Kourion, bijuteria antică a Ciprului sau locul în care am găsit-o pe Ktisis

TIPĂREȘTE

Păi, cine o fi Ktisis vă veţi întreba, probabil? Vă spun eu: chipul unei frumoase femei romane, cochetă, judecând după obiectul ce-l ţine în mână către care priveşte şi care pare să fie o oglindă (aveam să aflu mai târziu că mă înşelam), reprezentată grafic într-un mozaic pe care, în ciuda faptului că-l căutasem, nu-l găsisem nici la Pafos, nici la Salamis. Ktisis este simbolul Kourionului şi “poza” de pe ghidul meu Top 10 Cipru pe care, doar în rare momente, l-am lăsat din mână pe perioada vacanţei, acesta ajutându-mă enorm.

De Kourion aflasem imediat în căutările mele de documentare despre siturile arheologice ce se pot vizita în Cipru, ca o mare iubitoare de pietroaie antice ce sunt. L-am îndrăgit încă din poze, pentru că dominând Mediterana din vârful unui platou stâncos de aproape o sută de metri deasupra nivelului mării, îi asigură o poziţie absolut spectaculoasă, cu o perspectivă uluitoare asupra acesteia. Cu mult entuziasm, am demarat acţiunea de a găsi posibilitatea de a-l vizita, dat fiind faptul că nu puteam să închiriem maşină. Apoi am rămas dezamăgită când nici o agenţie locală din Larnaca nu organiza excursii la Kourion din lipsă de turişti suficienţi, ca în cele din urmă, speranţa să se materializeze cu ocazia vizitei în Limassol despre care am mai povestit într-un alt articol.

Şi iată-ne în autobuzul 16 (1,5 €/persoană/sens) luat din staţia din faţa vechiului spital din Limassol cu pliantele despre Kourion şi cu orarul autobuzului în braţe, primite de la Tourist Information, gata să descoperim bijuteria antică a Ciprului, aşa cum merită supranumit acest fost oraş-regat. Situat la 13 km vest de Limassol, lângă satul Episkopi, Kourion se întinde pe o suprafaţă deloc de neglijat, între mare şi şoseaua de coastă ce duce la Pafos, dar nu se termină aici, ci se regăseşte şi de partea cealaltă a şoselei, la vreo trei km distanţă de mers pe jos în direcţia spre Pafos, cu încă alte monumente şi obiective importante, emblematice aş spune. Am ajuns, am luat tichete (4,5 €/persoană) şi ne-am lansat printre ruine. Este foarte bine organizat, cu o parcare imensă în faţa cabinei intrării, are inclusiv rampe pentru persoanele cu dizabilităţi (pentru scaune cu rotile) şi pasaje la toate obiectivele, are locuri special amenajate de odihnă ca nişte foişoare în care sunt puse şi panouri de orientare pentru a risipi orice urmă de a se rătăci vreun turist. Am văzut că se lucrează şi la instalarea unor automate de apă în aceste foişoare, după cum am văzut că încă se mai lucrează la excavare, chiar am prins echipe de arheologi cu studenţii aferenţi săpând de zor şi cu minuţiozitate printre pietrele din sit.

Situl arheologic propriu-zis, Kourion

Povestea celui mai fotografiat sit antic din Cipru a început demult de când a fost înfiinţat de micenienii veniţi din Argos să cucerească insula. Apoi a urmat acelaşi traseu pe care l-a avut întregul Cipru în ansamblu: sub asirieni, fenicieni, perşi, greci, egipteni, dar cunoscând perioada sa de maximă glorie după ce romanii au cucerit ţinutul în 58 Î. C. Kourion, sau Curium în latină, a fost fondat în apropierea râului Kurius, pe un platou aproape inaccesibil pe trei laturi, ceea ce duce la gândul că oraşul trebuie să fi sfidat teribil duşmanii în zilele de odinioară. Ca în multe dintre cele mai importante oraşe antice din Cipru, aici se practicau cultul Afroditei (patroana insulei) şi al lui Apollo, aceşti zei greci având altare şi aici.

Cel mai impozant monument din sit, aflat destul de aproape de intrare, dar şi într-o stare fizică foarte bună după ce a fost complet refăcut, este amfiteatrul roman. Construit în perioada elenistică târzie cu faţa către mare, refăcut de romani, oferă o panoramă splendidă asupra acesteia şi este şi astăzi, graţie celor 3.500 de locuri capacitate, locul de desfăşurare al spectacolelor de teatru, concertelor de muzică clasică, festivalurilor.

Lângă el, se întind băile romane şi vestita casă a lui Eustolius, reşedinţa unui bogat locuitor al oraşului, acoperite şi traversate de o reţea de podeţe şi rampe suspendate din lemn pe care pot circula şi persoanele cu handicap locomotor. Este un complex impresionant datând din perioada romană târzie ce constă în băi reci (frigidarium), medii (tepidarium) şi fierbinţi (caldarium) din marmură şi mozaicuri cu peşti, păsări şi flori ce decorează pardoselile. Încă se mai poate vedea sistemul de încălzire subterană (hypocaust), cu aer fiebinte împins prin “tuburi”de teracotă. Admirând adevăratele opere de artă constând în pavajele de mozaic, am dat de Ktisis, distinsa faţă de femeie ce personifică Creaţia, ţinând îm mână o riglă de arhitect. M-a amuzat un panou care “vorbeşte” despre obsesia romanilor pentru curăţenie corporală şi terme în contextul în care aceştia i-au găsit pe localnici într-o stare mizerabilă, la propriu, ceea ce i-a determinat să le declare publice în încercarea de a civiliza populaţia băştinaşă.

La ceva distanţă sunt concentrate pe o suprafaţă destul de mare cele mai de seamă obiective ale sitului antic: agora, porticul, fântânile şi termele, complexul bazilicilor creştine timpurii.

Forumul roman sau agora este, în forma sa actuală, o structură de la începutul anilor 300, fiind construită pe ruinele unei clădiri publice anterioare, de la sfârşitul perioadei elenistice. Agora este înconjurată pe ambele părţi de porticuri cu coloane graţioase de marmură. O baie publică generoasă cu toate tipurile de incinte: reci, fierbinţi, medii, conform obiceiurior romane de îmbăiere, gymnasium, un vestiar (apodyterium) şi o fântână (nymphaeum) grandioasă, care a alimentat oraşul cu apă, ocupă partea de nord-vest a Agorei.

Impresionante sunt şi cele trei bazilici poziţionate în vestul acropolei: catedrala episcopală, basilica de vest şi basilica “de coastă”, toate ridicate începând cu secolul al V-lea, prima fiind cea mai importantă şi cea mai mare, având şi o a doua capelă ataşată ce era destinată primirii darurilor adunării (diakonikon) . La fel, aruncându-mi ochii către mare şi plaja aflată jos, la baza dealului, la capătul golfului, priveliştea dezvăluită este, realmente, uimitoare.

Puţin mai încolo spre nord-vest, drumul ne conduce paşii spre un alt complex de case: cea creştină timpurie cu triclinium, cea a lui Ahile, cea a Gadiatorilor. În timp ce prima datează, aşa cum sugerează şi numele, din perioada de instalare a creştinismului, următoarele două au fost construite în epoca romană şi constau, de asemenea, în foste clădiri de elită în care se regăsesc o multitudine de mozaicuri frumos realizate, protejate de acoperişuri şi cu acces prin podeţe şi rampe suspendate.

Casa Gladiatorilor, o vilă romană de lux sau o palaestra (sală de gimnastică) publică, este marcată de pavaje mozaicale ce ilustrează lupte dintre gladiatori, pare-se, scene destul de rare în Cipru.

Casa lui Ahile este vestită şi ea prin mozaicurile de pe pardoseală ce redau povestea eroului din mitologia greacă: descoperirea adevăratei identităţi a acestuia de către Odiseu, în curtea lui Licomedes, regele din Skyros atunci când mama lui, zeiţa Thetis, l-a ascuns acolo printre femei, ca să nu fie trimis la război împotriva troianilor. În alte camere, se mai regăsesc: un mozaic ilustrând-o pe Thetis, mama lui Ahile la scăldat, alt mozaic fragmentat ce descrie răpirea tânărului troian Ganymede de către Zeus, deghizat într-un vultur uriaş, pentru a-l face paharnic în Olimp. Cu toate că a fost identificată ca una dintre vilele romane de clasă, e posibil să fi funcţionat şi ca o sală publică de receptii.

Imediat după casa lui Ahile era “tras” un gard metalic, solid cu o poartă aşijderea, încuiată cu un lacăt enorm, deci era capătul sitului arheologic. Dincolo de gard era şoseaua ce duce la Pafos. După ghidul meu, situl antic s-ar mai fi continuat şi ar mai fi fost de văzut câteva obiective foarte importante: stadionul (arena) , templul lui Apollo Ylatis, tezaurul lui Apollo, numai că ne-am văzut nevoiţi să ne întoarcem şi, în calea noastră, mai trecem în revistă şi Casa Cutremurului, situată în est. O casă privată cu ajutorul căreia a putut fi reconstituită viaţa de zi ci zi a unor oameni normali din oraşul-regat Kourion. Lângă ea am găsit profesori cu studenţii lor la lucru, făcând săpături, iar în jos, către mare, se întindea un tablou spectaculos în care-şi făcuseră loc şi câteva taverne de pe plajă, o fermă de cai cu hipodrom şi herghelie.

Am plecat şi ieşind pe unde intraserăm, o întreb într-o doară pe doamna la care achitaserăm tichetele de templul lui Apollo Ylatis. “Ah, ne spune ea, arătând spre nord-vest, e la 3 km, o jumătate de oră de mers pe jos, de-a lungul şoselei spre Pafos! ”

Ne hotărâm să ne îndreptăm şi-ntr-acolo cu gândul că, făcând autostopul, ne ia şi pe noi cineva, dar n-am avut noroc, căci n-a oprit nimeni. Am trecut chiar pe lângă gardul cu poarta încuiată care ne stopase calea mai devreme. Partea bună a fost că, în drum, pe partea dreaptă, pe coama dealului, ne-a ieşit în cale şi stadionul. Acesta a fost descoperit abia în 1939, avea 6.000 de locuri, şi a căzut în paragină după ce Kourionul a fost abandanat în secolul al V-lea, după cum scria pe panoul de la intrare.

Sit-ul arheologic secundar, Apollo Ylatis

Mergeam, deja, de patruzeci de minute, când zărim indicatorul ce ne arăta că din şosea, spre dreapta, la încă 700 m, este situat templul. În fine, sosim la chioşcul de la intrare şi aflăm că aici se plăteşte separat bilet (2,5 €/persoană) şi că de fapt acest templu nu e un monument stingher, ci e vorba de un alt sit arheologic, ceva mai mic, însă.

Acesta a fost unul dintre principalele centre religioase ale Ciprului de odinioară, cele mai vechi dovezi arheologice indicând faptul că sanctuarul a fost stabilit aici la sfârşitul secolului al VIII-lea Î. C. şi a fost dedicat mai întâi altor zeităţi, ca pe la mijlocul secolului al III-lea Î. C. să fie închinat lui Apollo Ylatis, adică zeului Apollo al lemnului şi pădurilor. Majoritatea monumentelor din situl de astăzi, inclusiv faimosul templu, datează din perioada romană, anii 100-200 D. C., iar două sute de ani mai târziu fiind distrus de cutremure şi părăsit.

Zidurile puternice ce înconjoară sanctuarul sunt întrerupte de Poarta Kourion pe de o parte şi de Poarta Pafos pe de alta, căi de acces în sit. Iniţial, vechea aşezare a constat dintr-un templu ale cărui urme sunt înglobate în fundaţia prezentului templu, un monument circular, care a fost, probabil, destinat procesiunii rituale şi dansurilor sacre. Acesta se află în jurul unor copaci sfinţi plantaţi în şapte gropi săpate în stâncă şi este unic în Cipru. Alături de acestea era, bineînţeles, şi un altar dedicat ceremoniilor religioase ce se ţineau aici.

In timpul perioadei romane, aşezarea a fost extinsă prin adăugarea clădirilor din nord şi sud, care ar fi putut fi utilizate în cadrul ceremeniilor pentru consacrarea divinităţilor sau, chiar, cazarea vizitatorilor. Figurine de ceramică şi teracotă ce au fost acumulate în templul din epoca străveche, până în cea romană au fost îngropate în altar şi reprezintă tezaurul lui Apollo. O lungă stradă pavată, numită calea sacră ce taie de la sud la nord aşezarea duce la templul lui Apollo Ylatis, reconstruit cu un stil arhitectonic diferit în primul secol D. C. E un templu micuţ cu coloane dorice şi se spune că pedeapsa atingerii altarului său consta în aruncarea în mare de pe stâncile din apropiere. O mică clădire din sudul altarului ar fi putut fi fost casa unui preot. De-a lungul părţii exterioare estice a zidurilor se găsesc palaestra unde sportivii de odinioară îşi desfăşurau exerciţiile şi jocurile şi băile romane, ştiută fiind preocuparea romanilor pentru îngrijirea şi întreţinerea corporală.

Vizita noastră s-a terminat destul de repede, fiind condiţionaţi de ora de plecare a autobuzului local spre Limassol şi pentru că până la staţie aveam de mers, nu glumă, ne-am grăbit cât am putut, noroc cu drumul în pantă ce, de data asta, era în coborâre.

Lângă staţie am dat de bisericuţa Agios Ermogenis, o bijuterie medievală a locurilor ca o gură de aer proaspăt în mijlocul deşertului. Am intrat, căci era deschisă, şi ne-am încărcat cu energia necesară următorului nostru obiectiv: centrul vechi din Limassol!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 6532 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI