Bad Pyrmont și împrejurimile

TIPĂREȘTE

Printre impresiile mele de călătorie se regăsesc referiri frecvente la câte o stațiune balneară [ Bad ], din Germania sau Austria, pentru că suntem interesați de tot ceea ce dăruiește natura omului, ca sursă de sănătate, dar și pentru că acestea sunt niște oaze de liniște și relaxare, precum și locuri unde ai multe de văzut. Este foarte adevărat că nu am stat pentru terapii, fiindcă nu ne-am propus acest lucru, dar nu excludem acest obiectiv în viitor.

La Bad Pyrmont am petrecut două zile în anul 2014, din următoarele motive: în primul rând ne trebuia un popas de la întoarcerea în Danemarca și, în al doilea rând, ne informasem că, printre altele, are un parc uriaș, cu o impresionantă grădină de palmieri. Dacă adăugăm faptul că, acest popas ne permitea să vizităm Castelul Marienburg, alegerea noastră pare justificată.

Aceast oraș - stațiune are statut de municipalitate independentă, în districtul Hamelin-Pyrmont. Se află la 70 km distanță de Hannovra și 24 km de Hameln.

Excursia noastră de nouăsprezece zile, pe cont propriu, a urmărit vizitarea a două capitale, Berlin și Copenhaga, a unor palate și castele celebre din Germania și Danemarca, percum și a unor parcuri și grădini de renume, din aceeași zonă. Ca „ desert ” am adugat în final și căteva zile la Kaprun, în Austria.

Situat în Saxonia Inferioară, Bad Pyrmont a fost fondat pe la 1184, când episcopul de Köln, Philipp de Heinsberg a construit un castel pe dealul Schwellenberg, pe care l-a numit, în latină Petri, dar și Piremont.

Izvoarele minerale de aici au fost cunoscute de multă vreme, se crede, pe baza unor descoperiri făcute, de pe vremea romanilor, care nu erau străini de efectul lor terapeutic. Acestea sunt în număr de șapte, unele având un conținut ridicat de calciu, magneziu și sulf, altele de sodiu. Apa lor poate fi băută sau se pot face băi. „Hylligen Born", "Brodelbrunnen" și "Augenbrunnen" sunt trei dintre cele mai cunoscute izvoare. Unele izvoare sunt îmbogățite cu dioxid de carbon, sunetul produs de gazul care produce bule în apă putând fi auzit de la distanță. Există și așa-numita vapour cave, o încăpere cu o construcție asemenea unei fântâni din interiorul căreia se ridică dioxdul de carbon [ mofetă ], folosit în tratarea unor afectiuni ale inimii și sistemului circulator.

Despre efectul terapeutic al acestor izvoare s-a dus faima în evul mediu, astfel încât, în anul 1556,10000 de oameni din toată Europa au venit aici să se trateze. De altfel, între sec. al- 17-lea și al 19- lea, Bad Pyrmont a fost destinația de odihnă și relaxare pentru multe capete încoronate și nobili, devenind un fel de capitală a modei. Citind Casa Buddenbrook, opera lui Thomas Mann, a cărei acțiune se desfășoară, în principal în nordul Germaniei, am aflat că burghezia acelui veac al XIX-lea, frecventa această stațiune.

Piața fântânii ("Brunnenplatz") incluzând "Hyllige Born" reprezintă centrul orașului Bad Pyrmont. De aici începe și vechea alee principală ("Hauptallee"), o promenadă largă, mărginită de platani bătrâni, dar impunători, amintind de vechimea locului, dar și de blazonul lui. De o parte și de alta a acesteia se înșiră vile cu o arhitectură veche, la parterul cărora se găsesc terase elegante, unde poți să servești un pahar de vin și să stai de vorbă. Această alee încărcată de istorie – ce apare în toate fotografiile vechi ale stațiunii - se prelungește cu un sistem de fântâni, decorate cu sculpturi aparținând artistului Jürgen Goertz, apa ilustrând fluxul vieții de la naștere, până la bătrânețe. Curgerea apei este întreruptă de " Locul celor patru anotimpuri", unde sunetul muzicii se aude din cei patru piloni, plasați în colțurile pieței. Urmând curba de nivel, cursul apei se încheie cu “Gate of Old Age” (sună mai bine în engleză!).

Tot acest ansamblu, în care apa simbolizează, prin curgerea ei, viața, este revigorant, plăcut și odihnitor. Am avut plăcerea să-l savurăm pe îndelete, fiindcă stăteam în imediata apropiere, la Cafe Schneidewind, un hotel cochet de apartamente, la parterul căruia se află o cofetărie elegantă și câteva terase.

Hufeland Therme oferă posibilitatea relaxării în bazinele cu apă, având amenajări pentru toate gusturile și, evident, este vizat în mod special de turiști.

Un punct de atracție deosebit al localității îl constituie, așa cum spuneam la început, parcul [ Kurpark ], care include și o mare grădină de palmieri, considerată a fi cea mai nordică din Europa. Amenajarea lor a avut loc la începutul sec. al- 20-lea, sub conducerea lui Werner Dirks, renumit arhitect de grădini, iar stilul baroc este combinat cu cel al grădinilor engleze. Elemente ale grădinii englezești sunt Templul Căpșunii, Casa ceaiului și iazurile.

Fiind considerat cel mai frumos parc german în 2005 și unul dintre cele mai frumoase din Europa, acesta se mândrește și în prezent cu spații foarte largi, alei generoase, covoare florale pentru care se plantează circa 250.000 bulbi sau răsaduri, în funcție de anotimp.

Pe terasa din parc, desigur, orchestra susține spectacole de bună calitate.

Grădina de palmieri a fost creată în stil francez, începînd cu anul 1903, iar în1913 au fost aduși primii 13 palmieri, pentru ca, în prezent, să aibă 330 de arbori, din cele mai diferite specii, unii având 11m înălțime. Cel mai bătrân dintre palmieri ar avea 430 ani! Dacă adăugăm și cele peste 400 de specii de plante tropicale, care se găsesc aici, imaginea acestui mic colț de rai este, cred eu, completă. Printre palmieri și plante sunt amenajate mici bazine cu apă și fântâni arteziene, care însuflețesc peisajul.

Intrarea în parc este de 4 euro de persoană, dar majoritatea hotelurilor și pensiunilor oferă un card cu acces gratuit, ca și alte facilități.

În vecinătatea acestor frumuseți verzi se află și castelul baroc, construit între 1706 și 1710, de către contele Anton Ulrich de Waldeck și Pyrmont, pe locul unei fortărețe, devenit astăzi muzeu. [ 3 euro/ persoană ] Castelul este înconjurat cu apă, în care o mulțime de pești se simțea foarte bine, făcând deliciul turiștilor. Tot aici se găsește și renumita vapour cave.

În localitate, ca și în jurul ei, sunt piste de biciclete care îți dau posibilitatea să cunoști împrejurimile. Există, de asemenea și trasee de autobuz care te conduc până la 40 km de localitate, spre câteva obiective de care noi n-am știut, dar oricum nu mergeam, findcă timpul era scurt și ne orientasem către castelul Marienburg, pe care l-am și vizitat.

Drumul pînă la castel – circa 30 km - a fost o plăcere., fiind vorba despre o zonă colinară joasă, cu câmpuri care străluceau de aurul grânelor, mărginite de pâlcuri de pădure, cu șosele perfect întreținute și sate curate, cu locuințe decorate cu flori, cu multă ordine și grijă față de mediu. Am fost uimiți de câte păduri am întâlnit în această parte a Germaniei!

Parcarea castelului se găsește într-o pădure care cred că aparține acestuia. Zidurile sale și turnul se zăresc de departe, impunătoare. În lumina dimineții de vară, turnurile acestuia se profilau maiestuos către cerul senin, zidurile groase îl înveșmântau ca o haină groasă și gândul te purta inevitabil către alte vremuri, chiar către lumea poveștilor. Fiindcă, dece să nu recunoaștem, vizităm castele și palate și pentru a evada din cotidian, din dorința de a ne întoarce în trecut, în primul rând cel istoric, dar și în unul imaginar și imaginat de noi. Acest castel este, prin înfățișarea lui, o sursă minunată pentru reverie, pentru o reconstrucție personală a unor lumi trecute.

Construit între anii 1857- 1867, în stil neogotic, după planurile renumitului arhitect din Hannovra, Conrad Wilhelm Hase, castelul a fost oferit drept cadou de către regele George al V- lea de Hanovra [1851-1866 ] soției sale, Maria de Saxa- Altenburg, când aceasta împlinea 39 de ani. Regele, la vremea aceea complet orb, nu a putut să vadă frumusețea acestei construcții, dar a umplut de bucurie sufletul soției sale.

Trebuie să spunem faptul că acest castel aparține și în prezent Casei de Hanovra, dinastie germană care a urmat dinastiei Stuart pe tronul Regatului Marii Britanii, din momentul în care regina Victoria – care făcea parte din Casa de Hanovra- s-a căsătorit cu prințul Albert de Saxa- Coburg și Gotha. Din acel moment numele oficial al casei regale britanice a devenit cel al Casei de Saxa- Coburg și Gotha, schimbat la decizia acesteia, în Casa de Windsor, după Primul război mondial.

Regele George al V-lea nu s-a bucurat de castel, fiindcă Hannovra a fost cucerită de Prusia, iar acesta a plecat în exil, la Gmunden, în Austria, în 1866, urmat, la un an, și de soția sa. Desfășurarea evenimentelor istorice a făcut ca, timp de 80 de ani, castelul să nu fie locuit, ceea ce justifică, în bună măsură, buna lui conservare. În schimb multe dintre piesele de mobilier, tablouri sau obiecte decorative au fost înstrăinate de către moștenitori.

Vizita este ghidată, prețul unui bilet fiind de 8 euro/persoană, și cuprinde numai câteva dintre cele 160 de camere: holul de intrare, biblioteca, bucătariile, sala de arme, camerele reginei Maria și ale fiicei acesteia. Oricum este vorba de un tur de aproximativ o jumătate de oră, timp în care ai parte de explicații din partea ghidului, dar și prin intermediului audio- guid-ului pe care îl primești, fiind inclus în prețul biletului. Turnul înalt de 30 m, de la intrare se vizitează separat. Cu un bilet mai scump, le vizitezi pe toate, inclusiv expozițiile organizate aici.

Curtea interioară a castelului este foarte frumoasă, aici existând și un restaurant unde poți să servești gustări, feluri de mâncare sau băuturi. De aici poți vedea mai bine decorațiunile în stil neogotic, turnurile, crenelurile.

Stilul neogotic a apărut ca o reacție la pătrunderea neoclasicismului și păstrează viziunea gotică asupra construcțiilor: ziduri înalte, ferestre înguste, arcuri care se întretaie deaupra golurilor sub un unghi ascuțit în partea lor superioară. Toate aceste elemente sunt menite a da impresia de înălțare către cer, impresie creată și prin turnuri și coloane. Castelul Marienburg nu este foarte înalt, dar e impozant prin turnurile sale, unele cu acoperișuri conice și ferestrele înguste. Întâlnim decorațiuni în formă de rozetă, dar și turnuri cu ferestre dispuse pe benzi spiralate.

Castelul Marienburg este o bijuterie arhitectonică ce merită vizitată.

La întoarcerea în stațiune am mai vizitat un alt castel, Hämelschenburg, aparținând unui nobil local, Jurgen Klencke și soției sale, Ana von Holle, construcție frumoasă, mai simplu decorată în interior, înconjurată cu apă, în scop de apărare, apă în care erau nelipsiții pești, dar și un covor de nuferi galbeni. Acest castel a fost construit în sec. al XVI-lea, în stil renascentist, pe râul Weser. Aproximativ o treime din camere se vizitează, unde poți vedea mobilier, porțelanuri și arme din perioada Renașterii. Restul camerelor se închiriază. Există și un loc rezervat pelerinilor care merg (pe jos) la Santiago de Copostella.

Castelul este o construcție frumoasă, impunătoare chiar, la care ai acces trecând pe un pod, cu o curte interioară mare, pavată cu piatră. Din păcate, toate informațiile sunt în limba germană, pe care eu o înțeleg doar în parte.

Bad Pyrmont ne-a lăsat amintiri frumoase, care ne vor determina să revenim.

---

VIZUALIZĂRI: 2816 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI