ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2016
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: deva
ÎNSCRIS: 16.03.10
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2016
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
PREȚ SEJUR 491 EURO ?
FĂRĂ transport
REGIM MASĂ MIC DEJUN
"ECHIPA" A INCLUS:
2 AD. + 1 COPII -- v: 17 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
97.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Avra Beach Hotel2

Lefkada 2016 - o vacanță reușită

TIPĂREȘTE

Salut,

Anul acesta am fost pentru a 2-a oară în Lefkada în perioada 02 - 09.07.2016 și a 7- a oară în Grecia, pe traseul deja clasic pentru familia noastră : Deva - Porțile de Fier I - Kladovo - Paracin - Evzoni - Preveza - Nydri.

Am luat biletul prin agenție încă din luna ianuarie cu suma de 491 euro pentru 3 persoane adulte: 7 nopți de cazare cu mic dejun inclus la AVRA BEACH HOTEL din Nydri.

Am făcut deplasarea din 2 bucăți și am dormit la hotel PARK în apropriere de Polikastro (Grecia) cu 45 de euro pe noapte camera cu trei paturi, fără să facem rezervare prealabilă (adică la ghici cum se zice), fără mic dejun (preț cam piperat, dar asta e).

Hotelul este catalogat la 3 stele, este foarte aproape de plajă (aproximativ 10 m), are locuri de parcare, este cochet, curat, liniștit.Este wi-fi și în hotel și pe plajă.

Am ajuns la ora 14.25 și am fost cazați imediat, la camera nr. 1, etajul 1 (sunt 2 etaje), cu vedere la munte și parțial la mare, hotelul fiind amplasat în lung spre mare.

Camera de dimensiuni generoase este dotată cu aparat de aer condiționat, ventilator, frigider, televizor (model mai vechi - nu plasmă sau led, cu vreo 15 canale nici un canal românesc - bine că s-au difuzat meciurile din campionatul european de fotbal), un pat matrimonial, un pat simplu de o persoană, dulap încăpător, seif, uscător de păr, oglindă cu etajeră, un scaun, noptiere.

Baia este mare, are sistem de ventilație la aprinderea becului, are duș prevăzut cu perdea din material plastic, un wc.

Balconul este spațios, are 3 scaune de plastic, una masă și un uscător de rufe. Ușa de la balcon este formată din: ușă tip jaluzea cu blocaj, apoi ușă plasă de tânțari, și ușa cu geam termopan cu blocaj. Dacă lași ușa deschisă aerul condiționat se oprește, având senzori în partea de sus. În cameră mai era și un aparat cu pastile pentru țântari (am luat pastile de la market), chiar l-am folosit pentru că erau ceva tânțari (3-4 am văzut seara prin cameră).

Curățenia în cameră se făcea în fiecare zi, prosoapele și lenjeria le-au schimbat de 3 ori cât am stat. Hârtia igienică se aducea zilnic, doar gelul de duș și șamponul erau la sosire și apoi nu am mai primit până la plecare (poate le-au văzut pe ale noastre și de aceea nu am primit).

Micul de jun era de tip bufet suedez, între orele 08.00 - 10.00, și era din abundență, dar la fel în fiecare zi: pâine de trei tipuri, unt, margarină, brânză feta, cașcaval feliat, salam feliat, șuncă feliată, roșii, castraveți, măsline, pastă de măsline, dulceață de trei feluri, cereale, lapte, musli, suc la dozator de trei feluri, apă, miere, iaurt grecesc, cafea la un aparat unde puteai face tot felul de combinații, lubeniță, banane, struguri, chec, biscuiți. Se putea mânca în interior și afară pe terasă.

În hotel am fost cred 4 sau 5 familii de români (am văzut mașiniile în parcare), în rest erau olandezi, greci, italieni, nemți, englezi.

Plaja este foarte aproape, curată, și începe cu o porțiune de gazon pe sub copaci și se continuă cu o porțiune de pietricele mărunte și ceva nisip. Aici sunt amplasate șezlongurile în pereche sub umbrele. (costă 2,50 euro pe zi de șezlong cu bonul aferent). Apa este curată, intrare este lină și este nisip fin pe fundul apei).

Personalul este amabil, ne salutam în fiecare zi când ne întâlneam. Nu ne-a dispărut nimic din cameră sau de pe plajă, cât timp am lipsit.

Am revăzut plaja Porto Katsiki, Katisma. Am fost și în Vasiliki (aici plaja este cu bolovani la propriu, dar în apă este doar nisip). În una din zile am închiriat cu fiul meu două biciclete și am mers la cascada de lângă Nydri și în împrejurimi (5 euro de bicicletă pe zi cu act de identitate lăsat garanție).

Seara ne plimbam și mâncam prin oraș, fiind foarte multe oportunități în acest sens.

Drumul spre casă l-am făcut tot din două bucăți, cu o vizită la Mediterranean Cosmos din Salonic, cel mai mare mall din nordul Greciei, și o oprire la motel Dzep din Serbia. Fiind foarte obosit (am plecat la ora 09.00 din Nydri și stat aproape 2 ore să intrăm în Serbia), am oprit la acest motel, unde vă recomand să nu dormiți niciodată (camera era la mansardă deasupra restaurantului, era mică, mobiler vechi, o singură priză funcțională, totul vopsit în culori închise, baia foarte înghesuită - totul la 34 de euro cu mic dejun inclus). Vă mărturisesc că atunci când m-am uitat la cameră am văzut doar patul, fără să iau în seamă celelalte aspecte. Bine că avea parcarea păzită. Mai bine dormiți la Predejane sau în altă parte.


---
Trimis de ionita in 17.07.16 16:08:28
Validat / Publicat: 17.07.16 17:42:23
VIZUALIZĂRI: 2419INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki, Paralia Katerini, Lefkada
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionita); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 19 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster95 [17.07.16 16:25:41] »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    ---

    Te rugăm ca atunci când vei avea puțin timp liber să scrii câte un review și despre cazările intermediare.

    sebigeanina [17.07.16 21:44:04] »

    @webmaster95 ionita - Salut, am citit cu interes articolul tău şi mă bucur sincer că ai ales acest hotel din Nydri unde am fost şi eu acum 5 ani.

    Ce am remarcat în special este faptul că au mai diversificat micul dejun.

    ionita [18.07.16 13:54:36] »

    @webmaster95 -

    este o. k., voi scrie cand voi avea timp

    ionita [18.07.16 13:56:46] »

    @sebigeanina -

    aşa este, sejurul a fost o. k., vă recomand şi cealaltă parte a insulei dacă nu aţi văzut-o, de exemplu la Agios Nikitas - hotel Calipso

    calatorul [18.07.16 14:24:19] »

    @ionita - Felicitari pentru noua si frumoasa vacanta greceasca reusita si multumim pentru informatiile oferite si impresiile impartasite. Alegeri inspirate si vacante frumoase pe mai departe!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    calatorul, ionita, sebigeanina
    Alte impresii din această RUBRICĂ:
    NOTĂ: Recomandările evidențiate (pe fond galben) aparțin unor autori cu statut membru GOLD sau superior

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0770170688629 sec
    ecranul dvs: 1 x 1