ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 27.06.12
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 5 nopți
familie cu copii
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Vila de vacanta ca acasa

TIPĂREȘTE

Din fericire pana acum am avut numai surprize placute in alegerea hotelurilor si pensiunilor din vacante, datorate sotiei care aplica un intreg mecanism de selectie, finalizat de mine prin rezervarea propriu-zisa si cateva verificari si schimburi de mesaje si confirmari.

Dar la mijlocul verii trecute, cand in sfarsit am hotarat ca putem merge si noi la mare si am vrut sa reluam periplul grecesc, am constatat ca nu prea mai avem unde sa rezervam o cazare convenabila in Grecia continentala, la maxim o zi de drum de acasa.

Alegerea

Am decis sa mergem pentru a doua oara in Halkidiki dupa 10 ani, caci era cea mai apropiata zona litorala de Bucuresti, pe care o cunosteam dupa o vacanta petrecuta acolo cu 10 ani in urma, la care se ajunge usor, fara ferry si alte complicatii.

Aveam in fata stirile bulversante de la breaking-news care strigau zi de zi despre problemele Greciei, greve, bancomate blocate, mitinguri pe strada si alte minuni, care ne cam descurajau. Si putina lume pana atunci scrisese la intoarcerea din vacanta despre cum e situatia in Grecia turistica, pe care speram sa o vedem din nou.

Solutia aplicata pentru a reusi sa stam 10 zile la mare a fost noua pentru noi: am ales si rezervat cate 5 zile succesiv la 2 pensiuni diferite, ambele in zona Nikiti, aleasa pentru pozitia centrala din Sithonia, de unde aveam acces rapid spre mai multe locuri din peninsula. Am relatat despre vacanta de aici vezi impresii ca de data asta socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea de la fata locului, pentru ca am prins o perioada de canicula torida, care nu ne-a lasat sa umblam prea mult datorita caldurilor sufocante din miezul verii.

Rezervarea am facut-o pe booking, pentru 4 adulti, nu ne-au cerut si nu am platit niciun avans, am achitat totul la sfarsitul sejurului.

Amplasarea

Pensiunea Sofia Maisonette este la iesirea din Nikiti, pe soseaua care merge spre sud, la cateva sute de metri dupa despartirea drumurilor spre stanga si dreapta pensinsulei, adica spre est sau vest, si este notata cu adresa: Kastri, Nikiti, 63088, Grecia. Facand la dreapta pe drumul care coboara pe partea de vest a peninsulei, la cateva sute de metri pe dreapta din sosea iese un drum neasfaltat, dar pietruit si bun, care duce pana in fata mai multor vile si case. Una dintre acestea este Sofia Maisonette, o constructie cu 2 etaje si mai multe apartamente si camere, in care locuiesc si proprietarii.

Desi coordonatele GPS corespundeau cu destinatia, pe google.maps nu vedeam drumul de acces pentru ca imaginea se oprea la marginea soselei din care iese aleea de acces. Dar am ajuns usor si am gasit-o repede, in dimineata cand ne mutam aici de la cealalta pensiune unde statusem alte 5 zile.

Primirea

Am ajuns dimineata pe la 11-12, mutandu-ne de la cativa km distanta petrecuti la Spathies apartaments, despre care am scris pe AFA.

Am gasit o vila impunatoare intr-o frumoasa curte deschisa in care am parcat la umbra unei parcari amenajate in curte. Dar nu am gasit pe nimeni prin jur, curtea era goala si casa parea la fel, si am inceput sa dam ocolul in cautarea gazdelor.

In cele din urma pe usa unui apartament din coltul din spate al vilei au aparut si proprietarii, cu care ne-am salutat si care ne-au intampinat cu caldura. Am fost poftiti pentru inceput la masa de langa gratarul amenajat din curte si serviti cu fructe, inghetata si limonada rece.

Noi eram cu copilele si gazdele si-au chemat si ne-au prezentat copiii lor, la fel de mari ca ai nostri, le-am povestit cate ceva despre noi iar ei ne-au descris si prezentat proprietatea, si anume camerele si zonele libere de turisti.

Asa am aflat ca cei doi, adica Sofia si Spridon, inginer constructor, si-au planuit si realizat vila cu planuri proprii, cu o atentie si grija pentru fiecare detaliu care se vedea la fiecare pas.

Caci fiecare lucru si obiect din curte, casa si interioare avea rostul sau precis si bine gasit, totul era asezat cu gust si finete si functiona impecabil.

Camerele

Am rezervat un apartament cu 1 dormitor pentru 4 adulti, primit la parter, chiar in centrul casei, compus dintr-un living pe care il puteti vedea in fotografiile alaturate, si un dormitor. Apartamentul are o baie maricica si o bucatarie complet dotata, la nivelul celei de acasa.

Dormitorul un mare pat confortabil, dulapuri si sifoniere pentru haine, inclusiv asternuturi de rezerva, iar livingul 3 canapele extensibile, dintre care 2 au devenit paturi pentru copii, pe care le amenajam seara si strangeam dimineata.

Pe jos in toate camerele este o gresie frumoasa si racoroasa, pe care probabil cineva o spala mereu in lipsa noastra, caci era mereu curata si neprafuita, eu umblam descult ca pe acasa si nu m-am murdarit pe picioare ca in reclamele cu detergenti.

Baia confortabila si spatioasa, cu cabina de dus separata, masina de spalat rufe si toate consumabilele necesare, de la sapun si sampon la mop si detergent.

Bucataria ne-a folosit la pregatirea micului dejun cu mancarea pe care o cumparam din localitatea Nikiti, aflata la 2 km pe sosea si 3 minute de mers cu masina. Aveam de ales intre supermarketurile Lidl, Matosutis si un al treilea tot grecesc, dupa care am descoperit si mici magazine cu produse locale, pe care le-am incercat pe rand, de la dulciuri si fructe la masline, paine sau alte mancaruri si bauturi.

Fiind foarte cald afara am folosit si aerul conditionat, inclus in pretul camerelor desigur, dar nu prea des, caci vila era destul de racoroasa si se simtea adierea vantului prin curtea din fata casei.

MIcul dejun ni-l pregateam singuri dimineata, fiecare cand se trezea sau toti odata, folosind utilarea completa a bucatariei.

Dotarea camerelor este excelenta, atat cu mobilier cat si cu ustensile si consumabile, de la sapun, sampon, servetele, pana si zahar si sare disponibile prin bucatarie. Care avea aragaz, frigider, masina de spalat vase, aspirator, cafetiera, vesela si tacamuri de toate felurile, vase si ibrice, servetele, paie si pungi de gunoi, aparate si pastile de tantari etc. Dar noi suntem pregatiti in vacante cu multe accesorii, intre care si spirale de tantari pentru gradina, pe care le-am gasit si aici prin sertare.

Vila are si camere la etaj, care erau deja rezervate si locuite, si de acolo panorama este mai frumoasa, pana la mare si NIkiti, pe care am vazut-o inainte de plecare, cand gazdele ne-au aratat camerele libere de turisti.

Ferestrele si usa exterioara au perdele, draperii, plase de tantari si suplimentar obloane metalice comandate cu o mica telecomanda, singurul obiect din camera care nu intelegeam ce este, cat o alarma auto sau beep-er, pe care mi l-au lamurit gazdele.

Curtea este plina de verdeata, maslini si alti pomi, gazon si alei frumos pietruite, fara piscina inca dar in proiect, cu o terasa cu gratar, balansoare, scaune si masute sau banci asezate la umbra pomilor, unde se potrivea o cafea cu lapte sau un ceai aromat dimineata pe racoare, si chiar un ouzo lemon la apusul soarelui.

Am uitat sa mentionez la dotare si televizoarele din living si dormitor, dar cine le-a deschis cu atatea lucruri de vazut in jurul nostru?

Gazdele

Despre gazde, cu care ne-am inteles foarte bine in engleza si pe care le mai intrebam cate un cuvant grecesc, spuneam ca ne-au primit cu simpatie si caldura si ne-au indemnat sa le solicitam de cate ori avem nevoie, ceea ce am si facut. Am primit informatii privind blocarea usilor cu obloanele metalice, desi ne-au asigurat ca nu e nevoie deoarece este mereu cineva acasa, dar noi aveam un camion de tehnologie in camere, si un semnal wifi la fel de bun in toata zona.

Si dupa intampinarea cu fructe, inghetata si sucuri, despartirea a fost la fel de prietenoasa, odata cu factura pentru plata cazarii gazdele aducandu-ne si un cosulet cu miere, dulceata, vin si alte dulciuri.

Atunci am regretat sincer ca am uitat acasa sticlele cu vin romanesc pe care intentionam sa le duc gazdelor grecesti, despre care am constatat ca la plecarea de la pensiunile familiale iti ofera un mic suvenir. In fine, ramane pe data viitoare, cand o fi aceea.

Desi atente si primitoare, gazdele au fost discrete si nu ne-au deranjat niciodata daca nu le solicitam, cum ar fi cand ne-au descris si s-au oferit sa ne arate plajele din zona, magazinele, tavernele si alte locuri de interes.

Bonusuri

Spuneam ca masina poate fi parcata in curtea vilei, sub o copertina la umbra, dar o puteti lasa si in fata curtii pe aleea-drumul de acces, daca nu vreti sa faceti prea multe manevre intre doua deplasari. Ce-i drept, pe alee se poate prafui, dar la cat praf incarcasem noi vizitand plajele Sithoniei, nu se mai simtea si cel al drumului.

Pentru cei care nu doresc sa-si prafuiasca masina, recomand o vizita la Viena sau Munchen, unde soselele sunt impecabil de curate si toate autoturismele stralucitoare, cu exceptia celor second hand ale diverselor tipuri de emigranti :)

Dar aici am vrut si am reusit sa ajungem la mare, asa ca biata masina era plina de nisip nu doar pe afara ci si pe dinauntru, a durat cateva spalari pana am scos nisipul din ea.

Vila are un set de mountain-bike pe care le pot folosi turistii la liber, pentru plimbare, transport sau agrement. Gazdele s-au oferit sa ne insoteasca si sa arate cateva trasee de plimbare sau acces spre plaje, dar caldura miezului verii ne-a impiedicat sa le folosim in pauzele de plaja.

Internet gratis si bun wireless in camere si in toata curtea, folosit simultan de 4 utilizatori pe toate canalele.

Singurul minus al pensiunii este apropierea soselei, din care se auzeau uneori motoarele turate ale motociclistilor, restul traficului nefiind auzibil la distanta si vegetatia care o separa de drum. Si desigur distanta pana la primul magazin, taverna sau orice alta destinatie publica, intre care prima era o statie de carburant la 200 m pe sosea.

Si poate izolarea ei, care pentru noi a fost un plus, pentru lipsa aglomeratiei si linistea de pe dealul din marginea soselei, de unde puteam admira livezile de maslini care se pierdeau in mare si apusul soarelui, de pe terasa sau chiar din camera.

Nu este prima vila sau pensiune in care stam in Grecia si ni s-a parut una dintre cele mai ingrijite, bine dotate si amplasate din zona, desi ceva mai scumpe, motive care ma fac sa o evaluez cam la 4 stele si sa o recomand celor care cauta asemenea locuri de popas si sejur.

De unde am putut ajunge zilnic la frumoasele plaje ale Sithoniei, bine descrise pe AFA si pe care le recomand tuturor cu mare bucurie.


[fb]
---
Trimis de calatorul in 29.04.16 14:43:17
Validat / Publicat: 29.04.16 17:13:40
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4839 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (calatorul); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vila Sofia vazuta din fata si curtea cu maslini.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 75550 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest review

12 ecouri scrise, până acum

webmaster98
[29.04.16 15:21:07]
»

Mutat în rubrica "Sofia Luxury Maisonettes [Kastri, Nikiti], NIKITI / METAMORFOSI [Sithonia]" (nou-creată pe sait)

***

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

Mulţumesc.

***

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 29&ridAnt=68248

calatorulAUTOR REVIEW
[29.04.16 15:47:06]
»

@webmaster98 - Da, multumesc, este ok si pozitionarea pe harta dupa coordonatele GPS.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster98
[29.04.16 18:25:08]
»

@calatorul - Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[30.04.16 18:39:44]
»

@calatorul - Nu am am fost, încă, în Sithonia (exceptând excursia de o zi pe care am făcut-o din Pefkochori (o croazieră de-a lungul coastei vestice a braţului), dar informaţiile tale despre aceste locuri sunt de real interes. Şi eu prefer cazările de genul acesta când merg în Grecia, de aceea apreciez cele scrise de tine, Sithonia fiind una dintre destinaţiile pe care le iau în seamă pe viitor.

Vacanţe frumoase în continuare şi călătorii pe măsură!

calatorulAUTOR REVIEW
[30.04.16 20:32:12]
»

@irinad - Da, si poate eu sunt subiectiv in privinta Sithoniei, prima mea destinatie de vacanta greceasca, despre care am amintiri minunate. Dar si dupa 11 ani am regasit locurile care m/au incantat si altele si mai frumoase, cu ajutorul informatiilor de pe AFA, pentru care multumesc tuturor colegilor. Halkidiki e aproape de noi, cu preturi bune si variate solutii de cazare, plimbare si agrement, ceea ce sper sa gaseasca toti cei care viziteaza aceste locuri incantatoare. Multumesc pentru atentie si aprecieri, vacante frumoase!

calatorulAUTOR REVIEW
[05.05.16 09:03:49]
»

Adaug o completare si o corectura privind datele proprietarilor, care se numesc Sofia si ing. Kiros Pistofidis si care pot fi contactati pe e/mail.

nikki arb*
[14.07.16 14:51:46]
»

@calatorul - Am gasit pensiunea ofertata si pe TripAdvisor si acolo avea un scor la fel de bun ca pe booking, dar nu pot gasi datele de contact ale proprietarilor. INteleg ca este langa Nikiti si se ajunge usor pana in localitate de acolo, daca imi puteti furniza informatiile acestea multumesc.

calatorulAUTOR REVIEW
[14.07.16 15:21:14]
»

@nikki arb - Desigur, cu placere le caut si le trimit prin PM.

calatorulAUTOR REVIEW
[03.11.16 16:41:12]
»

@all: Multumesc pentru atentie si lectura, apreciere si voturile acordate.

elenaadina
[26.11.16 19:40:08]
»

Cred ca anul viitor vom ajunge si noi in Grecia ca prea mult timp, ani de a randul am fost doar pe litoralul turcesc, si am vrea sa inchiriem ceva, sa stam cel putin 10 zile, dar trebuie sa ne decidem unde...

calatorulAUTOR REVIEW
[26.11.16 19:48:18]
»

@elenaadina: Va felicit pentru decizia de a vizita Grecia in viitor, este o tara pe care eu o indragesc in mod deosebit si in care am revenit de multe ori. Repet aici o istorioara de la prima mea vacanta in Grecia, de care vorbeam unui coleg inainte de plecare, preocupat de noua destinatie aleasa.

Mergi linistit, mi/a spus el, o sa iti placa, eu merg in vacanta la greci de cate ori pot, chiar si in fiecare vara. Si nu e plictisitoare repetitia asta? am intrebat eu mirat. Iar raspunsul lui a fost simplu: tu mergi acolo si ai sa/mi spui la intoarecere.

Ce sa spun? Am fost, am vazut si mi/a placut atat de mult incat am revenit de 10 ori, de fiecare data in alta parte, pentru a vedea mereu locuri si lucruri noi si necunoscute. Si va recomand sa incercati o destinatie care vi se potriveste, veti gasi cu siguranta destule descrieri utile pe AFA. Alegere inspirata si vacanta frumoasa!

elenaadina
[26.11.16 19:53:33]
»

@calatorul:

Multumesc pentru mesaj si incurajare, chiar sunt foarte curioasa sa ajung pe meleagurile elene... voi scrie cu siguranta la intoarcere impresii...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, elenaadina, irinad, nikki arb*
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069385051727295 sec
    ecranul dvs: 1 x 1