Patru anotimpuri pe Transfagarasan

TIPĂREȘTE

Continui sa dezvalui obiectivele pe care le-am bifat in weekendul pe care l-am petrecut la Pensiunea Belmonte din Statiunea Climaterica Sambata de Sus in perioada 3-5 iunie 2016.

Motivul pentru care am optat pentru acest premiu a fost dorinta mea sa urc iar pe Transfagarasan cu telecabina si sa vad Lacul Balea. Am asteptat destul de multi ani sa se materializeze, dar este inca o dovada ca daca vrei cu adevarat se intampla. Am mai fost in august 1998 si mi-a placut foarte mult.

Am plecat din Tirgu Mures cu dorinta uriasa de a vedea Transfagarasanul, deci traseul direct la tinta! Am pornit pe ploaie, pe traseu am intalnit si soare si iar ploaie si vedeam Fagarasii de la departare acoperiti cu ceata. Am sunat de multe ori la telefonul de la Cabana Balea sa ma informez despre vremea de sus, de la Lacul Balea. Informatiile nu au fost deloc incurajatoare dar de fiecare data spunea la final : mai sunati-ne pentru ca vremea se schimba foarte repede si nu putem anticipa ce va fi peste o jumatate de ora, o ora. Pe drumul de la Cartisoara pana la Telecabina Balea vremea era incurajatoare, era soare.

Am ajuns in parcare, am urcat la telecabina si am asteptat vestile pe care urma sa ni le dea baiatul care cobora de la Cabana Balea. A spus ca e ceata densa si ploua. Usor dezamagita am plecat spre locul de cazare cu speranta ca mai am inca doua incercari si am sa reusesc pana la urma. Mi-am dat seama totodata ca sunt foarte norocoasa pentru ca am dreptul la trei incercari.

A doua zi de dimineata am pornit-o din nou spre aceeasi destinatie. Am sunat iar la Cabana Babele si ne-a spus ca ploua si am schimbat directia spre Manastirea Rupestra de la Sinca Veche.

A treia zi, sansa de a vizita Transfagarasanul ne-a suras. A iesit soarele, Fagarasii se vedeau curati, fara ceata. Am ajuns devreme la telecabina. Am cumparat biletele, 30lei/persoana adulta. Eram atat de fericita! Mi se implinea o dorinta veche. Din telecabina am savurat peisajul uimitor, am facut poze (ne-a lasat sa deschidem gemuletul telecabinei), am admirat si ascultat caderea apei cascadei Balea. Am vazut multe persoane urcand pe jos pana la Cascada Balea (in apropierea careia ne-a aratat baiatul care lucreaza la telecabina, barlogul ursoaicei care are doi pui). Am aflat de asemenea ca sunt multi sportivi aflati in cantonament care urcau pe jos pana sus la Cabana Balea. Am vazut si schiori care urcau muntele cu schiurile in spate si coborau pe crestele care mai purtau inca haina alba. Din telecabina peisajul care se dezvaluie este fascinant cu serpentinele inca inzapezite unduindu-se printre muntii Fagaras.

Redau in continuare date informative preluate de pe Wikipedia

Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan (de la prefixul „trans-” + Făgăraș) leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania, străbătând Munții Făgăraș, cea mai înaltă grupă montană din România, făcând parte din Carpații Meridionali. Este un drum asfaltat, ajungând în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.

Tunelului Capra-Bâlea, trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m). Tunelul acesta este cel mai lung tunel rutier din România, având o lungime de 887 m, cu o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m, fiind iluminat electric și ventilat natural.

În partea nordică a drumului, Transfăgărășanul trece prin rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu - Suru și Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea, după care urmează o coborâre abruptă în serpentine, străbătând căldarea glaciară, pe o lungime de 13 km. Apoi, drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 m. d. M., ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă. De acolo până la intersecția cu DN1 (drumul european E68), în apropierea comunei Cârțișoara, mai sunt 21 km.

Transfăgărășanul trece peste 830 de podețe și 27 de viaducte, pentru construcția lui fiind necesară dislocarea mai multor milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra-Bâlea, precum și multe alte materiale de construcții.

Istoria drumului

Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu.

S-a lucrat pe toată perioada anului, condițiile fiind îngreunate de faptul că climatul alpin la peste 1.600 de metri altitudine – cu vânturi puternice și viscole abundente, la care s-a adaugat specificul Munților Făgăraș – nu permitea în mod normal decât 4-5 luni de muncă pe an. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile și cu prețul unor vieți de soldați și muncitori care au contribuit la construcția lui, bilanțul oficial fiind de 40 de morți. Lucrători de atunci care mai sunt acum în viață avansează astăzi cifre mai mari, care ajung până la câteva sute de vieți omenești pierdute (răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: "Numai la baraj au murit vreo 400 de băieți").

Inaugurarea oficială, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, a avut loc în data de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în forma actuală în 1980.

Monumente

În 1974, o dată cu inaugurarea oficială a drumului, s-au ridicat și inaugurat două monumente închinate militarilor care au contribuit inclusiv cu viața lor la construirea Transfăgărășanului. În urma vandalizărilor și neglijenței, monumentele inițiale s-au deteriorat masiv, așa că în septembrie 2009, la aniversarea a 35 de ani de inaugurarea șoselei și a 150 de ani de la înființarea armei geniu, acestea au fost restaurate integral de militarii Batalionului 136 Geniu "Apulum".

Astfel, pe versantul nordic, la cota 1200, se înalță "Poarta Geniștilor", un colț de stâncă străpuns de drum, purtând o placă pe care stă înscris: "Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR".

Urcând încă câțiva kilometri, la cota 1600 se găsește "Poarta Întâlnirii", un monument pe a cărui placă stă înscris: "În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII".

Regimul de circulație

Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulației rutiere în fiecare an doar de la 30 iunie până în 1 noiembrie, întrucât drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, iar deszăpezirea lui este impractică; la aceasta se adaugă riscul căderilor de pietre și al avalanșelor.

Iarna, drumul este deschis în mod oficial pe versantul sudic până la complexul Piscul Negru (kilometrul 104 - județul Argeș) (deși utilajele de deszăpezire urcă până la Complexul Turistic Capra - kilometrul 108, până unde cei dispuși să se aventureze au disponibilă o singură bandă de circulație, dar se expun amenzilor jandarmilor montani, care își au baza la Refugiul Salvamont Cota 2000), iar pe cel nordic până la Cabana Bâlea-Cascadă (kilometrul 131 - județul Sibiu) (aici drumul este blocat pe toată perioada închiderii oficiale cu parapete de beton tip New Jersey, fiind imposibilă traversarea chiar și în condițiile topirii zăpezii; trebuie ținut cont că în timpul iernii se produc multe căderi de pietre în zona "Poarta Întâlnirii" - cota 1600, înainte de intrarea în Căldarea Glaciară Bâlea). Totodată, porțile tunelului Bâlea-Capra se închid în timpul iernii, pe toată perioada închiderii oficiale a drumului (se poate traversa însă la picior, dacă gurile tunelului nu sunt acoperite de zăpadă, prin cele două uși pietonale prevăzute în porți).

Vara, restricțiile cuprind perioada de întuneric (orele 22:00-6:00), deoarece traseul este unul periculos, cu deosebit de multe viraje și curbe în ac de păr, fără să fie prevăzut cu elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol este deosebit de mare. Limita de viteză recomandată este de 40 km/h.

În timpul iernii, când Transfăgărășanul este închis circulației rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina de la cabana „Bâlea Cascadă”.

Dupa o urcare care a durat cca. 15 min. am coborat din telecabina si am urmat iesirea spre munte trecand printr-o sala de asteptare. Este o sala mare, incalzita, cu mai multe panouri informative, frigidere cu bauturi, cu mese cu pliante si locuri in care se astepta randul la telecabina si cu o singura toaleta.

Cum am iesit am inceput explorarea platoului alpin Balea. Am urcat la un punct de belvedere din sticla, care era inchis, in interiorul lui am observat un urs mare in doua labe impaiat, o masa, scaune si o luneta mare. Erau din loc in loc palcuri de zapada. Lacul Balea se asternea ingetat si alb, acoperit de zapada. Pe portiunile insorite era covor de floricele colorate. Era foarte cald, oamenii ramaneau in tricori cu maneca scurta. Dupa un timp au venit mai multe grupuri de turisti din strainatate. Baiatul care lucreaza in telecabina ne-a spus ca cei mai multi turisti care urca la Lacul Balea sunt straini. Dupa aproximativ o ora jumatate a inceput sa se lase ceata si in scurt timp, pana sa ajungem la telecabina, nu se mai vedea nimic. Am fost foarte norocosi pentru ca am reusit sa ne bucuram de peisajele de vis din Transfagarasan.

In concluzie, recomand aceasta destinatie de vis, cu peisaje care iti taie respiratia, cu vremea care se schimba brusc, cu soare, ploaie, ceata si zapada dar mai ales cu multa bucurie si energie pozitiva care incarca sufletul turistului.

---

VIZUALIZĂRI: 2590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI