Biserici fortificate, cetati si castele in Ardeal...

TIPĂREȘTE

Dupa Ce ne-am cazat la Complex Lobogo, a doua zi am plecat sa vizitam cat mai multe din tinutul Ardealului, cu o lista lunga de obiective, care se legau pur si simplu de drumul nostru. Am luat-o prin Martinis, din Vlahita si ne-am si facut griji din cauza drumului neasfaltat, griji ce s-au dovedit insa nefondate, pentru ca drumul, desi pietruit, serpuind pe langa un rau, era nu doar bun, ci si foarte frumos, cu copaci si poienite cu flori de camp multicolore.

Primul sat in care am intrat era deja ca un muzeu pentru noi care veneam din sudul tarii. Se vedea ca era un sat sarac, localnicii care lucrau la marginea primelor case se uitau la masina noastra ca la ceva neobisnuit; Nu existau case noi, curtile tuturor erau Inchise cu ziduri inalte pe care erau scrisi ani respectabili, in jurul lui 1800. Nu erau gunoaie, iar pe marginea drumului erau pruni incarcati de rod si dovleci, ceea ce in sud n-ar fi fost posibil.

Am si ajuns la primul obiectiv din lista, dupa o semnalizare repetata, prima la intrarea in localitate, alta in apropiere si ultima pancarta chiar in fata Bisericii fortificate din Cata. Ne-am dat jos, am dat ocol - totul inchis. Un localnic de la 200 m parea ca are legatura cu situatia, dar, vazand ca intram in masina, s-a prefacut ca are treaba intr-o curte; cand l-am intrebat daca stie ceva despre cum se poate vizita biserica, ne-a zis ca el avea cheile, dar ca nu prea aveam ce vede...

Asa ca lista noastra cu obiective s-a subtiat considerabil, am renuntat pe loc la toate bisericile fortificate sasesti pentru ca nu aveam timp sa cercetam daca sant inchise sau deschise. Cloasterf, Bunesti, Ungra, Roades, Archita, toate semnalizate minutios, ca si Cata, dar pe langa care am trecut.

Totusi, am mai fost pacalite de semnalizare cu doua castele, Apafi, de la Malancrav, si Kalnoky, de la Hoghiz. La Hoghiz, am mers dupa indicatoare pana in fata unei cladiri care probabil era chiar castelul, dar care nu se putea vizita, acolo functionand de fapt o scoala, care atunci era inchisa, in timp ce noi citiseram pe un site ce camere se pot vizita in castel si cum sant mobilate.

La Malancrav, am gasit castelul, care insa nu era chiar asa cum ne asteptam; adica in primul rand era inchis, avand un program de vizitare pana la ora 15 si, oricat ne-am invartit, nu ne-am dumirit unde ar putea fi fabricuta de sucuri naturale,care tinea de castel si de unde ne facuseram planul sa nu plecam cu mana goala.

Am tinut neaparat sa vizitam Viscri, mai mult pentru a afla si noi ce apreciaza Printul Charles, biserica fortificata nefiind prea sigure c-o vom gasi deschisa.

Dar pe ce drum am mers!... Veneam dinspre Rupea, ultimii sapte km I-am parcurs pe un drum neasfaltat, facut parca dintr-un asfalt raclat din alta parte si intins acolo in forma lui de aschii si praf, peste care s-ar fi aplicat o forma de onduline, care facea ca drumul sa para a fi strabatut zilnic de tancuri cu senile!... Cred ca am facut mai mult de 40 minute si peisajul era dintre cele mai banale, cu balarii inalte pe marginea drumului si-atat.

Cand am ajuns, satul - uratel, eu una n-am reusit sa gasesc nimic reprezentativ arhaic. Casa printului, nici nu stiu daca am vazut-o sau nu, am primit cateva indicatii, dar nimeni n-a venit cu noi sa ne zica "asta e! "

Era normal sa fie un indicator?

Pana la urma, satul datorita acestei case a devenit celebru, iar printul nu e un locuitor de zi cu zi pentru a fi nepotrivita o atare semnalizare.

Langa casa printului (presupusa), se lucra de zor la o pensiune, proprietar, o doamna al carei nume avea rezonante straine: "Carolina... "

Am mers pe ulita bisericii fortificate unde cateva case scosesera la vanzare niste lucrusoare care mie mi s-au parut ciudate, vechi, de prost gust.

Biserica fortificata era deschisa.

Dicolo de zidul medieval, era o curte mica; pe langa zid erau acoperisuri-soproane sub care se aflau obiecte stravechi: care, roti de car, lavite, instrumente agricole...; in mijlocul curtii, la aproximativ 4-metri de zidul de aparare, era biserica veche. Intre biserica si soproanele de pe langa zid era o mica potecuta, care inspre biserica era impodobita de verdeata prospera si de flori de muscata si garofita.

Biserica era foarte mica, si interiorul avea un aer foarte vechi, de la bancutele din lemn si de la pereti. Imediat din spatele salii se putea urca in turn pe un culoar ingust si intunecat, din zid de piatra neagra, pe care am renuntat sa-l urc, fiind claustrofoba. In soproanele de pe langa zid fusese amenajat si un muzeu la subsol dar si in pod, de unde se puteau admira imprejurimile pe sub streasina deschisa. Se lucra inca la renovarea exterioara a bisericii.

Din Viscri, drumul spre Sighisoara era si el prost, dar era asfaltat si, oricate gropi (si erau destule), tot nu era atat de prost ca celalalt.

O localitate in care merita oprit mai mult decat pentru un scurt popas este Saschiz. Acolo pana si cerul mi s-a parut a fi medieval, era asa o lumina...

In micul centru se afla biserica si Turnul cu ceas, inchis si el, dar am putut admira din afara constructia lui din lespezi subtiri suprapuse, cu margini care ieseau in afara. Din acelasi loc se putea vede pe dealul din apropiere, la nici 200 metri, cetatea medievala, dar ni s-a spus la centrul de informare turistica din curtea bisericii ca nu se poate vizita, ca drumul e foarte prost. Tot in Saschiz am vazut pe unele strazi banere cu" breasla croitorilor" si "Breasla olarilor".

O surpriza foarte placuta a fost vizitarea cetatii Rupea, care ne-a aparut in raza vizuala de departe, ca un cuib imens de vultur in varful unui deal.

Cetatea a fost atestata documentar pe la 1200 dar se crede ca are radacini mai vechi si, dupa o perioada in care a fost in stadiul de ruina, actualmente e admirabil renovata. Drumul pana la cetate a fost foarte bun, renovat si el; in fata cetatii, doua parcari mari, ocupate insa cu tonete si o scena, pentru ca era o serbare cu ocazia unui eveniment pe care nu-l retin. Am fost intampinate de un domn in parcare:" Bine ati venit la Cetatea Rupea! va invitam sa vizitati standurile din fata cetatii, cu produse autohtone!"

Cetatea, fara cuvinte! O renovare foarte reusita, in care noul reuseste sa dea impresie de vechi autentic. Parea o cetate medievala locuibila. Pe langa ziduri erau interioare amenajate, reconstruid vechile destinatii, impresia de vechi fiind foarte reusita in ele, de la zidurile in care piatra era incastrata in tencuiala, la podele si la luminatoarele in stil lampa clasica, cu sticla cu gat subtiat. Erau foarte multe banci unde te puteai odihni dar puteai si sa admiri casutele localitatii Rupea (cu cele cateva blocuri) prin ochiurile de tragere taiate in zidurile groase de aparare.

La intoarcerea spre Complexul Lobogo, am trecut prin orasul Odorheiu Secuiesc; eram obosite, putin frustrate, nu prea ne ardea de nimic. Frumusetea orasului insa ne-a scos pe loc din lentoare. Desi era 8 seara, am oprit, gasind foarte usor un loc de parcare, desi eram in plin centru istoric. Arhitectura era extraordinara si dispusa chibzuit; am vizitat catedrala la care se urca pe trepte, nu prea intelegeam destinatia cladirilor sau inscriptiile de pe monumente, care erau doar in limba maghiara. In parc era o serbare, cu ocazia Sf Stefan, era targ si pe scena un ansamblu cu tineri executau jocuri artistice maghiare. Am cumparat kurtos, niste camasi specifice zonei, la preturi astronomice- poate pentru ca vobeam romaneste? Am zabovit ceva in fata scenei, era placut, desi la un moment dat am avut senzatia nelinistitoare ca eram inconjurate de "straini", pentru ca nimeni nu vorbea romaneste. Ceea ce mi s-a parut remarcabil erau florile, prezente peste tot, atarnad luxuriant de pe pervazuri in lungi lastari nefranti de trecatori sau din ghivece de pamant sub forma de butoaie, inalte de peste 1,2 metri, dar si in fiecare rond pe langa care erau desfasurate tonetele, si florile erau absolut intacte, nimeni nu calcase pe ele si, mai ales, nimeni nu le smulsese sa le duca acasa.

Orasul si-a pastrat frumusetea arhitecturala si aspectul ordonat din centru pana la iesire.

---

VIZUALIZĂRI: 2147 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI