Mănăstirea Sihăstria - relaxare sufletească într-un loc special!

TIPĂREȘTE

După ce am terminat vizita noastră la Mănăstirea Secu ne-am îndreptat rapid spre Mănăstirea Sihăstria, unde am ajuns după câteva minute. Cei aproximativ cinci kilometri existenți între cele două lăcașuri de cult de pe meleagurile nemțene sunt foarte ușor de parcurs: drumul este asfaltat, iar peisajul este deosebit de frumos. Practic, șoseaua șerpuiește printr-o vale înconjurată de păduri, iar pe marginea drumului apar din loc în loc poienițe numai bune pentru câte un picnic în zilele toride de vară. Noi nu am avut timp nici măcar de un scurt popas, întrucât era destul de târziu (aproximativ ora 17.00) și nu intenționam să ne cazăm în zonă. Așa că iată-ne ajunși în parcarea lăcașului de cult...

Înainte de a descrie obiectivul așa cum l-am văzut și l-am simțit noi, voi prezenta câteva date pe care le-am preluat dintr-un scurt istoric afișat la intrarea în curtea interioară a mănăstirii: Prima biserică a Schitului Sihăstria a fost ridicată în anul 1655, în locul numit ”poiana lui Atanasie”, iar primii viețuitori au fost șapte sihaștri de la Mănăstirea Neamț, retrași de mai multă vreme prin părțile locului. Au urmat apoi vremuri tulburi care au făcut ca acest schit să ajungă aproape de ruină. În anul 1734, episcopul Ghedeon construiește o biserică mai trainică și mai încăpătoare, în locul celei vechi care se ruinase.

În anul 1988, biserica centrală a fost resfințită, iar în anul 1999 s-a finalizat construcția noii biserici cu hramul ”Sfânta Teodora de la Sihla”.

Descrierea Mănăstirii Sihăstria

Încă din parcare am remarcat, la fel ca și la Mănăstirea Secu, faptul că numeroși pelerini vizitau lăcașul de cult în același timp cu noi. Erau acolo numeroase autoturisme, dar și două autocare ce probabil realizau circuite în această frumoasă zonă a țării. Spre deosebire de Mănăstirea Secu, unde am văzut doar vânzători ambulanți, aici am găsit și mai mulți cerșetori, unii dintre ei destul de agasanți, așa că mare atenție să nu lăsați lucruri de valoare la vedere în mașină. Nu se știe niciodată și e mai ușor să prevenim...

Lăsând în urmă aglomerația din zona parcării, am admirat preț de câteva clipe o frumoasă poartă de lemn sculptată în stil maramureșean; aici era afișat programul liturgic al Mănăstirii Sihăstria pe care l-am fotografiat și pe care îl voi atașa prezentului review. Am intrat apoi în curtea exterioară a lăcașului de cult și o alee pietruită -mărginită de brazi falnici- ne-a condus rapid către obiectivul nostru. Lângă turnul porții, în partea dreaptă a intrării, am remarcat o cișmea zidită de unde am băut câteva înghițituri de apă rece, fapt ce ne-a mai înviorat. Conform unei inscripții în piatră, această sursă de apă a fost refăcută în anul 1985, pe locul unei vechi cișmele ce data din vremea domnitorului Mihail Grigorie Sturza.

Intrați în curtea mănăstirii, am remarcat imediat ordinea din fiecare colțișor. Aleile pietruite conduceau pașii pelerinilor spre cele mai importante zone ale mănăstirii, iar straturile de trandafiri alternau cu alte flori multicolore și cu zone unde gazonul era proaspăt tuns, toate acestea fiind o încântare pentru orice vizitator. Pentru început, am avansat către biserica centrală cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”. Acest lăcaș de cult are dimensiuni mai mici decât biserica nouă finalizată în anul 1999, însă ne-a atras prin simplitatea ei: zidurile exterioare sunt albe, parcă aflându-se într-un contrast voit cu acoperișul de culoare închisă. Biserica are o singură turlă așezată pe naos, iar zidurile sale au aproximativ un metru grosime, acest lucru putând fi lesne observat dacă privești din interior spre una dintre ferestre. În ceea ce privește compartimentarea, biserica este împărțită în pridvor, pronaos, naos și altar. Se pare că pridvorul nu a existat încă de la început, acesta fiind adăugat probabil în anul 1837.

Înainte a a intra în pridvorul bisericii, am remarcat în exterior două abside în care sunt realizate în frescă două scene biblice reprezentând hramul lăcașului de cult: Nașterea Maicii Domnului și Acoperământul Maicii Domnului. Deasupra ușii este săpată în piatră pisania lăcașului de cult ce menționează anul 1825 ca moment al finalizării bisericii. Odată intrați, am admirat în tăcere picturile ce redau diverse scene biblice, dar și chipuri ale unor sfinți. Am mai observat că pe lateral se află câte un rând de scaune sculptate în lemn, unde credincioșii se pot așeza pentru a asista la vreo slujbă. După câteva momente de reculegere, am ieșit în curte și am continuat vizita cu o curiozitate ce parcă ne molipsise și pe noi de la cel mic.

Ne-am îndreptat către partea dreaptă a curții, unde se află biserica nouă a Mănăstirii Sihăstria, a cărei siluetă impozantă este imposibil să nu o remarci. Până să ajungem acolo, am trecut pe lângă intrarea în Paraclisul ”Sfinții Părinți Ioachim și Ana”. Acest paraclis face parte din zidul de incintă, pe partea dreaptă cum te îndrepți către biserica nouă a mănăstirii. Am admirat aici catapeteasma sculptată meșteșugit în lemn de stejar.

După ce am trecut pe lângă un foișor de unde se putea lua agheasmă, am ajuns într-un punct din care aveam o vedere excelentă spre biserica nouă cu hramul ”Sfânta Teodora de la Sihla”. Așa cum am prezentat în scurtul istoric de mai sus, construcția bisericii a fost finalizată în anul 1999; de asemenea, pictura interioară a fost și ea gata în anul 2004.

Am coborât cele câteva trepte până pe platoul din fața acestei biserici și de aici am realizat adevăratele dimensiuni ale construcției. Am remarcat pridvorul deschis, susținut de coloane impozante; deasupra acestui pridvor deschis există șapte firide pictate: central este reprezentat Iisus Hristos, iar pe laterale am văzut pe Sf. Cuvios Ioan Iacob, Sf. Cuvioasă Teodora de la Sihla, Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

În interior am putut admira numeroase picturi ce redau diverse scene biblice; am și fotografiat vreo două scene din ceea ce ne-a plăcut mai mult – lucrări precum: ”Pogorârea de pe cruce” sau ”Nașterea Domnului”.

Oricum, ca opinie personală, nouă ne-a plăcut mai mult biserica centrală a mănăstirii, cea pe care am vizitat-o la început, deoarece dimensiunile mai mici creau parcă mai bine impresia de intimitate, de apropiere față de Dumnezeu. Repet, este doar părerea noastră...

Ieșiți din biserica mare, am trecut pe lângă turnul-clopotniță, aflat în apropierea chiliilor. Pe un perete lateral al clopotniței am văzut o frescă interesantă – o reprezentare a Sfintei Treimi. Am urmat indicatorul spre cimitirul mănăstirii, unde am ajuns după ce am urcat pe o alee pietruită; brazii de pe ambele părți ale aleii erau asemănători unor lumânări verzi care parcă mângâiau cerul. Ajunși în cimitir, impresia a fost una interesantă. Acum vă spun cât se poate de sincer: eu merg în cimitir doar atunci când nu am nicio șansă să fentez acest lucru. Însă aici m-aș întoarce cu plăcere: cimitirul acesta, prin simplitatea sa, prin faptul că este înconjurat de acei brazi înalți, este un loc propice reculegerii lângă mormântul unuia dintre cei mai cunoscuți duhovnici ai românilor – Părintele Ilie Cleopa.

În vecinătate se află o bisericuță de lemn a cimitirului, la care s-a lucrat până în anul 1999.

După vizitarea cimitirului, ne-am îndreptat spre parcare, plecând apoi de la Mănăstirea Sihăstria. Ajuns la finalul acestui review, vă recomand să vizitați Mănăstirea Sihăstria, dar și Mănăstirea Secu din vecinătate – ambele lăcașuri de cult sunt locuri deosebite, spații perfecte pentru reculegere și regăsirea echilibrului interior.

”Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!” – Părintele Cleopa

---

VIZUALIZĂRI: 3358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI