Augsburg în pas alergător

TIPĂREȘTE

O vizită de o după-amiază nu poate să-ți dea decât o idee despre un oraş de talia Augsburg-ului. Dar o idee pe care ți-o faci la fața locului este mult mai puternică decât zeci de fapte şi date citite sau auzite de la alții. Aşa că trecând pe acolo, am întrerupt călătoria cu trenul de la Kőln la Linz, am lăsat bagajul în gară şi având doar o scurtă listă cu obiective propuse am pornit la drum.

Prima oprire am făcut-o după vreo jumătate de kilometru, la biseria Sf. Anna, o biserica medievală construită în 1321, în prezent cam înghesuită de clădirile învecinate. Aici Martin Luther a stat în 1518, pe perioada când trebuia să se întâlnească cu reprezentantul papei. Cardinalul trimis de Vatican voia să-l aducă pe "calea cea dreaptă", adică să-l facă să retracteze cele "97 de teze", tipărite şi răspândite în Germania şi apoi în întreaga Europă. Ştiți cu toții influența avută de scrierile lui Martin Luther, nu mai insist. Interesant este că in 1545 biserica este convertită la luteranism. N-am avut noroc să văd biserica şi in interior, reparațiile având întâietate. Asta-i viața de turist.

Următorul popas îl fac într-o piață mare, aglomerată. Este locul unde se afla Primăria oraşului. Am văzut multe primării (chiar şi în interior), dar aceasta este deosebită, şi n-o susțin doar eu, ci Convenția de la Haga pentru protecția patrimoniului cultural în cazul unui conflict armat. Clădirea, începută în 1615 şi terminată nouă ani mai târziu, este un frumos exemplu de arhitectură renascentistă, dar şi o realizare inginerească inovatoare, fiind prima clădire din lume având mai mult de şase etaje. Când am citit asta pe Wikipedia nu mi s-a părut ceva demn de reținut, dar apoi m-am gândit câte clădiri vechi cu mai mult de şase etaje ştiu sau am văzut în imagini. Şi cum nu eram convins, am căutat şi prin alte cărți. Într-adevăr, sunt multe clădiri înalte, dar catedrale, biserici, construcții tip hală, nu cu atâtea etaje. N-am vizitat-o, având alte priorități şi timp limitat. Acum regret puțin, considerând că Sala de aur mi-ar fi plăcut mai mult decât un aşezământ social, dar atunci am gândit altfel, punând celebritatea înaintea artei. Erare humanum est. În apropiere îți atrage atenția un turn. Nu-i o campanilă, ci un vechi turn de observație, Perlachturm, atât de vechi (sec. al X-lea) că nici numele nu se ştie sigur ce origine are. Şi cum la omul sărac nici boii nu trag, în fața primăriei s-au apucat unii de reparații, ca să n-ai tu, turistul sărac, loc să faci nişte poze mai acătării.

Până la domul din Augsburg, vechea catedrală construită în sec. al XI-lea, nu-i un drum lung. Cum uşa-i ferecată mă mulțumesc să-i admir silueta, stilul fiind romanic cu ceva influențe gotice. Chiar îmi pare rău că nu pot s-o vizitez, vitraliile de aici fiind cele mai vechi din Germania (sec. XI - XII). Şi mai sunt şi câteva picturi de Hans Holbein cel Bătran. O să-mi spuneți că vitralii am mai văzut, şi oricum sunt la înălțime, departe, iar tablouri ale lui Holbein se găsesc în multe muzee germane. Este adevărat, dar şi după ce-am terminat de citit Abecedarul nu m-am oprit, deşi văzusem toate literele.

Mă rătacesc puțin, fără busolă este greu câteodată, trec de casa lui Bertold Brecht, dar nu intru. Mi-a plăcut "Opera de trei parale", şi chiar am văzut în tinerețe "Domnul Puntila şi sluga sa Matti", dar nu-i timp, aşa că alerg să găsesc odată Fuggerei. Finalmente ajung, văd balconaşul de pe colțul clădirii, pe care-l ştiam din imaginile de pe internet şi direct la casa de bilete. Nu-i scump, decât dacă te gândeşti la cât este chiria aici sau ai mentalitate de Harpagon. Ați citit sau auzit probabil despre Fuggerei, locul cu cele mai vechi locuințe sociale, amenajate acum cinci secole, şi poate şi cu cele mai mici chirii, dacă o factură de 88 de cenți se poate numi chirie. Dar, şi condițiile impuse oaspeților sunt draconice, şi aş menționa doar faptul că trebuie să spună trei rugăciuni pe zi pentru sănătatea proprietarului. Lăsând la o parte zona unde aşezământul este amplasat, in inima unui mare şi civilizat oraş, care poate fi un avantaj sau un dezavantaj, depinde de fiecare, ferecarea porților la ora zece seara mă duce cu gândul la un pension de domnişoare inocente. Iar penalizarile, 50 cenți dacă vii înainte de miezul nopții, 1 euro dacă vii după, mi-aduc aminte de cantonamentele fotbaliştilor. Adică dacă vine Metallica în concert la Augsburg mă costă în plus 1 euro, adică chiria pe mai mult de un an, iar la operă trebuie să merg numai la matineu. Zidarul Franz Mozart, omagiat pe o placă memorială, probabil pentru meritul de a fi bunicul unui geniu, nu a avut astfel de probleme şi a locuit în Fuggerei vreo treisprezece ani. Viața de noapte sigur nu era interesantă pe atunci. Ziua trebuia însa folosită intens, motto-ul celui care a deschis acest aşezământ social, Jakob Fugger cel Bogat, fiind "Carpe diem". Descrisă simplu, Fuggerei este o rețea de alei liniştite, aşezate nemțeşte, ordonat, cu case lipite între ele ca să economisească spațiu şi pereți. În rest o atmosfera cazonă cu grădinițe încântătoare, arbori tineri şi vegetație agățătoare. Două locuințe sunt deschise vizitării, una prezentând imaginea unui interior de acum câteva sute de ani, cealaltă contemporană, adică şi cu televizor. Pentru a sparge monotonia, o fântană veghează la o răscruce de drumuri. Magazinul şi cafeneaua sunt pentru turişti, prețul unei cafele şi a unei prăjituri ajungându-ți să plătesti chiria până la pensie. Sincer, a fost o vizită de palmares, mai mult pentru a vedea o curiozitate.

Pornesc pe nişte străduțe liniştite spre următorul obiectiv, cu speranta că voi avea mai mult noroc. Traversez nişte canale mici, insignifiante dacă mă gândesc la Veneția, Amsterdam sau chiar Bamberg, până dau nas în nas cu Hercule, mai precis Fântana lui Hercule, eroul fiind imortalizat într-o ipostază violentă. Plus ceva nuditate non-sexuală. Mă uit după un afiş sau ceva care să atraga atenția părinților, măcar să spună de la ce vârstă poate fi privită fântana, dar nimic. Aşa că intru la un muzeu de artă. Că sa fiu mai precis, sunt trei muzee sub acelaşi acoperiş, dar acestea-s amănunte, dacă vii le vizitezi oricum pe toate. Construcția care le găzduieşte, “Schaezlerpalais”, este una dintre bijuteriile arhitectonice ale Germaniei, şi ştiți doar că germanii au cu ce se lăuda. Acest superb palat a fost creat în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea într-un exuberant stil baroc şi cuprinde săli pline de opere de artă sau încărcate de oglinzi. Dar cea mai faimoasă a rămas sala de bal, considerată cea mai reprezentativă pentru anii stilului rococo. În acele vremuri exista expresia "stilul Augsburg" pentru a desemna rococoul german. Numele arhitectului sau al proprietarului nu le mai ştiu, le găsiți eventual pe net (şi 99% sunt şansele să le uitați), dar magnifica sală de bal încă mi-o mai amintesc, cu o dantelarie de decorațiuni pe tavan, cu candelabrele părând nişte mici brăduți acoperiți cu zăpadă, cu oglinzi înrămate care invadau tot spațiul dintre ferestre. În această sală a dansat Marie Antoinette, într-o scurtă vizită în Augsburg, în drumul ei de la Viena la Paris, unde avea să devină regină, una cu un sfârşit tragic însă. Ca multe din palatele de pe Maximilianstrasse şi “Schaezlerpalais” are o grădina întinsă, care este mărginită de arcade şi ascunde o fântană cu sirene împietrite.

Intrand în zona galeriilor de artă am remarcat opere ale vechilor maeştri germani. Hans Holbein cel Bătrân cu lucrări cu tematică religioasa (St. Anna, Martiriul Sf. Petru), Lucas Cranach cel Bătrân cu un portret al prințului Friedrich al III-lea der Weisse von Sachsen. Apoi am întâlnit pictori ai perioade baroce, unii dintre ei cu tablouri în muzeele de peste tot, flamanzii Franz Hals, Peter Paul Rubens şi Anthony van Dyck, italienii Giovanni Battista Tiepolo şi Paolo Veronese, germanii Johann Heinrich Schönfeld şi Matthäus Günther.

Înainte de a-mi încheia scurta excursie în Augsburg intru în impozanta biserică St. Ulrich şi St. Afra, o ultima reprezentantă a goticului târziu din Bavaria. Din ce am citit, în urma Păcii de la Augsburg din 1555, biserica este împărțită între romano-catolici şi luterani, încă un exemplu de conviețuire normală între reprezentanți ai unor credințe diferite.

Mă voi mai opri vreodată în Augsburg? Dacă voi avea ocazia, sigur.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3285 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI