ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 7 MIN

Cu lebedele la Cinciș

TIPĂREȘTE

Ca să încep direct, să nu pierdem timpul că deja se numără înapoi pentru întâlnirea 2017 - care, observ, va să fie și mai parlamentară decât asta de se fârși - din vara trecută de când mi-am luat bacu' pe AFA, mi-am dorit să particip la întâlnire, indiferent de gradu' căpătat în 2015 (știu amicii de la "refugiul" cu plăcinte ce-i cu gradul ăsta, dar păstrăm secretul).

Așa că pe cardul de pe care arunc cu bani doar din pură plictiseală spre diferiți distribuitori de servicii, gaze, telefoane și multe altele, am rezervat într-un colț întunecat o sumă doar de mine gândită ca, în cazul în care Admin dă startul, să fiu și eu prima la ceva, desigur la plată. Păi ce credeți că am avut loc de Zoazore? Nuu! De când se iubește cu Piciu meu, are curaj așa că hop ea prima cu banii! În fine, trecui peste necaz, plătesc suma maximă pentru ce doream deși nu știam câte "grade" am în față, dar știam unde-i coada lacului, zic las să fie acolo că recuperez la prezentare. Bună treabă, am scăpat de grijă și, prin neprezentarea ălor mari, am avansat rapid exact unde doream, adică cu vedere la lac, doar știti cum e vorba ai când ai noroc.

Temeri că e frig, cară aerotermă, pernă electrică, pătură, pijamale groase, bine că n-am luat și sacii de dormit căci a fost cald. Și dacă mă credeți, după ce am inspectat camera (care avea și lipsuri gen wi-fi, umerașe, cuier și oglindă, ultima înlocuită de geamul termopan) i-am zis soțului: bine că n-am cârcotit și eu căci avem esențialul, adică apă caldă, căldură, curățenie, TV. Bun, capitolul cazare încheiat.

Ei, dar orice călător/turist, din toate timpurile, vrea mâncare, multă, bună, ieftină, caldă, acum e și moda asta cu bio (voi cei ce mâncați chipurile bio vă amintiți de o amărâtă de lecție din liceu despre circuitul apei în natură? Dacă da, dezvoltați singuri subiectul și vedeți pe ce vă dați banii!) Apare și oferta de potolit foamea, drept că nu prea știam ce să aleg dar am dat cu bobii și am nimerit ceva C1/C2/P2, acum nici nu mai știu că nu mai este important. Oricum aveam experiență de la o nuntă cu multe pretenții unde am lăsat așa un plic cu o suma din cinci cifre și am făcut foame și sete la greu, dimineața era cât pe ce să fim canibali să înghițim taximetristul, aici măcar aveam posibilitatea sa venim cu diplomatul lui nea Mărin plin cu mămăligă și praz. Ei, dar voi care nu știți cum a fost la nunta mea cu plic mare și foame/sete pe măsură, nici nu credeți că totuși aici la Diamond, a fost ceva mâncare, doar că nu a fost organizare, că bieții ospătari au alergat ca muștele bețive, că s-au încurcat meniurile. Aici vina a fost comună, organizatori și noi, eu de exemplu dar nu numai eu habar aveam ce fel de C comandasem, credeam că e o listă la ospătari cu mesele și meniurile fiecăruia. Dar când cineva te iubește, se rezolvă, a fost drăguț amicul orange că m-a lăsat să văd lista și gata, salvată treaba la masa 1. Și drosofilă am fost și eu când am încurcat cartofii cu orezul, bine că n-am reclamat, de asta nu vă mai spun că mă rușinez tare.

Micul dejun suficient și aveai din ce alege. Pentru noi mâncare a fost suficientă doar că a ajuns greu pe masă și asta dăunează grav când unora le zornăe mărgelele dincolo de gât. Per total, n-am făcut foamea iar cafeaua, la termos mereu, neagră tăciune. Și aveam și pentru voi dar un lebădoi a uitat complet, așa că am ajuns cu ea înapoi și asta nu-i tot dar din prea multă organizare și castraveții anti grețuri și amețeli de la valurile lacului (erau valuri?) mi-au rămas în portbagaj, deși eu întrebai ce fac cu ei (cine are regrete că nu a gustat din ei, să jumulească lebăda).

Așezarea la mese, rezolvată: Carmen Ion mi-a făcut invitația - de nerefuzat și onorantă- de a sta la aceeași masă cu ea, Crismis, Irinad si xpac. Cum m-am simțit? Norocoasă pentru că ei sunt dintre preferații mei căci scriu frumos, documentat, elegant.

Și venind vorba de preferați nu pot să nu-l amintesc pe Tata123 care mi-a înmânat pliantul pe care era articolul meu despre lacul Cinciș. Mulțumesc, mi-ai bucurat sufletul dar mă și obligă să nu mă abat prea mult de la stilul de acum, promit tăticule (ce tată tânăr am!). Asta nu înseamnă că nu am și alți favoriți, dar noaptea asta văd că se tot scurtează.

Cum a fost seara de sâmbătă? Frumoasă! Diplome, tombolă, invidiate unele colege de către proprii soți pentru canadienele primite de primii clasați, dans, Dan&Ema în tricoul galben "de firmă", lebede albe și una neagră (bine că n-a fost petrecerea lângă Viena că zburau fulgii imediat), fecioarele de la Căpâlna ce se unduiau cu grație afro-arabo-daco-romană de invidiat ce au aruncat priviri provocatoare către do...

Și acum disputele, locația fiind vedeta. Păi să vă zic cum a fost la mine: se anunță lacul Cinciș pentru întâlnire! Departe tare! Renunț / nu renunț! Nu! Comunic șoferului, mă aleg cu ceva grimase! Dar cine crede că femeile renunță ușor, acela n-are școala vieții. De unde era complicat să plecăm spre Cinciș vineri după prânz, vinovată fiind slujba soțului, am plecat joi, cu popas la Căciulata la o cazare faină, am vizitat și alte locuri și am ajuns și la timp la Cinciș să nu pierdem focul de tabără în jurul căruia erau multe promisiuni, finalizată una prin grija lui Claudiu71 și a partenerei sale, mulțumesc dragilor, a fost bun și a Irinad care a adus slăninuța, bună și ea, adică și Irina și slăninuța.

Apoi excursia de a doua zi, un traseu fain, natura ne-a jucat și feste dar a meritat efortul. Am beneficiat de ghizi pe care zău că i-am fi luat cu noi să ne mai spună istorii de demult despre frumoasele și bătrânele zone ale Țării Hațegului, ghizi de care nu ne bucurăm așa ușor dacă venim singuri. Eu și soțul am apreciat această întoarcere în timpul nostru strămoșesc și cred că întâlnirile de acest fel trebuiesc repetate pentru că aduc un plus de valoare pentru AFA.

Tot la dispute au fost și prețurile plătite. Sincer, aici nu pot comenta căci fiecare familie are un buget și își cunoaște limitele, pot doar să vă spun că, la acest drum am avut o cazare de o noapte și două mese la restaurant, în tranzit, deci separat de Cinciș, voi scrie curând despre ele și puteți face comparații. Cât am cheltuit cu această întâlnire nu vă voi spune, după ce voi posta și articolele de care v-am amintit, puteți calcula singuri căci drumul la întors l-am făcut într-o singură zi, prin Valea Jiului, ne-am grăbit să plecăm înainte de poza finală căci acasă era așteptată întoarcerea părinților rătăcitori pentru a le reda în grijă menajeria, nu ne-am oprit să mâncăm din mare grabă dar am împărțit cu un câine, undeva pe o margine de șosea, rezerva de gustări reci adusă la venire și pe care n-am consumat-o la Cinciș.

În loc de concluzie: mă gândeam de duminică de pe drum că dacă următoarea întâlnire va fi, de exemplu, la Suceava și dacă suntem sănătoși, dacă Admin ne asigură ca și aici un traseu fain de vizitat (aflu că și tata123 e vinovat de asta) - de programul artistic văd că nu-i problemă căci artiștii poporului sunt activi iar fecioarele ansamblului sunt încă Inocente - eu și soțul vom face efortul fizic și financiar de a fi acolo, doar să fim sănătoși. Am ales să fac parte din această comunitate, cu bunele și mai puțin bunele ei și, așa cum i-am șoptit lui Admin când mi-a dat diploma, rămân tot vocală pentru că vă iubesc pe toți cei care scrieți frumos și de acum, pe voi cei ce petreceți fain. Să ne vedem cu bine!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 22.03.16 02:19:39
Validat / Publicat: 22.03.16 09:46:15

VIZUALIZĂRI: 1489 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

28 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Când e voință și dragoste, vârsta conteazamai puțin. Voi stiți cine-i în poză.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22053 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

28 ecouri scrise, până acum

iulian68
[22.03.16 10:13:22]
»

@elviramvio: Îmi fac "mea culpa " pentru faptul ca ai rămas cu murăturile și cafeaua și le-ai dus înapoi, însă sunt bune și la anul asa ca le putem folosi...

La focul de tabără Irina de a pus la bătaie niște slana și brânză care au plăcut și nu mai aveau cu să fie completate, iar vinul fiert și palinca (2litri) au fost suficiente fapt pentru care nu am mai apelat la "gemenele" tale însă a fost o idee buna, pentru ca am avut ce pune pe masa festiva! (Mulțumim încă o data)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Carmen Ion
[22.03.16 10:13:33]
»

@elviramvio - Elvira, în primul şi primul rând, mă bucur că am stat la aceeaşi masă, unde am glumit la nesfârşit pe seama C-urilor şi P-urilor care ne-au zăpăcit de cap pe toţi. De foame n-am murit, însă de sete am fi fost în mare pericol (nu eu sau tu, ci băieţii) dacă nu ne-am fi aprovizionat masiv de acasă.

Mi-a făcut mare plăcere să stăm de vorbă şi "în particoler" şi să constat că avem atâtea în comun, aşa cum s-a întâmplat şi cu ceilalţi comeseni: crismis, irinad şi xpac. Adrian şi cu mine ne-am simţit minunat în compania voastră şi vă mulţumim pentru asta.

La fel ca tine, şi eu am apreciat atmosfera destinsă, distracţia asigurată de trupa de balerini şi excursia cu ghid, şi tot la fel ca tine şi noi am plecat înaintea pozei de grup pentru că soţul are chichiţele lui de şofer. Poate că data viitoare poza de grup se va face înainte de ceremonia de înmânare a premiilor, când se adună toată lumea, ca să am dovada supremă că AmFostAcolo. Zic şi eu...

Cât despre locul viitoarei întâlniri anuale AFA, c-o fi la Suceava, la Ciorogârla ori la Mărginimea Sibiului, om trăi şi om vedea - ţara asta e plină de frumuseţi nemaipomenite, ce merită cercetate în amănunţime, sănătate, timp şi bani să fie...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
tata123 🔱
[22.03.16 10:22:21]
»

@elviramvio - Frumos scris... poate cu altă ocazie vom avea timp mai mult la dspoziție pentru povești. Programul excursiei: eu doar l-am propus (și printat) - cei în măsură să decidă au dispus Mă bucur că v-am surprins plăcut cu articolul printat despre Lacul Cinciș - mi s-a părut normal ca participanții la Întâlnirea AFA să afle și povestea acestei zone (dacă nu citiseră deja review-ul de pe sait).

În ceea ce privește fotografia finală de grup - mă gândeam la aceeași variantă: să se facă în seara festivă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
mishu
[22.03.16 10:25:22]
»

Cred ca in toate aceste articole despre intalnirea AFA ma simt mai degraba ca un chibit care se baga in seama, asa-mi trebuie daca n-am fost, insa macar cu comentariile sa ma aleg si eu.

Ma bucur de fiecare articol pe care il citesc si ce ma bucura cel mai mult faptul ca datorita personalitatii fiecaruia au rezultat niste articole minunate, care mai de care mai deosebit, incat stau si ma gandesc daca as fi fost acolo, eu as fi fost oare in stare sa sa scriu asa ceva?

Am insa un an la dispozitie sa va cunosc mai bine, si stiti ce o sa fac? sa va spun sau nu? in fine asta e, am sa scot din toate materialele postate (inclusiv articolele cu care m-ati obisnuit) pozele voastre, sa le asociez cu numele de useri si incet, incet cu cele civile, ca altfel la urmatoarea intalnire voi fi stresata sa nu incurc pe careva.

Am de luat lectii despre multe, organizare (va spun de pe acum ca ma ofer pentru orice inseamna implicare activa, si nu am nevoie nici de fluier, am un tignal puternic), la partea de bucatarie solida si lichida (deja visinata am pus-o pe lista) o sa ma gandesc asa ca puteti conta pe mine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 10:37:49]
»

@iulian68 -

Sanatosi sa fim, acum am invatat lectia, anul viitor te trag de fusta sa iei darul solid, pt eventuale gemene vom negocia insa la sange. O zi buna sa ai!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 10:40:39]
»

@Carmen Ion -

Multumesc Carmen. Da, merita sa facem un efort, vedem noi cum o fi 2017, daca suntem sanatosi si e pace, se rezolva si restul.

Spor la traduceri, acum vine vara!

elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 10:43:39]
»

@tata123 -

Candva pe Puiutea l-am numit "bădie". Tu stii sensul acestui cuvant si cum nu prea merge sa-ti zic mereu "tata" ca dam peste cap legile naturii, nu si ale sec. XXI, iti spun acum si tie : multumesc, bădie!

elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 10:49:58]
»

@mishu -

recunosc ca ne-a lipsit o visinata buna asa ca anul viitor nu derapa.

Cat despre partea cu scrisul, zau, ma faci sa rad cu lacrimi, tu cred ca ne luai fata la toti cu talentul si viteza ta ametitoare. Poate ne vedem prin capitala candva - sa nu va dea prin cap sa puneti de barfa urmatoarele doua duminici ca nu pot sa vin, am programare la zugrav-faiantar la tara in Arges - si daca aflu ca ati uneltit, ii dau drumu' lui Piciu pe voi, vai de piciorusele voastre!

O zi buna sa ai!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
mishu
[22.03.16 11:02:11]
»

@elviramvio - ca ecou la ecou, si eu sunt blocata urmatoarele 2 we-uri, asa ca dupa 1 aprilie incolo, insa nu 16-17 aprilie cand sper sa ajung la Timisoara, si daca am noroc sa-l cunosc pe Cornel.

Admin
[22.03.16 11:18:21]
»

@mishu

16-17 aprilie cand sper sa ajung la Timisoara, si daca am noroc sa-l cunosc pe Cornel.

hei! Zi-mi traseul preconizat (prin Timişoara), vin după voi cu maşina, "pas cu pas", şi tooot reuşim să găsim astfel o fereastră

Dan&Ema
[22.03.16 11:23:14]
»

Ma bucur ca am fost pomenit cu tricoul de firma. E vorba de tricoul galben AFA pe care il port cu mare drag si m-am gandit ca e cel mai potrivit la seara festiva.

de programul artistic văd că nu-i problemă căci artiștii poporului sunt activi iar fecioarele ansamblului sunt încă Inocente

Programul artistic de exceptie! - Rezulta si din videourile postate de Cornel ieri pe firul de Prolog unde se aude corul de rasete al salii. Data viitoare ma bag si eu in ansamblu daca voi fi primit ca sa nu mai rad de altii, sa rada altii de mine. Sa vad cum e. Ma risc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 11:28:25]
»

@Dan&Ema -

Locurile in trupa cred ca se vor vinde greu. Dar poate te ajut, are sotul niste ceva cu tauri ce scot foc pe nari, folositi doar la chefuri, pot sa-ti imprumut daca ai probleme la interviu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
iulianic
[22.03.16 13:01:03]
»

@elviramvio - Ești una dintre persoanele cu care nu am reușit să interacționez la întâlnirea de la Cinciș și nici nu știi cât regret acest lucru. Cu atât mai mult cu cât - mi se pare - am fost vecine de "apartament". Am stat la 2001, dar programul nostru (și al vostru) de "du-te, vino" a fost atât de alambicat încât nu am putut admira lacul nici o clipă împreună, din balcon. Să sperăm că vor mai fi și alte ocazii.

Referitor la poza de grup și momentul cel mai potrivit pentru aceasta - problemă ridicată și de alții care au plecat mai devreme - vreau să spun că întotdeauna (când am fost eu) pozele de grup s-au făcut la despărțire pentru a se vedea pe chipurile noastre oboseala unor îndelungi petreceri și mai ales lacrimile din ochi. La prima mea întâlnire (acum patru ani, la Odorhei) am pierdut momentul nu pentru că plecasem devreme, ci pentru că eram în cameră adunându-mi lucrurile în bagaj. Deci, se poate și așa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 13:22:33]
»

@iulianic -

Multumesc mult pt ecou, ma bucura. Da, am fost vecine dar asta este, eu fiind prima data am stat mai retrasa dar am admirat o augusta dansatoare. Desi tracul era rezervat artist (ilor/elor), am avut si eu ceva, ceva, plus ca sambata am venit inghetata de pe drumurile frumoase (aveam in camera cizme si haine groase dar vremea de dimineata a profitat de visatoarea din mine si mi-a dat o lectie), asa ca seara am facut fata putin mai greu, chiar am stat cam infofolita. Dar nu regret, este genul de intalniri care-mi plac, o combinatie foarte reusita zic eu. De fapt este pierderea mea ca nu am stat de vorba. Sper sa ne cunoastem curand, pana atunci multumesc inca o data pentru cuvintele frumoase si plimbari insorite iti doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
adri-nico
[22.03.16 14:39:38]
»

Nici nu stiu cu ce sa incep!!!

1- Felicitari, imi place cum scrii. (Articolul de pe pliant l-am dus pina la jumate ca am fost sa imbrac Lebeizii, iar cind m-am intors, n-am mai avut liniste. O sa termin acasa ca am luat toate foile)

2-Din cauza ta nu am avut eu vedere la lac? Ca io-s o grea... care cerusem vedere la apa.

3 - Ai lasat sa se creeze confuzie la faza cu nunta... era a ta sau una la care ai fost?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 15:06:41]
»

@adri-nico -

Nu nunta mea, a mea a fost in secolul trecut, uite asa, mi-a fost Ovidiu martor, adica statuia lui Ovidiu din Constanta si la nunta mea fix la 12 noapte se stingeau luminile si se incuiau usile. Am fost acum un an la o nunta la care chiar n-am avut mancare decat pe cate un incisiv, nu pe o masea dar obligatiile f. mari, restaurantul izolat ca nu puteai cumpara un covrig, nu mai comentez ca e off si of, a trecut.

Cu vederea la ape, ei da sunt zodie de foc si banuiesc ca s-au luat masuri de la pompieri, cere explicatii, eventual daune stii tu unde.

Si acum fa-mi o traducere: esti grea in sensul batranesc, ca atunci am de dojenit si tu stii de ce sau esti cu greutate pe aici, oricum asta se stie sau ambele?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
adri-nico
[22.03.16 15:10:59]
»

@elviramvio - Ce traducere mai vrei? Am trecut de 75 de kile... ca de greutatea de pe site nu sint eu in masura sa ma laud.

elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 15:44:28]
»

@adri-nico -

E bine, ne-am lamurit. Acum nu stiu daca e bine sau nu sa slabesti pana anul viitor, pentru ca nu stii unde vom fi cazati iar kg pot fi in avantajul tau sau nu. Vedem.

O seara buna sa ai!

mishu
[22.03.16 17:26:23]
»

@Admin - multumesc frumos, o sa stam la rude, niste rude faine de tot, am concurs cu baietii (decizia finala se ia la inceput de aprilie) dar 85% se vine, asa ca de astept cu mare nerabdare o intalnire cat despre modalitate ii dam noi de cap ca am de gand sa cutreier Timisoara ca doar de acum de cand m-am pus pe scris am mult de recuperat si o datorie morala de a descrie locurile pe unde trec.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
crismis
[22.03.16 19:33:11]
»

@elviramvio: Am avut o zi de marti... cam ca toate zilele de marti, adica treaba si stres de la 8 dimineata pana la 7 seara. Si-am venit acasa si mai am niste chestii de facut, si ma mai framanta niste ganduri... dar mai intai m-am gandit sa "intru putin pe AFA" Si stii ce fac?! Citesc si zambesc si iar citesc si iar zambesc (asta cand nu rad cu lacrimi)...

Vezi, de aceea iubesc atat de mult faptul ca apartin acestei comunitati! Esti obosit, esti ingandurat, ai probleme; citesti un pic pe AFA si deodata plutesti pe un ferry in largul Mediteranei spre insula ta de vis, sau respiri adanc aerul parfumat al muntilor cu crestetele in nori, sau... pur si simplu, te trezesti zambind la ceea ce povestesc prietenii tai (si stie toata lumea cate endorfine se descarca in creier atunci cand zambesti, mai mult sau mai putin constient, si ce efect miraculos de intinerire si insanatosire au aceste endorfine!).

Multumesc, Elvira, ca esti unul din oamenii care-mi aduc zambetul pe buze! Multumesc AFA ca existi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Zoazore
[22.03.16 19:51:48]
»

@elviramvio -

Păi ce credeți că am avut loc de Zoazore? Nuu! De când se iubește cu Piciu meu, are curaj așa că hop ea prima cu banii!

Rea lume, dom' le! Nu mai pot două animăluțe să se iubească sincer, că imediat se nasc invidii!

În loc să te bucuri pentru noi... Lasă-lasă! (Dacă mă pupi, îmi trece! )

Cât despre slăbit... aveți grijă să nu pățiți ca mine, de era să-mi pierd blugii pe drum, la propriu! Bine că aveam geaca mai lunguță!

De rest, așa cum ne-ai învățat: frumos și savuros scris articolul!

A, eu mi-am tipărit meniul și-am încercuit ce ne-am ales.Ba am scris și-n lateral care ce și cum, pe zile și persoane, ca să nu mă-ncurc eu! A folosit și altora ”fițuica” mea! De ce să am emoții? Că deja am avut...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
papone
[22.03.16 22:18:46]
»

@elviramvio - Saru'mana! Pentru ca ne cunoscusem la targul de turism din toamna, probabil am scapat acum de o mustruluiala si ne-am revazut cu placere. Multumesc pentru "geamana" de are ne-am bucurat la masa si regret incarcarea portbagajului de la plecare.

Sa ne revedem cu bine!

Un lebadush...

irinad
[22.03.16 22:28:28]
»

@elviramvio - Abia am venit şi eu acasă de vreo jumătate de oră şi văd frumoasele articole ce au mai apărut, câteva de cazare dar şi acesta de faţă al bunei prietene @elviramvio cu care mi-a făcut mare plăcere să stau la masă, să socializez, nu mai spun!

Ştiţi că în sunt în asentimentul dvs. în toate cele scrise, m-am amuzat pe cinste la povestea cu nunta şi am apreciat că articolul dvs. despre locul cu pricina era printat şi aşezat frumos pe mese, pentru toţi participanţii. Asta, da recunoaştere a valorii unui review bine scris!

În altă ordine de idei, mă bucur că v-a plăcut slăninuţa şi caşcavalul afumat (acela era de Câmpulung, că doar ştiţi zona) şi nu numai dvs! Am avut o masă pe cinste, (prietenii ştiu de ce!), iar soţii noştri au socializat mai bine şi mai mult decât noi, useriţele, ajutându-se de vinul de Zakynthos adus de @xpac, spre exemplu, dar mai ales de altele!

Abia aştept să ne revedem şi cu altă ocazie, nu neapărat cu prilejul unei întâlniri AFA, că doar avem un traseu comun spre Câmpulung! S-auzim numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 23:46:57]
»

@crismis -

Si eu iti multumesc pentru frumusetea gandurilor si-ti doresc sa poti zambi des, doar asa ne pacalim ca depasim temerile. Si imbratiseaza blanosul din partea mea, cu drag.

elviramvioAUTOR REVIEW
[22.03.16 23:55:22]
»

@Zoazore -

Hai ca m-ai facut sa rad, azi in martea asta rea. Daca ramaneai fara blugi sigur aparea o noua legenda cu misterele lacului, mai ales ca esti supus imperial! Toata chestia era sa nu fie legenda cu benzi desenate, in rest nimic nou sub soare.

Iar cu meniul, de, suntem balcanici dezordonati, nu ca tine austr...

elviramvioAUTOR REVIEW
[23.03.16 00:01:36]
»

@irinad -

Multumesc mult. N-am gustat cascavalul, doar slaninuta, buna tare.

Da, dupa ce dau caldurile, aranjam o intalnire "tematica istoric/gustativo/afumata".

Ne-a facut placere sa va cunoastem pe amandoi.

elviramvioAUTOR REVIEW
[23.03.16 00:08:21]
»

@papone -

Regret si acum ca m-a bufnit rasul la TTR si n-am reusit sa te intreb de o excursie spre Australia cu autocarul. Dar nu-i timpul trecut. Lebadushul ne-a placut, astept sa evoluati. De porbagaj nu-i bai, avem consumatori si aici, ce a fost cel mai important bagaj, v-a fost livrat.

Zoazore
[23.03.16 09:45:20]
»

@elviramvio -

Iar cu meniul, de, suntem balcanici dezordonati, nu ca tine austr...

...alieni! Alieni, @elviramvio!

Iaca, la benzi desenate nu m-am gandit. Dar da, merit!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, crismis, Dan&Ema, elviramvio, irinad, iulian68, iulianic, mishu, tata123 🔱, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ2016 Întâlnire AFA - Complex Diamond, Cinciş HD:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05713415145874 sec
    ecranul dvs: 1 x 1