La 2 Vagabonzi

TIPĂREȘTE

Când ne îndreptam spre Biserica Greacă din Constanța mi-am auzit soțul mormăind " doi vagabonzi, ce să-ți spun! ". Am crezut că se referea la noi doi ce puteam fi luați și pe drept de vagabonzi căci umblasem printre ruinele caselor Constanței istorice, acolo unde am încercat sentimente de durere și furie văzând cum autoritățile locale și nu numai lasă să se piardă urmele trecutului nostru dar și mulți bani ce pot fi atrași din turism dar asta este altă poveste.

Cei doi vagabonzi de fapt sunt patronii unui local deschis cumva prin iulie, pe bld. Tomis, în intersecția unde se află și Muzeul de Artă Populară, local pe lângă care trecusem și cu o seară în urmă, doar că nu l-am cercetat căci mesele erau toate ocupate. "La 2 Vagabonzi" este azi localul unui personaj foarte colorat la trup și vorbă, un descurcăreț al perioadelor ante și post decembriste, nimeni altul decât cunoscutul de noi toți, Serghei Niculescu Mizil. Ne-am întors pe același drum și ne-am oprit să studiem meniul afișat afară, un flăcău ce mătura - era ora de deschidere - a scos pagina și ne-a oferit-o fără să o cerem și bine a făcut. În pauzele de odihnă am studiat meniul, colorat și el la denumiri, soțul a hotărât că nu-l atrage, asociind numele patronului cu o eventuală păcăleală. La ora când stomacul și-a cerut drepturile, eram tot prin zonă, însă a fost imposibil să găsim un local, din cele cu "tradiționale românești" care să ne ofere o ciorbă! Era doar ora prânzului, nu a micului dejun! Deci hai la vagabonzi, mai ales că fluturașul avea ca motto (n-am crezut și bine am făcut): "mâncare boierească la preț de vagabond". La această hotărâre a contribuit și o amintire a unei emisiuni tv, unde l-am văzut pe Serghei gătind, știu că atunci am remarcat că locul acasă la el era foarte curat iar el nu s-a lins pe degete, nu s-a scărpinat în timp ce gătea, s-a clătit de mai multe ori pe mâini, nu și-a plimbat "botul' prin toată mâncarea, toate acestea se vedeau că se fac din obișnuință și nu pentru că erau camerele în bucătăria lui. Am sperat că localul seamănă cumva cu ce am văzut atunci.

Ajungem, ocupăm o masă curată, primim încă două meniuri, ne hotărâm și comandăm: soțul ciorbă de burtă, creier pane, mici, tequila și vin, eu am început cu felul doi, adică o saramură de pește, apoi am trecut Rubiconul, adică am comandat și borșul de pește la care ezitasem, nefiind convinsă că v-a corespunde gustului meu.

După puțin timp vine tequila servită, cum altfel în localul unui mult prea bun consumator de tării, adică în shot și cu multă lămâie (cu o zi în urmă soțul tocmai servise aceeași băutură într-un pahar de vin, în alt local), vine și limonada mea, foarte bună.

Se aduc platourile suport, tacâmurile - aici nu pot să nu remarc faptul că sunt de bună calitate și simple, fără tot felul de brizbrizuri în care se adună mizerie - și coșul cu pâine de două feluri, cea cu semințe bestială pentru că nu te poți opri din mâncat (așa bună nu găsim decât în Târgoviște).

Vin și ciorbele însoțite de tot ce trebuie, adică smântână, ardei iuți, usturoi și hrean. Expertul în ciorbe de burtă admiră culoarea și gustă, foarte bună deși bucățele cam lipseau la apel, totuși nesemnificativ la cât de bună a fost. Borșul meu de pește, păi parcă m-aș întoarce acolo pentru încă o porție: a fost foarte bun, cu mult și felurit pește și zarzavat, acrișor cât trebuie, doar la Jurilovca am mâncat așa în casa unei lipovence.

Felul doi bun și el. Saramura mea de pește, excelentă și atât, că vreau să o scot pe moment din memorie, nu de alta dar salivează Mishu, sau Zoa!!! Creierul pane al soțului, excelent, am gustat. Micii mai putin apreciați de noi, poate ceva mai multă carne de oaie că de, eram în Dobrogea, insă gusturile diferă. Totuși au fost serviți așa cum trebuie, cu mult muștar de calitate. Nu au fost răi dar pentru gustul nostru n-au excelat.

Desertul - lăsasem să ne hotărâm după felul doi - nu a fost să fie, locul lui era ocupat dar am și acum în fața ochilor cremele cu fructe aduse la altă masă!

Serviciile au fost bune, totul foarte curat, porțiile suficient de mari și bine lucrate, ospătarul care ne-a servit mai mult s-a descurcat foarte bine, elegant chiar, ceilalți doi mai "calmi" puțin și mai taciturni. Timpii de așteptare nu au fost mari, dacă-mi permiteți pot spune acceptabili pentru România, nu ne plângem.

Nota de plată, am zis că a fost pe măsura reclamei, căci atât boierii cât și vagabonzii au diferite ranguri, deci Serghei n-a mințit, totul pe chitanță 152 lei, încadrați voi prețul unde credeți. Dacă m-aș întoarce acolo? Da!

Am lăsat la sfârșit prezentarea meniului pentru că și eu și soțul am apreciat umorul unui autointitulat vagabond, un vagabond cu ștaif. Meniul, așa cum vedeți în poze, este prezentat ca un "cotidian de haleală și macheală" și pe fețele lui găsiți grupate ofertele:

- Macheală de deschidere - tăriile;

- Potol la vorbitor - aperitive;

- Patronu'fetelor de pe centură - acum să nu faceți haz, eu de aici am ales saramura, etc.

Creierul pane este "inteligența gaborului", fudulii de curcan - "mândria milițianului", salată de pește - "specialitatea proxenetului", limba cu măsline - "specialitatea denunțătorului" sau "nu te linge, nu te-njură", coastele de porc sunt "cafteala gardianului"...

Restaurantul este deschis între orele 10 și 24 dar cred că programul se prelungește de multe ori, căci seara uneori este prezent și Serghei cu prietenii; are mese și în interior și patronul anunță că-l va ține deschis tot timpul anului. Are pagină pe fb unde se pot afla noutățile.

Dacă a meritat banii plătiți, pot spune fără rezerve că la data când am fost noi, da.

Seara poate ascultați și ceva muzică bună, așa că îl rog pe webmaster să adauge ceva să meargă potolul, adică o muzică pentru boierii vagabonzi de pe AFA care vor citi articolul, mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 6214 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI