Cadru intim pentru visat cu ochii deschişi, invadat de gloate mari şi nerecunoscătoare

TIPĂREȘTE

Am citit atâtea reviewuri negative despre castel, cu oameni nemulţumiţi de felul în care e amenajat încât am zis să-mi spun şi eu părerea. Ba chiar îmi aduc aminte că m-au enervat cumplit la un moment dat în castel, un grupuleţ de românce care nu făceau decât să comenteze „uite nici ghid nu au fost în stare să dea la cât a costat biletul, de unde să ştim noi ce vedem, mergem aşa orbeşte şi noi şi ne uităm” etc. Şi mă gândeam în sinea mea cât de ignorant poţi să fii? Nici măcar nu au căutat să se bucure de ceea ce văd sau măcar să citească de pe pereţi, unde scriau destule informaţii. Şi am trecut pe lângă ghizi străini cu grupuri de gură cască din alte ţări şi nu le zicea mare lucru. Le spuneau ce zicea şi pe pereţi şi mai ziceau una-două glume şi câteva descrieri de umplutură, pe cred le puteai vedea cu ochii. Chiar trebuie să ţi se arate cu degetul „Uite, ăsta e patul regelui!”? În condiţiile în care scrie în încăperea respectivă că a fost dormitorul regelui?!

În fine... trecând peste...

Noi am mers cu autobuzul la Bran, din Braşov. Am avut noroc şi, deşi de la staţie am fost cam ameţiţi în legătură cu direcţia în care s-o luăm, am ajuns la intrare şi nu a fost deloc coadă. Ne-am urcat cu bucurie către castel şi după ce am trecut pe la baia frumos amenajată, am purces la vizitare.

Nu o sa mai zic prea detaliat cameră cu cameră sau aşa ceva pentru că deja este scris un astfel de review foarte fain pe site. Dar de cum am pus piciorul înauntru m-a învăluit bucuria şi plăcerea. M-am îndrăgostit de arhitectura, de intimitatea castelului, de cât de mic este, şi de romantic. Mie aşa mi s-a părut. Chiar am repetat tuturor că dacă eram prinţesă, castelul Bran aş fi vrut să fie al meu.

Cel mai mult mi-au plăcut băncuţele de la ferestre şi felul în care au fost construite ferestrele în „separeuri” în perete. Toate ferestrele aproape cred că aveau un loc de stat, iar unele aveau un pervaz aşa mare cât o măsuţă. În imaginaţia mea de visătoare, vedeam Regina stând şi cugetând sau aşteptând la ferestre...

În fine, visele mi-au mai fost întrerupte de momente când se făcea aşa aglomerat într-o cameră de grupuri de turişti prea mari sau când eram pe fugă din cameră în cameră fiindcă era hoarda în spate. Asta nu îmi place la acest castel... cât e de... ”Mainstream”. Şi e mic şi nu suportă atâţia vizitatori. Dacă mai şi puneau ei ghid atunci chiar că era în permanenţă ocupată o cameră cu câte un grup de oameni care să stea ca sardinele, aşa fiecare ce e pe cont propriu vine, citeşte, trece mai departe.

Dacă era după mine mai dădeam turul castelului de vreo 3 ori pentru că nu mă săturam de el. Exponatele nu erau toate neapărat ceva ce nu am mai văzut, dar castelul a avut pentru mine un anumit farmec. Scările acelea, tunelele, uşile joase, detaliile... Oare câţi obsedaţi de a face o poză şi atât sau cei în grupuri le-au văzut? Mai bine ajungi acolo şi te lupţi să te debarasezi de gândiri negative ca să te poţi bcura de ceea ce vezi! Că fiecare castel are farmecul lui şi nu-ţi trebuie decât puţină binevoinţă şi imaginaţie ca să te laşi pătruns/ă de acest şarm.

Mi-a plăcut şi curtea interioară pentru că au pus ghivece de flori şi i-au dat un aer viu. Mi-a plăcut fiecare fereastră în parte şi am privit prin toate. Mi-a plăcut „ascunzişul” din terasă sau sufrageria de vară. Nu mi-au plăcut aglomerările şi statul pe loc. Nu mi-au plăcut zonele unde se făceau selfieuri în masă, cum era această sufragerie de vară. Nu m-am omorât după camera lui Dracula, în schimb în timp ce prietenul meu citea panourile întinse pe tot peretele, eu m-am dus la... aţi ghicit, fereastra cu băncuţă, într-un separeu. Mi se pare totodată un loc frumos de a face câteva poze cu aer de epocă, visător, romantic. Ferestrele... ferestrele... alea fac totul! :))

Am fost şi la expoziţia probabil nepermanentă, de instrumente de tortură. Am mai plătit pentru ea încă vreo 10 lei de persoană. Dar a meritat, pentru că a fost foarte consistentă. Erau foarte multe obiecte expuse, fiecare cu descrierea lui (descrieri morbide...) şi chiar cu desene ilustrative ca nu cumva să nu-ţi dai seama cum se foloseau... Era +16 şi a fost cutremurătoare.

Ce nu mi-a plăcut iar au fost tarabele din afara castelului. Şi castelul are 2 magazine de suveniruri (unde da, broşurile şi ghidurile costă, nu cum, am auzit alte două persoane vezi doamne umblate „În cutare loc se dădeau gratis, nu se poate aşa ceva”) dar pe noi nu ne-a atras nimic de acolo, iar ce ne-a atras era prea scump. Revenind la tarabe, atâtea porcării se găsesc acolo!!! Atâta scârbă îmi fac kitschurile de obiecte stupide cu Vlad Tepes pe ele! Atâta incultură... dar turistul incult cumpără.

Mi s-a părut stupid şi că erau vânzători care nu au fost capabili să înveţe un pic de engleză cât să poarte o conversaţie decentă pentru a-şi vinde marfa. Toate tarabele aveau cam aceleaşi lucruri şi cereau scump, dar cu tocmeală dădeau şi mai ieftin. Tot acolo mai e şi o casă a groazei, dar costă şi aia o grămadă şi mă îndoiesc că merită. Sunt şi foarte mulţi cu caşcaval, mezeluri etc. Noi ne-am luat de la doamnă care avea bucăţi mai mici de caşcaval vidate, pentru că destinaţia unde l-am fi mâncat se afla la 10 ore distanţă cu trenul... Da a fost taaaare bun!!

Ce m-a bucurat este că s-a permis fotografierea înauntrul castelului, pentru că încă am un gust amar din cauza problemei cu pozatul de la Brukenthal.

La întoarcere am fost iar la staţia de autobuz, care avea de data asta un acoperiş calumea deasupra capului şi era lângă un fast food cu sendvisuri.

Vedeţi şi pozele! :)

---

VIZUALIZĂRI: 2524 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI