Blue safari, Prison Island, pădurea Jozani, The rock și școala din sat (6)

TIPĂREȘTE

Având în vedere recomandările voastre, am să încerc să comasez articolele și să vă ofer informații cât mai folositoare.

Este una dintre excursiile pe care le-am făcut în Zanzibar. În acea zi am avut ocazia să înotăm cu delfinii de dimineață, să ajungem la cea mai mică insulă din Zanzibar, să vizităm pădurile de mangrove, să mâncăm fructe de mare culese și gătite adhoc și mai ales să vedem cel mai mare baobab din zonă.

În acea dimineață ne-am trezit foarte devreme pentru că voiam să vedem delfinii. Am pornit către un sat unde ne așteptau niște bărci cu motor. Dar pentru că era reflux bărcile erau destul de înțepenite în bancul de nisip așa că ne-am apucat a împinge la ele. Sau măcar unii dintre noi, alții făceau poze… deci documentau evenimentul.

Odată ajunși în bărci, am început căutarea delfinilor care erau văzuți ici colo. Delfinii înoată aici în libertate așa că noi mergeam cu barca acolo unde erau ei vazuți. Cum ajungeam în dreptul lor săream în apă și înotam printre ei sau mai bine zis ei treceau printre noi. După care ne urcam iar în bărci și porneam într-o nouă căutare. Delfinii sunt niște mamifere senzaționale. Este o placere să-i vezi și o experiență inedită să înoți alături de ei.

După o dimineață pe ocean în căutarea delfinilor, ne cam ajunsese foame. Iar pentru micul dejun puteam opri doar la piață.

Aici găsim tarabe întinse peste tot unde oamenii vindeau fructe și legume, la gramadă, bineînteles. Nu se vinde la kilogram. Ne-am negociat niște banane și portocale și acela a fost micul dejun. Savurat în microbus, pe ziarul în care le primisem.

Fructele aici au un alt gust, începând de la banane care sunt foarte mici și gustoase până la ananasul de care nu te mai saturi.

Acum că ne-am potolit foamea puteam să ne continuăm peripeția pe ocean într-o barcă tradițională cu vele.

Barca noastă ne-a dus undeva în larg să înotăm printre peștii multicolori.

Este drept că nu se compară cu varietatea de la Marea Roșie însă este plăcut să-i vezi înotând în jurul tău. Eu nu am luat ochelarii de snorkeling, ca ceilalți, am vrut doar să înot liniștită printre ei și doar să mă bucur de apă și priveliște.

După ce ne-a obosit puțin apa, soarele, înotul și bineînțeles entuziasmul, o gustare pregătită de pescari a fost binevenită. Ananas, nuci de cocos, pepene… yammi

La un moment dat pescarii ne grăbeau iar noi nu întelegeam motivul. Că doar nu pleca insula de acolo. Ei bine chiar dispărea! Trebuia să ajungem la cea mai mică insulă din zonă care era ieșea din apele oceanului doar la reflux. Când am ajuns acolo am descoperit o fâșie albă de nisip care ieșea din apele de un turcoise perfect. Ah ce minunăție!

Am sărit repede din barcă și am înotat nerăbdători pană acolo. Ne uitam fascinați la duna de nisip ce ieșea din ape și ne tot minunam de această frumusețe. Timpul a trecut așa de repede. Fluxul începuse de ceva timp iar insula era ușor, ușor înghițită de apele oceanului.

Înainte să ne urcăm pe vas mai era doar o urmă de nisip. Îndepărtându-ne, priveam cum este înghițită de ocean cu fiecare val ce se spărgea.

Apoi ne-am îndreptat către pădurea scufundată de mangrove, prin care am trecut lin. Liniștea din jur era asurzitoare. Totul părea împietrit.

Ieșim și ne îndreptăm spre o nouă insulă unde urma să ne luăm pranzul. Prânz tradițional cu fructe de mare și cartofi prăjiți. Am mâncat așa, toți la grămadă până ne-am lins pe degete, la propriu. Parcă aici calamarul, caracatița sau crabul au alt gust. Nu te mai saturi.

Apoi cu burțile pline am pornit la o mică plimbare spre interiorul insulei spre cel mai mare baobab din împrejurimi.

Pe micuța alee ce șerpuia printre vegetația insulară am întâlnit mii de crabi ce mișunau peste tot. Însă odată ajunși la baobab ne-am minunat de măreția acestuia… parcă nu-l puteai cuprinde cu privirea.

Pe ritmuri de muzică zanzibareză, după o baie mult dorită am pornit cu barca spre portul de îmbarcare. Toată lumea cânta Jambo Bwana. Este ca un fel de imn aici. După o zi pe ocean trebuie să recunosc că eram cam moleșiți. Însă oamenii au reușit să ne înveselească cu cântece și puțină atmosferă.

În următoarea dimineță am mers spre Stone Town, capitala insulei, de unde aveam să ne îmbarcăm pe o bărcuță care ne-a dus la Prison Island.

Undeva, nu departe de Stone Town, capitala Zanzibarului, se află o insulă micuță, verde, înconjurată de ape cristaline tocmai bune pentru scăldat.

Aici inițial s-a construit o închisoare pentru sclavi însă imediat după terminarea construcției, s-a abolit sclavagismul iar închisoarea nu a găzduit niciodată prizonieri. În schimb a fost centru de carantină pentru cei ce soseau în Zanzibar. Aceștia stăteau aici până erau declarați apți să intre pe insulă.

Acum o sută de ani guvernatorul britanic al insulelor Seychelles a trimis, cadou, patru țestoase care s-au acomodat foarte bine aici. Atât de bine încât insula este acum faimoasă pentru țestoasele sale. Cea mai bătrână țestoasă are 198 și este vedetă. Toată lumea face poze cu țestoasa.

Ne-am distrat foarte bine cu ele. Le-am hrănit, le-am mângâiat, le-am urmărit și bineînțeles că nu ne-am putut abține să nu facem și un selfie cu ele.

A urmat o mică plimbare în jurul insulei, iar umbra pomilor a fost o adevărată binecuvântare. Plimbare urmată de o bălăceală răcoritoare.

O nouă zi și bineînteles o nouaă excursie. Pădurea Jozani este ce mai importantă rezervație a insulei. Nu aveam cum să o ratăm.

În acea dimineață, ne-am trezit devreme și am plecat spre inima insulei, în vechea pădure Jozani.

Jozani Forest este o rezervație naturală de 50km2 unde pot fi întâlnite maimuțele Red Colobus, o specie foarte rară care trăiește doar în Zanzibar.

Inițial, rezervația a funcționat cu ajutor internațional însă acum se susține singură. O parte din câștigul obținut din vânzarea biletelor de intrare se folosește pentru întreținerea rezervație iar cealaltă parte este folosită pentru educarea comunității privind conservarea zonei în care trăiește.

Vei fi încântat să vezi simpaticele maimuțe în mediul lor natural. Să le vezi cum mănâncă, cum sar din copac în copac, sau cum își îngrijesc puii, doar la o aruncătură de băț de tine

Am ajuns în rezervație unde ni s-a alocat un ghid care ne-a condus către maimuțele jucăușe. Ele sunt obișnuite cu oameni în jurul lor și nu s-au speriat de prezența noastră. În general maimuțele îți fură mâncarea sau mai știu eu ce, în schimb aceste maimuțe te privesc și își văd de treaba lor.

Apoi ghidul ne-a dus într-un alt loc, un fel de parc al reptilelor. Aici ne-a arătat tot felul de reptile de la șerpi până la cameleoni.

Cei mai curajoși dintre noi au fost foarte încântați de purtarea șarpelui pe umeri. Eu, personal, am fost mai încântată de cameleon.

Oricum experiența a fost foarte interesantă.

După ce ne-am hotărât să plecăm în Zanzibar, am început să mă uit după locuri interesante de vizitat acolo. The Rock este un “must see”. Noi l-am bifat în penultima nostră zi pe insulă.

The Rock este efectiv o stâncă în ocean doar la câțiva metri de plaja Michamwi Pingwe, pe coasta de est a Zanzibarului, stâncă pe care este construit un restaurant.

Datorită locului total neconvențional, oceanului, construcție, priveliștei și nu în ultimul rând mâncării delicioase, face din acest mic restaurant unul dintre cele mai interesante restaurante din lume.

Nu este un restaurant ieftin, chiar deloc, și se adresează în special turiștilor. Însă nu puteam rata această ocazie care se ivește poate o singură dată în viață.

Este unul dintre acele locuri speciale care, odată ajuns acolo, îți dă un sentiment foarte plăcut. Însă un asemenea loc se vizitează o singură dată în viață, pentru că a doua oară sigur nu mai are același efect.

Lucrul care, mie personal, mi s-a părut foarte interesant este cum se ajunge la acest restaurant.

Dacă este reflux poți ajunge pe plajă doar mergând pe nisipul umed însă dacă este flux atunci nu poți ajunge decât cu barca sau înot.

Noi am ajuns la reflux, așa că o barcă ne-a purtat până la scările restaurantului. Le-am urcat iar în față ni s-a deschis un restaurant cu adevărat inedit: simplu, modest, rustic lasând împrejurimile să ne farmece. Erau doar câteva mese în interior și o terasă fermecătoare de unde se vedea cum oceanul liniștit învelește reciful de corali.

Bineînțeles că am ales să ne așezăm pe terasă și să ne bucurăm de experiență cu câteva băuturi. Trebuie să-ți spun că aici am baut cel mai bun fresh de mango.

La întoarcere am plutit cu barca până pe plajă. Nu am putut pleca. În lumina apusului, restaurantul se vedea foarte bine. Iar noi trebuia să și mâncăm.

Nu ne-am încumetat să mâncăm în The Rock, însă am găsit un restaurant pe plajă. Restaurant este foarte mult spus. Era o masă lungă, flancată de două bănci de lemn, iar mâncarea ne era adusă de la baraca de lângă.

Este drept că ne-am zis: “Dacă nu ne îmbolnăvim aici, nu ne mai îmbolnăvim niciodată! ”

Însă am fost foarte plăcut surprinsi atât de servire cât și de mâncarea foarte bună, la un preț care nici nu suportă comparație cu faimosul restaurant de la câțiva metri. Iar cel mai important aspect a fost că am scăpat nevatămați.

În general, cum ajungeam pe plajă, în apropierea satelor, ne trezeam cu câte un copil lipit de picior sau care ne sărea în brațe.

De această dată am întâlnit trei fetițe fermecătoare care ne-au înmuiat complet inimile.

Ca o concluzie, The Rock reprezintă o experiență unică în viață. Experiența de a cina într-un loc senzațional. Și merită pe deplin. Însă merită să-l vezi o singură dată.

Eu personal nu m-aș mai întoarce.

În ultima zi a șederii noastre ne-am hotărât să vizităm școala din satul apropiat, satul Kilimajuu.

Voiam să vedem cum se învață aici.

Însoțiți de unul dintre ajutoarele noastre am pornit agale spre școală. Am intrat întâi în sat și am mers până la singurul magazine de aici, unde oferta nu era deloc bogată. Am cumpărat caiete și bomboane. Am fi vrut să cumpărăm mai multe lucruri însă nu am găsit.

Imediat ce am intrat în sat, copii au început să se strângă în jurul nostru. Până am ajuns la magazin era deja un grup destul de mare. Bineînteles că am cumpărat bomboane și pentru ei, pe care le-am împărțit pe loc apoi am pornit împreună spre școala de pe deal.

Aici am găsit două clădiri dispuse în formă de L, care nu aveau geamuri, doar niște găuri de aerisire în formă de fereastră. Să nu mai vorbim de inexistența gardului în jurul școlii sau a ușilor la camerele de clasă.

Clasele aveau ieșire direct afară în grădină. Iar când zic grădină, mă refer la câțiva pomi și buruienile ce-i înconjoară.

Am mers direct la conducerea școlii pentru a-i lasa pe ei să hotărască cum vor împărți lucrurile. Noi am rămas doar cu bomboanele pe care aveam să le împărțim personal fiecărui școlar.

Imedit ce am trecut pe lângă clasele lor a început să se simtă zarva copiilor. Noi nu am intrat decât în trei clase.

Copiii ne-au întâmpinat cu cântece și voie bună.

Ne-au arătat caietele lor și au fost încântați să se fotografieze alături de noi.

Copiii care ajung să studieze chiar și în aceste condiții se pot considera norocoși pentru că majoritatea este prea sărăcă pentru a-și permite acest lux.

Noi am fost foarte impresionați de acești copii și de condițiile în care studiază și mai ales că studiază.

A fost o adevărată lecție de viață.

În toată această perioadă, în Zanzibar, am trăit o întreagă serie de aventuri, am văzut peisaje desprinse parcă din reviste, am avut ocazia să întâlnim oameni minunați, alături de care am petrecut clipe speciale, ne-am bucurat de cer și briza oceanului în serile înstelate, am trăit departe de constrângerile și rigorile societății iar cel mai important lucru este că am învățat, am învățat despre viață, despre noi înșine, despre lucrurile cu adevărat importante.

După toate acestea, a venit și momentul ultimei nopți, noapte pe care ne-am dorit-o cât mai specială.

Am vorbit cu cei de la Miramont Retreat, unde am fost cazați în această perioadă, să ne organizeze o cină pe plajă.

Doar noi, plaja, cerul acoperit cu milioane de stele, o masă cu bunătăți specifice și câteva felinare ce făceau ca atmosfera să fie relaxantă.

O cină între prieteni, o cină pe care ne-o vom aminti, probabil, toată viață.

Iar Dan M. chiar a imortalizat momentul, în stilul lui caracteristic, printr-o fotografie superbă.

Am o rugăminte către webmaster dacă poate să atribuie melodia pe care ne-o cântau zanzibarezii în fiecare zi - Jambo Bwana

https://www.youtube.com/watch?v=vUrVeRGo5IM

---

VIZUALIZĂRI: 6330 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI