Pamukkale – o statiune-minune a turcilor, unica in lume

TIPĂREȘTE

Anul trecut am avut fericita ocazie sa ajungem cu autocarul, in Turcia, intr-o excursie de 11 zile, impreuna cu un grup de profesori minunati.

Stationarea am avut-o pentru 5 zile in Kusadasi, timp in care n-am scapat nimic din programul propus de ghidul turc: croaziera pe Marea Egee, seara turceasca, excursie la Efes, vizita la casa Fecioarei Maria, vizita la fabrica de pielarie, vizita la o scoala din Kusadasi, un program aproape zilnic educational, plin de incarcatura istorica, dar presarat in acelasi timp si de peisaje frumoase, cateodata cam aride ce-i drept, alteori de plantatii imense de maslini sau leandrii uriasi, cu flori roz, cu parfum suav, de nu-ti venea a crede cum pot exista acolo asa extremitati ciudate...

Dar cea mai frumoasa si deosebita locatie din cele vizitate la intoarcerea catre casa a fost si va ramane Pamukkale, considerata de catre turci cea de-a opta minune a lumii.

Intr-adevar este un loc mirific, unic in lume, greu de descris in cuvinte, pentru minunatiile pe care le ofera spre incantare atat ochiului cat si inimii oricarui turist.

Sincera sa fiu, in dimineata aceea, tare greu ne-a venit sa ne luam adio de la Kusadasi, precum si un nostalgic ramas bun de la tumultul vietii din acea statiune, de la forfota vesnica a turistilor si animatia permanenta de pe-acolo. Toate doamnele si domnisoarele tanjeam dupa ritualul celebrului ceai pe care-l sorbeam cu placere, devenit atat de "turco-familiar’’ noua, romancelor (in ciuda cafengioacelor ce suntem), noua care ne intrase deja "in reflex’’ plimbarile prin bazarul pe care-l "frecventam’’ seara de seara, mai ales cand ieseam la promenada de pe faleza, insotite de cavalerii nostri, scuturile noastre protectoare si aparatoare de ochii galesi ai negriciosilor si mustaciosilor turcaleti.

Dar, cum programul e program si ordinul nu se discuta ci se executa, in acea dimineata, la ora 8. 00, dupa ce toti membrii grupului au savurat aproape din mers "traditionalele’’ aperitive de care ne cam saturasem in cele 5 zile de sedere in Kusadasi, ne-am imbarcat repejor in autocar si cu un GPS defect (caci soferul autocarului reusise sa-l strice datorita talentului sau de amator-afon in materie de electronica, unde ulterior s-a dovedit a-si prinde urechile) am pornit catre directia Pamukkale conform spuselor ghidului, ce era acum pe post de indicator via destinatia de vis mult asteptata.

Intr-adevar un neastampar parca ne circula la toti prin manute si picioruse, parca nu mai aveam stare si rabdare sa parcurgem cei 200 km pana la Pamukkale, furnici pe piele si piticuti pe creier aveau copiii, dornici si ei sa ajungem cat mai repede acolo. Normal ca toti ne doream acest lucru, mai ales ca ghidul turc ne povestise atatea despre Pamukkale si bineinteles ca si noi toti, ne documentasem de acasa si ne dadeam cu presupusul cum va fi si ce minunatii vom gasi acolo.

Intr-un tarziu, dupa vreo 4 ore de mers si treceri de la soselele din oras, presarate cu blocuri (fiecare etaj avand gratare de piatra in balcon) si hoteluri ingramadite unul langa altul (dar nelipsite de piscine), la traseele si drumurile presarate cu ariditate si plantatii imense de maslini, am inceput sa vedem in departare, o minunatie mare …

Incepeau sa se contureze in zare munti si dealuri albe, presarate ici colo cu vegetatie … "Incredibil, nemaipomenit, feeric, nu-mi imaginam ca arata asa, ce minunatie!’’ se auzeau voci din autocar, care mai de care uimite la vederea peisajului nemaipomenit ce incepea sa prinda contur in fata ochilor nostri.

Ne imbulzeam la geamuri fermecati de priveliste si dornici sa facem cat mai multe poze din mers, sa nu pierdem nici un amanunt (la faza asta i-am multumit soferului ca a condus incetisor, iar noi am reusit sa imortalizam cele mai frumoase fotografii digitale).

"Ce ti-e si cu natura asta, dom’le, ce poate sa faca la muntii astia…‘’! exclama tare entuziasmat soferul autocarului.

Exact asa si era. Imaginati-va ca soseaua era uscata, stanga-dreapta ei ariditate, ba ici – colo rasareau puieti

de brazi abia plantati,

iar in zare, mai in departare,

pan’ la cerul mare,

se contura atat de frumos,

d-aveai impresia ca venea navala’n jos,

un urias perete stancos,

de un alb laptos,

urias, masiv, dar si calcaros.

Cu cat ne apropiam mai mult de punctul destinatiei noastre, impresionanta minunatie a naturii, Pamukkale, ariditatea disparea din ce in ce mai mult, iar zona aceea alba, calcaroasa, incepea sa semene a ingenioase carari serpuite, sapate in stanca, ce porneau de sus, din varfuri, de pe crestele muntilor calcarosi si ajungeau pana la baza acestora. Greu de explicat in cuvinte acele forme de relief interesante, unice in lume, adevarate fenomene carstice, spectaculos de senzationale.

Aici natura a sapat ingenios in stancile de calcar, formand un relief terasat, ca niste trepte uriase, iar apa, care s-a scurs in timp, a sapat si format pe aceste trepte un fel de ochiuri de apa, la inceput, iar cu timpul s-au transformat in adevarate bai de calcar, unde te poti si scalda, temperatura apei fiind destul de placuta balacitului, ba chiar poate ajunge pana pe la 40-50 grade. Din cate ne-a povestit atunci ghidul, aceste mici izvoare de ape termale au sapat aceasta salba mirifica de fantani in rocile calcaroase, creind adevarate gradini fermecate, purtand numele chiar de "Gradinile Raiului’’.

Tare mult mi-a parut rau si am un regret enorm ca nu am reusit sa ajungem sa vizitam pana sus terasele, sa putem vedea si noi acele vestite cazi de la Pamukkale. Cand am ajuns la hotelul UYUM, unde am fost cazati, era ora 13.00 si era o arsita coplesitoare de-ti venea sa te arunci in cea mai apropiata piscina sau sa cauti cel mai stufos palmier ca sa-ti faca umbra si sa te fereasca de razele usturatoare ale soarelui. La acea ora, pe strada nu puteai sa iesi decat cu palariuta pe cap sau umbreluta la purtator, ochelari de soare sau heliomatici, daca porti oaresce dioptrii, dar neaparat sa nu-ti lipseasca sticla cu apa plata (caci la turci nu gaseai apa minerala, decat tonica sau eventual suc gen Fanta sau Cola, daca doreai ceva gazeificat). Cred ca daca aveam la indemana un termometru si luam "pulsul atmosferic’’ cu siguranta 40 grade si cateva peste ar fi indicat negresit.

Cum majoritatea grupului era frant de oboseala, iar copiii nu-si doreau decat balaceala in piscina exterioara a hotelului, ne-am resemnat si am renuntat sa pornim la escaladarea muntelui, imbracat in acea mantie de calcar, de jurai ca e nins cu flori de gheata, nu cu praf de roca alba...

Doar 2 doamne vaduve si curajoase din grupul nostru s-au incumetat sa ajunga sa se scalde in acele bai termale, in dorinta de a se imbaia sa devina tinere, precum spune legenda, caci deh... ce poti sa-ti doresti cand ai pasit spre varsta a treia si mai esti si singurica. Probabil ca distinsele doamne chiar tocmai asta si cautau: frumusete si tinerete, sa se scalde in baile de la Pamukkale, ba chiar in piscina Cleopatrei, sa intinereasca si sa devina frumoase ca aceasta,

doar, doar il vor intalni pe fat frumos,

urcand si el pe munte-n sus, anevoios,

printre sculpturile de calcar bunaoara,

sa le-ntilneasca pe-acele ladies (si culmea ca erau brunete) in fapt de seara :)

Intr-adevar au pornit la drum sa escaladeze muntii calcarosi la ora 14.00, la pranzul de foc, iar seara, pe la 20.00,

nadusite din cap pana-n picioare, in talpile goale,

cu fetele si bratele arse de soare,

au ajuns epuizate la hotel,

dar fericite de altfel,

caci visul lor se implinise,

iar idealul de-a se balaci se-adeverise.

In ciuda faptului ca noi n-am fost atat de norocosi sa vedem toate minunatiile povestite ulterior de colegele noastre de autocar, totusi, spre dupa amiaza, cand intensitatea razelor soarelui se mai domolise si nu mai avea taria sa te topeasca de sete, am avut curajul sa iesim si noi sa vedem un apus de soare si mai apoi inserarea la Pamukkale.

Ceva de vis... sa vezi cum razele de soare mangaie cu ultimele puteri crestele calcaroase, de ai impresia ca ceva din cer parca presara ca o perdea fina de zahar pudra acele dealuri sau munti de zapada. Feeric si greu de explicat in vorbe...

Ce ne-a placut extrem de mult a fost si parcul plin de verdeata de la baza muntilor de calcar, unde turistii se plimbau si admirau in tacere imprejurimile, altii se odihneau pe bancute, iar cei mai "plimbareti’’ pedalau pe lac apa cu hidrobicicletele in forma de lebada. Splendid peisaj!

Dar cel mai spectaculos moment este apusul uriasei mingii de foc, care se duce la culcare, coborand agale, in spatele colosilor calcarosi, aruncand ultimele sulite de caldura, neputincioase si obosite de ardoarea de peste zi. La fel, peisajul este unic!

Din pacate, spre seara noi am prins un pic de nor si putina furtuna, contrar asteptarilor. Din cate aflasem, in Turcia nu ploua decat foarte rar, maxim de 10 ori e an parca, dar in ciuda acestui fapt, ce credeti c-am aflat.

Spre seara, cand am intrat intr-un magazin de suveniruri, un turcalete plin de curtoazie, intr-o engleza mai mult mimata, prin semne si zambete pana la urechi, ce statea foarte bine la capitolul pantomima, ne-a explicat ca in acea seara ploua la Kusadasi,

de aceea era asa vanticel

cam sprintenel

si un pic de furtuna

iar cerul fara luna.

Astfel ne-am elucidat misterul cu acele fenomene meteorologice destul de rar intalnite in Pamukkale.

Oricum acea seara in Pamukkale va ramane memorabila, de neuitat, caci muntii aceia calcarosi nu va vine sa credeti, dar sunt luminati si in miez de noapte de niste felinare, neoane nu stiu prea bine cum sa le spun, de culoare verde prazuliu, iar parcul este luminat de jur imprejur de o multitudine de stalpi, candelabre de iluminat stradal.

Minunat, feeric, de nedescris... un loc de vis, ce trebuie vizitat neaparat, daca ajungeti in Turcia. Merita acest mic efort, caci nu o faceti poate decat o data in viata, dar cu siguranta nu veti regreta! Iar pana atunci... visati cu ochii deschisi, poate prin prisma pozelor mai mult sau mai putin reusite, dar visati si ganditi-va ca odata si-o data visul vi se va implini!

Rogu-te webmaster daca poti adauga acest filmulet poate mai convingator decat povestirile adevarate ale mele

http://www.youtube.com/watch?v=NlCZYA7ZODs&NR=1

---

VIZUALIZĂRI: 8267 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI