Hotelul Wolcott

TIPĂREȘTE

Greu, greu de găsit o cazare decentă în New York. De aceea am început căutarea încă din toamnă. Mai ales că trebuiau îndeplinite niște condiții. Cum ar fi localizarea în mijlocul Manhattan-ului, aproape de o stație de metrou... Apoi, cam multe mofturi!

De fapt, dacă ne gândim puțin, nu sunt chiar mofturi. Nu numai că timpul costă bani, dar transportul în comun, oricât de eficient ar fi aici, costă, la rândul său.

De aceea am căutat... Și am căutat... Citeam recenzii după recenzii, mereu cu ochii pe preț. Căci până și hostelurile sunt infernal de scumpe aici, în New York! Într-un târziu, am revenit asupra unui hotel, aproape de metrou, aproape de Empire State Building, la mică distanță de Times Square, la o jumătate de oră de mers pe jos de Central Park și cu un preț – nu, nu pot să spun acceptabil, căci ar fi departe de adevăr! – dar vizibil mai mic decât al altor contracandidate. Oricum, prețul a fost cel care a determinat o vizită de numai două nopți...

Deoarece, aviz amatorilor, pe lângâ costul oficial, se mai plătește o taxă locală de 14,5% și o taxă de oraș, de circa doi dolari pe noapte!

Așadar, hotelul Wolcott, de pe Strada 31 Vest, colț cu 5th Avenue, cu debarcare de la aeroport la stația de metrou Herald Square, de pe Strada 34... Cu surpriza plăcută a acelui tunel, care te duce până la intersecția Străzii 32 cu Broadway, adică la un colț de stradă de hotel.

Acum, reclama de pe booking constă în extraordinara fațadă a hotelului, de început de veac XX, care fațadă, un secol mai târziu, în acest mijloc de primăvară a anului 2016, era acoperită de schele... Nimic nou sub soare, deoarece, în dimineața aceleiași zile, pe alt continent, pe alt fus orar, lăsasem în urmă nenumărate blocuri îmbrăcate în schele, adevărați Robocop urbani, în așteptarea schimbării la față.

Adevărul e că, o dată ce intri pe ușa din sticlă a hotelului, obosit, cu două trolere după tine – unul mare și unul mic – rămâi mut... Te întâmpină un hol de Operă Națională, cu arcade largi, din marmură, cu fotolii și canapele largi, cu recepția undeva, departe, mascată de o oglindă uriașă și de lifturile din stânga. A, mai la stânga de lifturi se deschidea scara spiralată, demnă de orice palat imperial...

Adică, WOW!

Formalitățile de la recepție au trecut repede, cu un scurt dialog, apoi cele două cartele au fost magnetizate cu codul ușii de la etajul al treilea, unde am ajuns repede cu ascensorul (lipsea etajul unu de pe tastele acestuia!). Holul de la etaj îmi era cunoscut, prin aspect și miros, din alte hoteluri similare... Iar camera, după colț...

În general, camerele de hotel americane sunt uriașe, după standardele europene. Știam că aici, la New York, lucrurile sunt puțin diferite. Într-adevăr, camera nu era atât de mare, dar, totuși, pentru un hotel european, suficient de spațioasă. Patul dublu, imens, era situat imediat, în dreapta ușii, flancat de o măsuță cu un telefon, o veioză, un carnețel prevăzut cu un creion și o biblie (este peste tot, această biblie). În stânga, în perete, un dresing, cu umerașe și fier și măsuță de călcat, plus un seif cu cod electronic. În față, un dulap cam mare, cu rafturi cât să încapă un șifonier și un televizor cu telecomanda din dotare. Dincolo de pat, la dreapta dulapului, geamul... Apoi, cu geamurile astea este o poveste, aici, în America... Sunt blocate, nu se pot deschide, din teamă de sinucigași și daune plătite. Nici acesta nu făcea excepție. Măcar era transparent, nu mat și dotat cu draperii mobile. Sub el, masivul aparat de aer condiționat, nelipsit în asemenea hoteluri, care dădea, după plac, aer cald sau rece...

Baia, în dreapta extremă a camerei, mare, avea, la rându-i, un geam mat care, însă, se putea ridica pe scripeți – sistemul pe care îl vedem în toate filmele. Ca de obicei, aici, peste Ocean, nu există duș cu furtun, ceea ce ridică adevărate probleme în ceea ce privește un spălat confortabil, ci doar para de duș fixată în perete.

Apropo de sisteme ciudate, cele mai interesante sunt la veioze. Nu există simplu comutator, ca la noi, ci niște cilindri montați sub fasung, pe care trebuie să îi rotești, la stânga sau la dreapta, până când nimerești să aprinzi sau să stingi lumina...

Acum, camera dădea în curtea interioară a hotelului, ceea ce mi-a creat inițial un sentiment de frustrare, dar, ulterior, am înțeles că oferea mai degrabă o protecție fonică împotriva tumultului nocturn al orașului – sirene de salvare, de poliție, scrâșnet de cauciucuri... Oricum, izolarea fonică a fost impecabilă.

Cum am menționat în alt articol, pe booking nu exista mic dejun; de altfel, hotelul nu avea sală de mese. Cu toate acestea, recepționerul ne-a anunțat de oferta matinală, pe holul de la intrare. Adică aparatele de cafea și de ceai și brioșele specific americane, ce făceau deliciul pensionarilor germani cazați alături de noi și care umpleau dis de dimineață fotoliile și canapelele confortabile... Cu amendamentul că aici, peste Ocean, cafeaua este oribilă!

Un singur minus pentru acest hotel – și pentru multe altele newyorkeze. Ba chiar un motiv de rușine, mai ales față de niște turiști veniți din țara cu una dintre cele mai mari viteze de internet.

Acest minim necesar la o cazare de trei stele, internetul, se oferă contra cost... Adică, după ce camera costă pe noapte cât un weekend în Grecia, mai trebuie să plătești ca să utilizezi netul. Nu contează că e o sumă modică, contează gestul nepoliticos din partea managerilor...

Mă rog, una peste alta, hotelul merită, pentru un city break în Orașul Luminilor...

---

VIZUALIZĂRI: 2210 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI