Metz, călătorie de-a lungul secolelor

TIPĂREȘTE

Metz, călătorie de-a lungul secolelor, prin cartierele orașului

,,Mesdames et monsieurs'', poftiți vă rog în trenulețul turistic cu patru vagoane, e decapotabil, e alb cu verde, arată ca o jucărie simpatică, poftiți vă rog, vă taxez cu 6 euro pentru 45 de minute de istorie, de-a lungul secolelor, căci Metz e un oraș vechi de 3000 de ani, puneți căștile vă rog și istoria va curge prin urechi și va intra în cap, atăt căt se poate, în flashuri scurte, în opt limbi internaționale.

Orașul are zone vedetă ce se amestecă firesc cu altele, fără paiete strălucitoare, sunt și multe ziduri vechi, semn ca orașul era fortificat încă din evul mediu, e o combinație nu greu de descifrat.

Revenim în Place d’Armes, afară sunt 30 de grade la prănz, trenul turistic își asteaptă mușterii, lăngă Monumentul Eliberării; primul client, o doamnă franțuzoaică, cu un cățel adorabil, urcă dezinvolt în ultimul vagon...

Trenulețul strălucește de curățenie, dar cănd aude fluierul conductorului, începe să scărțăie, pe la încheieturi. Lumea în vagoane e destinsă, multicoloră lingvistic, chiar și la culoare pielii, noi ne-am așezat la coadă, stau pe o banchetă la margine, în spatele nostru sunt tot doi olandezi, ce ne oferă dezinvolt o pungă cu croanțe... în fața mea, se așează o negresă, lăngă franțuzoaica cu codiță, ce latră non stop.

Imi fixez o cască pe urechi, setez limba engleză, ieșim urgent din letargie, cănd trenul o ia la picior cu viteză, prin străzile înguste, asfaltate cu pietroaie vechi, că doar nu vreți ca Metz să-și piardă parfumul de epocă medievală?

,,Attention, on y va’’... și începem să ne jucăm de-a zgălțăiala pe străduțele încălcite, hopa sus, hopa jos pe colina Sainte-Croix, îmi cade casca în poală, la un hop pe traseu, Jojo latră cu poftă.

Metz e fotogenic, dar fuge repede de pe ecran

Incepem cuminți să ascultăm vocea din cască, mai arunc o privire, pe harta pe care am primit-o, rulăm pe Rue Serpenoise în cartierul Sainte –Croix, punctul cel mai ridicat din centrul orașului, pe principalul drum nord –sudic roman, transformat în zonă de shopping, pe care am bătut-o la greu.

La nordul ei ajungem într-o stradă cu nume ciudat, En Fournirure , trecem rapid pe Rue de la Tête d’Or, măngăi doar Maison de Tetes , ce fuge repede din fața ochilor, clipă rămăi să mă uit la o veche casă medievală din secol XVI, cu cinci capete sculptate, suspendate în aer, pe pereți, ele aruncă priviri goale orașului, cine sunt figurile, rămăne un mister.

Dar viteză, ne scuturăm bine, aparatul foto devine incomod, olandezul din spate desface o cutie cu bere și ne împroașcă pe la spate cu spumă. :)

,,Oops’’, zbiară tipul la unison cu ai mei, ei nu poartă căști, se distrează în limba aia guturală, imposibilă... ne balansăm și ne uităm la clădirile, înalte medievale, orașul vechi respiră istoria.

In această companie veselă, cu Jojo la bord, nu mai e nevoie de nici o traducere, suntem conectați lingvistic fără efort.

Ajungem în Place Saint Louis , în partea de jos a colinei Sainte-Croix, construită în sec 14, ea are peste 60 de arcade, inspirate din arhitectura toscană, e o piață centrală, care era pe vremuri cea mai mare piață comercială, o văzusem și la pas, e plină de restaurante, apoi coborăm pe Rue de la Gendarmerie , ajungănd în cartierul Imperial, din vestul orașului.

De aici, din Place Saint Louis, se poate ajunge preferabil, cu mașina, la Porte des Allemands poarta de intrare din partea de est a orașului, este o poartă veche strategică, ce a văzut lumina zilei prin 1230 și arată ca un castel fort.

Triunghiul Imperial și Noul Oraș e cartierul născut în secolul XX, sub anexarea germană, atunci cănd orașul va cunoaște o explozie urbanistică fără egal și se va extinde spre sud, aici se află căteva monumente istorice protejate.

Suntem în Avenue Foch sau bulevardul lui Wilhelm II, bulevard lung de peste 500 de metri, construit în 1903, pe locul unui fost zid de apărare, are o față burgheză, cu case înstărite, case neo-renascentiste, baroce, decorațiuni à la Loius XV și XV, dar nu sunt arhitect, să descriu bătălia de stiluri arhitectonice, el se află la granița dintre orașul vechi cu cel nou.

Mă uit uimită la noua oglindă a orașului cu chip german, e clasică, austeră, gri, că s-a folosit piatră din Renania, prind în viteză căteva imagini, bulevardul e considerat floarea orașului și vitrina imperiului german.

Ajungem în Place de Gaulle unde se află Hotel de Poste , o floricică rece arhitecturală, în stil neo –renascentist, în culori roz gris, ridicată de germani, în 1905, ea e în partea opusă gării și arată ca o fortăreață.

Trenul se oprește brusc în fața gării din 1908, e o clădire impunătoare, cenușie, un fruct deosebit al politicii de germanizare a orașului.

Fațada sugerează un palat și e simbolul puterii politice, iar decorul ei bogat, pe exterior este reprezentat prin scene ale vieții militare germane, dar și ale vieții cotidiene.

Intrarea în gară se face prin ,,Pavilionul împăratului ‚’’ ar avea și niște vitralii grozave, dar nu prea le văd... pa și la gară, eu sunt în trenul turistic... și mor de sete... ce aș mai bea o bere rece, am anchilozat pe scaun. :)

Doamnelor și domnilor pasageri, Gara Imperială a fost construită din ordinul împăratului german, în timpul anexării orașului între 1871 și 1918, clădirea este opera arhitectului Jurger Kroger și se află chiar în inima orașului imperial. Rolul ei, era acela de a asigura transportul militarilor germani în Franta și deplasarea trupelor staționate pe Moselle, spre cămpurile de bătălie. Este cea mai lungă gară franceză, are 300 de metri lungime, și e vedeta cartierului imperial, eu reflectez că de aici ajungi în 83 de minute cu trenul de mare viteză la Paris.

Observ un indicator stradal, spre sud vest se ajunge la noul centru cultural Pompidou (centrepompidou-metz), o construcție modernistă, o ramură a celui de la Paris pe care l-am vizitat în altă epocă, are piese valoroase de artă contemporană, e acolo domnul Picasso și niște suprarealiști, dar evident, nu am ajuns să văd ciuperca modernistă, te omor familion, așa e cănd pleci la drum cu turma mixtă, off, off, tu stai în trenuleț, hopa sus, hopa jos... cu viteză înainte, impresiile mele sunt ca artificiile, poc, poc... superficiale. :)

Acest cartier imperial, numit și Nouvelle Ville , e o zonă cu bulevarde largi, clădiri publice si urme de Art Nouveau, întălnim aici o enciclopedie de stiluri istorice, vechi sau noi:Maison de la Poste, La Place Raymond Mondon , prima piață imperială, cu ,,Maison des Coorporation’’ si vechea ,,Banque Impériale’’, case puternice, tot cartierul vrea să fie inclus în Patrimoniul Unesco, un regal pentru ochi, dar pe mine m-a lăsat cam rece, prea era geometric, suntem oare în Franța sau am greșit adresa?

Trecem de Maison des Coorporation , ocolim porte Serpenoise, înregistrez parțial explicațiile istorice, pe care le voi aprofunda mai tărziu, dintr-un ghid.

Porte Serpenoise , e o poartă situată între unghiul format de Bulevardul Schuman și strada General Gaston Dupuis, ea seamănă cu un arc de Triumf, pe aici au trecut trupele prusace în 1870, după înfrăngerea lui Napoleon III la Sedan, ea este înconjurată de un buzunar verde.

In 1918, trupele aliate și-au făcut pe aici intrarea glorioasă, pentru a elibera pe mesieni. Poarta e un element al vechilor fortificații ale orașului și e decorată cu basoreliefuri, ea rămăne un simbol al stăpănirii orașului, o salut rapid cu flash-ul și îi spun, adio, un bus mov local superb, îmi fură poarta de sub ochi.

,,Attention’’, o luăm pe bulevardul Schuman, trecem de Eveche St Glossinde , reședință actuală episcopală, observ o poartă neoclasică cu un decor sculptat, virăm larg pe la Place de la Republique , olé, olé, tineți-vă echilibrul fraților, e nebun circuitul, ,,tais- toi, Putain’’, m-a înnebunit codiță, iar a căzut și prăpădita de cască. :)

Piața Republicii este cea mai mare din Metz, e un spațiu emblematic, e o piață iubită de messieni, aici au loc concerte în aer liber, e loc de spectacol, tărguri artistice și promenadă, eu observ doar căruciorul unui bebeluș, niște tineri pe role și un perete de apă, ce e o cascadă surprinzătoare, în plin centru... la orizont disting și Galeriile Lafayette .

Această piață se chema odată, Place Royale, iar in timpul anexării germane, se chema Platz des Fuhrers. Nu m-a impresionat, e cam goală de musafiri, nu văd nici un șevalet de pictor, doar niște bănci albe lungi ca niște sculpturi pe o plajă ,,il pleut dans mon coeur’’ :) cu lacrimi de necaz, că Verlaine e pe aproape și fuge pe sub glasul roților de tren.

Am trecut apoi pe lăngă Arsenal , o veche citadelă militară ce pare somnolentă și rigidă pe exterior, e de pe vremea lui Napoleon III, ea este astăzi o mare sală de concerte, una din cele mai frumoase din Europa și e vestită pentru acustica ei excepțională, pe exterior e taciturnă și mă pune la respect.

Această clădire militară la origini, a fost transformată într-un centru al muzicii clasice și artelor plastice, în 1989.

Aproape de Arsenal, o luăm pe Avenue Ney trecem pe lăngă un Hotel –Restaurant de cinci stele, instalat în Magasin aux Vivres , o veche clădire militară, lungă de 125 metri, unde erau pe vremuri păstrate depozitele cu alimente. Depășim La Citadelle un fost bastion militar, transformat într-un hotel celebru de patru stele șiPalais du Gouverneur, care era reședința oficială a împăratului Germaniei, Wilhelm II... mi-ar fi plăcut să merg la restaurant, unde se află probabil luxul si fastul, dar trenul a ocolit obiectivul, nu și o sculptură ciudată cu cinci cercuri ruginii, incomplete.

Traseul continuă cu viteză ,,supersonică’’, fără avertisment, balans la stănga, oops, stați să-mi îndrept coloana vertrebrală, o luăm pe bulevardul Poincaré și trecem doar, pe lăngă St Pierre -Aux -Nonnais , unde trecutul te avertizează consecvent ca o pendulă.

Aceasta este considerată cea mai mare biserică creștină din Franța, ea a fost la origine o bazilică romană.

Suntem aproape de Esplanades, un fost cartier cu biserici și mănăstiri, aici există astăzi o grădină de circa 9000 de mp, cine are timp o traversează și ajunge direct la Moselle, unde admiri lebedele de pe poduri și valea răului romantic...

In fine, suntem aspirați de peisaj și ajungem pe rue de la Garde, trecem pe Moyen Pont , suntem în plin cartier al insulelor, și de de pe Pont des Morts , admir lung, obiectivul numit Temple Neuf , unde eu voi merge la întoarcere într-o promenadă romantică, să hrănesc o lebădă.

Depășim repejor Place du Luxembourg , mă uit surprinsă la o săgeată ce urcă pe cerul messian, e Temple du Garison , un edficiu de cult de pe strada Belle Isles, turnul are 91 de metri și se vede din toate unghiurile, e bătrăn, are un secol vechime și a fost destinat soldaților germani, de credință protestantă. Acest templu a ars în 1946 în timpul războiului mondial, și-a pierdut și nava, dar a fost restaurat și astăzi el a devenit o emblemă a orașului, făcănd parte din patrimoniul religios local.

Trenulețul ajunge în binecunoscuta Place de la Comédie și se îndreaptă răsuflănd din greu, spre cartierul central Sainte- Croix.

In Place Jeanne d'Arc , punctul de vărf al colinei, văd un flèche al bisericii Segolène, o frumoasă necunoscută, construită tot din piatra soarelui, prin secolul. 19, ea se laudă că are cel mai vechi vitraliu din Lorena din sec. 13... Am ridicat capul, gătul, ochii, fațada e insolită și sculpturile sunt minunate.

Traversăm apoi niște străduțe medievale, întortocheate în zona culturală, foarte liniștită și ocolim Musee de la Cour d'Or cu profil de arheologie, arhitectură și Beaux –Arts, nu am avut însă timp și apetit pentru două ore de vizită, așa că am chiulit cu drag de la lecția de cultură.

Am ajuns la punctul de plecare /sosire în Place d’Armes, călătorii și Jojo, sunt invitați să coboare din vagoane, merci pentru atenția și răbdarea dvs, acum e timpul să ne mai dezmorțim și să ne plimbăm puțin pietonal, prin cartierul insulelor.

Ne reîntoarcem prin Place de Chambres pietonal, depășim catedrala și mergem glonț la templul de pe insulița Petit Saulcy, dupa ce admir trei porți vopsite în mov și deranjăm cu vorba, doi tineri, pe o bancă.

Temple Neuf , vecinul din stănga Operei, miroase de la intrare a romantism, a melancolie semeață, o oază de refugiu și respirație, aici te eliberezi total de agitația orașului și începi să meditezi pe o bancă, căci templul este închis publicului.

Acest lăcaș de cult a fost ridicat în mica insulă Saulcy, (1901 -1904), în stil neo-roman, are culoarea gri și e așezat pe terenul numit, Jardin des Amours , la capătul lui Place de la Comedie. Alături de gară și poștă, acest templu, este un alt exemplu al politicii de germanizare a orașului și a fost realizat, la dorința lui Wilhelm II pentru ofițerii lui. Insuși împăratul a venit la inaugurarea lui, alături de soție, prințesa Victoria Luise a Prusiei, localnicii au considerat lăcașul ca fiind un afront, la vremea aceea.

Am admirat templul de pe poduri, el se reflectă superb în oglinda celebrei Moselle, radiind putere, e plin de pitoresc datorită amplasamentului pe insulă, iar bătrăna catedrală se uită pe la spate, fără să se îndoaie, spre Grădina dragostei.

De aici, traversăm strada, autobuzele locale vopsite în mov, ne taie calea, revenim în Piața Comediei, peste drum, unde aveam și parcarea de pomină.

Place de la Comedie, locul unde Metz, căntă prima lui, uvertură

Opera -Theatre din Metz este prima vitrină veche, culturală a orașului, ea este declarată monument istoric și este cea mai veche operă din Franța.

Aceasta piață generoasă, care ascunde sub rochiță o parcare subterană, e situată pe un braț al unei insule. Opera a fost construită în prima jumătate a sec. 18 de ducele Belle Isle, guvernatorul și capul luminat al orașului Metz.

In 1732 ducele Belle –Isle, reface mica insulă din punct de vedere urbanistic și construiește, în spiritul iluminismului, o piață modernă. Pe vremea revoluției franceze, aici în Place de la Comedie, aveau loc execuțiile cu ghilotină, spațiul fiind foarte generos pentru publicul spectator.

Un sculptor francez local, Charles Pêtre a împodobit casa Operei cu alegoriile Tragediei, Inspirației, Poeziei lirice, Comediei și Muzicii...

Construcția neo-clasică a teatrului, a început în 1738, tot aici se află și Opera Națională din Lorena... mi-ar fi plăcut să merg la un spectacol cu ,,Lacul lebedelor’’, dar m-am mulțumit să aud doar gănguritul celor de pe răul cenușiu.

Este interesant de aflat că această instituție culturală franceză, îsi are propriul atelier de croitorie și decor, precum și propriul corp de balet.

Alături de clădirea operei se află Prefectura Orașului, o structură clasică cu două etaje, unde se afla odata Hotel de L’intendance, pe vremea mareșalului Belle-Isle.

Cartierul insulelor , este mai puțin turistic, el se află în partea de nord a orașului, fiind înconjurat de brațele și canalele de pe Moselle, am văzut o parte din el pietonal și am trecut cu trenulețul și mașina val vărtej pe căteva poduri.

Le Grand Pont du Mort face legătura între malul stăng și drept al orașului, el este realizat din piatră de Jaumont și a fost construit în secolul 14, lărgit în secolul19, el este spectaculos, fiind și cel mai lung, are 210 m legănd Iles de Chambiere și Fortul Moselle, de cartierele centrale ale orașului.

Al doilea pod important se cheamă Le Moyen Pont des Morts , este un pod fortificat, realizat din aceeași piatră galbenă și beton armat, are 35 de metri, a fost bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial și te conduce direct spre lsle de Saulcy.

Insulele poartă desigur o insignă cu un nume, Petit Saulcy, Grand Saulcy, Chambière.

In concluzie, insulele sunt legate prin poduri fermecătoare, cam 20 la număr, ele sunt gănditoare și vechi, ca niște catarame de piatră ce susțin orașul, adaugănd o notă pitorească, nu am avut timp să mă plimb mai mult prin această zonă, mult mai boemă și romantică.

Metz este un oraș gurmand, o demonstrează zecile de terase și restaurante, dar în Marché Couvert, ați văzut produsele locale în stare proaspătă.

Orașul a creat chiar și o etichetă ,,Les Tables de Rabelais ‚’’ care grupează restaurantele ce promovează produsele locale, să nu uităm ca marele Rabelais a poposit prin oraș cam doi ani, iar messienii sunt măndri de el.

Am intrat și într-o patiserie boulangerie, le vezi pe la colțuri de stradă, am fost atrasă magnetic de niște prăjituri demențiale și de borcanele pe care scria Mirabelle .

Metz este celebru prin fructul său de aur, o prună galbenă, aurie, numită mirabelle... ea e regina Lorenei și în fiecare an, în august are loc un festival, de reputație internațională...

M-am oprit să admir borcane cu gem, lichioruri cu mirabelle, tarte, înghețate, compoturi, făcute din această prună galbenă, care e recoltată doar în august-septembrie. Despre șnapsul cu mirabelle, numit ,,eau de vie’’, nu știu ce să vă povestesc, ca nu l-am probat, am admirat doar sticlele pe rafturi.

Am căzut victimă și unor prăjiturele colorate celebre, numite Paris-Metz, pe baza de macaron, umplute cu spumă și garnisite cu zmeură, cam dulci... numele patiseriei –ciocolaterii este Jean, mi-a mai rămas de acolo, doar o pungă goală de hărtie, să nu îi uit numele.

Am văzut de asemenea, celebrele Boulets de Metz , sunt niște bomboane de ciocolată, pe bază de biscuit, umplut cu ganache, învelite în ciocolată neagră, cu străluciri de alune, arată ca niște ghilotine, pentru a evoca trecutul militar al orașului, sunt inofensive, dar atacă silueta. :)

Pe la terase am observat turiști și messieni servind bere locală la halbe, numită Loup Blonde și Duchesse de Lorraine...

Metz per ansamblu mi-a plăcut, e un oraș puternic, e șarmant în centrul vechi francez, auster și militar în partea germană, e foarte comercial, e opulent, este cultural, își caută identitatea... e agreabil, e variat, plin de grădini și parcuri ce te ademenesc la leneveală, am oftat lung că nu am avut timp de promenadă prin Esplanadă, prin alte parcuri publice, pe sub poduri, la nivelul apei... am plecat din el mai bogată și la plecare am mai dat un tur, cu mașina noastră.

Ne vom reîntălni cu Chagall, cănd vor găsi inspirație, caii mei turistici, în catedrala de la Metz, ce iși primește pelerinii culturali ai noului mileniu, dă-mi doamne timp și liniște, să bată văntul credinței religioase prin capul meu, după atăta hai hui cu saboții prin Lorena, care nu e deloc gris, după cum spune un vechi căntecel pentru copii.

,,Au revoir mes amis’’, mulțumesc mult, celor ce au avut răbdare să-mi lectureze impresiile de vacanță din orașul cu pietre galbene și gri.

Surse :site tourisme–metz.com

Broșuri turistice, ghid, de la Oficiul de turism local.

(Rog webmaster să introducă un clip video al oficiului de turism Moselle youtube - uploaded March 2012)

---

VIZUALIZĂRI: 2657 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI