ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.02.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 15.02.16
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile
?

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Graz şi împrejurimile

Pe scari pana la nori - Bärenschützklamm

TIPĂREȘTE

Anul trecut, inainte de concediul de vara, ne-am programat o vizita la niste prieteni foarte apropiati care locuiesc in Austria, in apropiere de Graz.

Am nimerit acolo pe o vreme ingrozitor de urata. De mai multe zile o ploaie torentiala nu mai vroia sa treaca. Dupa 3 zile de asteptare in care deja ne saturasem de baile lor termale – ca altceva nu aveam ce face - am vazut prima pata de cer senin. Desi inca vremea nu era grozava, prietenii nostri ne-au facut o promisiune. “O sa va ducem intr-un loc cum n-ati mai vazut”.

Nu ca locurile de la noi din tara nu ar fi la fel de frumoase, dar au o frumusete naturala. In Austria organizeaza totul. Ar fi in stare sa bifeze si bolovanii pe care sa calci. Intr-un fel imi place, intr-altul prefer salbaticia noastra… numai de-ar fi mai curat.

Localitatea Mixnitz este cam la 40 de km de Graz si daca treceti prin zona si va plac drumetiile montane e pacat sa nu-l treceti pe lista de obiective de vizitat. Acolo e punctul de plecare al unui traseu deosebit de frumos: Bärenschützklamm.

Nu mi s-a parut un traseu extraordinar dificil daca nu ai o problema cu urcatul scarilor. Aveam cu noi un bebelus de 11 luni, care a fost purtat in spate cu schimbul, deci se poate. Nu e nici foarte usor, daca tii cont de faptul ca pe o portiune de aproape 2 km mergi doar pe scari si cam 800 de metri e diferenta de altitudine.

La intrarea pe traseu, unde exista si locuri de parcare, gasiti un punct de informare turistica. Am ajuns acolo cam in jur de ora 10 si inca simteam amenintarea ploii. E foarte important sa aveti incaltaminte adecvata, de preferat ca sa nu alunece. In cazul nostru am luat si pelerinele de ploaie, desi nu le-am folosit. Odata ce apuci sa intri pe traseu nu mai ai de ales: dai inainte.

Am platit la un moment dat o taxa in jur de 3-4 euro de fiecare. Eram 5 + un bebe care cred ca n-a platit. Imi pare rau ca nu am fost mai atenta la detaliile acestea, dar oricum nu a fost o taxa foarte mare comparativ cu munca inmagazinata pentru construirea traseului. Erau mai multe posibilitati de a urca pe munte la un fel de restaurant, in functie de traseul pe care il alegi si de locul de unde iti incepi calatoria. Noi am ales varianta cea mai spectaculoasa, desi stiam ca e cea mai grea.

La inceput nu parea prea dificil. Primele doua ore au fost o plimbare prin padure, cativa bolovani de escaladat, un drum usor inclinat, cateva poduri si deja aveam peisaje frumoase de fotografiat. Desi se anuntase ploaie dupa masa, era destul de aglomerat. Au austriecii un adevarat cult pentru miscarea in aer liber. Si bine fac.

Partea mai abrupta a traseului este construita sub forma unor scari cu balustrade, destul de inguste. Nu puteau trece doi oameni decat daca isi faceau loc. E ma greu sa cobori scarile acelea, iar drumul, desi nu am vazut sa scrie undeva, era cu sens unic. La un moment dat am vazut un baiat care incerca sa isi faca loc sa coboare, isi uitase ceva mai jos, si toti am fost nevoiti sa ne oprim si sa ne lipim de balustrada sa poate trece. Nu mai contenea cu scuzele si a intrat bine de tot in spatial personal al fiecaruia. :)

Pentru vizitare e nevoie sa alocati o zi intreaga traseului. Si e bine sa aveti un loc bun de odihna dupa. Cred ca am parcurs pe jos in jur de 12-14 km, dar au parut mai multi. O parte din ei au fost scari de urcat. Ritm alert... ca norii se adunau, iar bebelusul Maxi vroia somn.

Desi aveam impresia ca ritmul nostru este rapid, gafaiam si ne plangeam de mila ca in fata noastra se intindea un perete abrupt si zeci de scari, la un moment dat a trecut pe langa noi un individ bine echipat, cu parul lung si o banderola pe frunte cam la 65-70 de ani. Dupa cateva minute, l-am vazut in zare mic, mic de tot. Am facut noi glume ca e indianul Talpa Iute, dar cred ca fiecare ne-am gandit in sinea noastra cat de departe suntem de forma fizica in care era individul.

La fiecare pas mi se parea ca am nevoie sa fac o poza. Odata pentru ca imaginile erau intr-adevar unice, dar cred ca si corpul imi cerea cate un ragaz, si imi striga: pauza, pauza, pauza! Eu, ca sa nu ma fac de ras strigam non stop : poza, poza, poza!! :))

Nu stiu cum ar putea gestiona austriecii o situatie de criza, daca cuiva I se face rau, daca iti rupi piciorul pe acolo sau daca balustradele ar ceda. Nu mi se pare ca e posibil sa ajunga un echipaj medical cu o targa si nici un elicopter nu ar avea cum sa aterizeze. Asa ca mare atentie la scari si folositi balustradele. Si luati-va aparatul foto. E nevoie de poze multe...

Dupa ce termini cu scarile, un nou drum prin padure si ajungi la Restaurantul din munti. Acolo puteai ajunge si venind pe pe alte trasee si am vazut si o masina. Probabil cu aceea se facea aprovizionarea la restaurant. Era singura care se vedea.

Cativa caluti animau zona si dadeau de lucru copiilor pana parintii isi trageau sufletul cu gandul ca mai au mult pana la masina. La intoarcere, traseul a parut mai scurt (poate chiar era) si au lipst treptele din lemn, care au reaparut noaptea in visele noastre. :)

Inapoi spre Graz, nefiind eu soferul, mi-am permis sa inchid ochii si sa visez un pic la calatoria pe care urma s-o facem a doua zi spre Croatia.


---
Trimis de Maya_C in 18.02.16 13:02:18
Validat / Publicat: 18.02.16 14:22:27
VIZUALIZĂRI: 5121INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Maya_C); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 O multime de poduri de traversat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33050 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

mishu [18.02.16 14:45:47] »

Adevarul e ca stand pe scaun si citind sau privind pozele este chiar simplu. Acum lasand gluma de o parte, foarte frumoasa descrierea iar pozele sunt minunate sunt convinsa totusi ca drumul ca sa vezi asemenea frumuseti a meritat efortul

Maya_C [18.02.16 15:38:24] »

@mishu - a meritat fiecare scara urcata. de fapt daca ma gandesc bine, indiferent pe unde am ajuns consider ca a meritat efortul, chiar daca nu a fost o locatie de top. regret mai mult lucrurile pe care nu le-am facut si locurile pe care nu le-am vazut, decat cele care poate m-au dezamagit putin. Austria nu m-a dezamagit niciodata. si vremea pe care am nimerit-o... ma face doar sa mai vreau sa repet experientele si cu un pic de soare...

saxonul [18.02.16 17:15:46] »

@Maya_C - Hello! Ca un iubitor de "klamm-uri" ce sunt si vizitator a câtorva prin Austria, apreciez acest review. Sunt un pic confuz totusi: vad ca articolul a fost incadrat la "Graz si imprejurimile"; in articol peste tot scrie Gratz. Sa fie totusi Graz?

Maya_C [18.02.16 17:31:24] »

@saxonul - sa fie Graz. greseala mea de scriere. vroiam sa-l citesc cu ț

Maya_C [18.02.16 17:40:36] »

@saxonul - si multumesc de atentionare. o sa fiu mai atenta

claudiu 71 CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA [18.02.16 21:56:06] »

@Maya_C -

Servus.

Se pare ca ati fost mai norocosi cu bebe in spinare, noi in ascensiunea spre capatul canionului a trebuit de pe la jumatate sa ducem in brate un catel

Smecherul se saturase de scari si podete si era sa fuga la un moment dat pe contra sens.

Parca spuneai ca traseul nu este solicitant? Dar oare de ce ai adormit asa brusc la intoarcere, distanta intre Mixnitz si Graz se parcurge in maxim 30 de minute

Poze cu caderile de apa de pe itinerar nu ati facut, pacat acolo se vede cel mai frumos canionul.

Maya_C [18.02.16 22:44:33] »

@claudiu 71 - nu zic ca nu-i solicitant. si cu catel mi se pare si mai greu ca e si imprevizibil. bebelusul n-a vrut sa fuga nicaieri... dar traseul nu mi s-a parut de speriat . sigur ca astea sunt niste aprecieri subiective si depinde de fiecare cat de mult ii place sa faca miscare. pot sa iti spun doar ca barbatii (din grup) s-au plans mai mult decat femeile... ok. recunosc, doar ei au carat bebelusul...

poze am facut si la caderile de apa, dar intrase soarele in nori si nu m-a ajutat prea mult lumina slaba. data viitoare o sa iau trepiedul in spate. o sa incarc mai multe maine

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
saxonul [19.02.16 10:07:54] »

@claudiu 71 - Claudiu, pentru astfel de situatii trebuie sa ai un rucsac în spate, preferabil nu prea plin Cățel în rucsac, pe munte ai văzut? Eu da!

saxonul [19.02.16 10:09:58] »

@Maya_C - Scuze, nu am vrut sa fiu malițios.

Maya_C [19.02.16 10:41:55] »

@saxonul -np. orice corectura e binevenita. nu vrem sa inducem oamenii in eroare, nu?

claudiu 71 CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA [19.02.16 11:35:34] »

@saxonul:

Caine la munte am vazut dar animal cu allrad sa urce scari din lemn cu inclinatie de 45% sau mai mult, n-am vazut .

Nu ma refer acum la pisici sau alte jivine mai exotice.

Nu prea statea Puffy in rucsac, mai mult in brate vroia.

Ps. cred ca la articol am si o poza cu amicul

Dan&Ema [21.02.16 11:08:40] »

Si eu sunt amator de chei si canioane mai mult sau mai putin amenjate v cheile turenilor, cheile rametului, cheile bicazului, prapastiile zarnestilor, de care am scris sau altele de care nu am scris cum ar fi 7 scari, tamina, turzii etc

Pozele si peisajele sunt minunate. Mi-e dor de 7 Scari dupa articolul tau. Te mai urmresc!

Maya_C [21.02.16 11:20:40] »

@Dan&Ema - merci frumos. te mai astept

traian.leuca [21.02.16 14:47:53] »

Foarte frumos! Ca mare amator de cheiuri şi canioane mi-aş dori oricând să fac un asemenea traseu.

calatorul [02.03.16 12:27:08] »

Frumoase locuri, am trecut si eu prin zona acum cativa ani, din pacate in mare viteza, am stat o noapte la Graz in drum spre casa, venind din Italia. Nu mai aveam nici timp nici resurse, mai ales ca la Napoli imi furasera portofelul cu carduri din buzunar, in autobuz. Nu am avut pierderi dar am blocat cardurile si deci si banii disponibili s/au subtiat simtitor. Felicitari pentru excursia minunata.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, claudiu 71, Dan&Ema, Maya_C, mishu, saxonul
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0813879966736 sec
ecranul dvs: 1 x 1