ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.09.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 21.09.15
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
APR-2013
DURATA: 4 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Istanbul

Ce am văzut eu în Istanbul

TIPĂREȘTE

M-am înscris la agenţie pentru 4 zile în Istanbul cu 145 EUR transport, cazare şi mic dejun. Am fost cam a 75-a înscrisă, aşa că s-au făcut două grupuri, care ne-am intersectat foarte puţin, dar care trebuia să umblăm în „caravană”. Nu în Istanbul, că acolo nu circulă autocarele, a trebuit să umblăm cu transportul în comun.

Am plecat cu autocarul închiriat de agenţie, nu cine ştie ce confortabil, din Bucureşti la ora 6 fără 5 şi am traversat Bulgaria. Dacă-mi spunea cineva că facem 625 de kilometri până la ora 23, nu-l credeam. În primul rând în Bulgaria sunt drumuri proaste. Ba chiar şoferii au primit indicaţia s-o ia pe o scurtătură care promitea să scutească 40 Km. Scurtătura era de... pământ. I-a costat mai multă motorină şi mai mult timp decât dacă o luau normal. Ce să mai zic de zdruncinăturile noastre! Am făcut şi popasuri la 3-4 ore, destul de lungi. În al doilea rând în Istanbul am mai făcut vreo două ore un tur al oraşului seara, tur care ne-a deschis multe pofte, apoi timp de o oră mai mult am stat pe loc din cauza aglomeraţiei. Iar aglomeraţia era pe şosea cu trei benzi şi asta la 10 seara!

Am văzut un oraş cu 10 milioane de locuitori numai el (zona metropolitană are populaţie cam cât România), în care se lucrează de la 6 dimineaţa la 11 seara. Şi nimeni nu e încruntat, arţăgos, revendicativ. Este multă muncă manuală: se curăţă des şi peste tot sunt cotigi trase de bărbaţi tineri, maturi sau bătrâni cu rufe de spălat sau spălate, marfă de vândut, marfă de dus de la un loc la altul, gunoaie reciclabile. Dat fiind că Istanbul e pe coline şi că aceste cotigi erau destul de mari, îmi închipui că nu le era uşor la deal. Dar am văzut, la 11 noaptea, tată tânăr cu fiică de 6 ani care se întorceau cu cotiga povestind între ei şi râzând.

Cred că populaţia canină este manageriată. Sunt mulţi câini vagabonzi, dar viguroşi, de felul celor din Bucureşti, şi mulţi au crotal în ureche. Cu totul nemanageriată este populaţia pisicească: sunt foarte multe şi corcite în fel şi chip, mai ales cu Angora. Fiind ale nimănui, mâncând ce se nimereşte (o pisică nehrănită nu mai are chef să-şi facă toaleta) blana lor este încâlcită şi murdară. Dar nu sunt deranjate nici când îşi fac culoar pe mesele de la „terase” (practic de pe trotuar) pentru a se urca pe acoperiş. Am văzut într-o seară trei pisici care, la interval de câteva minute una de alta, au sărit pe masa neocupată aşternută cu faţă de pânză, de acolo pe cutia de gaz, apoi pe o copertină şi au plecat, cum am văzut mai târziu, între două acoperişuri. Dar chiar în drum puse, mesele nu sunt prăfuite, tacâmurile şi vesela sunt curate, ospitalitatea, la periferie, e maximă.

Închipuiţi-vă că soţul vară-mii s-a aşezat la o masă din acestea să bea o bere la halba de ½ l (3 lire = 6 lei), iar eu şi ea aveam o cutie cu pepene tăiat felii luată pe stradă. Am întrebat dacă putem sta şi noi şi chelnerul nu numai că a încuviinţat, dar ne-a adus farfurii, tacâmuri şi şerveţele. La străzile principale chelnerii şi vânzătorii sunt puţin pervertiţi, bănuiesc, de clienţii mitocani, care dau buzna în magazin fără să salute sau cine ştie ce mai fac prin resturante. Sunt foarte mulţi ruşi. Ne-am rătăcit o dată şi, din 7 persoane întrebate, 2 erau rusoaice, care ne-au răspuns şi ne-au dat indicaţii numai în ruseşte. Spre deosebire de turci, care ne dădeau, cu multă amabilitate, indicaţii numai în... turceşte. Aşa că am rătăcit vreo două ore (premieră pentru mine), fiind cam la 10 minute de hotel.

Mâncarea este cum m-am aşteptat: ieftină şi gustoasă şi o găseşti peste tot. Am mâncat vestita ciorbă de linte, frigărui cu carne tocată, sandvişuri, peşte, salată. Transportul în comun este deosebit.

Cu metroul nu am fost, dar tramvaiul te duce unde vrei. Nimeni nu poate intra fără să plătească. Sunt porţi cu clichet, care se descuie cu jetoane cumpărate la automate pentru 3 lire, dar mai ales sunt funcţionari care urmăresc modul de acces. Tramvaiele sunt dese, dar aglomerate. Normal, la atâta populaţie. În tramvai se anunţă staţiile, sunt hărţi, sunt panouri luminoase. Nimeni nu miroase, poate doar a parfum, nimeni nu se înghesuie, nu ridică vocea, nici măcar la telefon. Tinerii, femei sau bărbaţi, cedează locul vârstnicilor în marea lor majoritate. Doar dacă dorm nu pot s-o facă şi cred că dorm totuşi de oboseală. Tramvaiele şi vapoarele (mijloace de transport în comun) sunt deosebit de curate şi bine întreţinute.

Mi-a părut rău să văd că 4 din 7 femei, de orice vârstă, au pardesiu şi basma. Unele-şi acoperă şi faţa. Interesant că pardesiile pot fi şi roz sau roşii şi pot fi şi ultima modă, fermoarul pe dinafară. Nu m-a mirat că sunt puternic fardate, am văzut asta şi în Algeria. Bărbaţii, în marea lor majoritate, poartă costum sau numai pantaloni de stofă şi cămaşă. Ni s-a spus că familiile se întemeiază în jurul vârstei de 23 de ani, numărul de copii este de trei, iar bărbaţii nu calcă pe de lături. Femeile nici nu ar avea când, cred eu. Ele nu prea lucrează, eu nu am văzut, poate la câmp, în fabrici şi spitale să fie.

Au apărut şi la ei cerşetori. (Unul din pilonii islamului fiind milostenia, ajutorarea săracilor se făcea prin biserică. Se pare că acum nu se mai face cu atâta eficienţă.) De fapt cerşesc femei cu mulţi copii (am văzut asta şi în Egipt), care mie, personal, îmi rup inima: ca să trăiască nu au altă soluţie decât să mai facă şi alţi copii.

Mi-a plăcut că nu am fost agasată de insistenţa vânzătorilor, că propunerile făcute erau frumos şi politicos exprimate, că s-au introdus preţuri fixe în unele bazaruri (cel egiptean), fiindcă eu nu le am de loc pe astea cu târguitul.

Mi-a plăcut curăţenia de pe stradă. Erau şi hârtii pe jos, sâmbăta am văzut mai mult seara, dar se curăţau a doua zi. La monumente se curăţa permanent. Pe stradă, din loc în loc, sunt trunchiuri de piramidă din metal, cam de 1 m înalte, cu un moţ ca o bilă mare de metal, înconjurate de un brâu pătrat de metal de cam jumătate de metru lăţime. Poate să fi fost ocuparea de 1,80/1,80 cu totul. O clapă laterală lată apăsată cu piciorul îţi permitea deschiderea rabatabilă a unui perete. Se aruncau înăuntru gunoaiele cu găleata şi chiar lături. Seara venea un camion care extrăgea de moţ trunchiul de piramidă urmat de un container de cam 2,5 mc, terminat cu două uşi la bază care se rabatau şi alea şi lăsau gunoiul să cadă în camion. Odată golit, containerul era înfipt la loc. Mă gândesc că precizia înfigerii era dată de păstrarea coordonatelor la extragere. Şi totul fără mirosuri. Stăteam şi ne uitam ca la spectacol. Soţul vară-mii a zis: „să nu credeţi că nu e tehnologie nemţească! ”. Eu una nu am văzut-o în Germania şi de fapt nicăieri.

La ieşirea din Bazarul mirodeniilor am văzut un pupitru cu 10-12 încărcatoare de telefon. Contra a 0,50 LT îţi încărcai orice telefon. Nu părea supravegheat şi nici nu lipsea vreun încărcător.

Mi-a mai plăcut presiunea la apă peste tot. Am uitat să întreb cum se administrează un oraş aşa de întins. Probabil prin sectoare, ca Bucureşti.

Există şi aici, ca în Egipt, poliţie a turismului. Dar nu am văzut incidente. În tramvai eram anunţaţi din când în când şi în engleză, că dacă apar, să le anunţăm lor. Însă am văzut mare propagandă a partidului muncitoresc sau socialist turc, contra imperialismului şi având ca figuri reprezentative pe Lenin şi Che Guevara. Bineînţeles că urlau la megafoane tineri, băieţi şi fete, vai de capul lor. Ghida noastră, care era cam neglijentă cu poşeta plină de bani (multe intrări erau opţionale şi deci aduna bani tot timpul, m-aş mira mult să-i fi ieşit socotelile) zicea că acolo se simte întotdeauna în siguranţă.

La hotel am stat primele două nopţi într-o bombă veche, dar curată. Doar că din cauza materialelor proaste folosite la „reabilitare” a fost greu să-mi dau seama de curăţenie. Nu ştiu din care motive ne-au dat căldură. Poate au vrut să echilibreze cu ceva, dar au mărit disconfortul. Fereastra dădea spre o foarte mică curte interioară, dar, nenorocire, era acoperită cu sticlă. Şi, altă nenorocire, toţi au ţinut ferestrele deschise. Condiţii aşa de mizerabile nu am mai avut din 1982 la Buhara (acolo era şi foarte murdar şi groaznic de frig) şi din 1992 la marea noastră, pe unde n-am mai călcat de atunci, deşi am auzit că s-au schimbat mult lucrurile. Micul dejun era la etajul 6, pe tersaă. Mâncarea slabă era compensată de privelişte. (O paranteză: aici am băut cel mai prost ceai negru: o răsfiertură de frunze. Tot în Turcia, pe vapor, cu 2 euro, am băut şi cea mai proastă cafea turcească: zaţul fiert cam a treia oară. Ştiu ce spun, pentru că sunt o ferventă consumatoare a ambelor băuturi.) Pescăruşii veneau să cerşească mâncare şi apucau delicat cu ciocul pâinea sau brânza oferite cu mâna. Spre deosebire de porumbei, pescăruşii mi s-au părut prieteni unii cu alţii, nu se alungă.

Următoarele două nopţi am stat la un hotel deschis de doi ani, unde tariful cred că era de peste 100 EUR pe noapte. Pe lângă frumuseţea camerelor (care erau totuşi mici, motiv pentru care hotelul nu era clasificat), toate condiţiile (baie, aşternuturi, prosoape, papuci, frigider, televizor, aer condiţionat, intrare cu cartelă combinată cu lumina) erau dinspre partea de sus a turismului. La fel era şi bufetul de la micul dejun. Fiindcă era room-service 24 h, au putut să ne pregătească masa, în ziua plecării, la 5 dimineaţa, fără să facă rabat, cu bufet cald şi bufet rece. Bine că nu am fost cazaţi în aceste hotele invers, în cel bun primul. Unele persoane au fost mutate şi de trei ori.

În legătură cu cazarea a fost un mare scandal, omiţându-se faptul că am plătit totuşi foarte puţin pentru excursie. De fapt a fost scandal din orice din partea unei familii din Bucureşti (tata şi fiul cu nevestele şi cu o prietenă, aia cu iarba), pe care nu aş vrea să o mai întâlnesc vreodată: de ce am luat-o pe scurtătură, de ce nu suntem cazaţi mai repede, de ce am plătit atâţia bani (cameră single) şi condiţiile sunt proaste, de ce nu ne sculăm cu o jumătate de oră mai târziu, de ce mănâncă peşte şi nu pui (ei, ca Gică contra, nu au vrut să fie de faţă când s-au anulat comenzile de peşte) şi las’ c-o reclamă ei pe ghidă, care habar n-are pe ce lume se află.

Şi, dac-am pomenit de ghidă, merită câteva cuvinte. A fost o tătăroaică din Bucureşti, puţin peste treizeci de ani, absolventă de liceu de matematică (facultatea n-am aflat-o, dar o bănuiesc tot pe acolo), extrem de echilibrată şi extrem de dornică să-şi facă treaba. A rezistat la urletele unor turiști (dacă nu interveneau tinerele care mi-au plăcut, din cauză că le-am văzut responsabile şi dornice de îmbogăţit cultura, tot din Bucureşti, şi care erau mai aproape, probabil că o luau şi de gât), s-a împărţit între trei hotele, ne-a anunţat programul, a respectat programul, ne-a dat tot felul de lămuriri suplimentare.

Apoi o persoană din grup, bărbat de vreo 70-75 de ani, cam foarte congestionat de felul lui, a dispărut pentru 6 ore, s-a sesizat colegul de cameră, care a primit pe la 5 un telefon de la el că se rătăcise. Ghida a chemat poliţia, zicând: „să-l caut toată noaptea, dar să ştiu că este în viaţă”. Au venit doi tineri poliţişti frumoşi şi curaţi. Pe moşulică l-au găsit la bere la ora 23. Iar telefonul nu îl închisese, îl dăduse numai mai încet. Ghida nu ar fi avut, bănuiesc, parte culturală de prezentat, pentru că pentru asta erau angajaţi ghizi locali. Ea cică numai traducea. Dar traducerea se petrecea aşa: pe drumul dintre obiective ghidul turc îi povestea ce-i povestea şi ea „reproducea”, extrem de închegat şi cred că şi cu elemente în plus, pentru că dura mult expunerea. Fata mi-a plăcut foarte tare.

Am văzut:

Istanbul noaptea, pe şosele, cum am scris, de trei benzi pe sens, super-iluminat. Sunt multe cartiere noi cu blocuri dese şi foarte înalte. Totuşi, se pare că unele sunt cam în stand-by. Sunt fabrici multe. Spitalele sunt uriaşe. La fel mi s-au părut şi universităţile. A propos, toate bunurile materiale văzute în Turcia erau turceşti: mâncarea, textilele, pantofii, dulciurile, aerul condiţionat, televizoarele, frigiderele. Maşinile erau de toate felurile, dar bănuiesc că şi tramvaiele şi vapoarele erau turceşti. Peste Bosfor sunt două poduri, la 60 şi la 74 m faţă de nivelul apei, pe care le-am trecut.

Hipodromul, cu obiectivele cunoscute. Este închis pe o parte de palatul paşei Ibrahim, marele vizir al lui Soliman, acum muzeu de artă. L-am văzut numai pe dinafară.

Topkapî (poarta cu sferă?) e fostul palat al sultanului. Îl puteţi vedea, dacă nu l-aţi văzut deja, pe net. Interesante au fost două lucruri. Unul e că otomanii apreciau simplitatea. Ca să-i impresioneze pe străini, la 1850 sultanul de atunci a construit Dolmabahce, cu detalii vestice (favorita era franţuzoaică). Al doilea este cum a apărut instituţia haremului. Ni s-a spus: când Baiazid a fost înfrânt şi ucis, soţia lui a fost batjocorită. Ca să nu se mai întâmple aşa ceva, sultanii nu s-au mai căsătorit. În harem erau aduse tinere de toate felurile, care erau educate conform talentelor lor şi creşteau în ierarhie. (Cu ierarhia la turci e o chestie: şi azi este foarte mult respectată.) Deveneau kalfa (calfe) şi aveau grijă de educaţia prinţilor, apoi usta (meşteri) şi acestea erau superintendentele. Dintre ele, 4-6 femei dădeau naştere la prinţi. Cea care făcea prima un băiat, urma să devină valide (mama sultanului), a doua în împărăţie ca ierarhie. (Aici mă întreb: cât sânge turc mai rămânea într-un sultan a cărui mamă era franţuzoaică, bunica era rusoaică, străbunica poloneză? Nu ştiu cazuri concrete, dar cel puţin Selim al doilea a avut mama şi bunica de alte naţii.) Cu toate acestea, haremul nu se amesteca în treburile statului, până la Hurrem. Bunurile sultanului erau ale statului, motiv pentru care azi se mai găsesc dintre ele. Bunurile femeilor din harem erau personale, motiv pentru care nu se mai găsesc. Femeile nu ieşeau din harem, unde aveau, după rang, camere pentru mai multe, camere pentru câte una şi apartamente pentru una singură. Băile erau comune. Erau mai multe. Aveau chiuvete de piatră şi câte o cadă mică de piatră. Closetele erau modeste, chiar pentru sultan, chiar dacă din marmură: o fantă în podea, ca o gaură de cheie mare. (Şi în Bulgaria şi în Turcia aproape toate WC publice sunt turceşti. Cu nimic de care să te ţii. Ăştia n-or avea bătrâni? Sau bătrânii lor nu au reumatism?) Numai sultanul putea intra în harem, unde avea apartamentul lui şi baia lui. Prinţii de parte masculină stăteau în harem numai până la nu ştiu ce vârstă. Haremul era administrat de eunuci, mai întâi turci, apoi numai negri. Aceştia acumulau mari averi şi putere. Haremul a dispărut odată cu ultimul sultan, la 1923.

Dolmabahce (grădina umplută? Îndesată?) e pe malul apei. Ca mai toate construcţiile din Turcia, e pe structură de lemn, iar lemnul de răşinoase a fost adus din România. Comentariul turiştilor „mei”: aha, ne-au spoliat! . Comentariul meu: măcar au ştiut ce să facă cu lemnul. Peste tot sunt candelabre de cristal uriaşe, de 1 şi 2,5 tone. Cel mai mare are 4,5 t şi „nu-i adevărat că l-au primit cadou din Anglia ci a fost plătit”. Menite să impresioneze au mai fost şi covoarele, dar trebuie să fii cunoscător ca să te mai impresioneze acum. Îl vedeţi şi pe el pe net.

Moscheea din Edirne: fiind şi lăcaş de cult, a trebuit să ne descălţăm. Fiind acoperită cu un covor uriaş împărţit în locuri de rugăciune, cu toate „spălările cele îndătinate” mie mi-a cam puţit. Altfel, o vedeţi şi pe ea pe net. Turcii nu zic moschee, asta zic arabii. Turcii au numai cami (geamie). Aici e locul pentru două lucruri despre Ataturk: printre altele i-a adus pe turci în Europa şi prin introducerea alfabetului latin. Doar că literele se citesc, şi la ei, cum vor ei, trebuie să înveţi că c este ge. (Alt exemplu: rahat, care înseamnă odihnă, se citeşte ra’at. Dulcele respectiv se cheamă la ei lokum.) Apoi: turcii nu au avut nume de familie. La introducerea lui, lui Kemal Paşa „i-a fost conferit” numele de familie Ataturk = tata turcilor.

Suleymanie: geamia lui Suleyman. Este numai muzeu, este impresionantă, chiar dacă se lucra la ea.

Buyukada: insula principală din cele 8 sau 9 insule ale prinţilor. Aici erau deportaţi prinţii sau aici se relaxau. Drumul cu vaporul pe Marmara a fost de vreo oră la dus şi, bineînţeles, tot atâta la întors. Case vechi, străzi în pantă pietruite. Aşa o fi fost Ada Kaleh-ul nostru. Plimbarea cu trăsura a fost iar chinul de pe lume. În Egipt caii erau morţi de foame, aici unul din cai şchiopăta din cauza potcoavei. Cică s-ar fi turnat multe seriale aici. Eu m-aş fi lipsit de această excursie.

Plimbare cu vaporul pe Bosfor. Soţul vară-mii ne-a lămurit cu Nordul şi Sudul, am dibuit unde ar fi trebuit să fie Marea Egee. Căpitanul ne-a indicat, prin ghidă, multe obiective, atât pe malul asiatic cât şi pe cel european. (Printre ele şi casa lui cutare personaj sau cutare din seriale. Ca să facă un film am citit că studiourile turceşti cumpără casele ca decor.)

Marele bazar (dacă ţin bine minte din altă parte are 4500 de magazine), din care nu am luat chiar nimic. Dar mi-a plăcut bogăţia lui şi să fac poze.

Bazarul egiptean sau de condimente. Aici numai 450 de magazine. Am să cercetez ce fac cu marfa expusă în afara încăperilor, cam tot pe atâta câtă au înăuntru. Mi se pare ucigător să trebuiască să o strângă pe toată şi să o împrăştie din nou a doua zi. Dar la urma urmei ăsta e job-ul.

Una peste alta mi-a plăcut foarte tare şi cred că m-aş mai duce. Dacă e să fac o comparaţie cu Cairo, alt oraş uriaş, acesta este bine administrat şi locuit de oameni cu viitor. De fapt o explicaţie ar fi asta: ca să fii musulman ajunge să declari tu asta. Păi dacă o naţie e făcută din oameni care-şi ţin cuvântul, pot să facă cam orice, nu?

Au trecut 2 ani de atunci. Între timp s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi în Turcia şi cu lumea musulmană. Dar tot m-aş mai duce.


---
Trimis de Jimmy1 in 21.09.15 14:10:41
Validat / Publicat: 21.09.15 14:41:51
VIZUALIZĂRI: 1771INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORITÎncarcă VIDEO
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Jimmy1); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19100 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

irinad CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [21.09.15 19:20:41] »

@Jimmy1 - Foarte interesant, felicitări!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
irinad
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.108808040619 sec
ecranul dvs: 1 x 1