Descoperind o nouă capitală. Bruxelles

TIPĂREȘTE

Era cât pe-aci să scriu ca titlu “Bruxelles, pe urmele teroriștilor”. Dar nu-mi place să rămân cu amintiri cu conotații negative, chit că am ajuns acolo la doar o lună și jumătate după nefericitul eveniment de la Paris. Ba mai mult, chiar în seara în care am dormit acolo, au mai fost arestați ceva radicali. Bine că nu am aflat imediat, ci doar a doua zi, seara, când eram deja în Germania. Nu că ne-am fi impacientat neapărat, dar… eu mai știu? ”Ojos que no ven, corazón que no siente”, zic spaniolii, adică “Ochi care nu văd, inimă care nu simte”…

Era prima data când puneam piciorul în Belgia, dar n-am oprit să luăm piatra în gură. Am ajuns seara, venind de la Paris (vezi impresii) și am dat multe ocoluri până să găsim aparthotelul. Ba, la intrare, în cartierele periferice, nenumărații saci cu gunoi, aflați peste tot pe stradă, ne-au lăsat o imagine cam… brrr… Totul s-a schimbat când am intrat în centru și străzile erau frumos luminate. Ca de Crăciun.

Mi s-a părut ciudat că nu toți cei pe care îi opream să îi întrebăm cum ajungem la destinație (deja gps-ul se blocase și ne învârtea în cerc) vorbeau franceză. Hai, unu e emigrant, altul la fel, dar chiar și cei care păreau belgieni get beget tot aveau un accent… ne franțuzesc. Oara neerlandeza să aibă mai mare trecere aici? Tot ce e posibil, deși nu am citit nimic oficial în privința asta…

După ce ne-am cazat, o parte am mers la nani (mă includ!!!), iar alții au tras o mică plimbare prin împrejurimi. A doua zi de dimineață, după un mic dejun sățios, pregătit de noi, am încărcat bagajele în mașini (care au rămas în parcarea vecină până la ora plecării) și am purces la descoperirea unui oraș cosmopolit și accesibil pentru a fi cucerit chiar și într-o zi numai.

Din terasa apartamentului de la etajul cinci ne făcusem poze cu partea din spate a Bisericii Sainte Caterine, despre care se spune că are mai bine de opt sute de ani (deși turnul actual e ceva mai nou) și care este primul edificiu construit în cetatea fortificată de pe vremea Evului Mediu… Fi-miu m-a luat imediat cu amestec de stil gotic, romantic și renascentist, spre mândria dar și rușinica mea în același timp, căci de o vreme încoace trebuie să stau și să mă gândesc ce și cum… A fost primul obiectiv pe lângă care am trecut a doua zi de dimineață. Nu am putut intra, nu era deschisă, așa că am rămas doar cu dorința de a vedea Fecioara cea neagră cu pruncul. Știu că sunt păreri împărțite și că mulți nu pleacă cu părere bună, pentru că starea bisericii nu este una grozavă. Mie una mi-a plăcut, pentru că chiar și-așa, cu zidurile din partea din spate înegrite, are farmecul ei. Se spune că zona e una din cele mai căutate când e vorba de ieșit la luat masa în oraș. Noi am prins târgul de Crăciun, dar… ce păcat, oamenii nici nu sosiseră încă să deschidă tarabele la ora aia… Am poposit, totuși, prin fața vitrinelor cu cârnați dar și cu ciocolată, și am rezolvat imediat problema suvenirurilor ca să scăpăm de-o grijă. Ba, încă o dată mi s-a părut a nu fi un oraș scump, pentru că în plin centru, am intrat într-un magazin (de arabi, că erau peste tot, un fel de non stopuri de la noi) și pe o sticluță de apă plată de 0,5 l am dat șaizeci de cenți.

Am ajuns repede în Piața Bursei, și am admirat preț de câteva minute splendida clădire. Și acolo erau tarabe (veți vedea cum apar în mai toate pozele), păcat că nu am nimerit la o oră bună ca să bem un vin fiert.

Următorul și principalul obiectiv a fost Grand Place, bien sûr. Inima orașului. Piața mi-a plăcut mult de tot, mie și întregului grup. Deși acum câteva secole fracezii au distrus-o aproape complet, aș putea spune chiar că e una din cele mai frumoase piețe pe care le-am văzut vreodată. He, he, exact același lucru spunea și Victor Hugo. Așa cum pe străzi încă nu era multă lume, aici era full. Nu mai pridideam să ne facem poze cu fiecare clădire din Grand Place. Cu superba Primărie, cu Casa Regelui (unde mi-ar fi plăcut să văd costumele variate și muuuulte ale Pișăciosului), cu splendidele case ale meșterilor brutari, berari, croitori... O minunăție pe care am încercat s-o pozez din toate unghiurile, pentru că nu știu dacă voi mai reveni la Bruxelles. Aveau și un pom de iarnă natural, le sapin de Noël, mare-mare, și o scenetă cu nașterea lui Iisus, cu oi și toate cele. Știu că se organizează multe evenimente în această piață de-a lungul anului, dar mie, dacă o să mai ajung vreodată acolo, mi-ar plăcea enorm să prind celebrul Tapis des fleurs, la mijlocul lunii august.

De aici, cu harta-n brațe, ne-am îndreptat spre Manneken Pis. Peste tot vitrine cu dantelării, mama nu știa încotro să se uite mai întâi și era toată un zâmbet când îi făceam o poză în fața uneia din ele, trăsuri cu cai frumoși care plimbau turiști mai puturoși sau mai romantici, depinde din ce prismă se vede acest lucru, baruri cu multe sticle de bere expuse la vedeală, dar mai ales ciocolată, tone de ciocolată pe străzile Bruxellului. Erau oferte de câteva tablete diferite la zece euro, așa că faceți loc în bagaj pentru că poate fi un suvenir excelent pentru cei dragi.

Chiar și oprindu-ne din loc în loc, nu am făcut din Grand Place până la Pișăcios mai mult de zece minute. Surpriza mea, ca și a multor altora, a fost mărimea acestui simbol al orașului. Are doar un pic mai mult de juma de metru, și e îngrădit, oare de ce? Ei de ce? De mai multe ori reprezentanți ai lumii interlope (mă întreb dacă și interlopii lor seamană cu ai noștri) au încercat să-l fure, da, să-l fure. Se află între străzile Etuve și Chene, și oficialii locului îl... îmbracă de multe ori. Adică face și parada modei. Noi l-am prins gol pușcă, și înconjurat de lume puhoi, așa că nici măcar nu ne-am apropiat prea mult ca să-i vedem detaliile...

Am intrata cu tata în barul de pe colț, vizavi de statuie, pentru că avea omul o nevoie urgentisimă, și am cerut o cafea ca să poată merge la toaletă. Proprietarul mi-a făcut semn să meargă liniștit (adică și fără cafea) și drept mulțumire i-am dat o bancnotă de-a noastră, pentru că avea o întreagă colecție expusă în local.

De acolo am dat un mic ocol, și, deși ne gândeam să căutăm și iubita Pișăcioasă;), adică Jeanneke Pis (pe strada Impasse de la Fidelité) am plecat spre Catedrală. Așa am trecut pe lângă Galeriile Regale Saint-Hubert, unde eu și soră-mea ne-am repezit să ne facem poze, așa de frumos era împodobită. Abia la întoarcere am aflat că este unul din obiectivele turistice importante, și am înțeles de ce. Clădiri superbe (magazinele de pe o parte și alta a galeriilor), cu vitrine frumos împodobite, globuri agățate de tavanul de sticlă... Frumos, ce să mai.

Exact acolo, lângă galerii, am dat de o altă statuie. Nu, nu cea cu câinele pișăcios (se pare că în Bruxelles e la modă această necesitate fizică;)), ci a lui Charles Buls, un primar faimos care stă pe marginea unei fântâni împreună cu câinele său, în Grasmarkt, sau „Piața Ierburilor” (Marché Herbes).

De aici și până la Catedrala Saints Michel et Gudule am mai făcut doar câteva minute. Se află la etaj față de restul orașului, adică pe o colină. Așa, de departe, își aduce un pic cu Notre Dame parcă. Are un părculeț în față, cu niște figurine în formă de taur, unde spaniolii au putut simula o schemă de toreador;). Olé.

Intrarea este gratuită, doar pentru a vedea tezaurul se plătește un euro. Nouă cel mai mult ne-a plăcut expoziția cu scenete de Crăciun care reprezentau toate comunitățile de emigranți prezente în oraș. Am dat repede de cea hispanică (sudamericană, pentru că cea spaniolă se afla pe parte cealaltă și am văzut-o spre ieșire), dar când am dat de spațiul dedicat României, am tresărit de emoție. O biserică și o poartă maramureșeană, un foișor, o căsuță tradițională, alături de urarea „Sărbători Fericite”, și „Crăciunul cu bucurie” (nu am înțeles sensul articolului hotărât, dar poate a fost scris de belgieni). Foarte frumos. Era reprezentată și comunitatea coreană, nu știam că au și ei creștini...

În rest vitralii superbe, cu mozaicuri colorate, veți vedea în poze... Mama a aprins lumânări, ne-am uitat la pozele de la intrare cu regii belgieni (poze de la nunțile lor) și am plecat.

Din nou spre centru, din nou oprindu-ne în fața vitrinelor cu ciocolată (acolo nu se merge nici în post nici la regim, e clar). Am trecut pe lângă cealaltă ieșire a Galeriilor Saint Hubert, și, în imediata apropiere, Théâtre Royal de la Monnaie (una din cele mai frumoase săli de operă și balet din Europa), cu o fațadă superbă, din păcate acoperită de tarabele cu bunătăți ale târgului de Crăciun, unde am fost tentați să cerem o... mitralieră (citisem că e cel mai tradițional sau mai degrabă tipic senviș, cu carne și cartofi, cam tip fast food). Mitraillette mai exact. Am rămas cu pofta. În cui.

Am preferat să stăm jos totuși, plimbarea durase câteva ore și formula conținea și ceva picioare mai obosite. Am făcut-o pe Boulevard Anspach, strada centrală care unește Place de Brouckère și Place Fontainas. La capătul celălalt se află clădirea Bursei, deci noi am cam dat un ocol centrului. Este vorba de cea mai cunoscută artera din Bruxelles, și e mărginită de sute de magazine și restaurante de tot felul, așa că dacă vreți cumpărături, aveți de unde alege.

A, văzut o mulțime de posturi de friteries, pentru că, pe lângă scoici, se mănâncă destui cartofi prăjiți;). Păi ce, noi să fim mai prejos? Am băgat și noi frites undeva lângă Delirium Café (tot pe Impasse de la Fidelité), acel bar cu mii de beri care stătuse la baza vizitei noastre la Bruxelles. Berarii familiei cu fost cam dezamăgiți. Nu știu, probabil se așteptau la ceva mai dichisit. Oricum, Delirium se află pe lista obiectivelor din oraș.

Nouă ne-au rămas destule nevăzute: ]i]Palatul Justiției, Palatul Regal și Parc de Bruxelles (citisem că de acolo ai cele mai frumoase priveliști, mai ales noaptea), Notre Dame du Sablon (chiar mi-ar fi plăcut să văd unde s-a filmat parte din serialul Stâlpii Pământului), și mai ales zona Parlamentului European așa pe îndelete (am văzut puțin și doar din mașină).

Am înghițit în sec văzând din depărtare sferele de la Atomium, încercând să nu-i dau multe detalii lui fi-miu. Mie una probabil mi-ar fi plăcut mai mult Parcul Mini Europa (știu că părerile sunt împărțite), cu replici ale celor mai reprezentative clădiri din Europa. Tot din poze am regretat că nu am ajuns la Parcul și Palatul Cinquantenaire. Poate data viitoare?!

Bruxelles, Brussel sau Brüssel nu are nici două sute de mii de locuitori. Cât Piteștiul meu, aproximativ, mă gândeam și nu-mi venea să cred că Troița din mlaștină, sau Templul de la înălțimi este capitala Europei. Îmi venea în minte Carlos V, de pe vremea când Spaniile se întindeau și pe alte părți ale bătrânului continent. De fapt, unul din stilurile arhitectonice din Bruxelles este cunoscut drept stilul spaniol, tocmai din această cauză. Carlos V, nepot al lui Fernando cel Catolic și fiu al Ioanei cea Nebună, ajunsese împăratul Europei, așa încât curtea spaniolă și curtea flamandă făceau schimb de stiluri și mode;). Frumoase combinații.

De muzee nici atât nu am avut timp, pentru asta ar trebui să fiu doar cu R. după mine (sau el cu mine după el). Cu siguranță lui, dar și lui iubi, le-ar plăcea Centre Belge de la Bande Dessinée, pentru că Bruxelles este leagănul lui Tintin, Asterix și Obelix sau Lucky Lue doar... Știam că sunt și picturi murale și grafiti cu scenete din benzi desenate. Păcat că în plimbarea noastră nu am dat de niciuna. Eu (sau mama) cu siguranță aș prefera Muzeul Costumelor și al Dantelei, iar berarii Muzeul Berii, că e și de-ăsta, evident. Printre multe altele.

Asta a fost plimbarea noastră de câteva ore prin capitala Belgiei. Dacă m-aș mai întoarce? Nu sunt prea sigură. Mi-a plăcut ce am văzut, asta e clar. Dar cum există încă atâtea locuri de văzut, și lumea asta e atât de mare..., cred că este destul de complicat să revin într-un viitor, cel puțin apropiat. Cu toate astea, sunt foarte bucuroasă că AmFostAcolo.

---

VIZUALIZĂRI: 3266 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI