Newgrange - necropolă megalitică (cu peripeții)

TIPĂREȘTE

În Irlanda, la 8 km de Drogheda, dincolo de râul Boyne, se află Brύ Na Bóinne - un sit arheologic vast, care include spectaculoasele morminte preistorice de la Newgrange, Knowt și Dowt. Recunoscut ca fiind de o mare importanță pentru cultura mondială, Brύ Na Bóinne a fost înscris pe lista Patrimoniului UNESCO. În programul nostru turistic, în Irlanda, figura doar vizita (exterior) la situl arheologic Newgrange - "cea mai veche și vestită necropolă megalitică din epoca bronzului".

Specialiștii spun că pasajul de piatră și camerele interioare de la Newgrange datează din jurul anului 3200 î. H. întrecând deci, în vechime, atât renumitul Stonehenge, cât și enigmaticele piramide egiptene. Cum Stonehenge era unul dintre obiectivele care prezenta un mare interes pentru mine în circuitul din această vară, se înțelege că atunci când ghidul ne-a vorbit despre Newgrange - necunoscut mie, dar pe care urma să-l vizităm, l-am ascultat cu deosebită atenție. Tot ceea ce ne povestea era din documentările lui anterioare, din ceea ce mai citise sau găsise pe internet, mărturisind în final că nici el nu a fost vreodată la Newgrange și că are o nespusă dorință de a-l vizita împreună cu noi. Știam că la situl arheologic Newgrange vizitele se fac după un anumit protocol, în grupuri și numai cu ghid local. Așadar, doar pentru acest moment, ghidul nostru devenise un simplu turist.

Autocarul ne-a lăsat în parcarea de lângă centrul de primire a vizitatorilor, iar noi am intrat curând în clădirea modernă, cu scări impunătoare și cu pereții mai mult din sticlă. Deoarece posibilitățile zilnice de primire a vizitatorilor sunt reduse, este recomandat să se ajungă acolo cât mai devreme. Trebuie reținut că nu există nici un fel de acces direct la situl arheologic Newgrange. Vizitele se fac doar organizate și ghidate de centrul de primire a vizitatorilor. Pentru grupuri (peste 15 persoane) este obligatoriu a se face rezervare. Noi aveam rezervare, atâta doar că limitarea numărului de vizitatori la intrarea în tumuli, a impus grupului nostru - cu mult mai mare - separarea în două: cei care vor să viziteze mormintele preistorice și cei care se mulțumesc doar cu expoziția-muzeu din incinta centrului de primire. Am optat pentru prima variantă, am achitat 5 euro (ceilalți doar 3 euro), după care am primit cu toții biletele corespunzătoare și am fost marcați (cu o bulină lipită pe haine) cu ora la care trebuia să fim preluați de autobuzele care fac transferul la situl arheologic propriu-zis.

Am aruncat o privire în expoziția care prezintă viața oamenilor care au creat mormintele de la Newgrange (locuințe, arme și unelte, vestimentație, hrană) încercând să surprind câteva imagini inclusiv din camera mortuară de la Newgrange reprodusă aici.

Când m-am întors, micul nostru grup (care optase pentru vizita la tumuli) dispăruse în frunte cu ghidul care - atunci când avea un interes personal (v-am spus că nu văzuse nici el mormintele megalitice) - o lua la picior atât de iute încât cu greu te mai puteai ține după el. N-am fost prea fericită constatând acest lucru și nu mă puteam împăca cu ideea de a-mi petrece timpul la centrul de primire, la cafenea sau în sala audio-video privind pe ecran fenomenul pătrunderii razelor solare (la solstițiul de iarnă) în camera mortuară. Voiam să văd aievea mormintele tumulare, așa încât am pornit de una singură pe podul de lemn care traversează râul Boyne și am continuat încă vreo 300 de metri până la punctul de plecare a autobuzelor care duc turiștii la tumuli.

Mai multe autobuze mici, simpatice și elegante, cu doar 24 de locuri, așteptau ora de plecare a următorului grup. Bulina de pe haina mea mărturisea că grupul și timpul meu au trecut deja, astfel că am întâmpinat ceva greutăți în dialogul cu cei de acolo. Cu toate că vocabularul meu englez este destul de limitat, am încercat să conving că nu este vina mea că ghidul a plecat fără să verifice integritatea grupului pe care îl avea în grijă. Văzându-mă atât de hotărâtă să nu ratez obiectivul la care cine știe când și dacă voi mai ajunge, unul dintre șoferi s-a oferit să facă o cursă special pentru mine. S-a cerut totuși - telefonic - și acceptul centrului turistic. În cele din urmă am plecat. Distanța este destul de mare (cred că vreo 2 km), așa încât nu se punea problema deplasării pietonale. De altfel, așa ceva nici nu este posibil.

Micul autobuz m-a lăsat în poarta sitului arheologic, iar de acolo, o supraveghetoare m-a condus la grupul căruia ghidul local îi vorbea (numai în engleză, grupul fiind alcătuit din turiști de mai multe nații) despre Newgrange și mormântul tumular cel mai cunoscut din Irlanda. Spunea că movila mare, circulară, acoperită cu iarbă, în fața căreia ne aflam este cel mai mare tumul din tot complexul de morminte megalitice din Irlanda.

Cercetătorii încă nu au un răspuns clar privind motivul pentru care preistoricii au înălțat aceste construcții greoaie, de piatră. Studiile au început încă din sec. XVII când s-a descoperit cu totul întâmplător unul dintre acești tumuli. Michael J. Okelly este cel care a condus cercetările prin anii '70 și lui i se datorează reconstituirea fațadei. Movila acoperită cu iarbă, cu un diametru de 76 m și o înălțime de 12 m, este înconjurată de o bordură pe care se pot observa mai multe gravuri. Nu se știe dacă ele sunt doar niște decoruri sau simbolizează ceva. Desigur, cunoscătorii pot sta în fața acestor însemne ore în șir încercând să le deslușească semnificația. Părerea mea este că aceste gravuri sunt de fapt o artă primitivă (sunt doar cercuri, spirale, arce, linii paralele sau dispuse radial, unele mai accentuate, altele mai superficiale). Piatra de lângă intrare (lungă de 3 m și înaltă de peste 1 m) este cea mai reprezentativă în acest sens. În apropierea marelui tumul se pot vedea mai multe pietre așezate vertical, în cerc, pe care majoritatea cercetătorilor le socotesc adăugate mult mai târziu. De asemenea, mai pot fi observate mai multe gropi, presupuse vetre de foc.

După prezentarea din exterior, în flanc câte unul, am străbătut culoarul de piatră, destul de lung, cu ziduri alcătuite din plăci uriașe, la capătul căruia sunt patru camere așezate cruciform (trei mai mici în jurul uneia mai mari, cu tavan boltit).

În încăperea mare, pe pereții de piatră, am văzut câteva imagini din timpul lucrărilor de escavație. Ghidul ne-a povestit că săpăturile au scos la iveală oseminte umane și alte obiecte (bijuterii, o daltă din os și mai multe fragmente de unelte). Acolo, în camera mare a mormântului tumular de la Newgrange, am înțeles de ce numărul de vizitatori dintr-un grup este atât de bine monitorizat. Locul este destul de mic pentru că într-o bună parte din încăpere săpăturile continuă, un cordon barând trecerea dincolo.

Dacă cercetătorii încă își mai bat capul să descopere secretele de la Newgrange, turiștii vin aici atrași de renumele locului și de presupunerea că această construcție a fost gândită și realizată în scopul capturării ritualice a luminii solare în cea mai scurtă zi a anului, solstițiul de iarnă. La 21 decembrie 1967, Michael J. Okelly a observat că lumina soarelui pătrunde printr-o deschidere aflată deasupra intrării principale și treptat inundă întreaga cameră mortuară.

Atât de mare este curiozitatea legată de acest fenomen, iar programările pentru vizite atât de multe în perioada 19-23 decembrie încât centrul de primire a vizitatorilor organizează anual o loterie. Dintre numeroasele solicitări, sorții aleg doar 50, norocoșii putând aduce cu ei doar un singur însoțitor. În grupuri mici, în cele cinci zile ale intervalului, la ora 9.00, timp de aprox. 17 minute (în cazul în care în Irlanda cerul nu este acoperit de nori), curioșii așteaptă asemenea oamenilor de acum 5000 de ani, raza de soare care ajunge pe podeaua camerei și se extinde apoi, luminând-o cu putere.

De reținut

Cu 45 de minute înainte de ora închiderii centrului de primire, accesul vizitatorilor nu mai este permis, iar cu 1 oră și 45 de minute înainte de ora închiderii centrului de primire, cursele autobuzelor care transportă turiștii până la monumentul propriu-zis încetează.

Orele de îmbarcare în autobuze se respectă cu mare strictețe.

Pentru că Newgrange este un sit în aer liber, de mare întindere, este necesar ca vizitatorii să se protejeze de soare, dar mai ales de posibilele ploi care pot surprinde oricând în Irlanda.

---

VIZUALIZĂRI: 1988 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI