La Sâmbăta de Sus, pe urmele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale lui Arsenie Boca...

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Brâncoveanu este unul dintre cele mai cunoscute lăcașe de cult românești, un obiectiv de top pentru orice turist care explorează frumoasele meleaguri ale Țării Făgărașului. Mănăstirea Brâncoveanu se află în stațiunea climaterică Sâmbăta de Sus, micuța localitate aflată la poalele munților Făgăraș. Pentru a ajunge aici mergeți pe DN1/E68 până în localitatea Sâmbăta de Jos, apoi virați spre stânga (în direcția de mers Brașov - Sibiu) pe DJ 105 B; veți trece de localitatea Sâmbăta de Sus și după alți câțiva kilometri veți ajunge în stațiunea climaterică Sâmbăta de Sus. Deși vorbim de un drum secundar, în august 2015 drumul asfaltat s-a prezentat în condiții foarte bune.

Noi am ajuns în stațiunea climaterică Sâmbăta de Sus într-o după-amiază călduroasă și am găsit rapid o cazare convenabilă pentru o singură noapte la pensiunea Cristian (vezi impresii). După ce am ”inspectat” puțin locația de cazare și am discutat preț de câteva minute cu gazdele noastre, ne-am hotărât să vizităm atât Mănăstirea Brâncoveanu, cât și izvorul Părintelui Arsenie Boca, obiective aflate în apropiere. Deoarece se apropia seara, am mers la cele două obiective cu mașina, însă ele pot fi vizitate și pe jos dacă aveți mai mult timp la dispoziție. Prin micuța stațiune există indicatoare, astfel că țintele noastre s-au dovedit a fi ușor de localizat. De fapt, mănăstirea chiar nu poate fi ratată, lăcașul de cult se află în zona centrală a stațiunii.

Am lăsat mașina într-o parcare spațioasă înconjurată de brazi falnici și ne-am îndreptat către intrarea în curtea obiectivului. Am remarcat și câteva autocare în parcare, semn că pelerinii vizitează acest lăcaș de cult și în mod organizat. La intrarea în curtea mănăstirii se află o poartă masivă din lemn, sculptată foarte iscusit și bogat ornamentată, pe care am studiat-o admirativ în trecere. Am intrat apoi pe o alee asfaltată, mărginită de arbuști și straturi de flori, care ne-a purtat pașii către curtea interioară a lăcașului de cult. Am observat faptul că în exteriorul mănăstirii se aflau în plină desfășurare lucrări de amenajare a spațiului verde.

Accesul în curtea interioară se face prin gangul de sub turnul clopotniță, întregul complex monahal fiind proiectat asemenea unei fortărețe greu de cucerit. Dar nu a fost tot timpul așa... conform unui scurt istoric amplasat la intrarea în curtea mănăstirii acest lăcaș de cult a fost ctitorit în anul 1696 de către voievodul Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești în perioada 1688 – 1714. Biserica mănăstirii cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” a fost construită pe locul unui schit menționat documentar în anul 1656 pe moșia de aici ce aparținea bunicului domnitorului, vornicul Preda Brâncoveanu. În perioada 1766 – 1767 biserica a fost pictată de zugravii Ionașcu și Pană. În anul 1785 mănăstirea a fost desființată și a căzut în ruină, Transilvania aflându-se sub stăpânirea habsburgică. Întrucât a avut zidurile groase, biserica nu a putut fi dărâmată integral, însă a rămas în această stare jalnică pentru următorii aproximativ 150 de ani. Astfel, din cunoscutul centru de cultură și spiritualitate românească din Țara Făgărașului nu a mai rămas decât o ruină.

O a treia perioadă decisivă în revirimentul mănăstirii începe în anul 1982, când Antonie Plămădeală este ales Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului. Sub îndrumarea sa, a fost rezidită din temelie incinta mănăstirii și a fost ctitorită o nouă biserică pe lângă cea mică voievodală, a cărei construcție a fost finalizată după revoluția din 1989. Biserica nouă cu hramul ”Sfinților Martiri Brâncoveni” a fost sfințită alături de întreaga mănăstire la data de 15 august 1993.

Am pășit cu sfială în curtea interioară a mănăstirii, impresionați de greutățile pe care lăcașul de cult le-a întâmpinat de-a lungul timpului. Și ce dovadă mai clară a credinței și a statorniciei poporului nostru să existe decât această ctitorie a lui Vodă Brâncoveanu care a reușit să depășească toate dificultățile și a găsit mereu resurse să-și revină la înflorirea cunoscută în vremurile de demult! Dar să lăsăm latura sufletească la o parte și să continuăm prezentarea cu obiectivitate a vizitei noastre aici.

Ne-am îndreptat agale spre centrul curții, unde se află biserica veche a mănăstirii, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. Biserica are dimensiuni medii, fiind prevăzută cu o singură turlă așezată deasupra naosului; compartimentarea este obișnuită pentru majoritatea bisericilor construite în epoca Brâncoveanu: pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul deschis prevăzut cu arcade susținute de coloane din piatră este o încântare pentru orice privitor: formele geometrice și floricelele realizate în piatră par a fi o țesătură a unui meșter iscusit; iar imaginea vizuală de o mare frumusețe este completată de cadrul de piatră al ușii de la intrarea în pronaos, prevăzut cu motive vegetale realizate, ați ghicit... tot în piatră! Studiem curioși pisania lăcașului de cult și apoi intrăm în biserică. O liniște parcă binecuvântată ne rupe de cele lumești și ne permite să admirăm picturile și să ne reculegem pentru câteva clipe lăsând dintr-o dată toate grijile undeva deoparte. Chiar și cel mic, de obicei un copil curios, stă liniștit într-un scaun de lemn, parcă pregătindu-se pentru o slujbă la care ar putea lua parte însuși Vodă Brâncoveanu. Vremea slujbei însă nu era, dar spiritul voievodului se face simțit prin tabloul votiv al bisericii, alături de care observăm câte o reprezentare a Majestății sale Regele Mihai I al României și a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (cel care a început reconstrucția lăcașului de cult în 1926). Catapeteasma este zidită, iar privirile noastre curioase trec dincolo, în altarul unde se continuă stilul pictural al lăcașului de cult. Încântați de faptul că am avut parte de clipe de solitudine pentru a putea studia cu atenție interiorul bisericii vechi, ieșim înapoi în curte unde numeroși pelerini, probabil un grup organizat, se pregătesc să viziteze ceea ce noi tocmai văzusem deja. Ne simțim norocoși și stabilim următoarea coordonată: vom merge să vizităm biserica nouă a lăcașului de cult, cu hramul ”Sfinților Martiri Brâncoveni”.

Pentru a vizita acest spațiu spiritual trebuie să urcăm la etaj pe o scară exterioară cu o balustradă din piatră meșteșugit sculptată. Un foișor larg susținut de coloanele masive de piatră ne asigură spațiul necesar să admirăm de la oarecare înălțime întreaga incintă a lăcașului de cult; bineînțeles că și aparatul foto își face treaba, doar trebuie să ne amintim peste ceva vreme că am fost acolo! În interiorul noii biserici numeroși vizitatori fac ceea ce facem și noi: unii studiază picturile, alții se roagă, iar câțiva fotografiază de zor incinta. Oameni de toate vârstele au venit aici la Sâmbăta de Sus, fiecare animat de câte un gând al lui, și cu toții se simt din punct de vedere spiritual probabil -la fel ca și noi- cu o treaptă mai aproape de Dumnezeu! Continuăm să admirăm picturile ce împodobesc pereții și tavanul lăcașului de cult, dar și catapeteasma de lemn sculptată cu migală. De altfel, lemnul sculptat a fost folosit și la realizarea scaunelor așezate de-a lungul pereților unde iau loc unii credincioși pe timpul slujbelor. Impresionează aici o pictură de mari dimensiuni care înfățișează Martiriul Sfinților Brâncoveni. Trebuie să precizez că aceștia sunt prăznuiți în fiecare an pe data de 16 august.

Pășim cântărindu-ne parcă fiecare pas pentru a nu-i deranja cumva pe ceilalți pelerini și ajungem din nou în curtea mănăstirii. Rotindu-ne privirea, descoperim un foișor din lemn de culoare închisă amplasat aproximativ în spatele bisericii vechi, în dreptul altarului. Ne-am apropiat și am admirat sculptura în lemn de o frumusețe aparte (nu sunt vorbe goale, vă veți convinge din fotografiile pe care le voi atașa); am văzut că aici se află fântâna ”Isvorul Tămăduirii”. O pisanie amplasată în partea superioară ne informează că fântâna este atestată documentar încă din veacul al XVI-lea și a fost restaurată de Mitropolitul Nicolae Bălan în anul 1932. Fântâna a fost împodobită din nou în anul 1978 de către sculptorul Iliescu D. și pictorul Timotei T. Flesaru, cu binecuvântarea Mitropolitului Dr. Nicolae Mladin. Ne aflăm așadar în fața celui mai vechi loc atestat documentar din incinta mănăstirii. Cu privirea la pictura din fundalul foișorului ce înfățișează scena biblică ”Izvorul Tămăduirii”, sorbim din apa rece ca gheața care ne alungă ca prin farmec bruma de oboseală ce ne cuprinsese după o zi încărcată.

Ne plimbăm pe aleea pietruită care înconjoară biserica veche a lăcașului de cult și admirăm gazonul îngrijit, tufele de trandafiri, straturile de floricele multicolore și arbuștii tunși sub forma unor ouă uriașe, ornate parcă pentru Paște într-un verde crud. Elementele vegetale ne transmit că natura este omniprezentă aici, la poalele falnicului Făgăraș. Încet-încet, pașii noștri se îndreaptă către un paraclis micuț din lemn, amplasat în partea opusă a curții față de fântână. Și aici sculptorii și-au evidențiat remarcabilul lor talent, lemnul prelucrat fiind o adevărată încântare pentru orice iubitor de frumos. În interior admirăm icoane frumoase pictate pe lemn sau pe sticlă.

Continuăm să ne plimbăm prin curte și observăm o ușă pe care este afișată informația ”Închis”. Ne apropiem și aflăm că aceasta este intrarea către muzeul și biblioteca mănăstirii. Cu regretul că nu am găsit deschis, am vizitat ulterior în mod virtual aceste spații, accesând după ce ne-am întors acasă site-ul lăcașului de cult: manastireabrancoveanu.ro. Am aflat astfel că biblioteca adăpostește peste 35000 de volume de carte, iar în muzeu am fi putut vedea cărți vechi, icoane, veșminte preoțești, medalii sau monede. Cine știe, poate vom mai ajunge aici și poate vom avea atunci posibilitatea de a vizita această zonă a mănăstirii.

Nu am încheiat explorarea curții interioare a mănăstirii fără a merge către latura incintei aflată față în față cu intrarea în biserica veche. Aici se află mormintele ctitorilor, cei care au contribuit cu mari eforturi la continuitatea spiritului brâncovenesc pe aceste meleaguri. Central este amplasat un bust al voievodului Constantin Brâncoveanu, iar o inscripție de pe placa de marmură din dreptul bustului ne anunță că acest voievod martir, domn al Țării Românești între anii 1688 și 1714, este înmormântat la biserica ”Sfântul Gheorghe” din București. De la stânga spre dreapta, aici își dorm somnul veșnic Nicolae Colan (arhiepiscop și mitropolit al Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului), mitropolitul Nicolae Bălan, dr. Antonie Plămădeală (cel care a realizat incinta și biserica nouă a mănăstirii) și dr. Nicolae Mladin (arhiepiscop și mitropolit al Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului între 1967 și 1981).

Am părăsit agale curtea interioară a mănăstirii, însă vizita noastră era încă departe de a se încheia. Am ajuns pe o alee laterală până în fața unei construcții impunătoare, a cărei titulatură poate fi observată de departe ”Academia Sâmbăta – spiritualitate, cultură, artă, știință”. Aceasta a fost inaugurată în anul 2003, la hramul mănăstirii din data de 15 august. Aici se organizează conferințe pe teme religioase ori culturale.

Tot în exteriorul incintei mănăstirii, în partea dreaptă dacă e să ne poziționăm la ieșirea prin gangul de sub clopotniță, se află o cruce înaltă din marmură; acest monument este un omagiu adus eroilor care au murit în munții Făgăraș luptând împotriva comunismului. Numele lor sunt înșiruite pe această cruce.

Am ieșit de pe domeniul mănăstirii, nu înainte de o scurtă vizită și pe la magazinul de obiecte bisericești aflat la intrare și ne-am îndreptat spre mașina noastră care ne aștepta în parcare. Discuția pe care o purtasem mai devreme cu gazda noastră de la pensiunea Cristian a fost edificatoare pentru a ajunge fără probleme și la cel de-al doilea obiectiv al nostru.

Cred că până la izvorul Părintelui Arsenie Boca nu am parcurs mai mult de un kilometru. Am văzut și două indicatoare, așa că în câteva minute opream în parcarea amenajată în apropierea izvorului; drumul pietruit s-a prezentat în condiții acceptabile.

Izvorul se află la marginea pădurii, ascuns după perdeaua copacilor din zonă. O alee pietruită ne-a condus pașii către izvorul unde aveau loc lucrări de amenajare. Am mai întâlnit aici câteva persoane care umpleau sticlele cu apă, însă debitul apei a fost bun, așa că nu am așteptat decât vreo două minute până ne-a venit și nouă rândul să gustăm din apa rece precum gheața. La plecare am studiat puțin câteva materiale despre viața lui Arsenie Boca, acestea fiind afișate sub o terasă improvizată din apropierea izvorului. Am lecturat că cel supranumit ”Sfântul Ardealului”, pe numele său inițial Boca Zian Valeriu Vălean, s-a născut la 29 septembrie 1910 în satul Vața de Sus din județul Hunedoara. Încă din perioada liceului, el cânta la flaut, picta și, mai presus de orice, avea darul de a le vorbi oamenilor cu ușurință, ajungând repede la sufletele lor. În anul 1936 este hirotonit diacon după o ședere de câteva luni la Muntele Athos, iar în 1939 este tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus de către mitropolitul Nicolae Bălan. În perioada 1939 – 1948 este stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, unde a realizat lacul din apropierea lăcașului de cult, dar și chilia săpată în stânca muntelui, aflată la aproximativ două ore și jumătate de mers față de izvor.

A trecut la cele veșnice cu puțin timp înainte de căderea regimului comunist din România și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop în data de 4 decembrie 1989.

Am prezentat doar momentele importante din viața lui Arsenie Boca, așa cum le-am putut extrage din informațiile afișate lângă izvorul care-i poartă numele de la Sâmbăta de Sus. Vom merge cu siguranță într-un viitor sperăm nu foarte îndepărtat și la mormântul acestui om deosebit, devenit loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși ajunși acolo din toate colțurile țării.

Dacă am mai fi stat la Sâmbăta de Sus încă o zi, probabil că am fi încercat să vizităm chilia lui Arsenie Boca. La o intersecție am văzut un indicator spre acest loc, din care am aflat că până acolo ar fi trebuit parcurși 6 kilometri pe un drum forestier, la care s-ar fi adăugat mersul pe o potecă pentru aproximativ o oră și 50 de minute. Indicatorul făcea scurte precizări și la echipamentul minim necesar pentru cei care ar alege să parcurgă acest traseu pe Valea Sâmbetei: ghete de munte, haină de ploaie și lanternă.

În altă ordine de idei, în zonă mai există și alte obiective pentru cei care aleg să petreacă un sejur ceva mai lung la poalele Făgărașului. Aș putea aminti aici Aventura Parc Drăguș (impresii utile în articolul lui Dan@Ema: vezi impresii) sau herghelia de cai lipițani de la Sâmbăta de Jos (detalii puteți afla din articolul doamnei Michi: vezi impresii). Deasemenea, informații utile despre zonă și despre traseele turistice pot fi lecturate în articolul lui Chloe (vezi impresii) sau articolul lui marocanu21 (vezi impresii).

Acestea fiind spuse, vă recomand să mergeți la Sâmbăta de Sus pentru un sejur mai lung ori ceva mai scurt întrucât zona oferă numeroase posibilități de a petrece timpul liber într-un mod plăcut! Mănăstirea Brâncoveanu este obiectivul cel mai important, însă și celelalte atracții din zonă pot contribui la trăirea unor momente deosebite aproape de natură. Să nu uităm că și Transfăgărășanul poate fi abordat relativ ușor dacă veți alege să vă cazați aici; noi așa am procedat (vezi impresii).

Indiferent de alegerile pe care le veți face, vă doresc sejururi plăcute în continuare!

---

VIZUALIZĂRI: 2409 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI