Val d´Orcia, Bagno Vignone, degustarea şi o poveste de viaţă

TIPĂREȘTE

Val d´ 0rcia

Despre Val D´Orcia, Carmen Ion a scris două reviewuri foarte documentate (vezi impresii şi vezi impresii). Nu reiau ce a scris, ci vreau să punctez câteva amănunte aflate de la ghidă şi să descriu locurile în care nu am avut traseu comun cu Carmen. Val d´Orcia a intrat din 2004 în patrimoniul mondial al umanităţii fiind considerată un parc natural, cultural, artistic în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Desemeni, un alt criteriu de eligibilitate pentru includere în patrimoniul mondial este panorama văii nealterată de lucrarea omului . Ea a constituit sursă de inspiraţie pentru pictorii renascentişti din Siena. Aria naturală de interes naţional protejată din 1999 este de 18500 ha.

În scopul păstrării habitatului natural, este interzisă folosirea oricărui produs chimic, îngrăşarea pământului făcându-se numai cu turte din coji de seminţe de măslini (care pot fi folosite şi drept combustibili); deasemeni sunt interzise tăierea materialului lemnos, construcţia de vile sau hoteluri înafara localităţilor, vânatul, poluare fonică, trasarea altor drumuri decât cele existente şi măsurile de protecţie in status quo ar putea continua. Poliţia urmăreşte respectarea acestor interdicţii iar pedepsele sunt de la amenzi usturătoare până la închisoare.

În fond ce are special Val d´ Orcia? Castele medievale în vârfuri de coline, comune ascunse printre dealuri, rânduri de viţă de vie, case rurale izolate de piatră , plantaţii de măslini, câmpuri de grâu, păduri de chiparoşi. Pe orizontul cerului îndeobşte albastru se profilează dealuri ţuguiate de o formă conică perfectă. La acestea se adaugă vinul Nobile de Montepulcino, brânza de San Gimignano şi pastele preparate într-un mod cunoscut numai de localnici. Am făcut mai multe poze dar nu ştiu dacă am putut reda armonia peisajului înconjurător. În Val d´Orcia am vizitat Bagno Vignoni aflat doar la câţiva kilometri de locaţia noastră din Chanciano Terme şi în altă zi, Pienza, oraşul ˝ideal˝ al papei Pius al II lea.

Bagno Vignoni

Este un sat aşezat pe un deal în Val d´Orcia. A fost înfiinţat de etrusci cu câteva secole înaintea erei noastre. Locaţia a fost aleasă de ei datorită apelor termale ale căror efecte terapeutice au fost cunoscute din antichitate. În Evul Mediu orăşelul a căpătat importanţă pentru că a devenit loc de popas şi revigorare a pelerinilor care mergeau pe jos din Franţa la Roma pe Via Francigena. Bagno Vignone a fost vizitat de Papa Pius al II lea, sfânta Ecaterina de Siena, Lorenzo Magnificul dar şi de pictori din şcoala sieneză care voiau să imortalizeze pe pânză neasemuit de frumoasa câmpie toscană. În piaţa centrală a localităţii numită Piazza della Sorgenti se află o piscină mare, Baia Sf. Ecaterina, numită aşa în amintirea vizitelor pe care le-a făcut aici între 1362-1367. Această piscină este înconjurată pe două părţi de palate medievale unul fiind reşedinţa de vară a papei. Noi am mers de a lungul piscinei pe sub logia sf. Ecaterina unde un trubadur cânta din chitară.

Am ajuns în Vignoni Alto unde se aflau renumitele mori din Parco dei Mulini. Morile de apă Vignone au fost construite în sec. XII şi au funcţionat până acum 60-70 ani, când piesele de bază au fost date unui muzeu. Datorită debitului constant aceste mori alimentate de apele termale funcţionau continuu, chiar pe timp de secetă când apa râurilor era secată. Astăzi au rămas nişte ruine de piatră şi gorelli, şanţuri prin care curge apa de 42 grade. Ne-am descălţat şi în cele zece minute în care am stat cu picioarele în apa fierbinte, tot grupul a constastat că s-a înviorat. Privileliştea era foarte frumoasă, pe o coamă de deal zărindu-se castelul Vignoni. Astăzi în Bagne Vignone s-au construit centre moderne de spa dar comunitatea nu a acceptat nicio modernizare exterioară păstrându-se aspectul unui orăşel medieval de acum 700-800 de ani. Nu pot să închei fără să menţionez capodopera lui Andrei Tarkovski premiată la Cannes, Nostalgie, filmat în logia Santa Caterina, în care subiectul dezvoltă drama existenţială a exilatului neadaptat...

Degustarea

În drumul de întoarcere spre Chianciani, autocarul a oprit în dreptul unei case obişnuite cu etaj pe care scria Olficino. Era o făbricuţă familială de ulei extra virgin. Ne-a întâmpinat Elena, proprietara, o femeie de vreo 45 de ani cu tenul bronzat de vântul primăvăratic. Ea a moştenit de la părinţi presa manuală de ulei din care aceştia îşi câştigau existenţa. S-a măritat de tânără cu un bărbat pe care-l iubea şi a făcut trei copii. După ce văpaia s-a mai stins, s-au trezit amândoi că au nevoie de bani. Ea era conştientă că nu-şi poate ţine copiii dintr-o presă manuală şi voia să ia un credit să dezvolte afacerea, el voia să facă bani din vânzarea afacerii, dolce far niente, mai mult nu-l interesa. După un an-doi de dispute, constatând că au ajuns să se urască, au divorţat. Atunci Elena a făcut un gest nebunesc. A luat un împrumut de la bancă (fondurile europene au venit mai târziu) şi şi-a cumpărat o presă mecanică. Trebuie spus că băncile încurajează împrumuturile locuitorilor din Val d´Orcia. Santa Maria a ajutat-o şi anii care au venit au fost buni, şi-a plătit datoriile şi şi-a dezvoltat afacerea. Fiica ei Laura 18 ani, elevă în ultima clasă de liceu, ne-a servit la masă. Doreşte să urmeze marketingul. Băieţii, ceva mai tineri, tot liceeni se ocupă de animale pentru că în fermă se produce şi brânză maturată la 6 sau 12 luni. Anii trecuţi a avut două angajate românce pe care le-a trecut în şomaj, pentru că crescând copiii nu mai are nevoie de ajutoare decât de zilieri în campanie. Fostul soţ a emigrat în America şi nu mai ştie nimic de el.

Elena are un contract cu primăria şi anume să promoveze imaginea agroturistică a comunei. Pentru asta s-a obligat să prezinte turiştilor un filmuleţ cu procesul de fabricaţie al uleiului şi să amenajeze un colţişor de muzeu cu unelte tradiţionale. La parterul casei este micuţa sală de proiecţie, nişa de muzeu, două săli de degustare, presa nouă, anexe şi magazinul de desfacere. Având marcă înregistrată, pe etichetele oricărui produs vândut scrie numele ei, nr. de atorizaţie, cantitate, termen de valabilitate. Sub sigla ei ţăranii din vecinătăţi aduc la vânzare caşcaval, vin, miere, magazinul e un fel de cooperativă. Ulei vinde numai din producţia proprie extra- virgin dintr-o singură recoltă anuală.

În camera de degustare ne aşteptau sticle desfăcute de vin roşu greu şi alb demi dulce. Fiica Elenei a avenit cu platouri cu bruscchetti calde în ulei de măsline şi pastă de roşii coapte, cubuleţe de caşcaval şi nişte bucăţele foarte mici de salam crud-uscat, foarte tare. Mâncarea ca mâncarea (nici nu era prea multă) dar vin, fiecare a servit cât a vrut. Ce face românul după ce a consumat un pahar-două de vin? Se bucură şi deschide punga. Elena a făcut o vânzare grozavă fiecare cumpărând câte ceva. Noi am luat numai 1l de ulei extravirgin cu11 eu., o bucăţică de caşcaval de vreo 300 gr (15 eu/ kg) şi o sticlă de vin roşu 7 eu. Am plecat spre hotel lăsând-o pe Elena în pragul magazinului ducând mai departe lupta cu viaţa şi greutăţile.

-va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 2430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI