ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2016
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 6 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

Barcelona - locul unde trebuie să revii

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Am stat mult și m-am gândit cum să scriu și mai ales cât să scriu despre Barcelona, un oraș despre care s-a scris foarte mult, și pe care unii dintre cei care vizitează acest site l-ați vizitat.

Am ajuns la concluzia că oricum aș proceda, probabil tot aș greși. Dacă doar aș enumera locurile prin care am fost ar fi ceva mult prea subiectiv, iar dacă aș scrie chiar tot ce am văzut și am simțit in acele zile mi-ar trebui vreo trei review-uri și tot nu ar fi de ajuns.

Am incercat să găsesc o cale de mijloc. Să povestesc atât incât să trezesc interesul celor care nu au fost și amintirile celor care au vizitat deja orașul.

Sper să nu vă plictisiți și să puteți citi până la capăt.

După o scurtă călătorie pe mare, iată-ne ajunși la Barcelona, principalul obiectiv al concediului nostru.

Despre capitala catalană, știam în primul rând că este orașul lui Gaudi. Mai știam că este un port la Mediterană, un oraș care a găzduit olimpiada de vară din anul 1992, al cărui imn, compus de Freddie Mercury și interpretat magistral in duet cu Montserrat Caballe imi răsuna in urechi in momentul intrării în oraș.

Mai aflasem câte ceva și din filme, despre o parte mai frumoasă a orașului din ”Vicki, Cristina, Barcelona” sau despre partea lui mai sumbră din ”Biutiful”.

Și, deoarece eu și cu Iris (pisica familiei) suntem singurele reprezentante ale sexului feminin din familie, știam foarte bine că Barcelona are o echipă de fotbal foarte bună care se ”războiește” mereu cu Real Madrid (preferata băieților mei).

Oricum, tot ce auzisem, citisem sau văzusem despre Barcelona nu au făcut decât să sporească interesul de a vedea cu ochii noștri acest oraș.

La ieșirea din port, am introdus in GPS adresa hotelului unde aveam rezervată cazarea, și ne-am lăsat conduși de vocea navigatorului. Am pornit pe bulevardele largi, și, după un drum de aproximativ 20 minute, am ajuns in fața hotelului. Era de fapt un hotel de apartamente, așezat aproape de Bulevardul Diagonal, cu două linii de metrou și alte câteva linii de bus in apropiere.

Primul lucru pe care l-am făcut in momentul in care am ajuns la hotel a fost să găsim un loc de parcare, pentru că cea a hotelului era plină (deși nu era gratuită, costa 20 EURO/24 ore).

Recepționerul, foarte amabil, ne-a indrumat spre o altă parcare unde staționarea era 24 EURO, dar, ne-a spus că, dacă găsim loc in perimetrul delimitat de linia verde (pe strada hotelului și pe alte străzi din acel cartier, erau spații de parcare gratuite, insemnate cu linie continuă de culoare verde), putem lăsa mașina acolo gratuit, pe timp nelimitat.

Am avut mare noroc. In timp ce descărcam bagajele, o mașină parcată chiar in fața hotelului a plecat, lăsând un loc unde cu mare grabă a parcat soțul meu mașina pentru următoarele șase zile.

Abia așteptam să facem o primă plimbare prin oraș, așa că, imediat după ce ne-am cazat și am dus bagajele in cameră, am pornit pe jos, să vedem câte ceva din imprejurimi.

De la hotel am primit o hartă a orașului, și indicații privind mijloacele de transport in comun care au stații in apropiere și cum putem să ajungem la pricipalele obiective, sfaturi foarte utile pentru următoarele zile.

Pentru prima seară nu ne propusesem decât să facem o plimbare pe jos și să găsim un loc unde să mâncăm ceva.

Am intrat pe Via Augusta, și după aproximativ 10 minute de mers, am ajuns pe celebrul Diagonal, și am pornit să il parcurgem, fără nicio țintă anume.

De la inceput ne-au uimit casele mari, impunătoare, cu ferestre și balcoane mari (poate cele mai frumoase balcoane pe care le văzusem până atunci). Pur și simplu umblam mai mult cu ochii pe sus, fiecare casă având ceva special, deosebindu-se de anterioara printr-un mic amânunt.

Dar, se intuneca, și ne-am adus aminte că ne era foame, așa că am căutat o terasă unde am băut prima sangria din Barcelona și am mâncat ceva rapid.

A doua zi, am plecat in explorarea orașului, incepând prin achiziționarea unui Transport Pass pentru o perioadă de patru zile. Acest abonament, se poate achiziționa on-line de pe site-ul Barcelonaturisme.com sau din orice stație de metrou. Cu acest pass poți circula nelimitat pe orice linie de metrou, bus sau tren suburban.

Barcelona are o rețea de transport in comun foarte bine pusă la punct. Liniile de metrou străbat orașul in toate sensurile, iar in fiecare stație ai o legătură cu un bus care să te ducă in direcția dorită.

Cu toate acestea, cel mai indicat ”mijloc de transport” in Barcelona, după părerea mea, este mersul pe jos. Deși a fost epuizant (noaptea dormeam cu picioarele pe perne), parcurgerea orașului pe jos a fost singura modalitate de al cunoaște cu adevărat.

Am reușit să vedem în zilele petrecute in Barcelona, o mică parte a orașului și a obiectivelor importante ale acestuia. Poate doar dacă am fi stat o lună de zile am fi putut să vedem aproape tot.

O să incerc in continuare să fac scurte prezentări ale locurilor pe unde am fost, convinsă fiind că mulți dintre voi ați fost deja prin Barcelona. Și, pentru că, după părerea mea, in Barcelona cea mai pregnantă amprentă a fost pusă de Gaudi, o să incep cu operele acestui important artist.

Casa Batllo

Numită și Casa dels Ossos, este localizată in centrul frumoasei străzi Passeig de Gracia. Casa a fost realizată de Antoni Gaudi intre anii 1904 și 1906, la comanda lui Josep Batllo, un important industriaș din Barcelona acelor timpuri. De fapt, Gaudi nu a construit de la zero această casă, ci a dat o nouă față și a redesenat o casă cumpărată de Batllo in anul 1900.

Gaudi, reprezentant al Art Nouveau, a realizat una din cele mai frumoase case ale lui, o adevărată operă de artă, un dialog intre lumină și culoare.

Casa, iese in evidență pe Passeig de Gracia prin fațada colorată in albastru și verde, cu nuanțe schimbătoare in funcție de lumina zilei.

Fațada are trei părți. La primul nivel (Noble Flor), unde erau apartamentele familiei Batllo, sunt ferestre mari, de formă ovală, cu vitralii colorate la partea superioară. In partea din mijloc a fațadei, sunt coloane din piatră in formă de oase și balcoane in formă de măști venețiene sau, după unele păreri, in formă de lilieci. Partea de sus a fațadei este acoperită cu solzi mari, care arată ca spatele unui dragon. Tot aici este și un turn având in vârf o cruce cu brațele orientate spre cele patru puncte cardinale.

Fațada este acoperită cu un mozaic alcătuit din bucăți de sticlă și discuri ceramic.

Vizita incepe de la Noble Floor și continuă cu curtea interioară, casa scărilor, mansarda și terasa de pe acoperiș.

Nu voi zăbovi cu prezentarea interiorului casei, ar fi prea mult și poate plictisitor pentru unii. Câteva dealii găsiți și in fotografiile atașate.

Vizita casei durează aproximativ două ore. Recomand achiziționarea biletelor on-line, de pe site-ul casabatllo. es, pentru a evita aglomerația de la casa de bilete.

Prețul biletelor nu este unul de neglijat (43 EURO două bilete) dar merită efortul. In costul biletelor intră și un video ghid care dă explicații auditive iar vizual combină realitatea cu virtualul. Astfel, in fiecare incăpere, video ghidul te ajută să te transpui la inceput de secol 20 in familia Batllo, să vezi cum locuiau, mobilierul din apartamentul familiei. In același timp, te face să ințelegi ideile lui Gaudi, analogiile dintre diferitele forme și culori din interiorul casei cu elementele din natură (pești, apă, etc.).

Parcul Guell

Rezultat al colaborării dintre Eusebi Guell (un bogat industriaș catalan de la inceputul sec. 20) și Antoni Gaudi, Parcul Guell este în prezent o adevărată emblemă a Barcelonei.

La sfârșitul sec. 19, industria Barcelonei a inregistrat un puternic avânt. Orașul a devenit neîncăpător pentru populația aflată in continuă creștere, motiv pentru care au fost construite noi cartiere, dincolo de zidurile vechi ale orașului.

In acel moment, Eusebiu Guell a avut ideea construirii unui cartier de case mari, pentru locuitorii cu dare de mână ai orașului. Cartierul urma să fie construit pe un deal stâncos, numit Muntanya Pelada, un loc aerisit, care oferea o frumosă priveliște asupra orașului.

Dar, proiectul locativ al lui Guell a eșuat, construindu-se doar două case: Larrard Casa (unde a locuit Guell cu familia) și o casă construită de Francesc Berenguer in 1904 și achiziționată de Gaudi (in prezent Casa Muzeu Gaudi).

Construcția parcului a inceput în anul 1900 și a durat patru ani, iar inaugurarea oficială a avut loc in anul 1926.

Parcul are două părți. O parte, unde accesul este liber, este de fapt o grădină verde, cu mulți arbori, arbuști și tufișuri cu flori, un labirint de poduri și cursuri de ape. In această parte a parcului este și Casa Muzeu Gaudi, care poate fi vizitată. Liniștea parcului este intreruptă de zgomotul zecilor de papagali verzi care locuiesc in palmierii care mărginesc aleile de pe lângă cealaltă parte a parcului, cea monumentală.

Cel mai potrivit moment pentru o plimbare in partea verde a parcului este la apus, când, de sus, de pe colina Carmel, se deschide o frumoasă panoramă asupra Barcelonei și se pot face niște fotografii superbe.

Celalată parte a parcului este cea monumentală. In această parte intrarea nu este liberă, prețul unui bilet fiind 7 Euro (in cazul achiziționării on-line a biletelor) sau 8 Euro (in cazul achiziționării biletelor de la casa de bilete). Recomand achiziționarea on-line a biletelor, deoarece cozile la casele de bilete sunt foarte mari, intrarea făcându-se la intervale orare bine stabilite. In cazul in care cumperi biletele on-line, iți stabilești ziua și ora la care vrei să vizitezi parcul, astfel incât nu îți rămâne decât să te prezinți la ora stabilită și ai acces imediat in parc.

Sunt mai multe intrări in partea monumentală a Parcului Guell, dar cea mai fumoasă este cea dinspre Carrer d'Olot, cu cele două case care par a fi din turtă dulce (de fapt sunt acoperișuri acoperite cu ”trencadis” – un mozaic din cioburi de țiglă).

După ce treci de cele două case ajungi la scările unde in centru, stă impunător un dragon frumos colorat, acoperit cu plăci ceramice.

Mai departe, exploatezi in voie partea monumentală a Parcului Guell - mergi la Teatrul Grecesc (din centrul zonei monumentale), te plimbi pe poteci care șerpuiesc sub viaducte sprijinite de coloane exterioare inclinate, și ajungi in final la Grădinile Austriece.

Sagrada Familia

Inainte de plecarea spre Barcelona, când imi planificam vizita orașului, mai mulți prieteni mi-au spus să nu vizitez biserica La Sagrada, să văd ce se poate vedea pe din afară și atât.

”E foarte mare aglomerație la intrare” mi-au spus sau ”e in construcție, nu prea ai ce să vezi” sau ”e prea scump, și, in definitiv, nu e decât o altă catedrală”.

Nu i-am ascultat și bine am făcut. O vizită la Sagrada Familia nu trebuie să lipsească din călătoria în Barcelona, biserica fiind la fel de frumoasă și impunătoare atât pe exterior cât și in interior.

La Sagrada Familia se poate ajunge cu metroul (două linii de metrou au stații aici) sau cu bus-ul, iar accesul se face in principal prin Carrer de la Marina, pe la Fațada Nașterii.

Intr-adevăr, la casele de bilete ale bisericii sunt cozi foarte mari, la care poți sta cu ușurință cel puțin o oră. Din acest motiv, recomand achiziționarea biletelor on-line, putând astfel să stabilești ziua și ora la care vrei să vizitezi biserica.

Prețul unui bilet este de 29 Euro, și include au audioghid și vizita la unul din cele două turnuri deschise publicului (Turnul Patimilor sau Turnul Nașterii).

Până ajungeți să vizitați celebra lucrare a lui Gaudi, voi încerca să spun câte ceva despre Sagrada.

In anul 1882, Josep Maria Bocabella a început construcția unei catedrale dedicată Sfintei Familii. Fondurile pentru achiziționarea terenului pe care urma să fie construită catedrala precum și cele necesare începerii lucrărilor au provenit numai din donații.

Primul arhitect care a contribuit la această construcție a fost Fransciso di Paula del Villar, care a inceput construcția în stil neo-gotic, a criptei de sub absidă.

Din anul 1883, arhitrect șef al catedralei a fost numit Antoni Gaudi, care a terminat construcția criptei și a început construcția absidei, renunțând la stilul neo-gotic în favoarea celui modernist.

El a abandonat planurile lui Bocabella și a proiectat o biserică mare, cu o bază in formă de cruce latină și turnuri foarte înalte.

Până in anul 1926, când Gaudi a murit intr-un stupid accident de tramvai, au fost realizate Fațada Nașterii, fațada absidei și una din intrările de pe Fațada Nașterii.

Gaudi s-a dedicat în totalitate acestui proiect, mutându-se in atelierul aflat lângă absida bisericii.

”Marea Carte, pe care mereu o deschid și pe care o citesc cu ușurință, este aceea a Naturii”, a spus Gaudi, inspirându-se din natură, unde găsea forme și culori pe care le aplica in operele sale.

Din natură s-a inspirat și in construcția Sagradei. Coloanele din interior seamănă cu niște copaci, ușa mare de la intrarea de pe latura Nașterii, este decorată cu insecte, frunze, flori, șopîrle. Vârfurile turnurilor sunt decorate cu spice de porumb și struguri (simboluri euharistice pentru pâine și vin).

”Măreția este lumina, lumina dă bucurie, iar bucuria este fericirea spiritului”, mai spunea Gaudi, și a folosit lumina soarelui din diferite momente ale zilei, pentru a da măreție și grandoare catedralei.

După moartea lui Gaudi, construcția catedralei a continuat după planurile lui, lucrările fiind executate de foști colaboratori sau discipoli.

In timpul Războiului Civil, lucrările au fost intrerupte, fiind arse cripta și atelierul lui Gaudi, pierind în foc planuri, schițe și machete ale catedralei.

După război, contrucția a fost reluată și continuată până in ziua de azi, respectându-se planurile lui Gaudi.

Finalizarea catedralei este planificată in anul 2026, la 100 de ani de la moartea artistului.

Așa cum am mai menționat, de la început și până în prezent, fondurile necesare construcției provin numai din donații sau din vânzarea de bilete. Statul spaniol nu a alocat fonduri pentru această catedrală.

Casa Vincens

La casa Vincens, am ajuns, trebuie să recunosc, absolut intâmplător. Era foarte aproape de hotelul unde eram cazați, pe o stradă pe unde trebuia să trecem ca să ajungem la stația de metrou Fontana.

Casa este in renovare, și nu poate fi vizitată, dar poate fi admirat exteriorul acoperit cu plăci ceramice decorate cu flori de gălbenele precum și balustradele din fontă cu motive de plante și frunze de palmier.

Casa Vincens, prima casă proiectată de Gaudi, a fost construită in anul 1888, la comanda lui Manuel Vincens, proprietar de fabrici de cărămidă și țiglă, fiind considerată una din primele case moderniste, din perioada Art-Nouveau.

Casa Mila sau La Pedrera

Plecând de la Sagrada, după ce am admirat frumoasele case de pe Carrer de Provenca și de pe Av. Diagonal, am ajuns la intersecția acestuia cu Passeig de Gracia, mai precis la Casa Mila. Nu am planificat vizita acestei case. Am ajuns la casa de bilete și, cum, spre surprinderea noastră nu era coadă, am cumpărat bilete și am intrat.

Cunoscută și sub numele de La Pedrera (cariera), datorită aspectului exterior dur, care amintește de o carieră, Casa Mila a fost construită de Gaudi în perioada 1906-1912, la solicitarea omului de afaceri Pere Mila și a soției acestuia Rosario Segimon.

În momentul realizării Casei Mila, Gaudi avea 53 de ani și era la apogeul carierei sale. A fost ultima sa lucrare civilă și una dintre cele mai inovatoare din punct de vedere al construcției și al funcționalității, o anticipare construcțiilor secolului 20.

Casa Mila are in mijloc o curte interioară care asigură lumina naturală pentru cele nouă etaje ale sale.

Interiorul casei este in prezent, in mare parte, locuit, fiind doar câteva încăperi care pot fi vizitate, insă, ceea ce merită văzut la Casa Mila este acoperișul.

Conform spuselor lui Gaudi, casele Barcelonei din acele vremuri semănau cu nițte oameni fără pălării sau fără păr. Acoperișurile caselor erau aproape identice, fără nicio funcționalitate sau formă.

Casele lui Gaudi au acoperișuri deosebite ca formă și funcționalitate. Este și cazul Casei Mila, pe al cărei acoperiș există șase iluminatoare și 28 coșuri de fum, grupate in diferite colțuri ale acoprișului și acoperite cu fragmente de marmură și gresie de Valencia.

Costul unui bilet pentru vizitarea Casei Mila este de 20,50 EURO, iar in preț intră și un audio ghid.

Fântâna Magică Montjuic

Dacă mergeți in Barcelona, nu trebuie să ratați spectacolul de muzică, lumini și apă al Fântânii Magice Montjuic.

Pe timpul verii, spectacolul are loc in fiecare săptămână, de joi până duminică, de la ora 21.30 la ora 23.00.

Primăvara și toamna spectacolul are loc vinerea și sâmbăta de la 21 la 22.30 iar iarna de la ora 19 la ora 21.00.

Fantânile sunt aproape de Placa d'Espanya și au fost proiectate de Carles Buigas pentru Expoziția Internațională din 1929.

Buigas a creat o fântână arteziană in care mișcarea apei era acompaniată de muzică și lumină. El a proiectat și cascada de fântâni care coboară de la Palau Nacional (in prezent Muzeul Național de Artă al Cataloniei).

Intrarea este liberă și vă veți bucura de o seară magică, cu un spectacol de lumini și ape acompaniat de muzică de toate tipurile.

Și, pentru că fântânile se află in vecinătatea Placa d'Espana, voi aminti ca aceasta este una din cele mai mari piețe ale orașului. In centrul pieței se află o fântână construită de Josep Maria Jujol.

La intersecția pieții cu Bulevardul Regina Maria Cristina, se află două cele două Turnuri Venețiene, fiecare cu o inălțime de 47 metri.

Tot in această piață se află Fira de Barcelona (Camera de comerț), una din cele mai mari din Europa precum și Arenas de Barcelona, o fostă arenă in care aveau loc lupte cu tauri, azi transformată intr-un mall.

Las Ramblas

Nu poate exista călătorie in Barcelona fără cel puțin o plimbare pe celebra ”Las Ramblas”, stradă pietonală mărginită de copaci, care se intinde de la Plaza Catalunya până la Port Vell.

Numele străzii vine de la cuvântul arab ”ramla”, care înseamnă ”pământ nisipos”, și este dat de faptul că pe aici era in trecut canalul prin care apele rezultate in urma ploilor abundende se scurgeau de pe dealul Tibidabo spre mare.

Dezvoltarea străzii a inceput în secolul 18, când au fost ridicate primele clădiri, continuînd in următoarele secole, devenind unul dintre cele mai vizitate locuri ale Barcelonei.

Deși este cunsocută ca o singură stradă, cu numele de Las Ramblas (sau La Rambla), ea este de fapt formată din șase Ramblas, fiecare cu nume propriu.

La rambla este un adevărat furnicar, aproape la orice oră din zi sau din noapte.

De-a lungul ei sunt multe magazine, florării, cafenele și restaurante. Este locul unde poți asista la spectacole ale artiștilor stradali (cântăreți, statui vivante, gimnaști, etc.)

O plimbare pe La Rambla trebuie obligatoriu să includă și o vizită in piața La Boqueria, cea mai veche piață a Barcelonei (datând din 1217).

Situată pe locul fostei mănăstiri Sant Josep, piața mai este cunoscută sub numele de Mercat de Sant Josep, iar numele de Boqueria vine de la cuvântul ”boc”, care în catalană inseamnă capră de munte, animale care erau tranșate și comercializate in această piață.

Tot ce vrei găsești aici, tot felul de fructe și legume din toate colțurile lumii, carne proaspătă și produse din carne, pește și fructe de mare, vinuri de toate soiurile. Foarte multe din aceste produse pot fi preparate pe loc, motiv pentru care mirosul îmbietor te urmărește prin toată piața.

Tot pe La Rambla se găsește și Teatrul de Operă (Gran Teatre del Liceu) care poate fi vizitat dar unde noi nu am mai reuși să ajungem.

Sunt și clădiri istorice pe La Rambla, ca de exemplu Palau de la Virreina, construit in a doua parte a sec. 18 pentru viceregele Perului, și care in prezent adăpostește Institutul Cultural.

La capătul dinspre Port Vell al străzii, se află Mirador de Colon sau Monumentul lui Column, o coloană inaltă de 60 metri construită pentru Expoziția Universală din Barcelona in memoria lui Column.

La Rambla se termină cu Port Vell (sau Portul Vechi), o zonă transformată dintr-un loc cu depozite, clădiri industriale și șantiere de cale ferată, intr-un port de iahturi și un punct de atracție al orașului, cu un mega mall (Maremagnum) și cel mai mare acvariu din Europa (nu am avut timp să il vizităm, probabil că este cel mai mare, dar tot așa se spune și de cel din Genova, pe care l-am vizitat).

Cartierul Gotic

La o plimbare pe La Rambla, dacă te abați în partea estică a străzii, ajungi in centrul vechi al Barcelonei, Cartierul Gotic, un cartier cu străzi inguste, mărginite de clădiri vechi, multe dintre ele datând din evul mediu. Multe din aceste străzi duc în frumoase piețe - Placa del Rei, Placa Nova sau Placa del Pi, locuri unde iși dau intalnire artiști sau se țin târguri ale producătorilor locali

Tot aici se găsește catedrala gotică Santa Creu i Santa Eulalia, numită așa după numele patronului spiritual al Barcelonei, Sfântul Eulalia.

Barceloneta

Mergând pe La Rambla, treci de Port Vell, traversezi Passeig de Joan de Borbo trecând pe lângă Palau de Mar (in prezent Muzeul de Istorie al Cataloniei) și ajungi la cea mai frumoasă plajă din Barcelona. Vechiul cartier pescăresc, ale cărui prime construcții au inceput să fie ridicate pe la 1753, a devenit azi un loc cu multe hoteluri, restaurante pescărești, o faleză largă și multe locuri pentru practicarea sporturilor de plajă.

Plaja Barceloneta, lungă de 5 km și acoperită cu nisip, este una din cele mai cosmopolite din Europa. Aici sunt turiști din toate colțurile lumii. Practic, dacă stai pe plajă, in jurul tău auzi cel puțin două limbi străine.

La Barceloneta se poate ajunge și cu metroul, care ajunge și la Icaria Beach, o plajă puțin mai sus de Barceloneta, aproape de satul olimpic, mai puțin aglomerată decât Barceloneta.

Parc de la Ciutadella

In afară de punctele de interes cunoscute în Barcelona, cum sunt casele lui Gaudi sau Las Ramblas, la multe alte locuri vizitate din Barcelona, am ajuns din intâmplare, pur și simplu plimbându-ne pe străzile orașului.

Așa s-a intâmplat și cu Parc de la Ciutadella sau cu Gara Franca, de care voi spune câteva cuvinte mai jos.

Parc de la Ciutadella se află in partea de nordest a orașului vechi, fiind o oază de liniște și verdeață, un loc în care locuitorii Barcelonei și turiștii deopotrivă se întâlnesc, pot face picnicuri, pot alerga sau pur și simplu se pot plimba pe aleile umbroase.

In interiorul parcului se află grădina zoologică, clădirea Parlamentului Catalan și Muzeul Geologic.

Un adevărat punct de interes îl reprezintă o fântână cu o casacadă și un lac pe care se pot face plimbări cu barca.

Cascada a fost inaugurată inițial in anul 1881, ca o simplă construcție, fără sculpturi sau alte elemente decorative.

Cu ocazia expoziției universale, parcul impreună cu fântâna au fost reproiectate de Josep Fontsere cu aportul lui Antoni Gaudi. De fapt, contribuția lui Gaudi la redesanera fântânii nu este pe deplin sigură, el fiind la vremea aceea un tânăr student la arhitectură, incă neafirmat.

Intreaga cascadă se imparte in două nivele, cu sculpturi de o parte și alta. In partea de sus a cascadei se află Quadriga de l'Aurora, o frumoasă sculptură realizată de Rossend Nobas.

Pentru că ceva mai inainte am amintit de Gara Franca, se cuvine să spun câteva cuvinte despre una din cele mai importante gări ale Barcelonei.

Aflată intre Barceloneta și Parc de la Citadella, Gara Franca a fost construită în sec. 19 pentru trenurile care veneau din Franța (de unde și denumirea de Franca).

Cele două clădiri monumentale care alcătuiesc gara au fost proiectate de Pedro Muguruza și inaugurate de regele Alfonso al XIII-lea, cu ocazia expoziției internaționale.

Arcul de Triumf

La ieșirea din Parc de la Ciutadella, la capătul unei alei pietonale, se găsește Arcul de Triumf, construit de Josep Vilaseca, pentru aceeași expoziție universală din 1888.

Arcul de triumf are o inălțime de 30 metri și este construit in stil maur, din cărămidă roșiatică și frize din piatră.

Cam atât pot să vă spun, in cel mai scurt mod posibil, despre acest frumos oraș.

Deși am umblat zilnic, de dimineața până seara, au rămas foarte multe locuri la care nu am ajuns. Nu am mers pe Tibidado, muntele care domină Barcelona și unde este un mare parc de distracții.

Nu am fost cu funicularul sau telecabina pe Montjuic și nici la acvariu.

Toate acestea au rămas in plan pentru o viitoare călătorie, pentru că Barcelona este orașul unde trebuie să vii și a doua oară.

Vă rog dacă se poate ilustrația muzicală https://www.youtube.com/watch?v=oEYgvxJAlUg&hd=1

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 18.04.16 22:19:15
Validat / Publicat: 19.04.16 00:55:12
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Mallorca

VIZUALIZĂRI: 4269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P24 Parcul Guell
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmaster98
[18.04.16 23:10:51]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

***

La ieșirea din port, am introdus in GPS adresa hotelului

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

webmaster
[18.04.16 23:45:50]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

MikaAUTOR REVIEW
[19.04.16 00:12:54]
»

@webmaster - Mulțumesc.

mishu
[19.04.16 06:46:52]
»

Un articol foarte frumos si minunat ilustrat. In mod sigur asa cum a fost selectat poate fi utilizat ca si mini ghid de cei care nu au fost acolo sau pentru aduceri aminte pentru cei care au fost acolo asa cum am fost si eu.

In ceea ce priveste restantele tale pentru o viitoare vizita iti propun ca eventuale posibilitati de transport ca sa vezi Monjuic si tot ce-ti ofera el sa iei masina 139 din Piata Spaniei iar pentru Tibidabo sa iei masina 10 din Piata Catalunia. Masina 10 eate indicata atipic fata de cum sunt marcate statiile la ei, are un mic indicator, o placuta la unul dintre colturile acelei piete iar la achizitionarea biletului pentru parcul de distractii aveti si biletul de intoarcere inclus.

In rest, calatorii placute si votat cu placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[19.04.16 09:56:51]
»

La ora la care am citit articolul doar am apucat sa trag cu ochiul la poze si mi s-au parut minunate. acum insa le-am privit mai bine si pe toate.

Sunt minunate si impreuna cu articolul pot alcatui un album cu brio. Felicitari inca o data.

MikaAUTOR REVIEW
[19.04.16 10:32:02]
»

@mishu - Multumesc de aprecieri. Voi retine toate aceste sfaturi pentru viitoarea mea călătorie in Barcelona. care sper să fie cât mai curând. Iţi doresc la fel călătorii cât mai frumoase.

Daniela33
[19.04.16 12:16:00]
»

La Poble Espaniol nu ai ajuns? Mie mi s-a parut cel mai frumos obiectiv turistic.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[19.04.16 14:51:38]
»

@Daniela33 - Din păcate nu am ajuns. La fantani am fost seara, după o zi in care am fost la Montserrat.

Am mai fost o singură dată in timpul zilei in Placa d'Espanya, oarecum aproape de Poble Espanyol dar am avut alte trasee.

E greu sau chiar imposibil să parcurgi tot. Am lăsat şi pentru data viitoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
calatorul
[24.11.16 09:53:57]
»

@Mika: La concluzia din titlu am ajuns si eu dupa ce am vazut orasul, multumesc pentru informatiile utile oferite, sper sa adaug si eu o relatare in curand. Vacante frumoase!

MikaAUTOR REVIEW
[24.11.16 14:02:32]
»

@calatorul: Mulţumesc pentru aprecieri. Intr-adevăr, Barcelona este un oraş unde trebuie să revii, şi nu numai o dată. Aştept şi impresiile tale.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Daniela33, Mika, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Barcelona:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.096433162689209 sec
    ecranul dvs: 1 x 1