Un colos prăfuit

TIPĂREȘTE

Casa Pelerinul este un hotel mare în centrul Durăului. Poate chiar cel mai mare dintre cele funcționale. Însă, din păcate, nu e și cel mai bun. Adică n-are cum să fie, date fiind minusurile pe care le prezintă cu nonșalanță și sper să fie altele mult mai bune, pentru binele și progresul stațiunii.

Să o luăm cu începutul. Am ajuns la Durău cu prilejul unei nunți. Nunta organizată cu mult sârg și entuziasm de niște buni creștini s-a ținut în restaurantul hotelului, iar camerele au fost rezervate pentru invitați. Toate bune și frumoase, am ajuns în mare trombă, la o oră după ce petrecerea începuse, așa că ne-am grăbit să ne luăm camera în primire ca să ne putem schimba în nuntași corespunzători. Personalul era oarecum copleșit sau depășit de situație în sensul că nu era nimeni pe la recepție. Mai aveam puțin și ne făceau mirii formalitățile. În cele din urmă am reușit să obținem cheia unei camere de la etajul trei. Și dă-i și urcă cu bagajele pe sări. Și mai urcă o dată, fiindcă ai uitat ceva important în mașină. Încă o urcare și renunțam la orice, mă duceam vis-a-vis la mânăstire!

În cameră, cum să vă spun, ne privea gloria apusă a anilor unei ere de mult pierite. Pereții spoiți cu zeci de straturi și totuși obosiți, dimensiunile meschine, lumina chioară, mobilierul desuet, improvizațiile, toate alcătuiau o atmosferă tristă și deprimantă. Până și televizorul relativ modern avea o imagine ușor puricoasă ca te ducea cu gândul la alte vremuri. Paturile twin erau mari față de altele de o persoană pe care le-am mai întâlnit. Să vezi ce lăfăială, mi-am zis. Ei, aș! Paturile erau mari, dar așternuturile mici, așa încât am dormit mai mult pe saltea și de fapt, pe un fel de protecție de saltea care arăta mai ponosită decât salteaua însăși. În fine. Am înghițit în sec și am trecut peste detalii. Noi să fim sănătoși!

A fost cald măcar. Am avut și apă caldă dar odată cu ea ne-am ales și cu o băltoacă cât jumătate din pardoseala băii, drept urmare a scurgerii din cabina de duș. Apa de pe jos nu s-a retras până a doua zi spre prânz, la plecarea noastră, dacă n-o mai fi și acum acolo.

Toate ca toate, dar surpriza neplăcută abia dimineață a venit. Că nu aveam mic dejun, hai treacă-meargă, poate așa fusese înțelegerea cu organizatorii, dar nu asta ne-a uimit. Ei bine, la cererea noastră de a mai rămâne trei nopți (știu, pare masochism dacă tot nu eram încântați, dar aveam nevoie de un loc unde să lăsăm bagajele cât timp urcam și rămâneam pe traseele montane și un pat ca să ne odihnim înainte de-a lua drumul înapoi spre casă) am fost refuzați. Da, da! Ni s-a spus că hotelul se închide în cursul săptămânii. Cică nu merită să țină deschis doar pentru o cameră. Iată deci dezavantajul de a sta la un hotel atât de mare: dacă rămâi singurul client, riști să fii dat afară pe motiv de nerentabilitate.

Ne-am zis: Atâta pagubă! Și am ales pensiunea imediat învecinată pentru continuarea sejurului. Dar despre nemulțumirile de acolo, într-un alt review…

---

VIZUALIZĂRI: 2465 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI