Mult mai bine decât mă așteptam – Tihiat Kut Complex

TIPĂREȘTE

În momentul în care ne-am decis ca drumul spre Întâlnirea AFA 2015 bis, din Macedonia, să îl facem cu mașina, am hotărât că acesta trebuie parcurs în două etape. Mi s-a părut mai avantajos ca a doua etapă să fie ceva mai scurtă, pentru a ajunge la o oră rezonabilă la destinație și, ca urmare, am căutat o cazare intermediară, undeva dincolo de Sofia. Așa am ajuns, cu ajutorul site-ului de rezervări la Tihiat Kut Complex, undeva în apropierea orașului Kjustendil. Acesta este în localitatea (sau cartierul?) Slokoshtitsa, imediat sud de oraș. Este de precizat că ajungerea la amplasament implică o deviere de la șoseaua principală de circa 4.5 km.

Trebuie să remarc că acele coordonate oferite de site-ul de rezervări, deși cu 15 zecimale la numărul de grade, indică un punct cu circa 60 m nord – vest de intrarea în Complex. Aceasta, coroborat cu harta GPS-ului meu, care, deși la un moment dat ne-a anunțat că ați ajuns la destinație, dar harta lui mai prezenta o linie în continuare, ne-a făcut să ratăm amplasamentul. Am avut noroc cu o localnică, care s-a oferit, cu mașina personală, să ne conducă, circa 200 m, înapoi la Complex. Complexul mai are și el o parte de vină, singura semnalizare a sa fiind o firmă deasupra intrării în curte, paralelă cu strada, numai în limba bulgară. Amplasamentul, în această perioadă a anului, nu oferă nimic spectaculos, locuințele din vecinătate dând impresia unei localități rurale, un pic mai răsărită decât ale noastre.

M-am ferit până acum de denumirea de ”hotel”, folosind-o pe acea de ”Complex”, afișată și de titulatura unității, întrucât facilitatea de cazare pare a fi numai una din cele oferite. Dacă ne luăm după firma de la stradă, principalul domeniu de activitate este alimentația publică, și apoi activități sportive specifice zonei pre-montane.

După cele două experiențe, nu tocmai plăcute, de anul trecut, privind calitatea unor cazări de tranzit prin Bulgaria, trebuie să recunosc că am avut ceva semne de întrebare și în acest caz. Mare parte din acestea s-au spulberat după ce am trecut de poarta unității, intrând într-o grădină de restaurant ce încânta ochiul, plină la refuz cu diverși consumatori. M-am lămurit astfel și ce era cu mulțimea de mașini ce erau parcate în zonă. Aveam să mă lămuresc dimineață că majoritatea clienților erau din vecinătate, la prima oră rămânând numai două mașini în zonă.

Prima problemă ce trebuia rezolvată era parcare mașinii noastre. Aici apare una din biluțele negre pe care le acord unității. Conform site-ului de rezervări, Complexul pune la dispoziția clienților următoarea posibilitate de parcare: Gratuit! Este posibilă parcarea publică gratuit la proprietate (nu este necesară rezervare) . Formularea este un pic cam pretențioasă, posibilitățile de parcare fiind pe stradă, în dreptul, sau în lateralul unității. Fiind lămurită această situație, începem formalitățile de cazare. Aici apare a doua biluță neagră. Recepția este aceiași cu barul restaurantului. N-ar fi o problemă, dar mi se cer banii înainte de a primi cheia. Nici asta n-ar fi cine știe ce, dar sunt refuzat la plata cu cardul (”S-a stricat aparatul”) și mi se cere să plătesc în euro. Bineînțeles că nu primesc nici factură, nici chitanță.

Odată rezolvată și această problemă, aflu că accesul în zona de cazare se face prin exteriorul incintei, direct din strada laterală. Imediat în spatele ușii începe o scară care îmi oferă o surpriză plăcută. Treptele nu sunt înalte și sunt bine proporționate, astfel că, cu tot bagajul, urcatul la etajul doi (trei pentru bulgari) pare ușor. Ajunși pe palierul etajului, fiind conduși de o persoană impozantă din partea Complexului (să fi fost proprietarul, cel care mi-a cerut banii?), primesc cardul – cheie a camerei. Descopăr atunci că aceasta nu are un număr, ci un nume: ”Septimius Severus – Roma”. Noroc că scrie cu litere latine. Si celelalte camere au de asemenea nume, fără nici o legătură una cu alta. În plus, unele sunt scrise cu litere chirilice.

Intrând în cameră, descopăr că decorarea acesteia încearcă să-i justifice numele. Pe peretele de deasupra patului, un basorelief, ce imită un fronton de templu, are incrustat un nume, Licius Septimius Severus, și două date în cifre romane (CXLVI – CCXI), probabil anii între care a trăit. În mijloc este si efigia personajului. Verificând mai târziu pe internet aflu că este vorba de Lucius Septimius Severus, împărat roman între 193 și 211, tatăl lui Caracalla. În plus se pare că și anul nașterii este greșit în inscripție, acesta fiind în mod real 145, și nu 146. Dar să nu caut nod în papură și trebuie să recunosc că decorul este interesant, și este prima dată când întâlnesc o asemenea cameră de hotel. Decorul roman este continuat de masa televizorului, care se sprijină pe două coloane ce imită marmura, tăblia acesteia fiind tot o imitație de marmură, de o formă neregulată. În plus, de o parte și de alta a ușii de acces în baie, un alt basorelief are alte două inscripții, un nume, Mark, și un an (în cifre romane), XLIV. Să fie vorba de Marcus Antonius? Căci anul 44 m-a condus cu gândul la asasinarea lui Cezar, însă aceasta era înaintea erei noastre, și sunt sigur că atunci numărătoarea era alta. Dar iar sunt cârcotaș.

O notă discordantă în acest decor o face dulapul. Piesă independentă, amplasată parcă cumva la întâmplare în cameră, este vopsit probabil cu intenția de a induce o vechime respectabilă. Efectul nu este cel scontat. Meritul lui este însă de a avea suficiente umerașe pentru trei persoane.

Una peste alta, camera, suficient de mare și curată, arată bine, chiar dacă al treilea pat pare a fi o improvizație de moment, iar scaune nu există.

Și camera de baie este curată și îngrijită, chiar dacă, conform tradiției bulgărești, dușul se scurge direct pe pardoseală. Chiuveta, ce pare a fi din sticlă, și oglinda constituie un set. Față de gustul meu, chiuveta este cam mică. Lângă vasul de WC există un al doilea duș, căruia nu îi văd alt rol decât „înlocuitor de bideu”. Dar nu bag mâna în foc pentru asta. Totuși, și asta este o premieră în experiența mea cu hotelurile. Dacă este de reproșat ceva aici, o ultimă biluță neagră, deși probabil și asta ține de tradiția locală, este lipsa unei etajere, sau al oricărui alt suport, pe care să-ți așezi ustensilele și cosmeticele necesare toaletei personale, precum și lipsa unui port-prosop.

Balconul nu are nici o legătură cu Roma antică și nu se încadrează în linia balcoanelor camerelor vecine. Are o pardoseală de lemn, un parapet din lemn, și este închis cu sticlă până în plafon. Totuși, este cel mai mare dintre balcoanele din jur, cu care comunică prin niște uși din PVC.

Micul dejun, servit în interiorul restaurantului, a fost însă slab. Ceai sau cafea, la alegere, plus încă un litru de ceai (de mentă) la trei persoane, și câte o chestie mare dintr-un aluat pufos, cu puțină brânză la mijloc. Bine, recunosc, atât am plătit (35 euro), atât am primit.

Micul dejun ne-a oferit ocazia să studiem mai bine restaurantul și terasa. Interiorul, cu barul, bucătăria, și probabil ceva birouri și anexe, ocupă întreg parterul clădirii. Destul de variat și încărcat ca decor, se evidențiază prin o instalație, căreia eu i-am zis, de „încălzire centrală”. În mijlocul salonului, atârnată de un coș metalic ce coboară din tavan, este un fel de vatră, design interesant, cu câteva lemne de foc. Mai atrage atenția o masă cu două picioare și două roți de căruță. Presupun că poate fi deplasată ușor din un loc în altul.

Terasa exterioară, cu mese și bănci de lemn, are două părți. Una este alipită de clădire, iar cealaltă, adăpostită sub o copertină în două ape, este paralelă cu gardul incintei. Ca un amuzament, pe copertină este un strat subțire de pământ, pe care crește iarbă. La un moment dat, în iarba asta au apărut doi iepuri. Până să pregătesc aparatul de fotografiat, s-au mutat pe partea cealaltă a copertinei, de nu se mai vedeau decât vârfurile urechilor. Între cele două părți ale terasei se află o piscină de dimensiuni onorabile. Perioada de timp cât am fost în Complex nu mi-a permis să-mi dau seama dacă este și folosită. Nu cred însă că este numai de decor, deși nu am remarcat facilități de acces în interior Pe capătul piscinei spre partea din spate a curții este construit un dispozitiv ce permite realizarea unei perdele de apă de circa 2.50 m înălțime. Aceasta creează senzația prezenței unei cascade, sau curgerea unui pârâu de munte, întregind impresia unui loc de odihnă și relaxare.

Pe ansamblu, popasul făcut la Tihiat Kut Complex, după aproape 500 km făcuți pe ploaie, ceață, sau pe serpentine cu soarele în ochi, a fost binevenit și relaxant. Complexul s-a ridicat peste așteptările mele, și este un loc ce poate fi luat în considerare drept cazare intermediară în drum spre vestul Peninsulei Balcanice.

---

VIZUALIZĂRI: 1350 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI