Cliffs of Moher

TIPĂREȘTE

Nu știu dacă ținutul vestic al Irlandei este cel mai frumos din lume, dar știu că țărmul Atlanticului și Cliffs of Moher au rămas pentru totdeauna locuri de neuitat pentru mine. Imaginile stâncilor înalte izbite de valuri înspumate, adesea bătute de vânturi turbate sunt încă vii în memoria mea vizuală și cred că vor rămâne astfel încă multă vreme.

De la Dublin - situat în estul țării, oraș care ne-a găzduit la Springfield Hotel - Leixlip, în dimineața zilei de 18 august 2016, după micul dejun, am luat drumul spre vestul extrem. De la Dublin până la țărmul Oceanului Atlantic, tăind insula în două, sunt ceva mai mult de 260 km pe care noi i-am fi străbătut în vreo trei ore dacă nu ne-am fi oprit în Athlone pentru vizita la castel. Drumul nu este dificil, iar pentru că frumusețea peisajului rural o impunea, nu ne grăbeam deloc. Am făcut și un scurt popas la Liscannor, un sat de coastă în ținutul Clare, la numai 5 km de Cliffs of Moher, ținta călătoriei noastre. Nu era în plan să-l vizităm, cu toate astea am fost informați că acolo se află Biserica Kilmacreehy, un lăcaș vechi, ruinat, care datează din sec. VI. Am rămas în centru, lângă Liscannor Hotel, la o cafea, privind în răstimpuri cerul cam înnegurat.

În această parte, Irlanda rurală este foarte plăcută și liniștitoare. Doar turiștii privesc temători către cer îngrijorați de ploile care le-ar putea compromite programul zilei. Localnicii sunt atât de obișnuiți încât par a nu le mai lua în seamă. De-a lungul șoselei, terenuri ușor vălurite, verzi, pe care pasc în tihnă vaci și porci însemnați cu roșu pe tot spatele, case răzlețite, curate și îngrijite, apoi multe, multe terenuri de golf.

Curând am ajuns la Cliffs of Moher, iar autocarul ne-a lăsat în parcarea în care așteptau încă multe alte autocare. Autoturismele beneficiază de o parcare specială, cu mult mai mare, dar ceva mai îndepărtată de centrul de primire a vizitatorilor. Centrul de primire a vizitatorilor este o clădire (dacă-i pot spune astfel) ascunsă cu totul într-un deal. Geamurile ei - ca niște ochi imenși - răsar din iarba care acoperă tot dealul.

În această clădire subterană, ca o peșteră, se află un muzeu interesant, iar cei care au mai mult timp la dispoziție merită să petreacă măcar o oră acolo. Pe ecranul central se derulează filmul unui tur aerian al zonei (să recunoaștem, de așa ceva este mai greu să ai parte în realitate), precum și două scurt metraje înfățișând ținutul Clare și împrejurimile. Mai sunt și alte atracții în special pentru copii și tineret (jocuri, să te pozezi având în spate un fundal prestabilit - minunate poze, numai bune pentru Facebook), dar cum noi nu veniserăm la Cliffs of Moher pentru acestea, am achitat cuvenita taxă de vizitare și ne-am grăbit să savurăm un crâmpei de natură adevărată.

Taxa de intrare este de 6 € - adulți, 4 € - seniori, studenți și persoane cu deficiențe locomotorii. Copiii (sub 16 ani) au acces gratuit. La Cliffs of Moher, noi am beneficiat de tarif de grup plătind fiecare câte 3,5 €.

De pe platforma din fața centrului de primire a vizitatorilor, pe o alee pietruită, lată, ne-am apropiat de țărmul înalt al oceanului. Cerul era tot întunecat și a rămas așa toată ziua, dar nu a plouat deloc. Deși prezent - cum altfel pe țărmul Atlanticului? - vântul nu ne-a deranjat pentru că nu bătea cu putere. Faleza înaltă (214 m în punctul său maxim) are 8 km lungime. Cu un parapet din dale mari, de piatră, rupte parcă din peisaj, faleza oferă privitorului uluitoare priveliști cu stâncile falnice și apele cu valuri agitate.

Cliffs of Moher este un loc impresionant pentru toți cei care ajung acolo. Numărul vizitatorilor crește an de an, iar 2016 este al treilea an consecutiv în care s-a depășit cifra de un milion de vizitatori. De curând am citit că la 22 august 2016 (patru zile după ce am fost și eu acolo) Cliffs of Moher număra deja un milion de vizitatori.

Pliantul pe care l-am primit la Cliffs of Moher informează că faleza a preluat numele unui fort ruinat - "Mothar" - demolat în timpul războaielor napoleoniene pentru a face loc unui turn de observație. În locul acestuia, în 1835, Cornelius O'Brien, unul dintre descendenții regelui irlandez Brian Boru, a construit turnul pe care îl vedem și astăzi. Având în stăpânire terenul în vremea aceea, Cornelius O'Brien a decis să înalțe turnul rotund, cu scară interioară și platformă de vizionare, numai în scop turistic.

Am urcat și eu. Pentru accesul în Turnul O'Brien se achită separat (la intrarea în turn), 2 € - adulți și 1 € - copii. E greu de redat în cuvinte simțământul ce-l ai acolo, sus, pe platformă, privind printre creneluri întinderea nesfârșită a oceanului și stâncile înalte, abrupte, înșiruite una după alta. Se spune că de acolo, în zilele cu cer senin, se pot vedea Insulele Aran, Galway Bay și chiar mult mai departe. În partea de sus a dealului, am văzut movila care marchează punctul cel mai înalt al falezei de la Cliffs of Moher, 214 m deasupra nivelului mării.

Aproape de promontoriul pe care se află Turnul O'Brien, din apă, se ițește o stâncă singuratică (Branan Mor), mică în comparație cu restul, care - privită dintr-un anumit unghi - are forma capului unei femei. De cealaltă parte, privind cu atenție și îngăduință, descoperim un sfinx. În baza acestor contururi văzute de departe, imaginația populară a creat legende pe care turismul local le cultivă în continuare cu succes.

După ce am coborât din turn, am alocat restul timpului până la întrunirea la autocar unei plimbări pe faleză, în partea sudică. Indiferent unde te-ai afla, din orice parte ai privi, imaginile sunt fantastice. Ai nevoie de mult timp pentru a străbate întreaga faleză (lungă de 8 km), dar și de grijă în deplasare. Aleea pietruită se temină la un moment dat, iar cărarea continuă mărginită de o parte de gardul unei proprietăți private, iar de cealaltă parte - cea cu oceanul - de parapetul protector din piatră.

Nu trebuie uitat că zona a fost desemnată ca refugiu pentru faună, în special pentru păsările marine care și-au făcut sălaș în cavitățile stâncilor înalte. Cliff of Moher cu peisajele sale impresionante și cu coloniile de păsări marine care trăiesc aici, împreună cu Burren - ținutul situat mai la nord - remarcabil pentru flora sa alpină și mediteraneeană într-o stranie alăturare, dar și pentru peisajele carstice și pentru mormintele sale misterioase, a fost recunoscut de UNESCO, în 2011, ca Geoparc European. Pentru ținutul Burren ca și pentru alte locuri minunate pe care nu am reușit să le văd cu ocazia acestui circuit, mi-am propus să revin în Irlanda cât mai curând.

---

VIZUALIZĂRI: 3083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI