Diletantismul la el acasa sau cum sa-ti pierzi viata in 'excursiile' (dez) organizate de D P Resort

TIPĂREȘTE

Ce m-a deranjat la sosire: lipsa dulapurilor de orice fel in camere; Faptul ca "responsabil" cu Restaurantul era ca picatura chinezeasca dupa noi - sa-i spunem ce vrem sa mancam (poate nu doream, dar cum sa-i spui ca e prematur - dimineata - sa hotarasti ce vrei la pranz sau seara); Angajati hoti.

Patroni diletanti si care fug din calea raspunderii (iar madama care "administreaza" locatia e la fel ca ei); Am aflat ca ar fi medici: de ce nu s-or ocupa de ce au habar?

Si acum povestea (e lunga dar sper sa va tina nervii s-o cititi pe toata); Atasez si poze:

Delta Dunării….

Oferte pentru temerari, aventurieri şi “business man”-i fără scrupule’

Deşi multă vreme am vrut să mă ţin departe de infierarea noilor (şi mai vechilor) oameni de afaceri, în primul rând pentru că îmi doresc ca orice “aventură” privată să fie o îndepărtare de vechile obiceiuri “de stat” şi partid şi în al doilea, pentru că eu însumi fac parte din cei ce cotizează la “stat” din fondurile pe care le produc personal, zilele trecute am trăit o aventură pe care nu pot să nu o împărtăşesc tuturor:

Am fost cateva zile în Delta Dunării;

Mai exact la Complexul Turistic Delta Paradis (de pe canalul Dunavăţ);

Nu doresc să comentez suma plătită, la urma-urmei fiecare decide daca poate sau nu să plătească - şi, dacă nu-i convine, îşi poate găsi un alt loc de unde să viziteze Delta;

Insă doresc să avertizez cititorii asupra riscurilor pe care şi le asumă (ei singuri - pentru că, după cum veţi vedea mai jos, altcineva nu o va face) şi să atrag atenţia asupra unor întrebări pe care trebuie să le pună operatorilor din turism, atunci când se înscriu sau pregătesc o astfel de excursie;

O să o iau cu începutul:

Prima impresie pe care ne-a facut-o (mie şi familiei mele) acest Complex, ajungând acolo, a fost de o usoară dezorganizare, in sensul că, deşi ştiau ca urmează să sosim (eram 2 familii cu copii), o perioadă nu a răspuns nimeni la telefon. Trebuia să fim preluaţi şi transportaţi la Hotel de o barca, de la debarcaderul pe care-l au afişat pe site; Sunăm insistent de la locul, impropriu numit, “debarcader”- de fapt o amenajare cu un fel de mic ponton unde puteau acosta 2 bărci pentru preluare şi în curând două bărci cu motor apar pentru a ne prelua; Au venit!

Ajunşi la locaţie totul a fost conform aşteptărilor (camere, confort, etc.) până când, zece minute mai târziu, o doamnă (despre care mai târziu am aflat că este responsabilă cu “bucătăria”) ne-a bătut în uşă să ne spună ca ea face meniul pentru “diseară” şi trebuie să spunem ce dorim să comandăm;

OK, înteleg nevoia dar… abia ajunsesem… Nici nu preluasem camera propriu-zis, cât despre despachetat… nici vorbă; Iar, de mâncat…. cine să se gândească cu atâta timp înainte…

Evident nu am scăpat de ea până nu am “comandat” ce aveam să mâncam seara;

Poate nu credeţi, dar scenariul a decurs aproape identic in fiecare zi – de data asta dimineaţa, când urma să-I spunem ce urma să mâncăm pe parcursul zilei (prânz şi seară); Asemenea hărţuire nu am mai întâlnit (decât, poate, pe vremea împuşcatului Ceauşescu). Evident, între noi, “responsabila” a căpătat şi o poreclă: Vişinescu.

Ghiciţi de ce ….

Nu aş dori să aminitesc despre celelalte excursii şi descrierea activitătilor, pentru că nu fac obiectul distinct al acestei povestiri, de aceea voi trece direct la ziua de 7 august, zi în care stablisem să facem o excursie la Gura Portiţei, atraşi mai ales de ideea de “îngemănare a Deltei cu Marea neagră” şi de imaginile şi poveştile de pe net ale celor ce cutreieraseră locurile;

Ei bine, regula era următoarea: parte din bani (“închirierea serviciului”) urma să o plătim la sfârşitul vacanţei, direct la recepţie, iar “benzina” direct către barcagiu;

Lăsând la o parte metodele de calcul (foarte dubioase, dar… la care am acceptat costurile), am achitat cei 600 de lei (“benzina pentru drum”) şi dimineaţa ne-am aliniat la plecare;

Aceeaşi persoană care ne întâmpinase la sosire (şi pe care am aflat că o cheamă Ana-Maria) ne-a comunicat că va trebui să-l ascultăm pe barcagiu (Nelu), să fim foarte receptivi la indicaţiile sale în privinţa echilibrării bărcii şi a orei de plecare de la Gura Portiţei; Evident, întelegând că astea-s indicaţiile de care aveam nevoie pentru excursie, am pornit la drum; De data asta, dacă cu o zi înainte fuseserăm 11+ barcagiul, acum eram doar 10: 3 familii, fiecare cu câte un copil sub 12 ani şi una dintre familii având şi un tânar la vreo 24 de ani; rolul acestui tânar a fost, o să vedeti ceva mai jos, foarte important în reîntoarcerea cu bine din excursia plănuită;

Cu o zi înainte fuseserăm până la Sulina, intr-o excursie fără peripetii, pe lacuri interioare liniştite, numai bune pentru admirat nuferii albi şi galbeni, călifarii, lebedele şi egretele, vizitând, în drum şi alte obiective, precum Mila 23, Crişan, sau zonele adiacente canalului Uzlina; Tot atunci stabilisem şi plătisem combustibilul şi pentru această a doua excursie; Pentru “Sulina” costul combustibilului a fost cam piperat - 1100 de lei (100 de lei de persoană).

Asa că, plini de voioşie şi interes ne-am urcat in barcă pentru noua excursie;

Barca, aceeaşi cu care fusesem deunăzi în excursie, este o barcă de agrement (sau, să-i zic şalupă) de 6,5 metri lungime, cu un motor Honda de 225 - 250 cp, cam veche dar părând în conditii bune de exploatare; E drept, pornirea motorului ei este efectuată prin legarea a două fire (contactul) plus, pentru demaror, un alt fir ţinut până porneşte, dar, considerând că excursia avea să fie liniştită (ca şi cea anterioară), nimic nu ne-a tulburat buna-dispoziţie;

În curând am intrat pe lacul Razim, cel mai mare lac din România şi cam al 30-lea din Europa; Distanţa pe care urma s-o parcurgem (si care nu ne-a fost comunicată - am evaluat-o noi ulterior) 25-30 km, de la gura de ieşire din Canalul Dunavăţ şi până in dreptul capului Doloşman, de acolo mai având încă 5-6 km pe lacul Goloviţa; Traseul, aşa cum l-am văzut şi simţit noi a fost cam prin mijlocul lacului; Nici nu s-ar fi gândit barcagiul nostru la o variantă ocolitoare, pentru că, aşa cum afirma el, riscurile sunt minore, chiar dacă zguduie şi improaşcă un pic; Se poate vedea pe hartă ieşirea de pe canalul Dunavăţ in Lacul Razim şi apoi cum se poate ajunge la Gura Portiţa: în niciun caz foarte uşor; Daaaar…... astea-s lucruri pe care le-am aflat ulterior (şi pe pielea noastră)

Ceea ce nu ne-a plăcut, la început, şi apoi ne-a tras semnale de alarmă, era nivelul destul de ridicat al valurilor pe care le-am întâlnit, faptul că nu am mai zărit nicio altă ambarcaţiune pe lac, după ce am pierdut contactul vizual cu ţărmul precum şi faptul că săracii noştri rinichi au fost puşi la încercare sever de salturile şi “ciocanele” pe care valurile ni le-au pregătit; In curând toată veselia s-a stins, valurile au devenit mai mari, vântul mai puternic şi, cel putin pe o parte a barcii, toţi eram uzi până la piele; De unde era să ştim că lacul Razim/ Razelm, este unul dintre cele mai periculoase lacuri din România? Că se iscă vânturi din senin? De unde să ştim că ar fi trebuit să avem îmbrăcăminte adecvată (mantii impermeabile şi câte ceva, bluză şi pantalon, mai lungi pentru a ne proteja împotriva valurilor care au inceput în curând să ne sfichiuiască feţele şi corpul? La “brief”-ul de la hotel nu ni se spusese absolut nimic;

Copiii încă se amuzau copios, deşi uzi, zgâlţâiţi şi zdruncinaţi;

Aici trebuie să menţionez că metoda de aranjare pentru echilibrare bărcii presupune aşezarea obiectelor/ persoanelor mai grele înspre faţă, iar cele uşoare (recte - în cazul nostru – copiii!!!) în spate.

Soţiei i-a pierit orice urmă de amuzament, văzând cum saltă copiii de pe bancheta laterală –spate şi i-a cerut marinerului Nelu să incetinească, pentru a nu risca să pierdem copiii la vreun salt; Evident lucrurile nu s-au lamurit prea bine astfel incât ea le-a cerut copiilor să se ţină cat pot ei de bine de bările care susţin copertina de soare;

Intre timp ţărmurile dispăruseră, eram noi, cu intinderea de apă care fierbea sub focul vântului, pe ceea ce ajusesem să considerăm o coajă de ou pe o mare furioasă; în jur - ţipenie!

Am ajuns, cu chiu, cu vai, cam la o oră şi jumătate de la începutul traversării lacului, la adăpostul oferit de Capul Doloşman, şi într-o jumătate de oră am fost pe plajă. Nu înainte de a avea serioase discuţii cu conducătorul bărcii, cea mai vocală fiind o altă familie care fusese udată până la piele în timpul traversării; Doamna respectivă spunea că de mai bine de o jumătate de oră tremură necontrolat, atât datorita vântului care i-a îngheţat apa de pe corp, cât şi de indignare şi nervi faţă de modul total neprofesionist în care am fost transportati;

Pentru câteva ore lucrurile s-au liniştit, Nelu ne-a dat întâlnire la orele 17.30 la micul debarcader pentru a ne întoarce la Complex “atâta timp cât vântul nu o să se înteţească”;

La ora prevăzută ne-am revăzut cu toţii la barcă, gata pentru a pleca; Intr-adevăr vântul incepuse să bată mai tare şi am fost înştiintaţi că nu plecăm imediat, ci vom mai astepta pentru că vântul se va linişti;

Până atunci - mai o conversaţie, mai un plan de plecare, mai o discuţie despre bărci şi echipamente;

Atunci a fost momentul în care am aflat următoarele:

- barca cu care venisem nu era “chiar bună” pentru o astfel de traversare, ci, după spusele lui Nelu, ar fi trebuit una mai lungă (macar 8-9 metri daca nu 10) pentru a putea pluti peste valurile mari fără disconfortul creat de spargerea lor în etrava bărcii;

- motorul era “suficient” dar ar fi fost mai bun unul puţin mai mare;

- deşi era “suficient”, motorul avea una sau două probleme: de când cumpăraseră barca, nu avea demaror; Pornirea bărcii se face exact ca în filmele cu hoţi de maşini: legi două sârme şi cu a treia pui contactul; Problema e că un astfel de contact nu e prea prietenos când dă de apă!

- Garnitura de chiulasă este uzată/spartă/ruptă astfel încât pierde ulei, cam 2 litri la fiecare 100 de km parcurşi; Nelu ne povesteşte că la început pierdea mai putin, o jumătate, apoi un litru… apoi…; El afirma că i-a comunicat “şefului” care a zis “să mai ai rabdare, ca nu le putem face pe toate deodată” şi că “deocamdată, merge şi aşa”; Băieţelul familiei din Bacău, cei trei uzi până la piele, a remarcat, la cei 12 ani ai săi că “dacă vă curge uleiul, nu poluează? Că Delta trebuie să rămână curată” (evident ce şi cui să-i spui că unii se chinuie să cureţe mizeriile pe care le fac turiştii, dar despre oamenii care locuiesc acolo, nimeni nu ştie cât poluează).

- Cel putin turiştii care vor veni după noi se vor bucura de un demaror nou nouţ, pentru că l-a comandat “acum o săptămână, dar durează cu piesele astea japoneze…”; Poate nu imediat, dar măcar de la anul….

Nu s-a întâmplat să stea vântul; Intre timp căpitanul unei nave mai măricele (cel putin 30 de locuri, vreo 10-12 metri lungime) echipată, după cum părea, foarte bine, îi spune lui Nelu că riscă cam mult cu coaja asta a lui;

Nelu ne linişteşte spunând că va merge prudent şi, deoarece văntul nu se linişteste, decide că e timpul să plecăm;

Calvarul s-a dezlăntuit imediat ce am intrat pe Razim, din nou, la nici 5 minute după ce am ieşit din adăpostul capului Doloşman; De data asta vântul bătea şi mai salbatic, astfel încât în 10 minute toţi eram uzi până la piele; Nelu a controlat pe cât posibil barca, mai ales că, în afara vântului care venea razant, aveam de înfruntat şi curentul, care de data asta ne era potrivnic;

După o perioadă, în care speram că lucrurile se vor îmbunătaţi, vântul s-a dezlănţuit; Am auzit a doua zi dimineaţa - tot de la Nelu - că ar fi aflat de la Căpitănia Portului Tulcea că vântul pe Razim la momentul la care noi traversam ar fi fost de aproximativ 50 de km/h, poate mai mult şi că, în clipe ca acestea, valurile pot avea şi un metru şi jumătate înălţime; Nu am reusit să ne dăm seama atunci, şi chiar dacă, era prea târziu să mai facem drum întors, mai curând - ceea ce a şi făcut Nelu - să ne apropiem mai mult de ţărm (chiar dacă ţărmul însemna doar un zid de papură şi apropierea însemna doar faptul că se poate vedea ţărmul, nu şi că poţi ajunge la el în completă siguranţă);

Cu absolut toate prosoapele puse pe noi, peste vestele de salvare (veste care, după opinia mea de nespecialist, ar fi putut fi utile doar pentru a ţine corpurile la suprafaţă, dar nu ar fi asigurat şi supravieţuirea în caz că barca s-ar fi răsturnat), cu şepcile şi baticele de plajă trase peste cap, cu ochelarii de soare la ochi (nu ca ar fi fost soare, dar trebuia să ne protejăm cumva de plesnetul valurilor care ne biciuiau intruna), cu ochii pe copii, cu mainile agăţându-ne - la fiecare val - de bările de susţinere ale copertinei, ne-am continuat drumul;

Aventura era abia la început: la un moment dat motorul a început să tragă neregulat, un gâfâit greoi şi neregulat ridicându-se din spatele bărcii;

Nelu i-a cerut băiatului familiei din Bucureşti să meargă până-n spate, la cutia din coca bărcii şi să verifice daca a intrat apă “mai mult de 20-30 de litri”; intrase, daaar… cu ajutorul lui şi a unei găleţi, s-a început operaţiunea de scoatere a apei din barcă; Nelu ne-a spus că, de obicei, există o pompă care face lucrul asta dar barca asta, ori n-are - şi a rămas doar butonul - ori e defectă; In tot acest timp motorul a fost dat la relanti, pentru a-i permite lui Mihai să scoată apa fară riscul de a cădea peste bord. Evident în timpul acesta valurile şi curenţii ne-au dus în derivă, astfel încât după un sfert de oră eram deviaţi serios de la traseu; Norocul nostru era ca de data asta se vedeau bine malurile. Aveam un suport psihic mai bun. Evident în tot acest timp am stat cu ochii şi pe copii, mai ales că, nesesizând pericolul, deveniseră curioşi şi vroiau să vadă cum se scoate apa din barcă.

Deşi nici acum nu-mi vine să cred, aventura nu s-a terminat odată cu uşurarea bărcii şi repunerea pe linia traseului, pentru că, ceva timp după, motorul a început din nou să tragă greu; Părea că ceva a agăţat Motorul a fost retras din apă şi a fost găsită cauza: o saulă (o frânghie subtire pentru acostarea şi legarea bărcilor) se dezlegase şi, atârnand în spatele bărcii, fusese agăţată şi înfăşurată pe axul elicei. Noroc cu cuţitul ruginit pe care-l căra în permanenţă Nelu în cutia cu scule: cu el barcagiul nostru a tăiat saula până a ajuns la ax, apoi a repornit motorul; De data asta mergea bine!

La nici 20 de minute reuşeam să intrăm pe canal, la adăpost de toate stihiile, lâsănd în urmă inamicul Razim şi potrivnicele lui vânturi;

După trei ore, poate ceva mai mult, am ajuns la Delta Paradis, uzi learcă şi îngheţaţi precum sardinele din vasele de pescuit oceanic;

Ce s-a petrecut apoi frizează sfera absurdului, al ilogicii şi a fugii de orice răspundere;

Coborâţi pe mal, cu absolut toate lucrurile ude/umede (norocul nostru a fost că am avut rucsaci de calitate, astfel încât electronicele, telefoanele şi aparatele foto au fost cât de cât protejate) am fost întâmpinaţi de Ana-Maria (care - repet - nu părea a fi reprezentant al firmei ci mai curând o prietenă de familie a patronilor sau ceva asemănator) care ne-a luat la rost ca am întârziat;

Explicându-i ce s-a întâmplat, şi spunându-i că dorim să discutăm neapărat cu managementul firmei, pentru că lucrurile astea pun în primejdie viaţa turiştilor şi a angajaţilor, a reuşit să ne promită că a doua zi dimineaţa va “face rost” de numărul de telefon al patronilor şi ni-l va da;

I-am descris lacunele pe care le are acest serviciu, de faptul că barca (şi barcagiul) nu sunt echipate corespunzător, că barca e defectă şi ca lipsesc mantalele de protecţie, că barcagiul ar fi trebuit să fie echipat corespunzator, că ar fi trebuit ca, înainte de a ne lua banii - bucuroşi că au mai picat unii în plasă - să ne ţină un brief despre ce înseamnă această excursie, furnizându-ne informaţiile necesare pentru creionarea riscurilor la care ne putem aştepta (ca să putem lua o decizie în consecinţă); Am intrebat-o dacă, în caz că nu apăream, avea un plan de rezervă de iniţiat? A dat din umeri, uşor indiferentă - uşor speriată, şi mi-a spus că, pe canale nu ar fi fost o problemă, că putea trimite celelalte bărci, dar că pe lac…... nu avea ce face, poate doar să ceară ajutor la Căpitănia Portului;

I-am sugerat să se gândească şi la “112”.

Despre administratorul firmei (asa cum apare pe site: Liliana N.) nici o vorbă; Evident, am observat-o mai târziu şi pe aceasta, dar s-a eschivat, dând bir cu fugiţii, însă având grijă să ne ceară, prin angajati, să nu facem scandal în restaurant, pentru că “deranjăm turiştii”; Turiştii erau vreo 2-3 familii, dintre care una urma să plece a doua zi… ghiciţi unde?! Exact: la Gura Portiţei; Erau cu un copil de aproximativ, 2-3 ani; Numai bun de dus pe Razim; Cu barca. Aia căreia îi curge uleiul. Da, şi care se porneşte la sârmă; Condusă de un iresponsabil care, pentru câţiva litri de benzină (care îi rămân în plus după efectuarea cursei) este dispus să rişte viaţa oricui; Barca aia fără protecţii contra valurilor…

Evident că a doua zi oamenii aia au rămas la hotel, şi, după câte mi-am dat seama, au plecat acasă, abandonând ideea de a-şi petrece restul concediului în zonă;

Am cerut nişte prosoape uscate şi un ceai cald, să ne revenim; Până ne-am culcat nu a venit nici ceaiul, nici prosoapele; Copiii au avut parte de duşuri fierbinţi şi de câte un Nurofen (nu mă interesează reclama… asta le-am dat!!!), preventiv;

Nici nu ne dezmeticisem bine, abia plecasem de la debarcader în camere, şi am fost luaţi la o altă rafală de reproşuri: venise “Vişinescu” şi a bătut la uşa familiei din Bucureşti să ne certe că am ajuns la 10 noaptea, şi că ea ne aşteaptă de mult, că la 9 trebuia să închidă bucătăria şi iete! E 10 jum'ate şi încă ne aşteaptă; Evident a avut parte de tratamentul meritat: în loc să-i pese de peştele pregătit, mai bine ne-ar fi adus promisul ceai şi ne-ar fi întrebat dacă avem medicamente, dacă suntem în regulă, dacă mai avem nevoie de ceva… Pentru că ştia ce se întâmplase, exact aşa cum au ştiut toţi de cum am ajuns;

Vi se pare bizar? Aveam aşteptări prea mari?

A doua zi, evident, “administratorul” a dispărut “la aprovizionare”, în schimb ne-a cautat Nelu să ne roage să plătim cursa, că altfel îl dau pe el afară din job; De parcă am fi afirmat vreo clipă că nu plătim.

Evident - grija pentru fiecare bănuţ care s-ar pierde astfel e mare (poate mai mare decât Lacul Razelm) astfel încât, deşi turiştii puteau să le moară, ei au simţit nevoia să se asigure că turistul nu pleacă nestors (era să scriu “nesatisfăcut”…... dar unde mă credeam!) de la ei;

Am decis să rămânem şi ziua aceea, poate pentru a recupera un pic din oboseala post-stress, însă această nouă zi mi-a confirmat că ar fi trebuit să răspund primului impuls şi să fi plecat;

Pe scurt - şi fără să mai intru în amănunte, punând la uscat umbrela pe care o avusesem “pe marea Razim” cu o zi înainte, a dispărut fără urmă, angajaţii spunând ca e foarte posibil sa o fi luat vântul, fară a-şi putea explica totusi de ce nu e – nici pe micul canal închis şi nici lipită de zidul de papură ce înconjoară incinta în acea zonă; Lipsisem doar 10 minute de lângă ea;

Evident “ce să facem noi cu ea, şefu'” a fost cuvântul de ordine; Şi pe bună dreptate, ce poti face cu o umbrelă de plajă cu folie termoreflectorizantă, cu diametrul de 2 metri şi schelet din magneziu ambutizat? M-am obişnuit cu ideea de pagube şi m-am gândit că ăsta-i preţul plătit pentru că am scăpat cu viaţă, eu şi familia mea, cu o seară înainte; Sper doar ca asta să fi fost totul!

Spre seară familia din Bucureşti ne-a spus că au vorbit cu patronul la telefon şi că, din convorbire, reieşea că primele sale gânduri au fost dacă o să facem publice aventurile, precum şi dacă avem de gând să cerem despăgubiri. Şi că îi pare rău, dar că ar trebui să ştim şi noi cu câte se confruntă el şi că e tare dificil… bla, bla, bla….

Sunt deja căteva zile şi încă nu mi-am revenit complet din şoc;

Pe de o parte, faptul că puteam să pierim cu toţii din cauza unei dezorganizări şi a unui diletantism greu de descris; Pe de alta pentru că îmi e greu să înţeleg cum, atunci când nişte oameni puteau să-ţi moară din culpa ta, tu - ca angajat, administrator, patron, să te gândeşti mai întâi cam ce pagube ar putea să-ţi aducă moartea sau rănirea turiştilor ăştia şi dacă ei vor plăti sau nu, la sfârşitul excursiei; Nici gând despre riscul la care i-ai expus, nici gând la renunţarea la serviciile pe care nu le poţi oferi în siguranţă şi profesionist, sau la îmbunătăţirea serviciilor şi condiţiilor oferite;

Din câte am aflat, patronii sunt din Bucureşti şi, cel puţin unul dintre ei a fost medic sau s-a ocupat cu medicina;

De ce nu s-or ocupa oamenii de ceea ce au învăţat la şcoală? Pentru că mi-a fost dintotdeauna clar: dacă am făcut agricultură, nu ma pricep la motoare cu combustie internă, şi dacă am făcut medicină, sigur nu mă pricep şi la turism; Deşi se zice că românul se pricepe la toate; si fotbal, şi femei, şi politică…. de ce nu şi la turism!

---

VIZUALIZĂRI: 2048 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI