ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 2 zile
familie cu copii
"ECHIPA" A INCLUS:
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă România

Dinspre Maramureș, din nou acasă

TIPĂREȘTE URM de aici

Tati: „Mami, ai scris despre cum ne-am întors noi din Maramureș? ” „Încă nu, Tati. ” „Să scrii, să-mi aduc și eu aminte pe unde am fost! ” Iaca scriu. Așa un tur de forță nu știu dacă am mai făcut vreodată...

Plecăm din Ieud după micul-dejun, de fapt după siesta de după micul-dejun, căci nimic nu ne mână de la spate, n-avem decât vreo 300 km de făcut, poate un pic mai mult, deoarece ne-am propus să ne abatem puțin pe la Borsec, fiindu-ne cumva în cale. Ne luăm rămas-bun de la primitoarele noastre gazde de la Casa Tradițiilor și ne așternem la drum cu voioșie. Vremea s-a îndreptat încă de aseară, un soare generos strălucește pe cerul desenat pe ici, pe colo cu norișori pufoși, ca niște ghemotoace mari de vată de zahăr. Urmăm drumul înapoi, spre Bistrița, străbătând coline domoale presărate cu căpițe de fân, pâlcuri de copaci, case de lemn, peisajele se schimbă cu repeziciune, unul mai frumos ca altul! Minunate locuri, ne vom întoarce cândva, că ne-au mai rămas atâtea de scotocit!

Prima oprire o facem în mica parcare de după poarta maramureșeană ridicată peste șosea, la granița dintre județele Maramureș și Bistrița-Năsăud. E și un motel-restaurant pe partea cealaltă, dar noi ne concentrăm asupra spectacolului oferit de suprapunerea de dealuri și văi din dreapta noastră. Facem câteva poze și mergem mai departe. Traversăm din nou Bistrița cea plină de mere-statui, dar de data asta nu ne mai oprim, ci o cotim stânga spre Reghin. Tablourile ce ni se desfășoară în fața ochilor ne încântă în continuare, deși arhitectura caselor și a bisericilor e diferită. Mă înnebunesc după acoperișurile înalte, cu partea din față teșită, ale caselor din satele transilvane!

La ieșirea din Reghin poposim câteva minute la o benzinărie și, așteptându-i pe ceilalți în parcare, remarc în depărtare niște indicatoare turistice; aflu astfel că există în zonă o biserică reformată, o alta de lemn, un castel și un muzeu etnografic. Aha! De ținut minte! Din Reghin ținem drumul tot înainte spre Toplița, urmând cursul zglobiu al Mureșului. Chiar ne oprim pentru câteva minute într-o parcare, pe marginea drumului, unde savurăm care o gogoașă subtilizată de la ultima cină, care o ciocolățică de la benzinărie și admirând curgerea apelor înspumate.

În Toplița părăsim drumul european (care ne-ar conduce după câteva zeci de km la destinația zilei de azi, Pensiunea Amade din Siculeni) și facem stânga, spre Borsec, pe un drum ce urcă șerpuind printre păduri de brazi. Trecem pe sub arcadele unui viaduct și în curând parcăm într-un spațiu special amenajat, lângă Centrul de Informare Turistică, pe care însă îl găsim deja în hibernare. Nu vrem decât să prospectăm zona în ideea unor sejururi viitoare, așa că acest fapt nu ne întristează prea tare.

Depășim un rondou frumos decorat cu flori în toate culorile, lăsăm în stânga o mâncătorie dinspre care vin efluvii îmbietoare (hmm, e totuși cam devreme pentru prânz), apoi pășim pe sub poarta de lemn de la care începe ceea ce aveam să aflăm că se cheamă Aleea 7 Izvoare, o alee pietonală pietruită delimitată în ambele părți de spații verzi amenajate, vile mai noi sau mai vechi și pavilioanele câtorva izvoare minerale.

Borsecul a fost locuit din timpuri străvechi, iar proprietățile curative ale apelor sale au fost și ele cunoscute. Deși abia în 1806 începe exploatarea izvoarelor la Borsec, există atestări documentare prin care se povestește cum apele miraculoase erau transportate în butoaie de stejar tocmai la Alba-Iulia, spre a folosi diverselor afecțiuni de care suferea principele Sigismund Bathory. Faima stațiunii a crescut din ce în ce mai tare, s-au construit vile și baze de tratament, perioada de glorie fiind cea interbelică, de unde ne-au rămas dantelăriile de lemn ale câtorva construcții care, din păcate, se degradează sub ochii noștri. Sub comuniști, a fost declarată „stațiune de interes național”, turismul aducând venituri importante țării și comunității locale. După anii 90, Borsecul a cunoscut și el soarta altor stațiuni balneare românești, decăzând încet-încet; majoritatea locațiilor de cazare și baza de tratament s-au deteriorat progresiv și s-au închis, la fel s-a petrecut și cu exploatările de travertin și lignit din vecinătate, localitatea supraviețuind doar din îmbutelierea „Reginei apelor minerale”. Un oarece reviriment începe să apară odată cu construirea în 2011 a 3 pârtii de schi, au început astfel să apară unități de cazare și restaurante, iar autoritățile locale au demarat construirea unei baze de tratament moderne, ce se estimează că va fi gata vara viitoare.

Plimbarea până la capătul aleii nu ne ia mai mult de 15-20 de minute, cu tot cu pauzele foto. Descoperim acolo un părculeț frumos aranjat, centrat de o fântână arteziană cu o statuie reprezentând o siluetă feminină. În jurul parcului sunt mai multe clădiri interesante, precum Muzeul Apelor Minerale (a cărui vizitare o amânăm pentru altădată), pavilionul Izvorului Elisabeta, unul dintre cele mai vechi ale Borsecului, închis azi publicului larg (izvorul se îmbuteliază în continuare însă), vechea Policlinică Balneară, dezafectată, dar încă maiestuoasă cu aerul ei princiar. Virăm la stânga, pe altă alee pietruită și coborâm prin spatele policlinicii, lăsând în dreapta frumoasa biserică de lemn (reformată, cred).

Ajunși la parcare, ne declarăm lămuriți: da, Borsecul merită o vizită mai aprofundată, mai ales că am citit că ar mai fi și alte chestii interesante prin zonă, o Poiană a Zânelor, niște cazemate din cele două războaie mondiale, ceva grote... Mai ales după darea în exploatare a noii baze de tratament! Ce vreți, de la o vârstă, vrând-nevrând, te mai gândești și la asemenea facilități...

Părăsim Borsecul cu gândul că vom parcurge înapoi cei 25 de km până spre Toplița, apoi cap-compas Siculeni! O să ajungem cam devreme, dar... Dar Tati urăște să se întoarcă pe același drum și în loc să facă dreapta, face stânga: „Ia să vedem care-i treaba pe-aici! ” Treaba e bună, peisajele de vis, drumul ca-n palmă, mă uit pe hartă și constat că dacă o ținem tot înainte, ajungem la coada Lacului Bicaz, iar mai apoi am trece dincolo de munți și am ajunge la Târgu-Neamț. Dar noi n-avem treabă la Târgu-Neamț! Pe la Bicaz... poate...

Străbatem localități pitorești, culcușite între culmi împădurite, de care nici n-am auzit până acum: Corbi, Bradu, Grințieș. În Bistricioara vedem indicator dreapta spre Durău. Păi dacă-i bal, bal să fie, hai și la Durău! Urcăm pe lângă coada lacului și după câțiva km ne apare în față dintr-o dată semeața culme pietroasă a Ceahlăului! Doamne, ce minunăție! Durăul ne întâmpină dincolo de o altă poartă de lemn, o stațiune mică și aglomerată (normal, ne aflăm în plin week-end prelungit de Sfânta Maria).

Parcăm chiar în fața Mânăstirii Durău, unde o măicuță vinde dintr-un galantar prăjituri de post; sunt vreo 10-15 feluri diferite și arată toate atât de bine! Ne amintim cu această ocazie că a cam trecut vremea mesei de prânz și că ar fi bine să recuperăm ce se mai poate. Deci obiectiv principal: căutat mâncătorie! Apucăm pe o stradă pe care sunt tarabe cu tot felul de lucruri de vânzare și pentru scurt timp îl pierdem pe Tati printre ele. Noi ceilalți ne strecurăm printre câteva văcuțe care au apărut din senin și ne îndreptăm spre o clădire ce pare să corespundă nevoilor noastre. Apropiindu-ne, ne dăm seama că, într-adevăr, e o pensiune, pe numele ei Gold și da, are și restaurant. Terasa e mică și nu găsim masă liberă afară, dar suntem invitați înăuntru.

Comandăm doar câte o ciorbă și ceva de băut, vrem să ne păstrăm și pentru prăjiturile maicilor. Ciorbițele vin destul de repede, însoțite de ardei iute și smântână și sunt delicioase! Servirea și ea plină de căldură, cerem carte de vizită, că poate mai venim. Apoi ne oprim fix în fața galantarului mânăstiresc și, după o lungă deliberare, alegem în sfârșit o prăjitură cu glazură de caramel, una cu ciocolată și morcov și alta cu lămâie; evident că fiecare gustă din fiecare. Părerea mea, care nu sunt o mare amatoare de dulciuri, e că aspectul bate gustul. De lăudat însă spiritul întreprinzător al măicuțelor.

Intrăm să vedem și mânăstirea, dacă tot suntem aici. Trecem pe sub turnul-clopotniță și pătrundem într-o lume plină de pace și de flori. Lăsăm pe dreapta o casă frumoasă cu cerdacuri de lemn (casa mitropolitului Veniamin Costachi), ne clătim privirile în spațiile verzi aranjate cu mult gust, apoi ne îndreptăm spre biserica a cărei pictură interioară a fost realizată de Nicolae Tonitza și de discipolii săi. În spatele mânăstirii începe pârtia de schi, acum, vara doar un imens spațiu dezgolit, la poalele căruia se văd urme de prozaice grătare. Aruncăm doar o privire și plecând, decidem: da, fain și la Durău, merită revenit, să vedem și Cascada Duruitoarea...

Ne întoarcem spre coada lacului, pe care avem de gând să-l înconjurăm. Traversăm podul de la Poiana Largului, apoi urmăm drumul principal. Ne oprim din loc în loc pentru fotografii, perspectivele sunt uluitoare, mai ales cele cu soarele topindu-se în apele liniștite! Localizez și hotelul pe care l-am ochit pe booking, cândva ne vom caza aici măcar pentru un week-end. Lângă barajul Izvorul Muntelui staționăm vreo 10-15 minute, ne pozăm și urmărim vaporașul care tranzitează între cele două maluri opuse.

Tranzităm apoi orașul Bicaz, destul de mic și cenușiu, ca majoritatea orășelelor autohtone, de aici dacă am face stânga, am ajunge deasemenea în Moldova, la Piatra-Neamț. Dar noi facem stânga, traversăm spectaculoasele Chei ale Bicazului fără să ne oprim, căci deja este târziu, ne oprim însă la Lacu Roșu. Desigur că nu-i vreme de plimbări pe lac, dar ne putem permite câteva minute în care să privim pur și simplu luciul întretăiat de celebrele trunchiuri de copaci. Și aici e o mare de oameni, terasele de pe malul lacului sunt pline, peste tot plutește mirosul grătarelor. Găsim deschis Centrul de Informare Turistică și, în timp ce eu mă ocup de imortalizarea lacului, Tati se alege cu câteva pliante și broșuri despre zonă.

Până în Gheorgheni nu mai e mult, ieșim dintre munți și parcă noaptea nu mai e chiar așa de aproape... Ne însoțesc o bună bucată de drum câțiva norișori trandafirii și, într-un final, soarele dispare la capătul vastei depresiuni... La Siculeni, Amade ne așteaptă cu lumină, căldură și mâncare bună! What a day!

A doua zi plecăm tot după siesta de după micul-dejun. Miercurea-Ciuc ne uimește cu câteva clădiri vechi frumoase, foarte bine conservate. Ne continuăm drumul până în Băile Tușnad (și-aici am ochit un hotel, l-am localizat și pe ăsta, he-he!), unde hotărâm să facem un mic popas de dezmorțire și de prospectare. Parcăm chiar în centru, vis-a-vis de Hotelul Tușnad. Centrul de Informare Turistică „există, dar lipsește cu desăvârșire”, vorba dragului de Nenea Iancu. Nu-i bai, ne descurcăm noi! Pornim înapoi, pe strada principală. Biserica Ortodoxă frumos pictată stă la taclale cu omologa ei catolică de peste drum și noi nu ne băgăm în vorba lor! În schimb, descoperim niște trepte în stânga, printr-o pădurice, sigur coboară spre lac. Așa e, și în scurtă vreme aleea cu care se continuă scările ne scoate fix în parcarea modernului Centru Wellness, plină-ochi.

Dăm ocol lacului prin dreapta, pe lângă calea ferată. Clădirea aceea ciudată, circulară, care reprezintă un fel de brand al Băilor Tușnad și care a adăpostit cândva un restaurant (în prezent dezafectată) stă stingheră în mijlocul lacului, dar iese atât de bine în poze de pe malul opus! Urcăm pe alte trepte decât cele pe lângă care am coborât, pe lângă Club Aventura, care este chiar ce zice că este, un parc de aventură, cu tiroliene și alte chestii agățate prin copaci; brr, mă ia groaza doar când mă uit! Și mă uit totuși după o puștoaică ce zboară pe deasupra întregului luciu al lacului, agățată doar într-o sfoară!... Bine, revenim la Tușnad, dar nu ne dăm în tiribombele ăstea! Doar în piscinele de la Wellness... într-o dimineață de iarnă, în timp ce afară ninge liniștit și clasa muncitoare română se dă de ceasul morții prin ateliere și birouri...

Gata cu visarea, pe cai! În Târgu Secuiesc ar trebui să cotim spre Ojdula ca să ajungem acasă. Dar un alt indicator ne aține calea și ne face să virăm invers: Băile Balvanyos. Drumul destul de dărăpănat în prima lui parte, se netezește brusc ulterior, pe măsură ce ne apropiem de noua destinație intermediară. Dreapta, spre băi? Neee, păi să fim consecvenți până la capăt: stânga. Ajungem în parcarea din poiană comună Tinovului Mohos și Lacului Sf. Ana, o știu foarte bine, căci am mai fost aici acum câțiva ani, plus din pozele de pe AFA. Plătim 10 lei (parcă) și lăsăm mașina alături de alte câteva zeci. Grupul pentru vizita ghidată în tinov se va forma abia peste vreo oră, iar lait-motivul excursiei noastre pare să fie lacurile, deci hai să coborâm la lac, venim la tinov altădată.

Drumul serpentinos, dar destul de simplu, căci coboară. Să mă văd la urcat:(... La capătul lui, aproape de lac, mai există o parcare, dealtfel ne-au tot depășit o groază de mașini pe parcurs. „Tati, noi de ce n-am venit cu mașina până la botul calului?! ” „Ca să facem mișcare, Mami, ce întrebare e asta?! ” „Mrrr... ”

Lacul e undeva în dreapta, dincolo de pădurice, la fel de limpede și liniștit cum îl știam. Și la fel de cotropit de vietăți bipede, căci și data trecută tot într-o zi de odihnă am fost. Aglomerație peste tot: la cumpărat sucuri și beri de la terasa improvizată, la toalete (am auzit că sunt câh), la făcut poze pe ponton... Îmi amintesc că poți să te plimbi pe malul lacului și, într-adevăr, sunt 2 indicatoare care te îndrumă în direcții diferite: dreapta, spre capelă și stânga, Via Crucis. Copiii decid să rămână pe loc, la soare, pe iarbă. Cumva aleatoriu, eu și Tati alegem dreapta. Nu urcăm la capelă, am fost data trecută și oricum se ghicește ceva agitație acolo, pare să se celebreze o cununie. Ținem poteca pe malul lacului până la locul amenajat pentru plajă. Ne odihnim câteva minute pe o buturugă, privind luciul întunecat ce se pierde în depărtare sub poalele brazilor și mai întunecați... Deși e o agitație de nedescris în jurul nostru, reușim să ne relaxăm...

La urcat e mai greu ca la coborât, se adeverește încă o dată că „iarna nu-i ca vara”. Dar nu mă pot abține să nu mă cocoț și la „punctul de panoramă”, la care ajung după ce urc din greu niște trepte amenajate (un grup de tineri îmi dă clasă depășindu-mă în fugă). Panorama nu e cine știe ce, abia se zărește o bucățică de lac printre crengile brazilor, nu știu de ce mă așteptam la o imagine gen din avion. Tati, rămas jos, îmi sugerează să nu mai cobor, ci să urc în continuare prin pădure. Good idea! Urc panta abruptă, puțin câte puțin și ajung la șosea odată cu Tati, eu cu limba atârnând pe afară, el ca o floare proaspătă și zâmbitoare... Da, dar mai avem puțin și ajungem la mașină...

La Băile Balvanyos ne oprim fix la celebrul hotel 4 stele cu același nume. E vremea prânzului, hai să mâncăm aici! Ocupăm o masă într-o aripă a restaurantului, interiorul mi se pare drăguț, decorat în culori neutre, odihnitoare. Îmi pace și imitația de mesteceni ce ne străjuiește masa, parcă am fi în mijlocul pădurii! Așteptăm și așteptăm și așteptăm... Hai, că nu ne grăbim, avem timp... Între timp, studiem meniurile cu care ne-am servit singuri. Hmm, interesant, dar interesante și prețurile... Lasă, că e ultima zi de concediu, și-așa am mâncat ieftin peste tot, merităm și noi o aroganță!... În sfârșit, vine o tanti să ne ia comanda: tagliatele cu ciuperci, salată cu brânză Camembert și cu nuci, ceafă de porc cu piure de cartofi, plus ceva băuturi. Suntem anunțați că durează, deci să ne înarmăm cu răbdare... Ne uităm în jur, nu e chiar plin restaurantul, dar ne amuzăm și ne înarmăm cu răbdare, doar suntem în concediu, iar în concediu nu ne enervăm! :)

Acuma... că durează să prepari o porție de mâncare, înțeleg; dar că durează să aduci niște băuturi ambalate sau să faci 2 cafele... zău că nu! Și așteptăm... și așteptăm... în fine, nu vă mai fierb, până la urmă primim de mâncat și de băut! Bun, dar nu memorabil (în afara berii Csikisor, „vechea” noastră nouă pasiune căpătată la Amade). Și cam puțină mâncarea. Dar așa e bine, să nu scoli sătul de la masă... În concluzie, la Balvanyos am mâncat cel mai puțin și cel mai scump din tot sejurul! Nu știu dacă mai revenim prea curând...

Ne îndreptăm spre parcarea din spatele hotelului și ne oprim câteva momente și la mica fermă de animale din apropiere. Ce drăguțe sunt! Găini și rațe, măgăruși, purceluși... Hei, dar ce se întâmplă acolo?! Pe platoul din spate, o familie de urși tocmai servește prânzul! Hăpăie rapid niște resturi pe care cei de la hotel le-au lăsat special pentru ei, timp în care noi și cu alți turiști prezenți întâmplător prin zonă îi pozăm și îi filmăm de zor, nemaicontenind să ne minunăm! Ursoaica și cu cei 3 ursuleți își termină masa și se topesc în pădure, insensibili la admirația publicului spectator... „Hei, nu pe cărarea aia am venit noi?! ” întreabă retoric o doamnă, privind în direcția în care au plecat urșii. Probabil că da, e un indicator care arată că pe acolo trebuie s-o iei ca să ajungi la Troița Sf. Maria, Groapa Sulfatară și Cimitirul păsărilor. Hmm... m-aș mai gândi...

... Din Târgu Secuiesc încolo, drumul nu ne mai oferă multe surprize, l-am străbătut de atâtea alte ori... În Greșu aș fi vrut să oprim la vechii noștri prieteni de la Motelul Flora, aveam chef de niște papanași cu dulceață, dar Tati nu și nu. Am făcut popas la altă pensiune, nu mai știu cum se cheamă, în Lepșa, unde am băut câte o cafea, că papanași n-aveau. Cum să n-ai papanași cu dulceață?! Nu mă mai duc niciodată la ei!


---
Trimis de crismis in 15.10.16 17:08:47
Validat / Publicat: 15.10.16 18:17:35
VIZUALIZĂRI: 1680INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47900 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

Carmen Ion [15.10.16 20:02:08] »

@crismis: Minunată poveste!

NAZARICA [15.10.16 21:18:18] »

Un articol zambitor si luminos, ca si cerul albastru si norii pufosi care v-au tinut tovarasie… Bun sa-ti tina de urat si sa-ti ridice moralul!

FELICITARI!

crismis [15.10.16 21:34:43] »

@Carmen Ion, NAZARICA: Mulțumesc!

calatorul [15.10.16 23:47:29] »

MInunate locuri, frumoase poze, convingatoare relatare, si ma bucur ca vremea a ramas frumoasa ca in imaginile insotitoare. Calatorii placute si vacante frumoase in continuare!

printesa82 [16.10.16 02:48:57] »

Ati scris un articol despre calatoria spre casa exact pe placul meu☺!!!

Parca am calatorit impreuna... insa ma bucur ca nu ati patit nimic la intalirea cu ursii (desi pozele i-mi plac foarte mult). Avem si noi de strabatut 900 km cand mergem pe litoral din Satu Mare... un drum foarte lung si obositor... insa suntem rasplatiti de aceste zone superbe. Avem o tara minunata... recunosc... dar pacat de ea😕.

Felicitari pentru descriere...l-am votat cu drag☺

crismis [16.10.16 10:46:10] »

@calatorul&printesa82: Multumesc pt aprecieri, drumuri line tuturor!

Mitica49 [16.10.16 15:53:55] »

@crismis: Review sprințar, scris cu viteza cu care v-ați deplasat între obiectivele vizitate. M-am plimbat cu voi prin locuri pe care le-am vizitat, cândva.

Mi-a plăcut modul în care ați împărtășit impresiile și, de ce să nu recunosc, faptul că au fost o aducere-aminte a locurilor, așa cum ziceam mai sus, văzute odată. Mi-am amintit de un revelion petrecut la Borsec prin 1976 (vila din poza 13 este cea în care am stat atunci - stați așa că bănuiala mea, că am dormit acolo, mi-a fost confirmată de o fotografie făcută atunci). Revelionul ăla l-am ținut minte nu pentru că făceam foc în sobă cu lemne ude, mamă! mamă! ce fum era prin cameră, ci pentru că la masa de revelion am cerut niște apă minerală și ni s-o zâs că: "nu este apă minerală în Borsec" și dacă vrem trebuie să plătim (drept îi că izvorul era cam la vreo 200 m distanță) .

Am dat votul cu plăcere și cu zâmbetul pe buze.

Drumuri bune și excursii frumoase!

crismis [16.10.16 17:08:18] »

@Mitica49: Faină asta cu „nu e apă minerală în Borsec”! Chiar am râs!

Mulțumesc pt apreciere, vecine!

mishu [16.10.16 17:18:13] »

@crismis - Nu m-as satura citind si rascitind si in mod sigur am sa -l mai parcurg o data mai incolo ca prea e frumos, multe zone de vis, sau de poveste, cum vrea fiecare. Despre Lepsa nu mai vorbesc, este a mea prin adoptie asa ca voi fi mereu subiective, este spectaculoasa in orice anotimp si asta a fost motivul pentru care i-am si dedicat acea serie de articole.

Despre Reghin urmeaza niste povesti si o sa vezi ca merita chiar si cateva ore.

Felicitari, votat cu mare drag.

crismis [16.10.16 17:54:08] »

@mishu: Mulțumesc! Am restante mari la citit, promit sa recuperez cat de repede pot!

Adevarul e ca am avut un chef de scris... ceva de zile mari!

elviramvio [16.10.16 18:10:36] »

@crismis:

Prin unele locuri am zarit urma pasilor tai in septembrie!

Corect, cum sa nu ai papanasi cu dulceata?! Dar la Tg, Secuiesc au niste colaci unguresti de nu te mai poti opri din mancat, am luat din belsug dar belsugul n-a tinut decat doua zile!!

crismis [16.10.16 22:09:39] »

@elviramvio: Buni si colacii secuiesti, dar cand ti-e pofta de papanasii romanesti...

mishu [16.10.16 22:22:17] »

@crismis: Iar noi am fost cei castigati, eu cand citesc articolele tale si mai sunt cativa useri, ma ungeti pe suflet si ma gandesc de ce nu sunt in stare sa scriu la fel de frumos, de amuzant, de atent la detalii, in fine o sa spui ca fiecare are stilul lui.

Cu asta ma consolez si eu , si sper sa mai ai chef de scris ca daca tot e urat afara?

Felicitari inca o data.

crismis [16.10.16 22:26:38] »

@mishu: Asa e, fiecare are stilul lui, important e să furnizam informatie care sa ajute!

Dan&Ema [05.11.16 09:18:14] »

@crismis: zuperbonus pentru superba tura maramuresana

crismis [05.11.16 09:24:07] »

@Dan&Ema: Zupermultumesc, Dan! Weekend minunat!

Dan&Ema [05.11.16 11:52:12] »

@crismis:

La Sf Ana am patit si noi faza cu parcarea sau parcarile.

Pe drumul ce coboara lesne si urca mai putin lesne de la / la parcarea de sus ne-am intalnit si cu un coleg care ne-a dat un imbold important:

"Mersul pe jos face piciorul frumos! "

crismis [05.11.16 13:05:46] »

@Dan&Ema: Ce-i drept!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, crismis, Dan&Ema, elviramvio, mishu, Mitica49, NAZARICA, printesa82
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.091845035553 sec
ecranul dvs: 1 x 1