ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.01.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Targu-Jiu
ÎNSCRIS: 08.07.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

1 Mai în Cheile Turzii

TIPĂREȘTE URM de aici

Anul trecut ne-am petrecut weekend-ul prelungit de 1 Mai în orașul Turda. Bineînțeles că principalele obiective turistice vizate de noi au fost Cheile Turzii și Salina Turda. Întrucât cel din urmă obiectiv merită un articol separat, vă voi povesti în continuare despre drumeția noastră în Cheile Turzii.

Deoarece am ajuns la intrarea în Turda în jurul orei 11.30, am avut posibilitatea de a vizita Cheile Turzii înainte de a intra în oraș pentru a ne caza. Așadar, am urmat indicatorul spre această destinație, trecând prin localitățile Mihai Viteazul și Cheia. Trebuie să precizez că de la ultima localitate până în chei drumul avea o calitate îndoielnică. Pentru cei care vor să utilizeze un dispozitiv GPS voi menționa coordonatele: N 46.565556; E 23.671944.

Odată ajunși în prima parcare, am căutat un loc unde să ne lăsăm mașina, loc pe care l-am găsit cu mare greutate. Lângă parcare erau amenajate câteva tarabe / chioșcuri unde se comercializau suveniruri, obiecte de vestimentație tradiționale specifice zonei sau nu, dar și produse alimentare și băuturi răcoritoare.

După ce am parcat mașina, ne-am îndreptat spre punctul de belvedere de unde se vede foarte bine Cabana Cheile Turzii și poiana unde era organizată o petrecere câmpenească. Văzând că avem destul de mers până la intrarea în chei (aproximativ 1 km), am hotărât să parcurgem această distanță tot cu mașina. Nu de alta, dar la întoarcere această distanță se parcurge urcând, iar panta este destul de abruptă.

Până să ajungem la cabană am găsit cu ușurință loc de parcare pe o poieniță transformată în parcare neamenajată. Aici erau amenajate mai multe terase cu grătare pe care sfârâiau mici și fripturi, chioșcuri și corturi cu kurtos kalacs, ciocolată de casă, băuturi răcoritoare alcoolice și nealcoolice, etc. Fiind 1 Mai, tot românul petrecea.

Înainte de intrarea în chei am întâlnit o cabană cu aspect medieval, lângă care sunt amplasate câteva căsuțe. Este vorba de Cabana Cheile Turzii, este singurul loc de cazare de la intrarea în chei. Cu toate că posibilitățile de cazare aici sunt limitate, căsuțele erau neîntreținute, parcă erau lăsate în paragină.

Pe timpul documentării făcute despre acest obiectiv, am citit că se plătește o taxă de acces. Țin să menționez că nouă nu ne-a cerut nimeni așa ceva.

Cheile Turzii sunt o arie protejată și sunt străbătute de râul Hășdate, care a sapă în roca de calcar de foarte mult timp, creând o zonă foarte frumoasă. Au o lungime de aproximativ 1,3 km și o înălțime a pereților de maxim 200 m.

Peisajul în chei este sălbatic și spectaculos, cu stânci înalte și abrupte, creste ascuțite și turnuri de piatră. De asemenea, trebuie să vă mărturisesc că am văzut mai multe peșteri sau firide. Peșterile nu sunt spectaculoase, dar câteva sunt accesibile, fiind situate chiar la baza peretelui de stâncă sau la mică distanță de aceasta.

Accesul în și prin chei este facil la început, însă după cea de-a patra punte devine ceva mai greoi, sunt câteva porțiuni alunecoase, iar altele înguste, greu accesibile pe o distanță de câțiva metri. Nu este de speriat, dar este bine să aveți echipament și mai ales încălțări adecvate.

Dar să revenim la periplul nostru în aceste chei. Am plecat de la cabană pe poteca turistică și după puțin timp am ajuns la prima punte peste râul Hășdate. Deși este o destinație turistică vizitată, această punte era într-o stare avansată de degradare, în sensul că anumite blăni erau șubrede. E adevărat, era marcat locul pe unde trebuia să călcăm, însă nu mi se pare în regulă acest mod de a soluționa o problemă care ar putea avea urmări dezastruoase în situația în care un om neatent (sau ”obosit”, doar era 1 Mai :)) ar călca pe acele blăni.

Ne-am continuat plimbarea prin chei, urmând malul stâng al râului Hașdate (până la cea de-a doua punte), în sensul de curgere a apei. Până la capătul cheilor am mai întâlnit încă trei punți peste apă.

Dacă la început vizitarea cheilor presupune o plimbare pe o potecă destul de lată în teren plat, există o porțiune (nu este lungă) unde poteca se îngustează, pe de-o parte fiind mărginită de stâncă, iar pe de alta de râul Hășdate, până la care este o diferență de nivel de 5-6 metri. Pe porțiunile dificile sunt montate în peretele de stâncă cabluri, astfel că traversarea acestei porțiuni se face în siguranță.

Trebuie să mai adaug faptul că o mică porțiune din potecă este umedă. ”Vinovat” de această situație este un izvor unde un firicel apă se ivește din stâncă.

Cred că în dreptul celei de-a patra punți am întâlnit și două grupuri de alpiniști. Pereții abrupți, pe alocuri ”șlefuiți” favorizează practicarea acestui sport, oferind trasee cu grade de dificultate diferite. Un prim grup, mai numeros, escalada peretele stâncos de pe partea dreaptă a râului, în timp ce altul, format din trei persoane, se afla mai departe și aborda un traseu mai dificil.

După ce am trecut de cea de-a patra punte, am mers în continuare spre capătul cheilor, ajungând într-o poieniță unde câteva persoane încinseseră grătarele. De aici am făcut cale-ntoarsă, ne-am recuperat mașina și ne-am îndreptat către Garsoniera Iulia, locația unde am stat în cele două zile petrecute în Turda.

Cheile Turzii se leagă de alte trasee turistice cum ar fi Cheile Turului, Cascada Ciucaș și Cheile Borzești. Din păcate, timpul destul de scurt nu ne-a permis să abordăm și aceste obiective.

Întrucât nu am abordat problema curățeniei, o voi face acum. Cum fac alergie la melteni, am urmărit acest aspect cu mare atenție. Îmbucurător este faptul că am văzut foarte puține hârtii și PET-uri, comparativ cu ce am întâlnit în Cheile Dâmbovicioarei.

Pentru noi vizitarea Cheilor Turzii a fost o plimbare foarte plăcută la aer curat, într-un loc frumos și spectaculos. Chiar dacă parcurgerea cheilor până la capăt nu presupune un efort fizic deosebit, aș dori să recomand celor care vin pentru prima dată aici să aibă îmbrăcăminte lejeră și încălțări adecvate. În zilele toride, șapca / pălăria de soare și o sticluță cu apă nu ar strica, cu siguranță. Știu că majoritatea dintre dumneavoastră știți aceste lucruri, am dat aceste sfaturi deoarece am văzut câteva persoane îmbrăcate în blugi (de ambele sexe), cu șlapi în picioare (doar bărbați) și două doamne pe tocuri (e drept, nu erau cui).

În final vă recomand cu căldură să vizitați Cheile Turzii, un areal frumos, accesibil și spectaculos.

Vă doresc călătorii frumoase!


[fb]
---
Trimis de costy69 in 30.01.16 09:35:59
Validat / Publicat: 30.01.16 11:54:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].

VIZUALIZĂRI: 3245 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Cheile Turzii - din punctul de belvedere se văd cabana, intrarea în chei și poiana
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29450 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster [30.01.16 12:20:47] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema [30.01.16 13:07:07] »

Superbonus pentru un super mini ghid despre niste chei super. Merg mereu cu drag in Cheile Turzii cand pot. La 1 - 2 km distanta mers pe de-a dreptul ajungeti in niste chei superbe si aproape virgine cum le-am denumit eu in articolul despre Cheile Turenilor

mishu [30.01.16 13:11:21] »

Foarte frumoase locuri iar descrierea minunata. As avea doar o rugaminte, stiu ca prin blana intelegem scandura, dar nu stiu ce sunt meltenii ????. Multumesc frumos, votat cu placere.

costy69 [30.01.16 19:16:39] »

@webmaster - Mulțumesc, mă onorează!

costy69 [30.01.16 19:20:20] »

@Dan&Ema - Mulțumesc pentru vizită și vot! Am citit și văzut poze cu Cheile Turenilor, așa este, dar din păcate nu am avut timp atunci și pentru acestea. Poate la o vizită viitoare.

costy69 [30.01.16 19:28:30] »

@mishu - Mulțumesc pentru vizită, aprecieri și vot!

Conform DEX, meltean = om grosolan, necioplit.

În review-ul de față mă refeream la acele persoane care vin într-o arie protejată sau pur și simplu la iarbă verde și aruncă hârtii, pungi, sticle etc. pe unde apucă sau pleacă de la locul unde au făcut grătar și ”uită” să-și ia resturile.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
costy69, Dan&Ema, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Cheile Turzii:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078163862228394 sec
    ecranul dvs: 1 x 1