ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.04.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2015
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Biserica cu sibile, asemeni tristeții lui Isus în ziua Floriilor

TIPĂREȘTE

Un locaș din București despre care am vrut să scriu din toamna trecută pentru că este un monument istoric important dar care, asemeni întregii artere vechi Calea Moșilor, este sortit probabil morții încete și chinuitoare. Doar că monumentul despre care vreau să vă povestesc nu aparține primăriei ci cultului ortodox și, asemeni celebrei biserici Sfânta Vineri, are o soartă legată de zona mult prea atrăgătoare noilor constructori.

Cei care veniți pe Calea Moșilor, între bld. Carol și Hristo Botev, la intersecția primei cu străzile Sfinți și Dumitru Stăniloaie, veți întâlni o biserică mică, cu crăpături în zidărie, cu pereții spălați de ploi și vânturi dar care are, asemeni majorității clădirilor zonei, semnul celebru de monument istoric; este o bisericuță importantă în istoria ortodoxiei române dar și pentru trecutul orașului. Nu știam foarte multe despre ea dar, într-o zi mohorâtă m-am hotărât să cobor cu două stații înainte de Piața Sf. Gheorghe și să încerc să-i aflu din taine. Am avut noroc, biserica era deschisă, părintele într-o discuție cu un fost enoriaș revenit în țară, femeia de la lumânări - deja un termen consacrat - foarte amabilă, mi-a oferit și un chibrit, fără să-i cer, pentru a aprinde lumânările și, la întrebarea mea dacă pot obține permisiunea să fac câteva poze, mi-a răspuns că nu-i nevoie să aștept aprobarea preotului, oricine poate fotografia gratis, este un lăcaș de cult al tuturor creștinilor și Isus nu-l vinde pe bani, ba s-a oferit să-mi creeze și câteva condiții. Este fără comentarii căci am fost în biserici mari și bogate unde n-am primit această îngăduință, această "binecuvântare" cum s-a exprimat un preot, decât pe bani și nu puțini.

Am înțeles acolo pe loc că are în urmă aproape trei secole de viață și că a fost un lăcaș reprezentativ pentru noi. Ajunsă acasă am căutat informații mai multe și nu mică mi-a fost mirarea că nu cunoșteam decât foarte puțin din istoria unei biserici unice se pare în București și printre puținele din țară.

Aici, în a doua parte a sec. XVII a fost ridicată o bisericuță de lemn de către Popa Hiera sau Fierea din Băjesti-Ilfov, ctitor ce devine călugăr aici (sub acest nume este încă cunoscută de bătrâni, biserica Fierea). La 15 februarie 1696 este dăruită proaspetei Mitropolii a Bucureștiului, fostă a Târgoviștei și este reconstruită din zid și pictată prin grija mitropolitului Daniil, la 1728, în timpul lui Nicolae Mavrocordat; după dorința donatorului trecută în actul de danie, tot atunci s-a trecut în documente ca reparațiile de orice fel și existența unui preot să fie asigurate de mitropolit.

Ce o face unicat în București este pictura exterioară, foarte veche, din care astăzi cu greu zărești chipuri care nu sunt de sfinți. Cele 19 figuri pictate pe vremea mitropolitului Daniil sunt de fapt 9 figuri de filozofi și 10 de sibile. Filozofii, printre care Aristotel, Platon, Tucidide, Plutarh, reprezintă recunoașterea de către biserică a valorilor universale de gândire și au fost pictate după canoanele iconografiei răsăritene, fapt care a dus la ideea credincioșilor de rând că sunt sfinți iar bisericii i se spune și "biserica cu sfinți". Sibilele erau cele "prin care vorbeau zeii", erau preotese și prezicătoare în cultura greco-romană iar creștinismul timpuriu le-a adoptat; explicațiile acestea le-a dat istoricul Adrian Majuru, actual director al Muzeului de Istorie București, cunoscut ca Palatul Șuțu despre care v-am povestit într-un articol recent; tot domnia sa menționa că " cel puțin din perspectiva acestor două detalii de reprezentare simbolică și imagistică, biserica aceasta reprezintă o curiozitate istorică". Sibilele, preluate de creștini, apar în multe biserici ortodoxe și catolice, ele au fost preluate odată cu înțelepții, filozofii, sunt pictate mereu alături de ei, inițial au fost 10 apoi numărul lor a ajuns la 12. În general, în creștinism, sunt prezicătoare ale nașterii lui Isus și patimilor lui. Primele sibile au fost pictate în Moldova, la Voroneț, Sucevița apoi în Țara Românească, cea mai reprezentativă fiind aici sibila Persica, cea care prevestește și venirea lui Isus. La catolici le-au pictat Michelangelo, Rafael și alții. Legendele cu sibile sunt frumoase, au apărut în jurul legendei cetății Troia și au fascinat atât cititorii de rând ca noi, cât și pe marii cărturari iar aceia dintre voi care ați citit legendele vechii Elade si ale Romei antice sigur știți despre ele. Și poate ați auzit de sibila Eritreia de loc din ceea ce azi este Țara Zarandului, cunoscută în toată lumea antică pentru profețiile ei și despre care Pliniu a scris că este din neam de hiperboreeni sau pelasgi de la nord de Istru (Dunăre) !

Aici, la această biserică din Mahalaua Sfinților, din zona centrală atunci a Bucureștiului, a reușit să intre cântareț bisericesc și săracul Anton Pann la vârsta de 16 ani.

Biserica a fost reparată de câteva ori de-a lungul timpului, s-a acoperit pictura inițială cu alta nouă dar în 1993 a fost spălată de fum și redescoperită cam jumătate din frumoasa pictură veche. În pridvorul bisericii, în stânga și dreapta se află lespezi de mormânt, sub una se pare că, după cum scrie N. Iorga, se află neamul lui Popa Herea iar în pronaosul bisericii sunt îngropați alți ctitori.

Astăzi este cunoscută drept biserica "Sfinți", cu hramul Vovidenia (din slavă, "cea care se face văzută"), adică Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, numită așa în amintirea sfinților Ioachim și Ana care au adus-o pe fiica lor Maria la biserică la vârsta de 3 ani și unde a rămas, ea fiind hărăzită bisericii dinainte de a se naște.

Aici, în Mahalaua Sfinților, a fost un cartier bogat cu hanuri multe, unul era hanul proprietate al Mânăstirii Cernica; în dreptul altarului bisericii primarul Pache Protopopescu pusese să se facă o fântână de răspântie, erau multe magazine, farmacie germană, casele Popp și Bunescu ale celor ce au ridicat fostul magazin București în care mulți dintre noi și-au făcut cumpărături până a devenit proprietatea unui "goagăl" ce l-a lăsat să se ruineze.

Biserica în sine nu este atrăgătoare din stradă, zona și fauna o face să fie și mai mult ocolită dar odată ce-i treceți pragul, veți avea trăirea că Isus este cu voi și vă ascultă rugile. De afară biserica are tristețea chipului lui Isus în ziua de Florii la intrarea în Ierusalim, eu sper că cineva o va ajuta să aibă parte de minunea lui Lazăr.

După ce vă veți încinge cu legendara salcie, hărăzită, după legendă, de Maica Domnului să fie slujită în biserică, urmează o săptămână cu multă semnificație religioasă, poate unii dintre voi treceți și pragul acestei biserici mici și năpăstuite, sigur îi veți simți harul.


[fb]
---
Trimis de elviramvio in 23.04.16 21:33:51
Validat / Publicat: 23.04.16 22:19:16

VIZUALIZĂRI: 2176 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Biserica cu sfinti.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

micutzu [24.04.16 07:35:27] »

@elviramvio - Felicitari pentru review. As vrea sa cred ca el va fi un semnal de alarma pentru cei din ministerul cultelor si vor gasi resurse pentru a o repara si ai reda stralucirea de odinioara. Asa santem noi romanii, ne place grandomania, investim toate resursele in Catedrala mantuirii neamului si uitam de lucrurile mici, dar care sant foarte importante pentru oras si pentru istorie. Nu am nimic impotriva Catedralei, ba chiar consider ca acest popor avea nevoie de asa ceva, asa cum are nevoie sa fie conservate toate obiectivele care tin de evolutia noastra ca tara si popor in istorie. Stima.

elviramvio [24.04.16 07:52:42] »

@micutzu -

Multumesc pentru aprecieri. Da, corect, avem nevoie de o catedrala asa cum avem nevoie si sa ne pastram si dovedim identitatea religioasa. Noi speram.

Paste cu multa lumina sfănta in suflete si casa va doresc!

Radu Tudoran [24.04.16 10:51:50] »

Dupa umila mea parere, celebrul semn de monument istoric ar trebui sa fie o aprobare pentru acordarea de fonduri, fonduri care vin in mare parte din taxele platite de noi. Mai marii bisericii nu sunt in stare sa se ingrijeasca de vechile biserici, monumente istorice iubite si respectate de noi, dar vor o catedrala uriasa si rece. Ma indoiesc ca voi gasi adevarata credinta in ea. Cel mult cativa prelati bogati si niste babe bigote.

Iar cu fotografierea in biserica, doar la Capela sixtina m-a prins in fapt si n-am avut inspiratia sa-i spun ca am cerut aprobarea Celui de sus, caci a lui este de fapt biserica.

Foarte interesant review-ul, in special partea cu sibilele. Cu prima ocazie cu care ajung in Bucuresti voi merge pe Calea Mosilor s-o vad.

elviramvio [24.04.16 15:28:29] »

@Radu Tudoran -

Multumesc. Imi pare rau ca atunci n-am reusit sa fac poze mai frumoase in interior, desi biata femeie mi-a aprins cateva becuri dar cam slabute. Afara este asa cum o vezi in poze iar cladirile din jur sunt o infectie. Sincer nici eu nu stiam de sibile pe biserica aceasta, de filozofi da, insa atunci dupa vizita, in 2015 cand am aflat ca sunt pictate acolo, mi-am amintit vag de explicatiile primite la o manastire din Moldova. Se pare ca biserica noastra, nu este interesata de adevarata istorie a bisericii ortodoxe romane, pacat.

Radu Tudoran [24.04.16 15:56:13] »

@elviramvio: Mai marii bisericii nu sunt interesati, dar noi, adevaratii credinciosi, chiar cautam sa stim mai multe. Poate capii bisericii ar trebui sa vada cum este credinta in vest, de exemplu in Olanda, si sa se intrebe de ce s-a ajuns la situatia actuala. Nu din cauza clerului?

elviramvio [24.04.16 16:18:44] »

@Radu Tudoran -

Stii ca multe din simbolurile luate de la riturile precrestine, mai marii bisericii incearca sa le ascunda, sa le faca pierdute desi ele au o mare importanta istorica si simbolistica. Informatiile pe care le capatam despre istoria crestinatatii ca si despre istoria noastra ca natie, sunt mult deformate, multe sunt retinute in arhive, nu sunt accesibile celor ca noi si slava Cerului ca acum nu mai avem motive sa fluturam cuvantul "comunism'. Am pregatit un articol despre Cetatuia Negru Voda, de 6-7 luni ma gandesc daca sa scriu tot ce am pregatit sau doar jumatate, pentru ca este un loc cu multe istorii, multe controverse! Dar... incepe saptamana patimilor.

Un Paste cu multa liniste sufleteasca sa fie!

Radu Tudoran [24.04.16 16:51:01] »

@elviramvio: Nu cred in jumatati de masura decat daca este vorba de here Asa ca scrie totul, caci abia astept sa citesc.

elviramvio [24.04.16 18:02:51] »

@Radu Tudoran -

Multumesc mult.

tata123 🔱 [26.04.16 10:25:43] »

@elviramvio - Biserica cu Sibile, situată în acel mic scuar, pe marginea liniei de tramvai 21, are un aspect exterior întunecat, amprenta timpului fiind nemiloasă. Am trecut de multe ori pe lângă acest monument religios, cred că am și câteva fotografii vechi în care picture exterioară era mult mai vizibilă.

Simbolistica personajelor pictate alături de filozofi și prooroci - sibilele - este interesantă. Aceste femei-fecioare, femei înțelepte ori femei-profet împodobesc multe din bisericile sătești din Oltenia de sub Munte. De altfel, în această zonă găsim superbe bisericuțe cu minunate picturi murale exterioare (ca de exemplu și inedita pictură de la Biserica potecașilor de la Viorești - vezi impresii).

Să sperăm că se vor lua măsuri de restaurare și consolidare cât mai curând, altfel vom pierde... Am observat că frumoasa bisericuță „Sf. Elefterie Vechi” a fost înconjurată cu panouri - probabil încep lucrări de restaurare - deci se poate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio [26.04.16 10:48:22] »

@tata123 -

Da, se poate daca se vrea. Referitor la cea din Calea Mosilor, am citit un comunicat mai vechi al BOR, cum ca reparatiile si intretinerea ei sunt greu de facut pentru ca enoriasii nu contribuie fiind saraci sau/si rai platnici. Care enoriasi nu explica, stii bine ce este in jurul ei.

Sibilele sunt intr-adevar pe multe biserici dar se pare ca interesul este ca aceste picturi sa dispara incet. Cele mai multe biserici cu prezicatoare au fost in Moldova, pictorii veniti de acolo au adus si in Tara Romaneasca "moda".

Multumesc pentru lectura, vot si completarile interesante.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [28.04.16 00:17:40] »

E una din bisericile pitorești ale orașului, monument istoric „oficial”, din păcate prea apropiată de trafic și de linia de tramvai.

Crăpăturile din ziduri îmi aduc aminte de vechea biserică de la Mătăsari. Poate vă aduceți aminte, nu e așa mult de cînd s-a fisurat zidul sudic (acolo din vina constructorilor care lucrau la consolidare), după care nu a mai putut fi salvată și a fost demolată. Urma să fie declarată monument istoric.

elviramvio [28.04.16 07:48:28] »

@abancor -

Da, imi amintesc. Biserica Sfinti poate avea aceeasi soarta, zona a fost special lasata sa se degradeze, terenurile sunt valoroase, nu monumentele istorice - si sunt destule ziduri care au deja celebra placuta - monumente care, nu numai ca reprezinta ceva pentru romani dar pot aduce si bani. Ma uitam si-n toamna si acum cat de multi straini vin sa viziteze centrul istoric, unii sunt mult mai informati decat noi.

Sarbatori cu bine si lumina-n suflet!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱 [14.06.16 10:12:14] »

@elviramvio - Vești bune! Vă aduceți aminte că în luna aprilie am scris într-un ecou mai sus: Să sperăm că se vor lua măsuri de restaurare și consolidare cât mai curând, altfel vom pierde... . Iată că vorbele mele s-au adeverit.

Ministerul Culturii a aprobat lista monumentelor ce vor fi restaurate prin Programul Național de Restaurare - între aceste monumente este inclusă și Biserica cu Sibile. Amănunte găsiți aici: agerpres.ro/cultura/2016/ ... lturii-16-00-37

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio [14.06.16 12:10:32] »

@tata123 -

Ma bucur. Ieri am trecut prin zona dupa o absenta mai lunga si chiar am oftat privind picturile acelea exterioare. Deci o veste buna.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, micutzu, Radu Tudoran, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂ[Alte] Biserici, mânăstiri în București și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066576957702637 sec
    ecranul dvs: 1 x 1