Safari în Tanzania

TIPĂREȘTE

Propunerea de a merge in Tanzania in vacanta m-a luat prin surprindere. La inceput m-am entuziasmat, apoi m-am ingrozit, apoi iar m-am entuziasmat, iar m-am speriat... si tot asa de vreo cinci ori! Decizia finala... hai sa mergem, macar o data in viata trebuie sa ajung si in Africa. E drept ca pentru mine era prima iesire de pe batranul continent si, in plus, mi-e o frica teribila sa zbor. Si sa inghit pastile.

Dupa ce am reusit sa nu lesin cand mi s-a injectat vaccinul anti febra galbena, mi s-a facut rau cand am vazut pastilele de Malarone zilnice, preventiv pentru malarie. Obligatorii amandoua. Am reusit totusi sa ma sustrag de la vaccinarea anti hepatite, pentru ca, pana la urma, nu urma sa plec cu Medicii fara Frontiere intr-o tabara de ajutor, ci cu o agentie de turism, la resorturi civilizate. Cel putin asa reiesea din pozele de reclama.

Timp de sase luni am citit, m-am informat si am visat despre ce voi vedea in safari, despre vastul Serengeti cu marea migratie, despre Ngongoro, despre elefanti, gazele si girafe, dar nimic nu te poate pregati pentru impactul cu marea natura. Dar toate la timpul lor, sa incep cu inceputul.

Am avut un program de zbor obositor. Cluj-Bucuresti, Bucuresti-Munchen, Munchen-Frankfurt in goana. Apoi Frankfurt-Addis Abeba si de acolo la Kilimanjaro. Plecarea cu avionul din Cluj intr-o dimineata de 25 decembrie nu e tocmai inspirata, pentru ca  risti sa nu mai pleci din cauza cetii. Din fericire avem la Tarom niste piloti curajosi care au facut cumva si nu ne-au ratat vacanta. La Frankfurt, o escala mai lunga, cu shopping, optional, papa, obligatoriu, de plictisit n-ai cum, ca suntem multi. Cinci familii cu toti copiii aferenti!

Seara, intram cu totii in burta uriasa a unui Boeing 787 detinut de Ethiopian Air si incerc un sentiment de neliniste gandindu-ma ca am de stat in aer vreo noua ore. Trec destul de incet orele, mai ales ca nu pot dormi de frica. Ma uit la Sunetul muzicii, dar nici filmul nu ma calmeaza.

Bucuroasa ca, in sfarsit, am aterizat in Africa, incerc sa ignor acumularea de mirosuri din autobuzul arhiplin care ne ducea la terminal si imi umplu plamanii cu aer african. Nu reusesc sa ma entuziasmez. Singurul lucru la care ma pot gandi e o cafea si o tigara! Sunt rupta de oboseala.

Terminalul secundar al aeroportului din Addis Abeba e mic si aglomerat. Am reusit cu greu sa obtinem cafelele vitale, iar fumatul e tolerat prin colturi mai retrase. Avem de stat ore bune, la care se adauga o intarziere fara explicatii a zborului spre Kilimanjaro. Cand se deschid magazinele duty free, navalim gramada, sa ne mai treaca timpul! Pe langa arta africana, gasim si bauturi la pret de Europa. In Tanzania alcoolul e prohibitiv de scump. Trecem prin check-in cu sticlele la vedere, fara nici un fel de problema. In schimb, ni se confisca brichetele!

Asteptam cuminti intr-o sala ticsita de calatori si bagaje. Geamuri mari, prin care spionam activitatea aeroportului. Afara e soare, inauntru e sauna. Si e a doua zi de Craciun. Oare cei de acasa ce fac?

Ma bucur ca ajung in avion epuizata. Pot sa nu mai am nici o reactie la turbulente. Aerul cald de deasupra continentului ne bombardeaza bine. Dupa un pahar de vin rosu, pot sa mor linistita si impacata.

Si totusi, ajungem! Aeroportul e micut si aproape neincapator. Trecem rapid prin vama, pentru ca noua, romanilor, nu ni se cere visa. Intelegeri de pe vremea “ raposatului”.

Restituirea bagajelor din aeroportul Kilimanjaro este o prima aventura. Urmarim cum doi  hamali imping manual un carucior urias de bagaje, iar un altul  le descarca pe o masa de lemn, un pic mai mare decat o catedra de scoala. Daca nu te prindeai la timp ca e bagajul tau, incurcai fluxul! 
 Dupa orele epuizante de zbor, cand am iesit la aer, chiar era altceva! Culorile, florile, soarele... Mi-am revenit instantaneu!

Aliniate in parcare ne asteptau masinile. Land Cruisere destinate sa ne poarte in toata aventura safari. Curate si impecabile. Gazdele, Tom, Steve si Papu (nume intreg Papula), ne-au predat prima lectie Hakuna Matata, don't worry, relaxeaza-te! Ei ne-au fost soferi, indrumatori si profesori pe tot parcursul sejurului. Am tot respectul pentru acesti oameni care preiau necunoscuti si incearca sa transmita dragostea pentru tinutul lor. Sunt tineri, educati, calmi, politicosi. Intre ei vorbesc Swahili, cu noi vorbesc engleza.

Si am pornit!

Am lasat in urma, profilat pe un cer chihlimbariu, faimosul munte Kilimanjaro, invaluit in ceata de nori sau de mister, nu stiu, pentru ca nu se dezvaluia total, parca te indemna la o alta calatorie, spre el, nu catre alte destinatii. Am plecat spre necunoscut, dar necunoscutul avea parfum exotic, culori pastelate, iar noi un entuziasm pe masura. Si  am ajuns in Arusha.

Arusha, al doilea oras ca marime din Tanzania, dupa ce a fost infiintat de Masai, a fost cucerit de spanioli, apoi in primul razboi mondial de nemti si abia dupa aceea de englezi.

Prin urmare, ti se dezvaluie o combinatie aparte de stiluri arhitectonice, de la european la african, cladiri impunatoare, austere, iar mai apoi siruri de dughene usor subrede, strazi largi cu verdeata urmate de labirinturi inguste si neasfaltate.

Trecem prin piata cu ceasul care indica jumatatea distantei dintre Cairo si Cape Town, marcata de britanici ca mijlocul imperiului cucerit de ei si facem giratoriul de doua ori, pentru ca e un punct de interes major. Binenteles, pe langa tanzanit, cea mai scumpa piatra semipretioasa!

Ii cerem ghidului sa ne duca la un supermarket, sa ne cumparam una, alta... Cand a oprit si ne-a spus ca e cel mai bun supermarket, in masina s-a lasat linistea si nu indrazneam sa iesim... La margine de oras, intr-un sir de cosmelii pe post de case sau de orice, habar n-am, totusi cu un pic de parcare in fata, de pamant, evident, ni s-a indicat ca suntem in siguranta si putem face shopping.

Am lasat ideea de Europa in urma si am indraznit sa intram in incinta. Surprinzator, destul de bine aprovizionat. Surpriza placuta a incetat cand la tejgheaua pe post de casa, o matroana imensa si atemporala, mi-a cerut 50 de dolari fara sa clipeasca. Pe cateva beri si doua sucuri! Clar, fata mea alba inseamna suprapret! M-am consolat, pentru ca, rand pe rand, toti au avut parte de acelasi tratament.

Din nou la drum. Iesim din aglomerare urbana si in fata avem intinderi vaste de pamant rosu impestritat de copaci acacia, musuroaie gigante de termite, spectaculoase, vite lasate lejer la pascut impreuna cu turme de capre pazite de prichindei imbracati in robe de masai.

Trecem prin asezari rurale, cu case din chirpici, aliniate, unite intr-un sir lung, atat de mici incat toata activitatea se desfasoara in strada. Falfaie intr-o multitudine de culori robe de masai insirate pe sfori lungi, cosuri generoase de nuiele te indeamna sa cumperi fructe, ciorchini imensi de banane verzi, galbene, chiar unele rosii, de care vedem pentru prima oara.

Arta africana din belsug, cercei, bratari, medalioane, suveniruri... O multime pestrita, unii imbracati traditional in robe de masai, altii in tricou si pantaloni, dar toti erau la unison... pole, pole, incet, incet... Aici timpul nu are valoare, Hakuna Matata!

Intram din paradisul atemporal, intr-un paradis palpabil. La resort ne asteptau cu prosoape umede, calde, revigorante dupa praful drumului, sucuri naturale energizante si un personal eficient si discret care ne-au acomodat intr-o clipa!

Abundenta naturii te copleseste.

Casutele de cazare sunt raspandite intr-un parc floral, vesel, oarecum labirintic, dar superb. Prima seara de Africa ma surprinde cu o multitudine de arome, sunete, totul in jur freamata de viata intensa, de la fosnetul marunt al gazelor, la tipatul indepartat al unui babuin, de la susurul ploii, la vibrarea naturii in vant... Prima noapte in Africa e de vis, dorm neintoarsa si fericita!

Ne salutam toti cu Jambo! E o dimineata umeda, usor cetoasa, dar plecam in aventura, rezervatia naturala Tarangire. Drumul nu serpuieste, se asterne calm si lin in fata noastra. In copacii de pe margine atarna greu o multitudine de butoiase cu rol de stupi. Nu vreau sa stiu ce dimensiuni au albinele africane.

Intram in rezervatie impreuna cu o ploaie usor antideluviana. Nu vedem nimic. Cand zarim primii elefanti, in masina se produce haosul... Agitatie, aparate foto, binocluri... Europeni  disperati! Apoi apar, rand pe rand, gazele, girafe, zebre, pasari de tot felul... Si se opreste ploaia! Lumina soarelui african invadeaza o natura luxurianta, cruda, pastrata ca atare, conservata in salbaticie. Suntem doar observatori in trecere, nu avem voie sa interactionam cu natura, nici macar cu firimituri pentru pasari. Sunt absolut capabile sa-si gasasca hrana singure!

Masculii maturi de elefant se plimba lenes printre copacii de acacia cu care se hranesc, oprindu-se la cate unul pe care-l prefera si care dispare sub ochii nostri intr-un ritm ametitor. Uimirea se transforma in uluire si veneratie cand vedem un exemplar superb luptandu-se cu o ramura groasa de baobab, trompa incolacita rupand-o in final de parca era o surcea. Trosnetul care ajunge la noi ne infioara! Pastram o liniste manastireasca. Suntem la cativa zeci de metri distanta si suntem instruiti sa nu facem galagie, pentru ca ii deranjam. Jur ca e ultimul lucru pe care il doresc.

Intram si mai adanc in inima rezervatiei care devine din ce in ce mai animata pe masura ce trec orele. Girafe suple trec elegant si gratios prin fata masinii in ritmul lor lent, evident fara sa ne bage in seama. Cele indragostite isi incolacesc gaturile in dansul erotic inteles doar de ele. Sunt si familii cu puiut fragil, atat de delicat incat ai senzatia unui portelan.

Dar cel mai mult m-au impresionat turmele de elefanti. Mame cu pui conduse de o femela autoritara, respectata si ascultata, de obicei cea mai batrana. Ele traiesc impreuna, avand grija de  multitudinea de pui de varste diferite, intr-o armonie demna de invidiat.

Revenim in lumea noastra doar cand iesim pe portile rezervatiei. Cand a trecut ziua? Ne-am umplut sufletul de frumos, de ploaie calda, de soare, de natura salbatica si ancestrala. Imi dau seama ca e tarziu doar dupa senzatia de foame care ma incearca!

Prima zi a fost. Maine urmeaza altceva si apoi altceva timp de sapte zile. Superb!

Plecam spre Serengeti. Vastul platou in care multitudinea de animale in migratie nu mai tine cont de granitele dintre tari. Drumul trece prin rezervatia naturala Ngorongoro. Imensul vulcan prabusit care a dat nastere unui microclimat aparte intr-un crater urias. Ni se permite doar sa-l admiram de sus pentru ca e program de vizita la intoarcere.

Apoi goana! Drumul rosu urca si coboara, serpuieste, se intinde, dupa bunul plac al naturii. Dupa ce trecem de paduri impenetrabile si umede ajungem la pasuni dominate doar de arbusti acacia si sate de masai.

Vedem doi copii de masai stingheri pe marginea drumului, fiecare avand o mica sulita in mana, departe de asezari. Sunt doar niste copii, dar ni se spune ca au fost trimisi de acasa ca sa-si dovedeasca barbatia. Trebuie sa vaneze conform traditiei ca sa devina barbati. Ma simt ca un extraterestru intrand in lumea lor, in jeepurile noastre confortabile. Simt o usoara confuzie cand vizitam organizat satul de masai. Se pastreaza traditii, evident, dar e si multa regie turistica.

Suntem asteptati. Dansuri traditionale de barbati inainte de a intra in asezare. Dansuri traditionale de femei dupa ce am intrat in asezare. Am fost poftiti sa dansam si noi.

Vizitam scoala, rustica, unde copiii ne prezinta ce au invatat in engleza. Donatii, evident!

Grupuri de cate doi suntem invitati sa intram in casele lor impreuna cu gazda.

Colibele traditionale  sunt facute din lut negru si sunt atat de scunde, incat abia intram aplecati. Dupa soarele de afara, in interior suntem orbi ca o cartita. Ne asezam pe bajbaite si ascultam usor timorati gazda. Gazda noastra e un pustan de 16 ani care ne susura in engleza un text stereotip

Lipsa geamurilor o simtim si mai acut, pentru ca in curand ne lacrimeaza ochii. Cauza e focul micut din mijlocul incaperii asupra caruia vegheaza o batranica fantomatica. Nu i se distinge chipul, ci doar o mana cu care amesteca in oala de pe foc. Presupun ca e vestitul ceai amestecat cu lapte de capra. Avem noroc si ni se termina vizita inainte sa ne serveasca. Ar fi fost o ofensa majora daca nu l-am fi baut! Iesim in soarele orbitor si parca e mai vesela ziua! Urmeaza shoppingul de arta africana  si apoi iarasi in masini, din nou la drum.

Lasam in urma dealurile si intram in vastul platou care se intinde nesfarsit in fata noastra. Uriasa savana e inundata de animale in migratie. Privim fascinati la turmele de antilope impala, cu coarne in forma de lira, masivele antilope gnu, wildbeasts, fragilele antilope thomson in vesnica agitatie... Zebre dungate cu amprenta unica pasc linistite iarba groasa.

Bivoli cu coarne rasucite rumega lenes si totusi inspira teama…

Milioane de suflete, zeci de specii, unite in drumul lor pentru supravietuire. Este totusi o lume salbatica, turmele atragand pradatorii, leii, leoparzii care se infrupta pe indestulate. Resturile sunt devorate de scavengers, hiene, vulturi, intr-o alta infruntare a naturii.

Pe sute de kilometri… impresionant!

Popasul binevenit ne aseaza  intr-o zona protejata, sigura, pe o colina a vastului platou. Privind de sus, am inteles ce inseamna  imensitatea.

Sunt mai multe astfel de aglomerari de roca vulcanica raspandite, dar destul de izolate. Multe dintre ele sunt preferate de familiile de lei. De la inaltimea lor pot domina platoul. Parca il vad pe Simba.

Nu l-am vazut pe Simba, poate doar pe mama lui, langa un astfel de kopje, vanand. Eram vreo patru masini oprite sa admiram dulcea leneveala a unei leoaice, sus pe stanca, la soare. Nu s-a miscat minute in sir.

Ne mutam usor sa ne distram de spectacolul unor babuini galagiosi, la umbra unui accacia gigant. Nu am vazut gazela micuta si solitara, probabil ratacita de turma, decat dupa ce un fulger auriu trece prin fata noastra. Totul dureaza doar cateva secunde, pentru ca leoaica abandoneaza repede. Ori e prea cald, ori s-a speriat de galagia noastra, ori nu e prea flamanda. Oricum, calauzele noastre decid ca e momentul sa o luam din loc urgent. Wild life e totusi wild life. Trebuie lasate in pace.

Adapostul nostru din inima Serengetiului se numeste Ikoma Wild Camp. Frumos! Raspandite intr-un parc natural fara delimitari, casute si corturi destinate turistilor. Confort occidental cu amprenta africana. Cocotata pe piloni inalti se afla sala de mese. Prin parc nu te poti deplasa neinsotit, mai ales dupa lasarea serii. Pericol! Baietii care ne insoteau aveau doar o lanterna! Si un dolar la final. In trei zile am vazut doar doua zebre pasnice. Ziua. Noaptea eram invadati doar de tantari, soparle si umezeala. Noroc cu plasele peste fiecare pat. Estetic si protector.

O alta zi petrecuta in inima Serengetiului. Suntem dusi sa vedem hipopotamii in mediul lor natural. Un lac  inconjurat de vegetatie cruda, sanatoasa, asa cum doar lumina, caldura si apa o pot face. Hipopotamii fac in Africa cele mai multe victime umane. Sunt silentiosi si subacvatici.

Li se vede la suprafata apei doar o parte din cap, in special narile. Din cand in cand se ridica si sufla apa cu putere, intr-un zgomot de trompeta. Victimele lor sunt, in special, femeile care vin la elestee pentru apa. Sunt teritoriali si agresivi. Pe langa masivitate, sunt dotati si cu maxilare puternice cu colti pe masura. Se mai incaiera din cand in cand si asa le putem zari trunchiurile solide, inainte sa cada iarasi in dulcea lor leneveala.

Avem noroc si vedem un leopard facandu-si siesta pe o ramura groasa de sausage tree. Da usor din coada, ca o pisica lenesa. Distanta e mare, folosim binoclul.

Norocul nu ne paraseste, poate pentru ca savana e plina de viata!

Turmele de antilope impala sunt separate pe sexe. Masculii sunt dotati cu coarne lungi, in forma de lira. Femelele seamana cu Bambi. La vremea imperecheatului femelele atrag doar un singur exemlar masculin pe care apoi il abandoneaza. Pana isi regaseste turma, e tinta sigura pentru pradatori.

Leoaicele trebuie sa-si hraneasca puii. In iarba inalta si uscata, camuflajul e perfect! Sunt sase sau opt mici Simba paziti strasnic de mamele lor. Nu-i putem numara din cauza ca sunt intr-o joaca neastamparata, adorabila. Nu departe tare sunt resturile de la festinul leilor pe care se bat necrofagii. O hiena schioapa incearca si ea sa ajunga la o imbucatura. Crud si real.

Serengetiul este locul ideal pentru spectacolul naturii. Ofera sensibilitate atunci cand vezi cum isi protejeaza mamele puii, veselie cand treci pe langa macacii galagiosi in vesnica joaca, respect cand auzi ragetul leului. Te simti plin de viata in acest tinut plin de viata. Pe care trebuie sa-l lasam in urma.

Calatoria ne poarta in alt tinut magic, Ngorongoro.

Un habitat inchis in marele crater. Traiesc in armonie, respectand legile naturii, sute de specii. Elefanti, girafe, gazele, zebre, rinoceri, lei, sacali, dar si stuti, berze, vulturi si flamingo. Lacul din interior, de la departare, pare a avea o broderie roz pe margini. De aproape, broderia prinde viata si se numesc flamingo. Milioane. Supli si eleganti, statici sau in zbor, ofera frumusete locului.

La polul opus, vulturii care roiesc obraznici pe deasupra noastra. Suntem instruiti sa ne consumam gustarea in masini, pentru ca riscam sa fim atacati de ei. Sunt puternici si rapizi si nu au nici o frica.

Nu zabovim prea mult in crater, pentru ca la ora sase se intuneca si locul devine periculos. Suntem cazati o noapte chiar in rezervatie. Suntem asteptati la fel de primitor, cu sucuri proaspete si prosoape umede. Corturile de cazare, militaresti la exterior, sunt uriase, iar interiorul pare copiat din basmele cu Aladin.

Cina este impecabila. Servita in regim de bufet suedez, dar cu bucatarul sef pe post de gazda. Imbracat in alb imaculat, ne explica fiecare fel de mancare. Delicioase! Discret in spatele nostru, personalul de servire iti anticipeaza dorintele. Stam la povesti mai mult in seara asta, poate din cauza atmosferei sau poate pentru ca maine e ultima zi de safari. Urmeaza Rezervatia Naturala Lake Manyara.

O dimineata cetoasa ne intampina, dar pe masura ce trec orele si kilometri, soarele devine din nou stapan. Privit de sus, lacul pare albastru nesfarsit, cu sclipiri de diamant.

Descris de Hemingway ca cel mai frumos lac din Africa, se intinde pe 230 de km patrati si are o salinitate destul de ridicata. Parcul din jurul lui are o vegetatie luxurianta, formata din arbusti de acacia, dar si smochini si arbori de mahon. Raiul macacilor, pe care ii intalnim la tot pasul. Rezervatia adaposteste generoasa toate animalele africii, dar din cauza drumului ingust si vegetatiei, nu ni se arata prea multe. In schimb, pasari colorate si diverse, fiecare cantand pe limba ei, fac desisul atragator. Pe malul lacului apar flamingo. Iar intr-un ochi de apa namoloasa, doi hipopotami isi fac siesta.

Vizita e scurta. In doar doua ore parcurgem traseul destinat turistilor. Restul e rezervatie protejata, inca 100 de km patrati. Iesim pe portile rezervatiei cu destinatia Arusha. Safariul s-a incheiat. Ne asteapta avionul si amintirile.

Zburam spre Zanzibar.

---

VIZUALIZĂRI: 8187 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI