O scrisoare din inima Pacificului

TIPĂREȘTE

Cum viața noastră apare ca o înrâurire continuă de povești, fiecare zi este o verigă din noianul de amintiri ce-și prelungesc durata atunci când le așternem pe un fond alb -negru menit să dea contur adevărurilor noastre subiective. Însă atunci când călătorim, fiecare țară ni se cuibărește mai ușor în memorie prin unul, două, sau câteva cuvinte ce departajează o sevă națională de alta. Știu că în această odisee asiatică, Mongolia însemna Ginghes Han, China mi-o defineam ca pe o mulțime supusă, Singapore, pe care deja îl văzusem, mi-l asociam cu încrâncenarea, Vietnamul era un popor care are puterea să spună nu istoriei, India era depozitarul culturii multiseculare, Coreea era o națiune divizată iar Japonia, pe care la fel o vizitasem, mi-a rămas în memorie ca un regiment de elită...

Taiwanul, o coastă ruptă din corpul Chinei, apare ca un petec de uscat izvorât dintr-o pădure de corai ce străpunge albastrul Pacificului cu un curcubeu mișcător al vieții izvorâte din împărăția adâncurilor, ca apoi să scoată la lumină un popor vivace, poate chiar urmașii unei Atlantide pline de spirit, cu poftă de viață și o comunicare bună față de restul lumii.

Rămasă într-o independență relativă față de Mama China și cu un statut internațional de recunoaștere parțială ca republică (nerecunoscută de România și Moldova, printre alții), micuții taiwanezi, cu multe seminții aborigene din largul oceanului, au obținut dreptul la presă liberă, pluripartitism și o autonomie reală a peste jumătate din cele treizeci și șase de provincii. Și, cum deținerea armelor de foc este total prohibită, mica oază de verdeață dintre ape devine un paradis turistic, mai cu seamă în perioada de toamnă și iarnă, când musonii se mai liniștesc.

Dacă ar trebui să mă iau după șoselele mai robuste decât cele ale Coreei de Sud, după marea de blocuri chinezești în care un apartament din Taipei este conceput pe trei etaje diferite, în care oamenii mici de statură urcă și coboară scările ca un roi de albine, după ploile acide și soarele ce prăjește nemilos tenul taiwanezelor nevoite să poarte non stop umbreluțe albe, după deliciile culinare ce încep și se sfârșesc cu rozătoare, cu reptile, sau cu insecte, după cele șaptezeci de zile lucrătoare pe săptămână, aș putea ușor spune că Țara celor 1000 de temple, cu un venit mediu de 1000USD, este interzisă unei bune părți din lume. Ceea ce compensează este, în mod categoric, felul lor cald de a fi și pofta lor de viață de-a dreptul molipsitoare. Nu cred că vă pot spune în cuvinte ce am simțit la Hotelul Golden Cyclo, unde pe lângă curățenie și ambient plăcut, ajungi la micul dejun într-un subsol plin ochi de asiatici cu un zâmbet primitor pe buze și cu un personal care, din păcate, nu vorbește engleza, dar te întreabă din cinci în cinci minute dacă ești ok, ca apoi să se îndepărteze cu o plecăciune. Curând aveam să aflu că scena se repetă pe străzi și în magazine, unde zâmbetul și ok-ul devin monede de schimb. Ca și în multe alte locuri îndepărtate, România provoacă mirare și sprâncene ridicate dar numele lui Dracula îți aduce garantat un zâmbet și un ok.

Pornim la drum prin Taipei

Odată înarmat cu primele impresii, este timpul să-mi organizez ziua în ideea că primele ore vor fi dedicate unui tur de oraș, cu o ofertă (37E) pe care mi-o rezervasem pe net, urmând ca după amiază să fac explorări pe cont propriu.

Ghida este punctuală și la nouă fix ne îndreptăm spre zona centrală, foarte aproape de hotelul meu. Trecem pe lângă noul Palat Prezidențial, o clădire în formă de dreptunghi cu câteva sute de birouri și cu o fațadă de templu chinez din Dinastia Ming. Apoi, traversăm fluviul Keelung ce desparte Taipei în două și zăresc de la distanță Martyrs' Shrine (Altarul Martirilor), care ne întâmpină cu o arhitectură spectaculoasă, purtând pecetea arhitecturală a Orașului Interzis din Bejing, cu aceleași jocuri de culori dar pe un fond mai deschis și cu un Palat al Beatitudinii Supreme aidoma celui din capitala chineză.

Ceea ce atrage privirile câtorva sute de turiști, în majoritate japonezi și coreeni, este ritualul istoric al schimbării gărzii, din oră-n oră, cu niște militari tineri, neobișnuiți de înalți aduși din Mama China, soldați voluntari ce susțin și ceremoniile funebre sau de primire a înalților oaspeți. Ei celebrează moartea eroică a celor 5000.000 de soldați chinezi căzuți în războaiele cu vecinii dar mai ales cu japonezii, când, culmea, 20.000 de taiwanezi luptau în armatele șogunilor. Pasul de defilare cu genunchiul ridicat, cu o cadență mai lentă, dar sincronă, îți permite să-i ajungi din urmă și să-i prinzi în poză din mai multe unghiuri. Pe alocuri vezi temple chinezești mai mici, cu aspect de pagode, înconjurate de grădini cu aspect luxuriant, unde oaspeții de rang înalt dar și cabinetul primului ministru, au întâlniri informale de câteva ori pe an.

Vizita noastră continuă la Palatul Național de Istorie, unde toate dinastiile fondatoare ale Chinei sunt la un loc de cinste, cu cele 600 000 calești imperiale ce defilează prin fața vizitatorului dornic de informație. O întrebare provocatoare pentru cei pasionați de istoria civilizației persistă: De ce chinezii au dăruit lumii atât de puțin și de ce atâtea aspirații spre câteva piscuri ale inteligenței umane au rămas ferecate între pietrele Marelui Zid?

După ce ajungem la un centru de artă populară, ultimul reper din excursia noastră, mă despart de grupul meu asiatic și încep să descopăr viața pe cont propriu. Încă dinainte de a ajunge aici, auzisem de celebra beef noodle soup (supă de tăieței cu carne de vită), o noutate în marile concursuri de gătit, în care o asemenea supă, la care se mai pun ierburi și unt de chilli, ar costa între 10 și 300 USD. Mă mulțumesc cu o porție mică, în care condimentele și carnea se împletesc ca într-un adagio muzical ce-ți încântă simțurile. Urmează un Gua bao, niște sandwichuri de carne de burtă de porc, cu varză murată și praf de alune, un amestec cu gust dulce acrișor ce te trezește la viață. Apoi, un bubble tea (ceai cu bule), o invenție locală, te ajută să o iei relaxat de la capăt.

Mâine voi merge în Wanhua, cartierul cel mai vechi din Taipei, cândva rău famat, unde vreau să fac pe cont propriu un food trip (excursie culinară) explorând cele mai vechi rețete taiwaneze, în care șerpii, bijuteriile de broască țestoasă și de cerb, sunt la mare căutare pentru turiști..

---

VIZUALIZĂRI: 1514 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI