Groenlanda - o privire pragmatica

TIPĂREȘTE

Punctele adunate, de-a lungul anilor, la câteva companii aeriene (din 1992), economiile drastice, poziția Groenlandei pe hartă (nu mai departe decât America și cu același preț de avion), neastâmpărul pe care îl pot genera călătoriile culturale și nu numai, m-au făcut să optez pentru destinații la limită, prin cele mai îndepărtate cotloane ale Terrei, de unde m-am întors, așa cun veți fi observat, cu cele mai puternice trăiri și impresii demne de împărtășit unei comunități de trubaduri globali, așa cum îmi place mie să vă numesc. Greu să poți rezista frumuseții metaforelor când ajungi la Macchu Pichu, Tibet, Alaska, Noua Zeelandă, Australia, Cascada Niagara, Kenya, Maroc, sau în Groenlanda. Ca român, am trăit cu intensitate momentele petrecute la Voroneț, în Bucegi, Retezat, la Bran sau la Cimitirul Vesel, asumându-mi privilegiul că, în multe privințe, nu suntem cu nimic mai prejos.

Sunt la Hotelul Seaman din Nuuk, aflat in extremitatea sudică a continentului rece, cu un climat sub-arctic, în care, dacă nu ar fi vântul venit dinspre ocean, cel +15 grade Celsius din iulie, ar fi o invitație la un sejur plăcut printre eschmoși și balene. Investiția fiind daneză, interiorul pare mai auster, cu mobilier minimal dar cu tv, conecțiune la net, încălzire bună, mai ales noaptea, când se ajunge la -7-8 grade. Cred că hotelul s-ar putea ridica la 4 stele (cam 50 USD pe noapte), cu puțină bunăvoință și ținând cont că aveam, cu 3-4 ani în urmă, doar trei opțiuni de cazare în Nuuk. Ar fi de amintit faptul că, atunci când pleci în zone mai nefrecventate sau greu accesibile, nu poți risca stând la un hotel prea ieftin, fie și din motive de siguranță personală.

Micul dejun inclus, îți oferă opțiunea să mănînci în stil clasic, continental, grație și numeroșilor danezi, fie turiști, fie lucrători pe numeroasele șantiere din apropiere, sau să încerci meniuri eschimoșe locale, condimentate la gust și la preț. Neavând culturi de cereale pe arii extinse, exceptând cîteva zone experimentale patronate de UNESCO, localnicii își echilibrează excesul de proteine din carne, cu cele mai curioase specii de plalnte cu frunze și rădăcini aromate: zburătoarea, murele pitic, vuietoarea, măzărichea sau ouăle de păsări polare. Pentru a intra în atmosferă, am comandat cu prietenul meu olandez, încă din prima zi, o supă tradițională de focă (Sansut) și o bucată de carne afumată de balenă Beluga, cea mai dragă stomacului eschimoș. Nu lipsește de la fiecare masă pâinea rotundă de secară. Prietenul meu Hans, a optat pentru o carne, tot afumată, de ren. În loc de murături, ni s-a oferit câte o budincă presărată cu afine și cu mure, ca apoi un ceai răcoritor, de Labrador, cu gust de mucegai să încheie o tratație de până în 25 E. La ceai, Hans îmi povestește cum, doar cu 2 ani în urmă, tatăl lui, plecat în croazieră spre Polul Arctic, a rămas mai bine de două zile blocat în crucișătorul olandez și cât de ușor putem muri de frig noi, europenii, predestinați lucrurilor și dimensiunilor medii. Îi spun, la răndul meu, cum te poți prăji în propria-ți grăsime, ca bucată de slănină, atunci când ajungi în sezonul cald, într-o țară din Africa.

Supa, este clar, avea gust secific de animal marin, în shimb carnea de balenă, foarte diferită de friptura din Islanda, avea un gust plăcut, dulce amărui. Și Hans mi-a confirmat că renul are gust asemanător cu friptura noastră de vacă și că nu recunoaște niciun condiment, cum era și normal.

Celelalte meniuri pe care le-am descoperit în drum spre oraș (25 min.), unde, aproape de intrare este un expres, investiție tibetana (!!), cu rețete locale dar și asiatice, se bazează pe focă, morsă, halibut, cod, somon, păstrăv polar, carne de oaie, de miel (o raritate scumpă), de bizon, sau de alte balene ce populează apele reci: Balena cu capul rotund, Orca- balena ucigașă sau Beluga. Ni se spune că singura balenă cu adevărat protejată de eschimoși ar fi cea albastră, cu al cărei spirit, locuitorii igloo-rilor ar fi încheiat un pact, din moși strămoși.

Încercările de a reglementa vânatul balenelor la Polul Nord, se bucură doar de un succes parțial până acum. Tarabele din piețele centrale îți, oferă la liber toate speciile de pești, în grămezi mari, păzite de oameni cu fețele lor asiatice, uneori mongoloide, brăzdate de de soare și de oarecare disperare a supraviețuirii ancestrale. Nă nu de mult, ei se luptau cu spiritele apelor, dar acum, semenii lor, tot oameni, cu pielea albă, le provoacă nedumeriri fără un răspuns sigur, venit la timp. Par niște oameni duși tocmai de valurile pe care le îndrăgeau atât de mult ,,pe tărâmuri noi, de unde vapoarele uriașe le dislocă bancurile de pești moștenite de la multe generații.

Pe alocuri, întâlnești tarabe cu obiecte de arizanat din oase, dinți sau cornuri de animale, de blănuri lup, urs, de bizon, tăbăcite, pe care le poți negocia la cote mai accesibile. Ei bine, în momentul în care intri în magazinele consacrate, se vede școala daneză zîmbete comerciale și prețuri daneze, pe care nu le poți aborda la economy class. În același timp, o croazieră (de la140E), după rutele balenelor, cu incursiuni într-un sătuc eschimoș, unde, la o sărbătoare organizata de Biserica calvină, se fac fel de fel de demonstratii cu bărci și harpoane tradiționale, după care săniile și bărcile cu motor, conduse de tineri, schimbă istoria locului.

Muzeul de istorie și etnografie (20 E) îți oferă prilejul unic de a face o incursiune într-o lume necunoscută, învăluită în mitologia Culturii Thule, în care armele suple, ambarcațiunile, harpoanele și sulițele, costumația arctică, blănurile de urși și lupi polari, elementele de ritual, focul din mijlocul colibei, leagănul făcut din oase de balenă, chipul senin și limpezimea ochilor primilor eschimoși pozați la sfârșitul sec 19, vorbesc despre o lume plină de magie care, în ciuda vitregiilor naturii, oferea elemente de stabilitate. În fond, un fel de Atlantidă ce odată cu invazia turiștilor și a protectorilor danezi, începe să-și piardă inocența.

Aproape de gura balenei albastre

La una din cele două agenții din Nuuk, cumpăr o excursie cu multă adrenalină așa cum aveam să sper înainte de a pune primul pas pe continentul în formă de scoică. Prietenul meu Hans optează pentru o altă croazieră, de două zile, pe coasta de vest a Mării Labrador (350E).

Aici, sub un cer cenușiu, de culoarea gresiei, adrenalina te cotropește din primele minute de confruntare cu o lume în care unitățile de raportare la realitatea imediată se transformă pe loc în provocări fără precedent.

Grupul de turiști kamikaze este instituit de către un ghid danez, metodic și atent la detalii, mai puțin la cele de ordin lingvistic. După ce își termină discursul dedicat conaționalilor majoritari, țin să-i spun că a vorbit excelent și că așteptăm nerăbdători și varianta în engleză, propunere ce generează un moment de deconectare, prilej bun de a ne cunoaște, atîta cât se pate, cele 40 de suflete ce vor pluti pe valurile reci ale vieții de la Polul Nord.

Călătoria prin lume dar și lectura îți creeaza o anumită idee despre universalitatea gesturilor umane, astfel că sesizezi ușor semne de bun venit în grup, căldură și un gen de solidaritate umană. Pe lângă danezii tonici care se bucură de fiecare clipă de viață, văd și doi băieți italieni atât de frumoși încât ai spune că sunt două copii fidele ale lui Apollo, alungate din Olimp tocmai în ținuturile reci ale nordului pentru cine știe ce ofensă adusă lui Zeus. Prezența lor discretă și gesturile calde contribuie, ca un condiment picant, la diversitatea grupului pornit parcă spre marea aventură a vieții.

Minutele se scurg din ce în ce mai tensionat, timp în care căpitanul Jack, ne averizează că ne apropiem de câmpul de operațiune al balenei albastre, care, aidoma altor animale marine, își respectă teritoriul și iese, la interval de 6-7 minute, să-și inhaleze oxigenul polar ce-i asigură continuitatea în habitatul limpede de la antipozi. Aparatele foto și camerele de luat vederi stau, într- o dorință avidă de senzațional, să surprindă primele semne ce urmează să tulbure din adâncuri, priveliștea calmă a apelor dintre ghețari...

Deodată câteva jeturi de apă se înalță spre cer, anunțînd prima balenă la pribord. Cu o voluptate felină, primul exemplar ce cântărește peste 150 de tone, iese cam la 100 de metri distanță de vasul temerarului nostru Jack, de numai trei tone, răscolind talazuri de apă ce alunecă amenințător, provocând țipete de groază și uluire... Urmează senzații la fel de copleșitoare ce se rostogolesc în cascade, odată cu reintrarea monstrului oceanic în împărăția sa subterană. După acel moment, în abisul provocat de dislocarea maselor de apă, apare, într-o arcuire amețitoare, coada imensă ce declanșează o energie greu de imaginat în termeni reali... apoi, uimire, frică, extaz și suspans. Parcă toată lumea se întreabă oare ce va urma... Danezii majoritari dau primele semne de circumpspecție... Cei doi Apollo, se țin tandru de mână, parcă încercând a fi alături la bine și la rău.

Curând, scenele se reiau într-o înlănțuire dramatică pe măsură ce următoarele apariții se apropie amenințător de vaporașul nostru greu încercat, provocând valuri din ce în ce mai amenințătoare. Din acea clipă imortalizarea trâirilor trece pe plan secund, spre un perimetru ostil, cedând apoi loc sigur ideii de supraviețuire. În pustietatea apelor, nu ne putem uita decât spre cer, de unde trebuie să apară o mână salvatoare.

Tocmai apucăm să tragem o gură de aer în piept, că vine și momentul culminant, când gura deschisă a monstrului, cu dinții amenințători, de aproape 2 metri, scoate cu un soi de rânjet- un moment horror în grupul nostru cantonat pe un vaporaș firav, cu motoarele oprite. Urmează momente de liniște încordată...

Din cabina lui neâncăpătoare, se aude vocea fermă a lui Jack Salvatorul, care, într-un dialect inuit perfect, ne asigura că balenele iubesc ambarcațiunea lui și că nu este cazul să ne fie frică, atâta timp cât el este la cârmă.

Momentul traducerii provoacă un oftat la unison și aduce o speranță rece dar binefăcătoare. Vom ancora și vom fi liberi!

Oh, Groenlanda! Te voi visa mereu dar, în mod sigur, nu te voi mai vedea pentru a doua oară pe parcursul unei vieți!

---

VIZUALIZĂRI: 4184 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI