ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.02.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2007
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Pisa - Piazza dei Miracoli, o bijuterie a arhitecturii medievale

    Ilustrație video-muzicală

    TIPĂREȘTE

    “E pur si muove”

    Galileo Galilei

    Îmi doream de mult să ajung aici, mai ales după ce văzusem un documentar despre Turnul înclinat, pentru că voiam să calc pe unde călcase altădată marele om de ştiinţă care a fost Galileo Galilei.

    Cu doi ani înainte de împlinirea a patru secole de la primele observaţii astronomice făcute de Galilei cu luneta pe care o construise singur, fapt ce a constituit un moment crucial care a schimbat ştiinţa şi, poate, istoria lumii moderne, visul mi s-a împlinit şi am ajuns în acest mic, dar frumos oraş, cu o istorie atât de veche şi atât de bogată, oraş care l-a dat pe cel care "poartă mai mult decât oricine responsabilitatea pentru naşterea ştiinţei moderne", după cum spunea Stephen Hawking.

    Pisa (pronunţat: „piza”), este situat la vreo 100 km de Florenţa, pe malul drept al râului, Arno, la vărsarea acestuia în Marea Ligurică, parte a Mării Adriatice Mediterane.

    Deşi are multe alte locuri frumoase, Pisa este renumit în special pentru Piazza del Duomo, sau Piazza dei Miracoli, unul dintre cele mai remarcabile ansambluri monumentale italiene, care adună, pe un vast covor de iarbă verde o combinaţie de opere arhitecturale şi de arte plastice, impunătoare, sobră, rafinată şi fermecătoare. Totul este atât de firesc, încât aproape ai impresia că ceea ce vezi este o creaţie a naturii.

    Ansamblul este compus din patru elemente, într-un spaţiu larg, înconjurat de ziduri.

    ► Cea mai importantă componentă a complexului este Il Duomo, Catedrala Santa Maria Assunta, a cărei construcţie a început în a doua jumătate a secolului al XI-lea şi s-a terminat cincizeci de ani mai târziu, cu un stil caracteristic, romanic pisan, cu puternice influenţe bizantine şi arabe.

    Faţada este din marmură gri şi piatră albă, cu discuri decorative de marmură colorată. În partea inferioară sunt trei portaluri, ale căror arcade sunt decorate cu mozaicuri, iar în partea superioară sunt patru rânduri de arcaturi, formând galerii deschise. În vârf se găseşte statuia Madonnei cu Pruncul şi pe laterale statuile celor patru evanghelişti. Una din aceste galerii conţine mormântul lui Buscheto, arhitectul catedralei.

    Interiorul catedralei este placat cu marmură albă şi neagră, tavanul este aurit şi pe cupolă sunt fresce.

    Decoraţiunile au fost refăcute după un incendiu de la sfârşitul secolului al XVI-lea, care a distrus cea mai mare parte din decoraţiunile iniţiale.

    Naosul este divizat în cinci părţi, despărţite de coloane de granit, cu capiteluri corintiene. Transeptul are trei zone şi, la încrucişarea sa cu naosul se ridică, imensă, cupola, de inspiraţie arabă, decorată cu scena Înălţării Maicii Domnului.

    De plafon atârnă un lampadar (lampa lui Galileo), care a înlocuit lampa de tămâie originală, de dimensiuni mai mici, aflată acum în capela Aulla, din Camposanto. Se spune că privind lenta legănare a acestei lămpi, Galileo a formulat teoria sa despre micile oscilaţii ale unui pendul.

    Naosul este dominat de amvonul decorat cu sculpturi migăloase, operă a lui Giovanni Pisano, una din capodoperele sculpturii medievale, care a supravieţuit incendiului de care aminteam mai sus.

    Absida este decorată cu un mozaic în stil bizantin, înfăţişându-l pe Isus dând binecuvântarea, între Maica Domnului şi Sf. Ioan.

    Aşa cum se întâmplă cu multe alte clădiri din Pisa, catedrala prezintă o uşoară înclinare, din cauza solului nisipo şi instabil.

    ► Baptisteriul (Battistero di San Giovanni), aflat în faţa catedralei, a început să fie construit în a doua jumătate a secolului al XII-lea, dar a fost terminat la mai bine de două secole.

    Spre deosebire de baptisteriul catedralei din Florenţa, de formă octogonală, acesta este circular.

    La exterior, partea inferioară, în stil roman, prezintă o serie de arce, în unele din acestea aflându-se patru porţi, din care cea principală este cea dinspre catedrală. Partea superioară este formată dintr-o galerie de coloane, asemănătoare cu cele de pe faţada catedralei şi, deasupra, frumoase sculpturi în stil gotic. Cupola este divizată în opt sectoare, separate prin nervuri de marmură şi are în vârf statuia în bronz a Sf. Ioan Botezătorul.

    Interiorul prezintă o zonă centrală, delimitată de un rând de coloane şi având în mijloc bazinul de botez, de formă octogonală. Şi aici se găseşte un amvon, asemănător ca stil celui din catedrală, dar mai simplu.

    Cu o înălţime de 55 m şi un diametru de 35 m (dimensiuni aproximative), baptisteriul pisan este cel mai mare din Italia, prezentând o acustică deosebită.

    Baptisteriul prezintă şi el o înclinare de 0, 6 grade, ca o pioasă plecăciune în faţa catedralei.

    ► Turnul înclinat (Torre pendente), simbolul oraşului, devenit celebru în lumea întreagă datorită înclinării sale, este de fapt turnul-clopotniţă al catedralei.

    Înclinarea turnului de formă cilindrică s-a accentuat de-a lungul anilor, dar s-a manifestat încă de la începutul construcţiei, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, ceea ce a determinat şi întreruperea lucrărilor, finalizate abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În prezent, datorită efortului unui mare număr de specialişti, evoluţia procesului de înclinare a fost stopată.

    Într-o lucrare scrisă de Vincenzo Viviani, elevul lui Galileo, acesta afirma că Galileo a făcut experimente lăsând să cadă bile de aceleaşi dimensiuni, dar din materiale diferite (o ghiulea şi o bilă de lemn) din Turnul înclinat pentru a demonstra că durata căderii este independentă de masa acestora.

    ► Cimitirul monumental (Camposanto Monumentale) este o construcţie de formă dreptunghiulară, delimitată de ziduri înalte, în partea de nord a complexului, care datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. La origine, conţinea un mare număr de sarcofage şi sculpturi romane, dar ele au fost distruse în mare parte în cel de-al doilea război mondial.

    Paradoxal, dintre cele patru elemente ale ansamblului din Piazza dei Miracoli, singurul pe care l-am văzut doar din exterior a fost turnul înclinat, asta pentru că urcarea în turn se face în grupuri mici şi la ore fixe (la fiecare jumătate de oră) şi singura urcare rămasă disponibilă, când am sosit noi, pe la prânz, era ultima, cea de la ora opt şi jumătate, prea târziu pentru programul nostru. Ne-am mulţumit să admirăm turnul numai din exterior şi am luat bilete pentru celelalte obiective. Dar a meritat! .

    Piazza dei Miracoli este într-adevăr o minune şi o bijuterie a arhitecturii medievale, binemeritat înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial.


    [fb]
    ---
    Trimis de Costi in 13.02.10 08:18:56
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 3468 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Poarta de intrare în Piazza dei Miracoli
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2100 PMA (din 4 voturi)

    ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    CostiAUTOR REVIEW
    [13.02.10 09:16:07]
    »

    Îmi cer scuze. Nu am apucat să verific în timp util review-ul şi acum nu mai pot să-l editez, aşa că încerc să corectez greşeala aici.

    Marea Ligurică este parte a Mării Mediterane şi nu a Mării Adriatice, cum am scris din grabă.

    Eventualii cititori sunt rugaţi să citească review-ul în combinaţie cu privirea fotografiilor ataşate, este mai sugestiv.

    O rugăminte pentru WM.

    Având în vedere că Andrea Bocelli este şi el originar din Pisa, cred că un suport muzical potrivit pentru acest review este melodia de la această adresă:

    http://www.trilulilu.ro/ZZ5/f0e64a5c0e7cce

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmasterXY*
    [13.02.10 09:54:15]
    »

    rezolvat!

    biancuta
    [14.02.10 11:26:34]
    »

    Au fost mai multe incercari de stopare a caderii turnului. Se pare ca specialistii au gasit o solutie in acest sens, lucru care va prelungi viata turnului cu inca 300 de ani. 400 pma!

    http://www.roportal.ro/articole/turnul-din-pisa-333.htm

    magdalena
    [22.10.10 13:28:36]
    »

    In ultima vreme am tot citit despre Toscana. Cu siguranţă se ascunde multa istorie aici, multe frumuseţi şi mai presus de orice multă eleganţă...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    biancuta, Costi, magdalena
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Pisa:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058356046676636 sec
    ecranul dvs: 1 x 1