De ce ai putea vrea să mergi în Menorca

TIPĂREȘTE

Eu am mers că așa a vrut nevasta, na. Când am avut eu ideea de Baleare, ca alternativă la Tenerife, că voiam mai aproape și mai ieftin :P, nu m-am gândit nicio clipă la insula asta, ci la Ibiza și Mallorca (strict Palma), pentru muzică și hărmălaie. Între timp am îmbătrânit vreo 3 ani și nu mă mai atrag ăstea. Cred.

Am să fac sumarul la început, că poate nu are toată lumea răbdare să citească pe lung tot ce aberez eu. Ce are Menorca și nu au celelalte Baleare?

1. Este rezervație Unesco ceea ce înseamnă că primesc bani să prezerve cadrul natural valoros. Dacă asta nu vă spune nimic, e ok, mergeți în Ibiza, acolo-s droguri ieftine. Cred.

2. Cel puțin în perioada în care am fost eu turiștii sunt mai mult cu trekkingul, petrecutul timpului în natură, fotografia, nudismul și mai puțin cu clubăreala, cocălareala și alte îndeletniciri ”urbane”.

3. E mai puțin cunoscută și-s mai puțini turiști.

4. După părerea mea are cele mai frumoase plaje dintre toate Balearele.

5. Sunt mai puțini români și mai puțini turiști din balcani și estul apropiat, fapt pecare eu mereu îl iau ca pe un indicator pozitiv.

Dezavantajul e că-i mai scumpă un pic.

Eu am stat în Son Bou, care are o plaja imensă și frumoasă. În mai multe locuri sunt plaje mai spectaculoase și cu vedere mai bună, dar sunt mai mici și se stă mai ”ca la Costinești așa”, adică un pic înghesuit.

Am să vorbesc evident despre ceea ce știu.

Varianta lungă. Son Bou ???? – fix așa, ca bovina se pronunță, nu vă sclifositi încercând să pronunțați mai strainez – este primul oraș (sat?) în care mi-am petrecut vacanța de anul ăsta. Aia doar cu nevasta. Un fel de Zanzibarul de anul trecut, dar pe gusturile și banii nevestei, dar tot cu mare, tot cu plajă și cu alte chestii care-i plac și care nu sunt la botul calului cum mi-ar plăcea mie.

Mai întâi trebuie să ajungi acolo. Zborul e partea simplă. Luat prin agenție – The usual.

Iberia își face treaba, zboruri low cost, dacă iei “la business”, lol, îți dau un pahar de suc cu pulpă. În pahar de sticlă, pam-pam.

Se schimbă în Madrid sau în Barcelona. Singura parte nașpa, în aeroportul din Madrid e că aia nu strigă boardingul. Și e nașpa că aeroportul e mare. Dacă ți se schimbă poarta și nu stai cu ochii pe afișaj, sau pe vreo aplicație rămâi pe acolo. Asta așa, ca să știți.

Aeroportul ăla e ditai, iar ei nu au un sistem audio de anunțat boardingul și “Last call for passenger Catalinx”, ca la nemți.

Din aeroportul din Menorca ai două opțiuni să ajungi unde ai nevoie. Poate trei.

Prima e simplă, la botul calului. Taxi și costă circa 1.5Eur / km.

A treia, dacă o ai, e vreun transfer de la hotel, eu am avut-o la 16 Eur de persoană.

Era foarte bun, dar nu pe măsura zgârceniei mele.

De fapt problema a fost că am nimerit ziua aia cu ploaie ☔ și nor din tot anul, deci nailes plajă, nicio grabă.

L.E. : Prostii, așa credeam eu în prima zi când am notat asta în jurnal. A cam plouat tot sejurul. Nu toata ziua, dar aproape zilnic, măcar un dușuleț rece.

Așa că de la ora 14:00 puteam pierde oricât pe drum.

A doua opțiune era autobuz, deci să fim eficienți.

Care autobuz erau două în cazul meu. Unul până în Mao, cel mai mare oraș al lor, un fel de capitală, și altul de acolo până în Son Bou, am zis.

TMSA, este site-ul vostru preferat dacă aveți nevoie de programul operatorului public de transport. Căutați pe google cum am scris.

În fine, eu am aterizat la 14:00 și o sigură dată, cu Wizzair la Dortmund, mi s-a mai întâmplat să merg pe jos de pe pistă în aeroport. Până acum.

Treaba merge repede, până la și un sfert eram afară cu bagajele ridicate, cautam autobuzul de Mao. La și 30 a plecat. Biletul e ieftin ca braga: 2.75 Euro de căciulă pentru cam 10-15 km. Ok, nu e atât de ieftin ca biletul de 785 Ratb Express, 3 lei jumătate, dar deh, mergi în Mao, nu în București.

Ăsta te lasă în autogara, numai bine să iei alte autobuze.

Eu am întrebat ceva șoferi despre ce și cum, că afișajul din autogara e la fel de prost ca ăla din autogările românești, aproape inexistent, n-am găsit personal la informații. Se afișează numele peronului și destinația finală pe o tabelă electronică, dar ai un avans de circa 30 de minute în timp ce autobuzele au frecvență de o oră. Deci, dacă pățești ca mine, stai o vreme ca prostul și nu ești sigur dacă vine ceva spre unde ai tu treabă.

Site-ul de mai sus e de bază.

Am așteptat, ghinionist, cam 50 de minute, timp în care am făcut o poză, am mâncat un sandwich bunicel la o speluncă în spatele autogării– 3.5 EUR. Fiind speluncă și timpul nu chiar destul pentru o masă ”a la carte”, nu am aut curaj să ”mă bag” la altceva.

Curat orașul, frumușel, merge de o vizită, în treacăt, așa.

Programul de transport se respectă în linii mari. În cazul meu a întârziat plecarea vreo 5 minute. Eram mulți mușterii cu bagaje de pus la cala.

Biletul costă 2.55 euro până în Son Bou, iar autocarele sunt în condiții foarte bune, cu aer condiționat și centuri de siguranță. A știu, voi sunteți români, nu vă pasă de asta, de fapt, am observat că nimănui nu-i pasă, în fine, de aia vezi la știri – autocar răsturnat 20 de răniți și 10 morți.

În primul rând plajă, multă plajă. Cea mai lungă plajă din insula asta acilea o găsești.

Condițiile sunt după cum urmează. În fața hotelului sunt șezlonguri și umbrele. Prețul e așa și așa – 17 Eur pe zi pentru 2 șezlonguri și umbrelă. Cam de specula aș zice, că în Tenerife, comparativ, se plătea intre 3 și 5 EUR pe șezlong pe zi. Când am fost eu, na, acum ceva ani. Dar e, până la urmă, comparabil cu prețul din unele stațiuni românești, cred. Mai încolo mai sunt unele sectoare de șezlonguri mai ieftin.

Multi ar zice că e țeapă.

Niște săraci, lol.

Mie țeapa de a sta la șezlong mi se pare că vine din altă parte. În zona aia ai 100 de oameni, minim, aglomerați pe o linie de 30 de metri de plajă. Comparativ cu restul de 2 km și 900 m din plaja asta, aș zice că cele mai frumoase bucăți nu sunt alea cu selonguri, sunt doar mai accesibile, la botul calului, și să zicem că e la îndemână să îți iei un cocktail de la barul de pe plajă dacă asta urmărești.

Pe de altă parte să stai în apă, carcalete lângă alți 10 – 15 oameni, sau câți intră în același timp, împărțind linia aia de 30 de metri, nu e chiar ca la Costinești, să nu ai loc să dai din coate, dar te simți păcălit să vezi restul plajei și apei populate rarefiat.

Așa că am preferat să plec de nebun și să stau pe prosop. Nu cred că mă lăsau aia să îmi car sezlongul în spate, ca Cristos crucea, până unde aveam eu chef să mă instalez. Bine, nu că aș fi putut.

Oamenii obișnuiți cu sălbăticia de genul ăsta am văzut că își scoteau din rucsaci diverse și ba montau corturi de plajă, ba scaune sau umbrele. Trebuie să te și pricepi.

Problema, dacă e vreuna, e cu mine și e legată de faptul că aia o ard mai nud în sălbăticie așa și nu îmi place să văd oameni dezbrăcați. Dar oameni dezbrăcați versus aglomerație, aleg să conviețuiesc cu ăia.

Dacă te saturi de plajă, sau e ploaie, cum am prins eu în prima zi, poți să bagi trasee printre stânci. Nu sunt cel mai pasionat de asta, dar, hei, vacanța nevestei! În plus, ca să vezi diferite chestii mișto trebuie să ajungi cumva la ele.

O iei așa ușor la deal pe marginea plajei către stânci și începi să vezi chestii.

Ba o basilica ruinata, ba o stâncă mai mișto, ba un golf săpat în piatră, ba o caverna săpată de apă. Roca aici e relativ moale și sunt multe caverne.

La un moment dat ajungi aci și nu prea mai poți continua. Adică eu cred că aș fi putut și devenise interesant, dar eram echipat în adidași cu talpă de spumă și nevasta insista că am copii de crescut, deh viață cu obligații, nu poți să te sinucizi în încercarea nobilă de a face un selfie cat mai extrem.

Later Edit : Ba mai poți. Mai poți urca pe stânci până la cea mai de sus grotă din perete. Dar nu e recomandat s-o faci în adidași și tricou. Și ce dacă nu e. As avea si filmulete, dar vad ca aici pot insera doar poze. Eh, asta e, va imaginati voi.

Așa că, ce să faci când nu mai poți continua, te întorci și o apuci pe o cărările înspre “munte”- sunt niște stânci de o înălțime redusă, 100-200 de metri, maxim.

Acolo, în stâncile alea sunt niște case, ei, chilii, ceva de genul.

Merită efortul. Care nici nu-i mare.

Apoi mai sunt niște cărări care te duc pe un drum, calea cailor ii spune, printre stânci și mai ajungi să mai vezi odată marea. Drumul continuă cică încă vreo 6 km până intr-un sat mișto și e circulat de trekkeri, și alți ciudați de ăștia, unii își cară bicicletele în spinare, că să mergi pe ele e mai putin loc.

Dar eu nu sunt d-aștia așa că am explorat moderat și am mai căutat și transport un pic mai eficient decât picioarele.

“Zona rezidențială” e foarte mișto. Multe-multe case făcute cu gust, așezate pe terase. Unele peste altele într-o incâlceală arhitecturală inteligent realizată.

În final, dacă te plictisești teribil poți să faci o plimbare cu trenulețul de copii, cel mai prost cheltuiți 12 Euro, nimic mai interesant decât mersul pe jos, nu te duce niciunde important.

Și nu prea sunt pregătiți pentru ploi. Avea trenulețul 4×4 pe care nenea conductorul a coborât și l-a cuplat manual, dar degeaba, cauciucurile nu erau de ploaie. Așa că cam patina. Intr-o coastă mai severă ne deplasam mai mult spre înapoi decât înainte. Începuse să îmi placă.

De mâncare se găsește, terase-s destule, la prețuri rezonabile. Well, pentru Spania. Sunt un pic mai mari decât cele din Romania/București, ce vrei.

Nu știu dacă mai mari decât în Constanța. La o terasă generalistă am plătit cam 33 de euro cu tot cu bacșiș pentru felul principal la 2 persoane și o băutură.

La restaurantul chinezesc din zonă (voia nevasta supă, lol – nu scoți România din om așa ușor) am plătit cam 40 de Eur pe 3 feluri de mâncare pentru 2 persoane + băuturi.

Se pot face, cică și explorări de peșteri în zonă, dar eu aș spune, că relieful cavernicol de la marginea mării e mai propice pentru asta în alte zone de pe insulă.

Stați că nu am terminat. Ăsta era Son Boul.

Spuneam în prima zi că merge de o vizită scurtă. Nu am să insist decât cu niște poze pe care le veți găsi atașate. În mare, orașul e frumos, nu e mare, și e și comercial și turistic. Dacă îl vizitezi dintr-o trecere e suficient. E interesant că oamenii aici sunt dezinhibați. N-am intrat prin magazine, eu făceam poze, dar nevasta spunea că aveau la vânzare, într-un magazin generalist, vibratoare așezate lângă căni. Și nu, nu machetele ălea subdimensionate pe post de suvenir, cu funcții de brichete, sau desfăcător de bere, sau bibelou, că am întrebat, bănuitor. Nu, ălea cu uz casnic!

În afară de asta merită să iei o excursie cu barca. Vând ei niște excursii cu bărci cu fund de sticlă să vezi peștii. Acum, s-o spun p-a dreaptă, pești vezi, nu te mint, dar nici nimic spectaculos nu e. Dacă vrei să vezi pești frumoși te bagi la snorkeling sau scufundari și aia e, dar nici fantastic nu costă, e ca o plimbare obișnuită cu barca.

Iar peisajul și orașul văzut de pe mare merită mai mult decât peștii de sub barcă.

Ce-ar mai fi pe insulă?

Am fost la Cap Favaritx (cred ca se citeste favarici, habar n-am). Cu masina.

Relieful e frumos, Terase din stancă compusă din două roci, una moale una tare, ce s-a erodat foarte interesant.

Farul, în sine e frumos. A meritat drumul, chit că m-a plouat de m-a făcut ciuciulete de m-au găsit toți dracii de nervi, cu umbrelă cu tot.

Ar mai fi Cala en Porter, un fel de chei cu o plaja mică, dar superbă. Acolo în săucul ăla e un club/ bar organizat într-o peșteră, săpată într-o stâncă pe buza mării. Dacă nici asta nu ți se pare interesant stai acasă. E 18 euro intrarea, în care ai o băutură inclusă.

Un pic, foarte pic, despre cum e cu masa, mai exact cina, în Menorca.

În primul rând că se ia foarte, foarte târziu. Deh, spanioli. Pe la 19:30 e startul, pentru ăia care se grabesc, sau sunt obosiți. Dar 9,10 – seara sunt ore obișnuite să te așezi la masă. Pentru vacanță e ok. Mai problematic e că dacă vrei să mănânci, ca mine, mai pe la 6:00, că ești ud leoarcă după ce ai vizitat farul vieții și te-a plouat baltă cu tot cu umbrelă, că așa a vrut nevasta, să lăsați mașina la 1 kilometru, înainte de intrarea în rezervație – în timp ce râdeați de ”fraierii” care au venit cu ele până în buza mării.

Că așa voiam, să mâncăm în Es Mercadal, o ”caldereta de langosta”, cică mâncare locală tradițională, cea mai bună care este. Așa scrie în toate ghidurile, mai puțin ”care este”. Ce nu scrie, e că e 65 de EUR porția. Măi să fie! Și că nu găsești nimic deschis până în ora 19:00 să mănânci. Nimic, zic de restaurante, o merdenea, o măslină, o grisină, ai de unde lua, firește.

Așa că am lăsat El Mercadal, și am mers în port la Fornells, care e port natural și foarte frumos. După ce am admirat ce-a fost de admirat și ne-am uscat, de nu știam dacă s-a făcut întuneric afară, sau nu mai vedeam de foame, ne-am înfipt fraierește într-un restaurant de pe faleza de lângă port. Să halim delicii de mare și să ne intre fără noduri, bucurându-ne de vedere și de servicii fandosite.

Vederea, nu e bai, a mers, chelnerii însă, le dădeau ăia de la ”Mec” si de la KFC lecții. Se mișcau de zici că erau aduși cu forța acolo. O lene, frate, de stăteam așa mai la distanță, mi-era frică să nu se ia, că ăia nu păreau să mai aibă scăpare.

În afară de asta, pentru o masă în doi, compusă dintr-un singul fel, adică un calcan la grătar pentru mine, decent, și niște urâtănii de creveți cu usturoi pentru doamnă (au fost buni, am gustat – cu o oarecare teamă), un suc măsurat în laborator (ceva sticluță de 200 ml) și un ceai, am plătit ca un boss 52 de EUR. Cu tot cu bacșiș. Bine, n-aveam motiv să las, dar am zis că să nu dea cu pietre după mine, sau să nu-mi pună piedică la ieșire.

Așa, și în timp ce mă bucuram de peștele meu plat și cu ochii pe partea de sus (era un file, nu arăta așa scârbos ca atunci când e viu), am văzut pe cineva care a comandat calderetta vieții. Credeam că trebuie să fie o tocană, o tochitură ceva, din rețetă. Băi, nu știu dacă e bună sau nu, că la banii ăia nu merită să încerc, oricum mi-e frică să mănânc fructe de mare, dar avea consistența unei ciorbe de gulaș, doar că arăta teribil, cam ca o oală plină de dizenterie, poftă bună, gen.

Am avut, mai târziu, parte de acceași risipă de bani când am mâncat în Port Alcudia (Mallorca), așa că m-am lămurit că mâncarea bună și care să merite banii nu o găsești în ”prima linie”. Acolo plătești mai mult vederea. Nu că am neapărat ceva împotriva faptului, dar vorba aia, dacă vrei să o arzi plăcut la un apus, te bagi în port la o terasă. Dacă vrei să mănânci bine, cauți mai acana.

Tot ca pont, din toate Balearele, în Menorca pare să se mănânce cel mai scump la restaurant. Altfel, firește că găsești dughene la prețuri comparabile cu restul insulelor.

---

VIZUALIZĂRI: 9785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI