri, iar noi nu am închiriat mașină on-line. Ne descurcăm rapid acolo au stabilit, în România, băieții. Rapid a însemnat vreo 3 ore. Cozile erau imense, aveau întâietate cei care făcuseră rezervările pe net, iar noi eram 9, așa că aveam nevoie de cel puțin 2 mașini sau una mare și încăpătoare.

După așteptări alimentate din plin cu primele Pasteis de nata (celebrele prăjituri portugheze) din aeroport, după calcule și paracalcule, dupa cărți de credit verificate, acceptate, respinse, compromisuri și înțelegeri, ne-am ales cu 2 WV polo de la Europcar, singurii care au acceptat sa ni le închirieze pe amândouă cu același card de credit drept garanție.

Așa că, SFAT: dacă aveți de gând să închiriați mașină, faceți-vă timp și faceți lucru acesta pe net, pe îndelete, comparând, verificând, calculând, etc.

Ne-am îmbarcat așadar și destinația Algarve via podul Vasco da Gama. Waw, au zis copiii, credeam că a fost un pictor Vasco da Gama ăsta, a zis cel mai mic dintrei ei, spre amuzamentul celorlalți. Are 17,5 kilometri??? În câți ani l-au construit au întrebat puștii noștri, 100 au raspuns tot ei în cor. Nu nu l-au construit în 100de ani, doar 18 luni, atat a durat. L-am traversat mândri că eram la capatul Europei și bucuroși că în maximum 3 ore eram cu lăbuțele în apa oceanului. Am ajuns, ne-am cazat (o sa va povestesc altă dată despre pensiune si oraș) și direct pe plajă. Primele 2 seri au fost cu adevărat răcoroase așa că în ciuda văntului rece și a apei “ ca de munte ” am făcut cunoștință cu Oceanul Atlantic. Și da, sentimentul este frumos, unic și …. merită fiecare euro, cent și bănuț pus deoparte …. o să vă detaliez de ce.

---

VIZUALIZĂRI: 3376 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI