ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.07.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
LUNA
JUL-2016
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Restaurant Michele & Roberto // Trattoria Fusione

TIPĂREȘTE

În sudul Bucureștiului, pe Șoseaua Berceni, două blocuri turn vizibile de la mare depărtare sunt unite printr-un parter imens în care și-a găsit locul Galeria Comercială Monaco Towers. Dintr-un pliant găsit acolo, la intrare, am aflat că Galeria Comercială întinsă pe 9750 m² include - pe lângă un supermarket Mega Image, o farmacie, un magazin de mobilă, unul de haine și altul de perdele și draperii - două restaurante: Michele & Roberto și Domino's Pizza.

Pentru că întâmplarea a făcut să petrecem o seară pe terasă la Michele & Roberto am decis să scriu câte ceva despre această locație nouă, apărută pe harta Bucureștiului la 20 aprilie 2015. De fapt, nu este pentru prima oară când îi trecem pragul. Interesele purtându-ne adesea prin zonă, am poposit în câteva rânduri pe terasa de la Michele & Roberto dar numai pentru câte o cafea grăbită. De astă dată, nefiind presați de treburi, ne-am permis o cină relaxantă, ocazie cu care am văzut și restaurantul în interior. Prin amabilitatea personalului, am putut face și câteva fotografii pe care le voi atașa.

Salonul interior nu este foarte mare, iar când l-am vizitat eu nu lua nimeni masa acolo, consumatorii preferând terasa în aer liber. O scară interioară duce la un salon mai mic, amenajat în același stil. Barul se află în dreapta intrării. Mi-au plăcut perdelele și draperiile în ton cu zugrăveala pereților și a stâlpilor de susținere, dar mai ales mi-au plăcut corpurile de iluminat ingenios montate în tavan.

Terasa largă are formă de L, practic îmbrăcând tot colțul clădirii cu pereți de sticlă. Mesele sunt pentru patru persoane, iar scaunele - mai ales cele cu perne - sunt foarte confortabile.

Deși adia un vânticel care poate că ar fi devenit stânjenitor odată cu lăsarea nopții, pentru că soțul meu fumează, am optat pentru o masă pe terasă, dar pe latura pe care adierea se resimțea cel mai puțin.

Iarba verde, florile din jardiniere și arbuștii decorativi împodobesc terasa pe toată partea exterioară. Dincolo de gărduț, trotuarele late despart terasa de Șoseaua Berceni și de Bulevardul Metalurgiei, două artere de circulație intens tranzitate de unde mai răzbat zgomote de mașini sau - din când în când - țipătul disperat al sirenei unei mașini de Salvare.

Când am dat comanda încă mai erau mese neocupate, dar încet, încet, terasa s-a ocupat în totalitate.

Pentru că în ultima vreme, cam peste tot pe unde am fost, am comandat platouri pentru două persoane, am vrut să menținem aceeași linie și la Michele & Roberto.

Ce am comandat?

Platou gustări calde (2 persoane) - cașcaval pane, pui shanghai, aripioare de pui, cartofi prăjiți asezonate cu ketchup și sos de usturoi cu smântână - 44 lei, Coșu’ brutarului (4 chifle așezate într-un coșuleț împletit) - 3 lei și Bere Holstein Premium - 5 lei/sticla de 0,5 l. Bere nefiltrată, preferata soțul meu, nu exista în seara în care am fost noi acolo. Ni s-a spus că s-a făcut comandă, dar livrarea era așteptată pentru a doua zi, așa încât a trebuit să ne mulțumim și cu altceva.

Serviciul a fost prompt, personalul amabil, iar mâncarea servită pe gustul nostru. Pot spune că Michele & Roberto nu ne-a dezamăgit.

Cu această ocazie am aflat că restaurantul își așteaptă consumatorii la prânz cu meniul zilei și că - la solicitare - face și livrări la domiciliu, dar numai în zona de sud a capitalei.

Dacă recomand sau nu recomand? Știți că nu-mi prea place să fac asta, conștientă fiind că gusturile și preferințele sunt atât de împărțite. Dacă relatările mele (pe care le-am dorit cât mai obiective) vă îndeamnă ori pe o cale, ori pe cealaltă, alegerea este a voastră.

În acest sens trebuie să adaug că am fost surprinsă să găsesc pe Facebook atât păreri bune, cât și neînchipuit de proaste despre Restaurant Michele & Roberto. Dacă nu aș fi petrecut acolo câteva ore, dacă nu aș fi consumat preparate de acolo și nu aș fi beneficiat de serviciile celor de acolo, n-aș fi știut ce să spun. Acum însă pot afirma că pentru o seară plăcută sau dacă ești răzbit de foame și te afli prin zonă, poți încerca Restaurant Michele & Roberto.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 20.07.16 21:59:43
Validat / Publicat: 20.07.16 22:50:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Restaurant Michele & Roberto - Intrarea principală din Șoseaua Berceni.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mishu
[22.07.16 11:04:49]
»

Corect, pe langa faptul difera gusturile, pot fi si zile in care ospatarul sa se fi sculat cu fata la cearceaf si sa nu-i treaca prea usor, insa la fel de bine te poti simti minunat.

Este insa un loc care poate fi luat in considerare daca te afli in zona.

Felicitari, votat cu placere.

iulianicAUTOR REVIEW
[01.04.17 21:01:04]
»

@All: Scriam în urmă cu câteva luni despre Restaurant Michele & Roberto, o locație agreabilă situată în sudul capitalei, fără a o recomanda sau nu, conștientă că gusturile în materie de restaurante și de artă culinară sunt foarte diferite.

Dar pentru că am scris despre această locație, mă simt obligată a menționa că am trecut de curând prin zonă și am avut surpriza ca pe firmament să nu mai văd aceeași titulatură. Restaurant Michele & Roberto a devenit Trattoria Fusione, pe lateral dăinuind însă vechea denumire. Ce metamorfoză s-a petrecut între timp nu știu, dar dacă întâmplător veți ajunge acolo, dacă veți căuta Restaurant Michele & Roberto veți găsi Trattoria Fusione.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX
[01.04.17 21:26:44]
»

@iulianic: Mulțumiri de „update” -- am adăugat noua denumire și în titlul articolului de față

iulianicAUTOR REVIEW
[02.04.17 09:31:28]
»

@webmasterX: Mulțumesc! Regret că nu am făcut și o poză a fațadei cu noua denumire, dar promit că voi face cu prima ocazie.

iulianicAUTOR REVIEW
[09.04.17 20:16:43]
»

@webmasterX: Am reușit să mă țin de cuvânt. Am atașat o poză cu noua denumire a restaurantului.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.4681179523468 sec
    ecranul dvs: 1 x 1