Mănăstirea Strâmbu-Găiseni și împrejurimile sale

TIPĂREȘTE

Unele zone geografice par mai sărace în monumente istorice și obiective turistice, de multe ori nu bănuim că în localități mici, aflate pe drumuri secundare se ascund urme ale trecutului. Mai mult sau mai puțin importante aceste monumente (istorice, religioase, culturale, industriale) constituie repere ale dezvoltării societății românești în diverse areale geografice. Cu mulți ani în urmă am avut impresia că în jurul Bucureștiului sunt destul de puține conace, palate, schituri și mănăstiri - monumente vechi de sute de ani. În ultima perioadă însă am citit și am descoperit locuri noi pentru mine, refăcute ori renăscute, fiecare având o valoare istorică, arhitecturală ori peisagistică proprie. Cunoaștem faptul că această parte a Valahiei, apropiată de Dunăre, s-a aflat permanent sub amenințarea otomană, turcii distrugând de multe ori fortificațiile curților boierești ori mănăstirești din zonă.

Între râul Sabar și valea râului Argeș se află localitatea Găiseni care cuprinde pe teritoriul ei și ruinele vechiului schit Strâmbul. În curând aceste ruine nu vor mai exista, așezarea monastică aflându-se în plin proces de refacere. Un traseu complet, lung ca pentru o zi de vară, ar cuprinde vizite la Palatul brâncovenesc din Potlogi (vezi impresii) și la Conacul Drugănescu din Stoenești (vezi impresii).

Acces. Cea mai ușoară cale de a ajunge în Găiseni este autostrada București-Pitești (A1). Putem alege două puncte de acces: ieșim la km 30 spre Bolintin Vale și rămânem pe partea dreaptă a autostrăzii urmând DJ 401A spre satul vizat. A doua variantă ar fi ieșirea pe la km 49, spre ansamblul brâncovenesc Potlogi, apoi pe același DJ 401A traversăm satul Cărpenișu și ajungem la Găiseni; între Potlogi și Găiseni sunt doar aproximativ 8 km distanță. Mănăstirea este situată vis-a-vis de școala satului, pe o alee laterală (strada Bisericii), fiind marcată printr-un indicator. Găsiți locuri de parcare în fața școlii, la drumul principal, dar și 4-5 spații în fața mănăstirii, intrând pe aleea secundară.

Date istorice. Lăcașul de cult este cunoscut prima dată sub denumirea de Schitul Strâmbul într-un document domnesc emis de Radu de la Afumați în 1526. Schitul este ctitorit de dregătorul Drăghici Vintilescu, boier din părțile locului (vezi aici istoria familiei: historia.ro/exclusiv_web/ ... basarab-i-prima), undeva în perioada 1510-1512. Biserica ridicată de el va deveni un fel de necropolă pentru familia Vintilescu, în interior descoperindu-se mai multe pietre de mormânt ale acestei familii boierești. Se bănuiește că Neagoe Basarab și Despina Doamna ar fi contribuit la ridicarea lăcașului. Schitul a fost înzestrat prin danii cu pământuri din care realiza venituri. Chiliile ridicate în jurul bisericii constituiau un loc de popas pentru călătorii sus puși în drumul lor spre Târgoviște. După anul 1752, când așezământul religios este închinat Mănăstirii-spital Pantelimon din București, începe declinul. Clădirile se ruinează, biserica este modificată în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea; Eforia Spitalelor, care a preluat schitul, repară de câteva ori construcțiile din incintă. Într-un final, lăcașul de cult devine biserică de parohie pentru zeci de ani; abia în 2010 este reactivat Schitul Strâmbu-Găiseni, care capătă în anul 2015 rangul de mănăstire.

În curtea mănăstirii. După ce lăsăm autoturismul în fața școlii din localitate, citim panoul cu primele informații despre mănăstire și parcurgem pe jos cei 100-150 m până la ansamblul mănăstiresc. În mica parcare ne întâmpină doi cățeluși părăsiți de cineva printre frunzele ruginii; le dăm ceva de mâncare, trebuie să le îndesăm bucățile de șuncă direct în gură, altfel nu știu să mânânce. O troiță de lemn închinată ostașilor neamului veghează intrarea în incinta mănăstirii; trecem pe sub bolta unui solid turn-clopotniță de formă pătrată, care o vreme a servit drept locuință maicilor. În stânga turnului-clopotniță se înalță un zid înalt prevăzut cu creneluri, de fapt acest zid alb constituie unul din pereții clădirii reconstruite în interiorul curții.

Ieșim din gangul nepictat direct în fața bisericii, care ne dă impresia unui lăcaș de cult grecesc. Biserica a fost modificată de mai multe ori, altarul de astăzi este naosul bisericii vechi. Transformările prin care a trecut construcția eclezială se observă foarte bine din exterior: partea dinspre altarul actual are o arhitectură aparte (cu abside laterale, turlă pe fostul naos, brâu tip zimți de fierăstrău la exterior), restul clădirii având o cu totul alt aspect. Deasupra intrării este pictată icoana de hram, Sfântul Ierarh Nicolae (a fost adăugat ulterior și hramul Sf. Voievod Neagoe Basarab). O măicuță vine și ne deschide biserica; în interior se observă urmele picturii mai vechi, restaurate cât s-a putut. Poposim câteva minute în biserică, privim catapeteasma și picturile mai noi, după care ieșim din nou în curte.

Incinta mănăstirii se află în plin proces de refacere, dar am mai putut vedea urmele vechilor clădiri și a zidului împrejmuitor. O clădire destul de șubredă constituie de câțiva ani locuința măicuțelor de la Găiseni. O mare parte din zidul de incintă a fost refăcut; pe vechile ruine se vor ridica clădiri noi, păstrându-se pivnițele și arcadele vechi. Deja lângă clopotniță s-a construit o clădire nouă, cu un pridvor sprijinit pe coloane și beci încăpător.

Nicolae Iorga, călătorind prin țară la începutul secolului al XX-lea, a ajuns și prin această zonă. Iată cum descrie el mănăstirea: La Găiseni, ai în față ziduri de mănăstire, înconjurată de o întinsă livadă cu pruni, cu aluni turcești și aluni de țară, cu vie acum închircită și căzută în sălbăticie, cu înalte suliți de floarea soarelui, ce-și întorc spre lumină rotocoalele de semințe între razele de aur ale florilor mari. [... ] Biserica de astăzi are cu totul altă înfățișare decât aceea pe care au înălțat-o, pe vremea lui Neagoe Basarab, jupânul Vintilă și Jupâneasa lui Anca, ale căror mici morminte, frumos săpate, dar cam șterse de picioarele ce le calcă de patru sute de ani, se văd unul lângî altul în partea dreaptă a pronaosului. Despărțirea prin stâlpi între tindă și naos s-a înlăturat cine știe la ce reparație; zidurile chiar au fost prefăcute. [... ] Acum chiliile călugărilor sunt goale: o parte din ele, mâncate de umezeală la temelie, se apleacă spre ruină; în altele stă preotul tânăr; una din odăi cuprinde o arhivă care începe cu registrele bine alcătuite și cusute de Climent; școala are, în sfârșit, și ea o încăpere: pe tabla, cu totul roasă, se văd ultimele socoteli trase cu multă greutate de școlari și școlărițe pe scândura albă de mult ce a fost scrisă și ștearsă.

Mănăstirea Strâmbu-Găiseni este locul unde au viețuit o perioadă câteva personalități importante ale ortodoxiei românești, ca de exemplu Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu (6 ani a condus ca egumen mănăstirea Strâmbu) ori Climent, episcop de Argeș.

Ansamblul mănăstiresc, aflat în plin proces de prefacere, poate fi vizitat în drum spre Palatul Potlogi ori Conacul Drugănescu. El se înscrie în rândul altor monumente, laice ori religioase, aflate în preajma Bucureștiului și care au rezistat distrugerilor provocate de intemperii, dar și acțiunilor umane. Iată câteva exemple: Casa de Piatră a lui Udriște Năsturel din Herăști (vezi impresii), Schitul Bălteni (vezi impresii), Mănăstirea Plătărești și Mănăstirea Negoiești (vezi impresii), Ansamblul brâncovenesc de la Potlogi (vezi impresii), Mănăstirea Turnu (vezi impresii), Mănăstirea Samurcășești (vezi impresii), Mănăstirea Pissiota (vezi impresii), Mănăstirea Glavacioc (vezi impresii), Mănăstirea Comana (@iulianic: vezi impresii), fosta Mănăstire Căscioarele (situată lângă Găiseni; se mai pot vedea biserica și turnul clopotniță). Acestea ar fi câteva obiective mai puțin știute, la care se pot adăuga mănăstirile Snagov, Căldărușani, Sitaru-Balamuci, Țigănești, Ghighiu, Nucet, palatele Mogoșoaia și Știrbei.

Supliment.

Înainte de a ajunge la Găiseni, m-am oprit câteva minute în centrul localității Potlogi. Am mers până la Centrul de Informare Turistică Potlogi, din păcate închis în weekend, exact atunci când vin cei mai mulți turiști în zonă. Am aruncat o privire și spre Palatul brâncovenesc, am ocolit monumentul dedicat eroilor din Războiul de Independență (un ostaș în uniformă de vânător - 1910), am admirat câteva clădiri din anii 30 (urme ale prosperului târgușor de altădată) și alt monument dedicat eroilor potlogeni din Primul Război Mondial (dezvelit în 1937).

După vizita la Mănăstirea Strâmbu-Găiseni și la Conacul Drugănescu am avut norocul să vedem o parte interesantă din alt obiectiv din zonă (printr-un complex fericit de împrejurări). Este vorba despre Conacul Rioșanu situat în satul Florești (jud. Giurgiu), vis-à-vis de biserica cu hramul „Sf. Nicolae” (secolul al XVII-lea). În aceeași curte se află și conacul Djuvara, ambele construcții fiind confiscate de regimul comunist și transformate în spitale TBC. După evenimentele din 1989 moștenitorii au cerut retrocedarea proprietății, ceea ce s-a și întâmplat. Am vizitat pivnița conacului Rioșanu, o structură de cărămidă identică cu ceea ce am văzut la Potlogi, Brebu sau Filipeștii de Târg. Este posibil ca această clădire din secolul al XIX-lea-început de secol al XX-lea să fi fost ridicată pe fundațiile unui vechi conac. Pivnița are o anticameră, apoi sala centrală, întinsă pe întreaga amprentă a clădirii; în centru se află un pilon care susține construcția de deasupra; mai multe arcade și aerisiri-ferestre fac legătura cu exteriorul. Aici, proprietarii auamenajat un spațiu pentru evenimente private; clădirea conacului este renovată, urmărindu-se și amenajarea câtorva camere.

Călătorii plăcute și alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 5605 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI