Megalopolis, Andritsaina şi Vasses, destinaţii din Peloponez mai puţin cunoscute, dar fermecătoare

TIPĂREȘTE

Către finalul vacanţei din Peloponez, într-una din zile, am pus în aplicare cel mai ambiţios proiect al acesteia, respectiv, excursia la Olympia, celebrul oraş antic de care ne despărţeau cam 200 kilometri, deci ar fi fost vorba de vreo 400 km grosso-modo. Olympia este situată la vest faţă de Tolo, în prefectura Elis, până la care traversam prefectura Arcadia. Am fost de acord să nu facem atâta drum numai pentru Olympia, ci să mai vedem şi alte obiective că doar aveam de unde alege, Peloponezul ştiut ca fiind încărcat de istorie. După îndelungi cugetări ne-am propus să ajungem la Olympia după miezul zilei pentru a face loc acestor destinaţii din titlu, cel puţin interesante, despre care s-a scris mai puţin sau deloc. Recunosc că în alegerea aceasta a atârnat greu în opinia mea un articol scris de webmaster în urmă cu trei ani despre Templul lui Apollo Epicurius de la Vasses pe care mi-am dorit foarte mult să-l văd, dar şi recomadările făcute de autorii ghidului scris National Geographic Traveler despre Grecia.

Aşadar, planul începea cu luarea în piept a muntelui Parthenio cu cei peste 1.000 m ai săi ce ne asigura trecerea în prefectura Arcadia pentru a ajunge la Tripoli. De fapt tot drumul din ziua aceea se anunţa numai prin munţi, apoi o scurtă înscriere pe autostradă pentru a ajunge la Megalopoli la marginea căruia urma să vedem vestigiile anticului Megalopolis, după care ne îndreptam spre Vasses traversând pitorescul orăşel de munte Andritsaina. De la Vasses, planul iniţial cuprindea o fugă la Tholo, staţiunea aproximativ omonimă de la Marea Ionică pentru o baie bună, apoi, după-amiază ne-am fi îndreptat către Olympia pe care am fi vizitat-o câteva ceasuri bune înainte de a pleca înapoi. Eh, după cum bine ştiţi, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă, pentru că n-a fost timp pentru tot, bălăceala „sărind” din program, iar ziua „prelungindu-se”mult în noapte, n-am mai ales o altă variantă pentru drumul de întors, pentru a nu fi nevoiţi să colindăm aiurea pe drum căci seara nu era de dorit să ne prindă pe căi necunoscute prin munţi, ci am mers conform zicalei „paşte iarba pe care o cunoşti”.

După un drum anevoios şi plin de serpentine (cum bine scria @florinbad aici pe site că este Transfăgărăşanul şi Transalpina la un loc), dar în acelaşi timp încântător prin superbele privelişti oferite pentru care ne-am mai oprit să le savurăm, am trecut pe la marginea oraşului Tripoli, unul dintre cele mai mari din Peloponez. Apoi o bucată de vreo 20 km din autostrada ce ajunge la Kalamata pe care am lăsat-o pe stânga şi în cele din urmă am parcurs încă vreo 30 km până la Megalopoli, oraşul modern de astăzi la periferia căruia am găsit vestigiile fostului oraş Megalopolis.

Megalopolis

Oraşul antic Megalopolis a fost construit între 371-368 Î. C. de marele conducător teban Epaminonda cu scopul de a-i ţine pe spartani la distanţă, motiv pentru care a ridicat cam în acelaşi timp şi cetatea Messene aflată ceva mai la sud. Deoarece numele semnifică în limba greacă „oraşul mare” trebuie spus că în antichitate cetatea se bucura de o glorie însemnată şi avea dimensiuni considerabile, spre exemplu în amfiteatrul de aici încăpeau peste 20.000 de spectatori, adică era mai mare decât cel de la Epidaur şi chiar depăşea şi Teatrul lui Dionysos din Atena.

În anul 331 Î. C., Megalopolis a fost invadat de spartani în urma unei bătălii în care în ajutorul cetăţii Megalopolis, iniţial, au venit zadarnic macedonenii. Apoi, aceştia i-au învins pe spartani. Oraşul a fost abandonat în timpul Evului Mediu. Satul din apropiere, situat la sud de oraşul antic, a fost redenumit după Megalopolis odată cu încheierea Războiului Grec de Independenţă. Gloria sa apusă nu se mai regăseşte nici pe departe în localitatea modernă de astăzi care a preluat numai numele său, nicidecum faima şi importanţa de odinioară. În zilele noastre, din fostul “oraş mare” au rămas ruine aflate în paragină, având aerul unui loc incredibil de părăsit. Am găsit situl arheologic după o vizită nedorită prin localitate (GPS-ul mai greşeşte şi el câteodată) într-o stare deplorabilă, degeaba intrarea e liberă şi se întinde pe o suprafaţă enormă, că nu te atrage deloc contrastând teribil cu alte situri în care totul este perfect înregistrat şi etichetat. Poate în viitor banii guvernului grec vor ajunge şi la Megalopolis pentru reconstrucţie şi restaurare.

Am făcut câteva fotografii după care am pornit la drum spre nord-vest pe o şosea mai îngustă ce urma să şerpuiască pe munţii ce se înălţau în faţa noastră pentru următoarea destinaţie: orăşelul Andritsaina.

Andritsaina

Se spune că Andritsaina ar fi unul dintre cele mai pitoreşti şi mai neatinse aşezări montane din întreagul Peloponez, dacă nu chiar din întreaga Grecie. Cert este că după un drum plin de serpentine de vreo încă 45 km ce a urcat necontenit, trecând de o altă localitate încântătoare de munte numită Karitena, am ajuns la Andritsaina unde abia am găsit un locşor unde să lăsăm maşina, uimiţi fiind de farmecul aparte al localităţii. Ea se află la o înălţime de circa 900 m.

În perioada ocupaţiei turceşti, Andritsaina a fost un important oraş-târg şi încă este centrul zonal al satelor mici şi izolate din preajmă, cu bătrâni ai căror ochi au văzut multă istorie, care acum stau în cafenele şi ouzerii şi privesc lumea petrecându-se în jurul lor.

Ne-am plimbat puţin prin centrul strâmt şi înghesuit dar deosebit de frumos, cu copaci înalţi, clădiri vechi, cu ţigle şi olane roşii, cu arhitectură simplă unde tocmai se desfăşura pe strada principală un târg în care localnicii îşi expuneau spre vânzare legumele şi fructe bine aranjate direct pe jos. Am găsit cu uşurinţă o tavernă în care ne-am tras sufletul şi ne-am potolit foamea ce ne dăduse, deja, târcoale.

Cu ghidul National Geographic Traveler în mână deschis la cele câteva rânduri dedicate orăşelului însoţite de o fotografie, am recunoscut clădirea din poză ca fiind un mic magazin de papetărie din centru în care am intrat, iar la întrebarea doamnei care mi s-a adresat cu ce mă poate ajuta, i-am arătat poza din ghid şi ea a exclamat uimită şi bucuroasă în acelaşi timp: „This is here! ”. Am întrebat-o ce cale trebuie să luăm pentru Vasses, iar ea, foarte amabilă, ne-a dat explicaţiile necesare: 14 km spre sud-vest, continuând să urcăm.

Situl antic de la Vasses şi faimosul său templu

Ne-am mai „căţărat” ceva pe un drum şi mai îngust fără parapeţi pentru că am ajuns la 1.130 m înăţime, la Vasses, unde aveam să vedem una dintre cele mai frumoase bijuterii arhitectonice ale lumii antice: templul închinat lui Apollo Epicurius ce are o tristă şi emoţionantă poveste. Pe de altă parte, Vasses (Bassai în greaca veche) este echivalentul cuvântului "ravene", adică văi mici între versanţi abrupţi şi instabili, descriind bine acest loc salbatic.

Templul de la Vasses, parte din situl omonim, unul dintre cele mai impresionante şi mai izolate situri din Grecia, a fost dedicat lui Apollo fiind construit de figalieni (oamenii din zona apropiată numită Figaleia) drept mulţumire pentru protecţia primită în timpul unei molimi ce bântuise locul, de aceea a fost supranumit Apollo Epicurius, adică „mângâietorul” sau „protectorul”. La ruinele anticei Figaleia aflate către vest nu am mai reuşit să ajungem.

Arheologii au căzut de acord că a fost ridicat cândva între anii 450 şi 420 Î. C., având la bază un templu şi mai vechi, probabil din secolul al VII-lea Î. C., de către celebrul architect al antichităţii, Ictinus, responsabil şi de Templul lui Hefaistos şi Parthenonul din Atena, cu acesta din urmă semănând izbitor. Ictinus făcuse un studiu amplu al zonei înconjurătoare când a întreprins construirea templului, preferând să folosească calcar gri pentru construcţii, această alegere făcând ca templul să pară un element natural al mediului din care face parte. Putere, frumuseţe şi armonie se spune că răspândea în jur templul, chiar şi Pausanias, vechiul istoric şi geograf, ce a ajuns la templu prin secolul al II-lea D. C. a afirmat că numai Templul de la Tegea îl întrecea în frumuseţe. Templul de la Vasses are dimensiuni relativ modeste, construit la exterior în stil doric cu şase coloane pe laturile mici şi treisprezece coloane pe laturile mari, în total 38, de-o frumuseţe uimitoare, în stil ionic la interior şi o coloană centrală în stil corintic pentru a reflecta primele raze ale solstiţiului de vară, simbolizând lumina veşnică a zeului soare, Apollo. O friză ionică monumentală, lungă de 31 metri şi înaltă de 63 centrimetri garnisea templul la interior, aceasta fiind compusă din 23 metope de marmură, dintre care 12 metope reprezentau lupta Grecilor cu Amazoanele cunoscută cu numele de Amazonomahia si restul reprezenta lupta Centaurilor cu Lapiţii sau Centauromahia.

Templul a fost folosit de-a lungul perioadelor elenistice şi romane, după care a căzut, la propriu şi la figurat, în uitare. Abia în anul 1765 rămăşiţele sale au fost observate prima oară de un architect francez ce curând a fost ucis de bandiţi, ca mai apoi în 1811 să fie descoperit cu adevărat de o echipă de anticari renumiţi în acele timpuri ce aveau experienţă în dezvelirea multor asemenea comori ale Greciei ce zăceau încă îngropate. Cercetând mai atent locul, un muncitor a zărit o vulpe care-şi făcuse vizuina între ruine, şi verificând culcuşul acesteia a desluşit o piatră cu o formă ciudată ce s-a dovedit a fi parte dintr-o sculptură care reprezenta lupta dintre Centauri si Lapiţi şi apartinea frizei templului. Fireşte că restul frizei ar fi fost îngropat în apropiere. Nu au primit permisiune de la autorităţile din Andritsaina pentru excavaţii, aşa că până anul următor totul a rămas la fel. În 1812 s-a obţinut autorizaţie de începere a săpăturilor de la guvernatorul din Morea (Peloponez):Veli Pasha, fiul crudului şi nu mai puţin faimosul Ali Pasha din Ioanina. Acesta s-a învoit în schimbul a jumătate din obiectele găsite, dar a fost nemulţumit de comorile găsite, căci el se aştepta la obiecte din metal preţios, nu fragmente de piatră şi marmură. Totuşi, contra sumei de 400 lire sterline şi-a dat acordul ca tot ce a fost descoperit la Vasses (în special acea friză extraordinară) să ia drumul Zakhyntosului ce aparţinea Coroanei Britanice în acea vreme, de unde mai târziu a ajuns la British Museum în urma unei licitaţii la care a fost vândută cu 19.000 lire sterline. Acolo se pare că este vecină ce cea a nu mai puţin celebrului Parthenon, care, la origine, aparţin aceluiaşi arhitect Ictinus ce le-a creat pe pământ elen, atât de departe de locul unde au fost depuse. Excavaţiile au fost continuate în 1902 de Societatea de Arheologie din Atena, sub supravegherea unor specialişti recunoscuţi în arheologie. Săpături suplimentare au fost efectuate în 1959 şi după 1970, templul este ştiut la nivel local sub numele de "coloane". În ciuda faptului că monumentul clasic este, poate, cel mai bine conservat din Grecia, preponderent din cauza inaccesibilităţii sale, a fost pe punctul de a se prăbuşi din nou de mai multe ori, de aceea lucrările de restaurare începute cu câteva decenii în urmă continuă şi astăzi sub un cort uriaş. Aşa l-am găsit şi noi, ascuns de razele soarelui al cărui zeu era venerat odinioară înăuntrul său, în plin proces de reconstrucţie şi conservare, dar apărat de intemperiile naturii. Într-adevăr, acolo în munţi vântul bătea năucitor în ziua aceea, că temperatura nu sărea de 20 grade Celsius.

Cam aceasta ar fi tulburătoarea istorie a templului jefuit de bunurile sale de preţ, oricum atunci când va fi gata, maiestuosul templu va lua ochii multora. Şi noi am fost impresionaţi de această lucrare grandioasă a antichităţii ce va fi redată în întregime în curând circuitului turistic, de îndată ce va fi gata. Am vizitat şi situl aferent, după care realizând că nu mai e timp de baie la Tholo de la Marea Ionică, am tulit-o către Olympia până la care mai aveam de străbătut încă 35 km tot printre munţi. Şi, zău, că drumul nu era uşor!

Dacă recomand aceste destinaţii? Fireşte, din toată inima, pentru cine ajunge pe-acolo ar trebui să fie neapărat must see!

Bibliografie

vezi impresii

---

VIZUALIZĂRI: 2470 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI