Pensiunea DOINA

TIPĂREȘTE

Ca sa ajungem in Maramures, unde ne-am cazat la Pensiunea Doina din Vadu Izei, am condus 12 ore fara intrerupere si, dupa asa ceva, devenisem extrem de critica.

Pe la ora 19, cand ajunseseram in zona, deja mi se parea ca totul - Maramuresul - e altfel decat m-as fi asteptat; chiar daca, fiind intuneric, nu puteam vedea nimic, dar parca simteam ca nu e ce asteptam; acum imi dau seama ca ma asteptam sa fie mai putin atins de civilizatie si asta e ceva absurd…

De la soseaua principala din Vadu Izei si pana la pensiune drumul a fost plin de gropi; am intrat in fine in curtea pensiunii si ne-am inviorat un pic de primirea usor grandioasa, datorata faptului ca intram prin portile deschise pe un domeniu (si nu trebuia sa deschidem poarta spre o mica curte …), trecand apoi pe doua podete marginite de snururi sarbatoresti prinse de capatul unor pari scunzi din lemn - aranjament continuat pana spre fatada pensiunii prin mici arcade create din zidarie.

Deja am gafat, dupa cum ne-am dat seama intuitiv, mergand cu masina pana in fata pensiunii, cand patronii si-ar fi dorit sa ramanem in parcarea de pana in ultimul pod, fara insa sa fi pus vreun indicator.

Holul pensiunii (ca si toata pensiunea, atat cat am vazut-o noi) era aranjat ca un sopron curat; se cautase o expresie cat mai rustica; pe plafon ieseau in evidenta barnele groase din lemn, peste care se asezasera scandurile care constituiau plafonul; pe jos, gresie obisnuita, in centru, o masa mare, pe peretele din stanga, un fel de cuptor taranesc, apoi, un cuier cu imbracaminte taranesca din Maramures- fuste si basmale colorate- si apoi un Tv cu ecran foarte mare, cred ca de peste un metru. Erau doua randuri de scari, care porneau pe peretele din spate, pe cele din mijloc se urca la mansarda, iar pe cele din dreapta se urca la etaj. Scarile erau facute din doua trunchiuri lungi de copac, in care se scobise loc si fusesera prinse treptele, facute si ele din jumatati de trunchi. Atunci m-am gandit ca o astfel de structura lunga si neintarita va vibra si va rezona si zilele urmatoare am avut ocazia sa constat justetea observatiei.

Noi am fost cazate la etaj, camera Twin. Mi-a fost draga camera de cum am intrat; pe jos era scandura, pe plafon, la fel ca si la parter, se vedeau barnele din lemn si scandura plafonului (peste care cred ca se calca direct, la mansarda si ca nu mai era altceva pus peste ea)

Pe un perete, placat cu lemn, erau ferestruica mica, cu doua ochiuri, si usa balconului, care avea si ea geam; La ferestre si la usa erau perdele albe facute din tesatura groasa de in, care parea realizata in casa.

Balconul se intindea pe toata fatada pensiunii, era generos, lat si lung, dar inutilizabil in ce ma priveste. Singura data cand am iesit pe el a fost in seara sosirii, cand in camera de alaturi, cu care il imparteam, nu se cazase inca nimeni. In zilele urmatoare chiar ne-am stresat sa tragem cat mai bine perdeaua, care, chiar si trasa, tot lasa cam vreo cinci centimetri descoperiti.

Camera era mica, intre paturile cu cadru metallic inalt in capete (de care ne-am lovit in zilele urmatoare) erau vreu 50 centimetri, iar intre ele, pe jos, era asternut un pres din lana trasa, mitoasa, foarte placut la calcat cu piciorul gol; un pres la fel era pus si de-a curmezisul camerei. Intre paturi, drept noptiera, era asezat un mic scaunel din lemn vopsit in negru, cu picioarele evazate, acoperit cu o broderie mica alba.

Drept mobilier aveam o masuta si un scaun, in culori naturale si cat mai putin prelucrate (scaunului I se lasase pe spatar o gaura provenita dintr-un nod) si un dulap ingust de 60 centimetri si inalt de vreo doi metri.

Televizorul era asezat pe un suport din scandurici agatat cu o funie groasa de plafon si era un un Beko vechi, la care n-am putut urmari mai nimic nici dupa ce am anuntat ca se vad doar "pureci". La tv-urile din holul pensiunii si la cel din bucatarie, unde era de asemeni unul mare cu ecran plat, erau cu totul alte posturi decat la cel din camera, si ambele aveau o imagine perfecta; patroana a admis zambind conciliant ca e posibil ca din cauza vechimii cel din camera noastra sa nu aiba imagine buna.

Baia, realizata dupa o gaselnita a proiectantilor de pensiuni, foarte raspandita - prin care se ia din spatiul camerei, economisind spatiul care ar trebuit creat suplimentar constructiei pentru bai - era extrem de mica, micsorata si mai mult de cabina de dus aflata in interior, ceea ce facea ca, pentru a ajunge la scaunul de WC, sa te strecori printre cabina de dus si chiuveta, intre care erau cam 40 centimetri.

Dar mie mi-a placut camera in prima seara si m-am straduit sa nu las expus vreun obiect personal, care sa-I ia din farmec, asta chiar daca eram dupa atatea sute de kilometri de condus.

A doua zi dimineata, desi ploua, am iesit in curtea pensiunii, impropriu spus “curte”, era un domeniu nemarginit; in fata cladirii in care eram cazate era o alta cladire, cred ca era un fel de camara, care avea alaturi un Sopron inchis pe trei laturi, mobilat cu bancute rustice din lemn si decorat cu stergare agatate pe suporti la inaltime, care sa le lase sa atarne si sa le expuna astfel. In spatele acestei cladiri curgea un parau, peste care o podisca de lemn permitea trecerea la proprietatile vecine.

In dreapta si in spatele pensiunii se intindea o faneata si padurea, ale aceleiasi proprietati. Am vazut un singur leagan undeva in departare, dar presupun ca acel spatiu imens ar fi fost suficient ca si loc de joaca pentru oricat de multi copii ar fi fost cazati deodata; in ce ma priveste, desi ploua, mi-am putut inchipui cum as fi stat intr-o seara de mai in amurg intinsa in fan si as fi privit cerul cu stele printre spicele ierbii, in cantecul greierilor; spatiul era suficient de mare ca sa ma faca sa ma simt ca si in camp.

La pensiune erau doua pisicute jucause, un pui de siameza si o mata autohtona matura, care ne-au insotit prin ploaie pana la faneata si apoi pana in parcare (desi nu ne cunosteau) intocmai ca doi catei credinciosi; puiul, respectuos, incasa supus suitele de labute dojenitoare de la mata matura. Amandoua alergau prin ploaie si noroi si sareau de colo-colo de parca erau pe arcuri, iar intr-o zi una dintre ele mi s-a strecurat nevazuta pe sub brat cand stateam la masa, inmuindu-mi oasele de placere…

In prima seara am luat contact si cu bucataria, micuta si aranjata tot rustic si fara fite. In chip de mese erau patru bancute din lemn, peste care erau asezate stergare taranesti inguste, iar stalpii inalti pe care erau fixate bancutele erau impodobiti cu trunchiuri subtiri de copac sculptate, cu ulcele si farfurii de pamant - decoratiuni care se regaseau si in restul bucatariei.

Spatiul de servit masa era comun cu cel in care se gatea si dupa o masa de seara era musai sa pui la spalat rufele respective si sa te speli pe cap din cauza mirosului iremediabil impregnat.

In prima seara, mai tarziu, au sosit oaspetii de la mansarda si, intr-adevar, fiecare pas al lor in camera facea sa vibreze plafonul;

bine ca erau linistiti si asta nu ne-a cauzat deranj pe restul perioadei.

Pensiunea nu avea izolatie fonica, noroc ca oaspetii din restul camerelor au comunicat in limite rezonabile, oprindu-se la ore nu prea intarziate. Ceea ce nu inseamna ca nu am auzit peste noapte sforaituri!!!

Un alt zgomot, despre care pot sa spun ca m-a torturat in fiecare noapte a cazarii, a fost al centralei de incalzire, care cred ca avea un punct de interferenta la parter cu un perete care se transforma la etaj in peretele camerei in care eram cazate; cat functiona centrala, zgomotul parea ca nu exista, cand inceta, realizam cat de suparator fusese, apoi pornea iara, iar frecventa cu care o facea diferea de la noapte la noapte si chiar de la ora la ora in cursul aceleiasi nopti, iar, daca dormeam pe o parte, simteam in ureche cum vibreaza patul de la acel zgomot.

A doua zi cand ne-am intors din excursiile acelei zile, am gasit in holul pensiunii o petrecere, organizata pentru alte persoane decat cele cazate, poate din familie sau poate doar inchiriasera localul- nu stiu. Daca am fi ales acea zi ca sa ne odihnim, sa zicem, ziua noastra ar fi fost compromisa.

Asa ca de la 18, cand ne-am intors noi, pana la 20 si 30, cand au plecat, am incercat sa suportam galagia facuta de cei 5-6 copii de maxim 6 ani - a caror placere era sa alerge pe scari, sa se strige de acolo, sa planga si sa se rasfete - dar si rasetele si glumele celor aproximativ 20 de adulti ametiti de alcool.

Nu mi s-a parut cinstit fata de noi, cei cazati; macar sa ne fi avertizat la momentul rezervarii!

In aceeasi seara am constatat ca se strange apa sub covorasul de plastic de la baie.

In prima dimineata, micul dejun ne-a entuziasmat atat incat, dupa ce l-am vazut si am gustat preparatele extraordinare, fiind singure la masa, ne-am ridicat sa il pozam.

Pe un fund din lemn erau asa:

O bucata de carnat afumat (negatit) cam de 25 cm; o bucata de slanina afumata - cam 200 grame; o bucata de muschi afumat - 200 grame; o bucata de cascaval - 200 grame; o bucata de branza de burduf - 200 grame; o jumatate de ceapa asezata in mijloc.

Pe o farfuriuta din lemn, un sfert de pachet de unt; in doua strachini de pamant, neaparat ciobite - nu intamplator - erau intr-una zacusca iar in cealalta – gem de gutui; intr-un paner – paine densa de casa, framantata cu aluat; in doua ulcele din pamant, de un litru, ciobite si ele, erau intr-una lapte si in cealalta, ceai;

Intr-un bol de lut, maricel, era miere, cam jumatate dintr-un borcan de 800 ml.

La cerere, am primit cafea, rasnita pe loc, foarte buna.

Totul avea un gust iesit din comun; mierea transforma ceaiul in ceva divin, se simtea parfumul brebeneilor; laptele te ungea de bun ce era, gemul si zacusca erau netezite in strachini intr-un mod evident si intentionat nerafinat si erau fara cusur la gust; despre mezeluri nu pot sa ma pronunt, nu mananc, dar erau facute in casa si aratau foarte natural.

Mancarea de la un mic dejun noua ne-ar fi ajuns pentru mai mult de o saptamana la micul dejun. Am mancat patru dimineti la rand la pensiune si meniul a fost aproape identic in fiecare zi, entuziasmul nostru trasnformandu-se, spre spaima mea (care nu voiam sa-mi stric iluzia creata initial) in plictis si, in final, in deceptie.

Incepand de a doua zi, portiile au inceput sa scada si am dedus ca se ajustau bucatile ramase de la mesele anterioare, ca sa nu se vada urat taietura, si ni se puneau iarasi pe masa; Pana si jumatatea de ceapa, de care oricum nu ne atingeam, in ultima dimineata s-a transformat in sfert.

Ca si variatie, gemul a fost odata de gutui, altadata, de fructe de padure, si odata de macese, iar pe fundul de lemn muschiul a fost inlocuit odata cu rulada de porc, altadata cu toba de casa, iar branza de burduf, cu branza framantata cu verdeata. In a treia zi untul de pe farfuriuta nu mai avea forma dreptunghiulara, ci era facut cocolos, fapt ce-mi da o idee pe care nu vreau s-o enunt, iar in ultima zi, in loc de unt, pe farfuriuta de lemn ni s-a servit cam 200 grame margarina!

Cred ca se putea gasi o solutie pentru a nu se ajunge aici. Nici eu nu sant de acord cu risipa de mancare; poate era suficient ca fuseseram impresionate prima data si mesele urmatoare sa fi fost dimensionate conform apetitului nostru, eventual dupa consultarea noastra; sigur nu s-ar fi ajuns la nota proasta de final!

Legat de masa, am mai avut un episod neplacut; In ziua cand am gasit petrecerea organizata la pensiune, nu am mai iesit la cina si probabil ca asta a deranjat, pentru ca in ziua urmatoare, cand am intrat in bucatarie, unde erau stransi toti oaspetii (in jur de 10), am fost intampinate zgomotos de doamna Doina cu cuvintele: "cum, mancati si dumneavoastra?!"

Ceilalti au pastrat capetele in farfurie, iar eu m-as fi intors pe loc si as fi plecat daca as fi fost singura, asa, colega mea s-a apucat sa enumere scolareste meniul cinei ca sa dovedeasca ca vorbiseram dimineata pentru masa.

Oricum, cred ca putea gasi o solutie discreta, indiferent care, ca ne dadea sau nu ceva sa mancam, o putea face in mod civilizat.

Eu n-am putut sa mai iau ceva, mi-am facut de lucru cu afinata de pe masa, care, tot inmuindu-mi buzele, in scurt timp mi le umflase si amortise si incordarea mi-a mai scazut.

Mancarea de seara era prezentata frumos, se aducea supa zilei intr-o ulcica de pamant, cu polonicul in ea, si fiecare isi punea dupa pofta inimii; felul doi era servit intr-un platou taranesc de pamant, din care iarasi se servea fiecare; in acea seara se servea friptura de porc inabusita cu garnitura de cartofi natur.

Seara, pe fiecare masa era la discretie o ploscuta cu palinca, o sticla cu afinata, foarte tare, o sticla de doi litri cu apa minerala si un paner cu fructe de curte, mere si pere, cu autentice pete negre, cu o dulceata extraordinara.

Intr-o alta seara, la cererea oaspetilor, gazdele au invitat o formatie de ceterasi, contra sumei de 400 lei, frumos imbracati, In straie maramuresene, care nu doar au cantat, ci au si inveselit atmosfera cu glume si cu graiul lor frumos.

Caldura am avut uneori prea multa, iar apa calda a fost non-stop; de la bun inceput am avut in camera sase prosoape iar pensiunea e curata si cred ca e un loc bun pentru cei care au nostalgia vietii la tara de alta data, traita in copilarie sau inchipuita doar.

---

VIZUALIZĂRI: 3740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI