Plimbare pe drumuri de munte către Mănăstirea Stânișoara

TIPĂREȘTE

De această dată vă voi prezenta un obiectiv interesant pe care l-am vizitat în perioada sejurului nostru de la Căciulata, la finalul lunii august a anului trecut. Dacă dimineața eram ocupați cu bălăceala pe la ștrandurile din stațiune, în fiecare după-amiază am explorat împrejurimile. Astfel că într-o zi, după ce ne-am odihnit puțin la prânz, ne-am decis să vizităm Mănăstirea Stânișoara, obiectiv despre a cărui existență lecturasem înainte câte ceva pe AFA. Zis și făcut! Știam că mănăstirea se află într-un loc retras în munții din apropiere, așa că am studiat puțin câteva hărți online care să ne ajute să ajungem fără probleme acolo.

Cu temele făcute, ne-am urcat în mașină și am pornit spre obiectivul nostru. Din câte îmi amintesc, era aproximativ ora 15.00 când am intrat pe centura Călimăneștiului, șoseaua care ajută la devierea traficului greu pe malul opus al Oltului. Am ajuns în localitatea Păușa și, urmând calea de acces arătată de un indicator, am intrat pe drumul pietruit spre dreapta (pe sensul de mers dinspre Râmnicu Vâlcea către Sibiu). Drumul secundar trece printr-o zonă în care am remarcat mai multe construcții recente (vile, pensiuni) și apoi urcă prin pădure pe Valea Păușei; conform indicatorului de la intrarea pe drumul secundar, din centura Călimănești și până la mănăstire sunt vreo 6 kilometri (noi am zice că sunt aproximativ șapte kilometri), drum care poate fi parcurs atât pe jos, cât și cu mașina în condiții relativ dificile. Noi am ales calea de mijloc: am mers cu mașina aproximativ jumătate din drum, urcând prin pădure când mai lin, când mai susținut. Am ajuns la cabana Valea Mărului și am parcat mașina în apropiere într-un mic refugiu natural la marginea drumului forestier, iar de aici am pornit pe jos spre lăcașul de cult. A fost o decizie bună deoarece ne-am bucurat de o plimbare prin pădure, feriți de razele soarelui; totodată, drumul forestier în ultima sa parte urcă susținut și apar pietre destul de mari cât să ne fi dat oarece bătăi de cap dacă urcam cu mașina până la mănăstire.

După aproximativ o oră am ieșit din pădure și am fost întâmpinați de câteva văcuțe care pășteau liniștite pe pajiștea din apropiere; încetul cu încetul, cu fiecare pas pe care îl făceam, masivul Cozia ni s-a arătat în toată splendoarea sa, iar într-o scobitură de la poalele muntelui am văzut Mănăstirea Stânișoara, așezată ca o buburuză în căușul unei palme uriașe de piatră. O alee pietruită ne-a înlesnit coborârea în curtea lăcașului de cult.

Mănăstirea Stânișoara are o istorie zbuciumată. Începuturile lăcașului de cult se regăsesc prin secolul al al XVII-lea, când niște călugări sihaștri au venit de la Mănăstirea Cozia și au pus bazele unui schit de lemn numit Nucet. În anul 1747, în timpul domniei lui Mihail Rocoviță, câțiva boieri din Pitești au ridicat aici o biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și câteva chilii. În anul 1788, în timpul războiului austro-ruso-turc, turcii au ajuns pe munte până la schitul Nucet, distrugând biserica și chiliile, iar călugării fiind omorâți. Vreme de circa douăzeci de ani, în ruinele lăcașului de cult s-au stabilit câteva stâne de oi, de aici venind denumirea nouă a schitului odată cu reconstrucția sa de la începutul secolului al XIX-lea. Nici de această dată biserica ridicată nu a rezistat prea mult, întregul lăcaș de cult fiind mistuit de flăcări în anul 1850. Biserica mare de astăzi a Mănăstirii Stânișoara a fost ridicată în perioada 1904 -1908, aceasta fiind a patra biserică argumentată istoric a lăcașului de cult. (Datele au fost preluate dintr-un pliant achiziționat de la mănăstire, precum și din pisania bisericii mari)

Așadar, ce mai putem spune?! Poate doar că istoria lăcașului de cult ce s-a regenerat de atâtea ori din propria sa cenușă seamănă cu cea a legendarei păsări Phoenix, iar credința străveche a oamenilor de pe aceste meleaguri și-a dovedit din plin continuitatea în ciuda tuturor greutăților întâmpinate de la o generație la alta.

Ajunși în curtea mănăstirii, am remarcat imediat liniștea deplină ce ne-a înconjurat, întreruptă din când în când de zgomotul câtorva găini care ciuguleau prin iarba din apropiere. Niciun om nu se zărea pe nicăieri, nicio frunză nu se mișca prin copacii din jur. Rotindu-ne privirea de la stânga spre dreapta, am remarcat forma oarecum dreptunghiulară a curții, cu biserica mare și un paraclis aflate în partea centrală. Către stânga și în partea opusă intrării se află chiliile și alte anexe mănăstirești, printre care și turnul clopotniță; construcție din zid și lemn în partea superioară, clopotnița este integrată între clădirile anexă și este prevăzută cu un gang de trecere, prin care probabil se iese din curtea mănăstirii spre o altă cale de acces decât cea pe unde am venit noi.

Câteva ghivece din care atârnau floricele multicolore erau așezate în pridvorul chiliilor, iar vița de vie ce forma o mică boltă completa armonios tabloul natural din curtea lăcașului de cult. Pentru început am vizitat biserica mare a mănăstirii, ridicată ”întru slava Sfintei Treimi și Sfântului Mare Mucenic Gheorghie” (conform pisaniei aflate deasupra intrării).

Construcție masivă din piatră, prevăzută cu o singură turlă pe naos, biserica pare crescută din stânca muntelui. La intrare am trecut printr-un pridvor deschis, susținut de patru coloane de piatră ornamentate cu motive sculpturale identice în partea lor superioară. Deasupra pridvorului deschis am remarcat două picturi de formă ovală ce-i înfățișează pe Sfinții Mari Mucenici Dimitrie și Gheorghe. Am trecut de portalul ce încadrează ușa și am intrat în mănăstire; înăuntru era destul de răcoare, o senzație foarte plăcută, în contrast cu arșita de afară a finalului de august. Cele câteva ferestre cu vitralii, dar și alte ferestre mai mici aflate în turla bisericii asigurau lumina naturală necesară care să ne permită să admirăm în liniște pictura interioară. Scenele biblice ilustrate pe pereți se completau cu cele ilustrate pe catapeteasma de lemn, ce pare răsărită acolo din pereții de piatră în fața altarului. În partea din stânga după intrare am observat o masă unde se aflau lumânări și niște pliante; am lăsat acolo banii pentru câteva lumânări și un pliant micuț cu istoricul mănăstirii, apoi am ieșit în curte.

Lângă biserica mare se află un paraclis de mici dimensiuni, în formă de navă, fără turlă. Această bisericuță era închisă la momentul vizitei noastre, însă i-am dat ocol pentru a studia cu atenție picturile exterioare care înfățișează câțiva sfinți, precum și brâul din partea superioară, prevăzut cu diferite motive religioase.

Tot în curtea mănăstirii se mai găsesc un mic cimitir, precum și cișmeaua zidită de unde am luat apă rece într-o sticlă pe care o aveam la noi și pe care o golisem între timp. Ne-am relaxat preț de câteva minute pe o băncuță din apropiere, apoi am decis că este momentul să spunem ”La revedere! ” acestui interesant lăcaș de cult. Am urcat de data aceasta pieptiș pe o altă potecă care ne-a condus pe muchea de unde am privit pentru ultima dată către mănăstire, apoi am coborât pe același drum ca la venire spre locul unde lăsasem mașina. Cel mic, evident obosit, a cerut să meargă purtat pe umeri, așa că pe anumite porțiuni i-am satisfăcut dorința pentru a-i permite să-și mai odihnească piciorușele serios încercate în această frumoasă plimbare către Mănăstirea Stânișoara.

Voi mai completa că pe zidul exterior al unei anexe de la intrarea în mănăstire am remarcat unele trasee turistice care trec pe aici, așa că le voi menționa acum: către Mănăstirea Turnu (timp estimat pornind de la Stânișoara – o oră și jumătate/două ore); către Cabana Cozia (timp estimat pornind de la Stânișoara – trei ore/trei ore și jumătate); către halta Păușa, pe unde am venit și ne-am întors noi (timp estimat pornind de la Stânișoara – o oră și jumătate/două ore). Tot acolo am văzut o hartă sumară a masivului Cozia, dar și un anunț al călugărilor: ”Vindem telemea vacă – 15 lei/kg”.

Referitor la aceste rute turistice, am găsit aici o prezentare frumoasă a traseului ce leagă Mănăstirea Turnu de Mănăstirea Stânișoara într-un articol al lui wolf2001, iar altă descriere recentă a Mănăstirii Stânișoara a fost făcută de userul zlatna aici.

În încheiere, vă recomand să vizitați Mănăstirea Stânișoara atunci când veți ajunge pe frumoasa vale a Oltului pentru a vă bucura de o plimbare prin natură la poalele masivului Cozia și pentru a vedea un obiectiv interesant, un loc frumos unde vă veți putea relaxa sufletește, departe de tumultul existenței cotidiene specifice timpurilor moderne pe care le trăim!

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI