Cetatea Carsium – vestigii istorice dobrogene

TIPĂREȘTE

Acum câțiva ani, după un mic concediu petrecut pe litoralul Mării Negre, am hotărât să schimbăm ruta de întoarcere către București și să încercăm traseul ce traversează Dunărea pe la podul de la Vadu Oii – Giurgeni. Șoseaua europeană E60 (DN2A) ne-a purtat în bune condiții printre terenurile agricole bogate și sutele de aripi albe ale eolienelor aparținând bătrânului ținut Dobrogea.

O minimă documentare și câteva pagini scoase la imprimantă mă îndemnau să opresc în orașul Hârșova pentru a vedea ce a mai rămas din străvechea Cetate Carsium. Hârșova e un orășel micuț, dar pitoresc din punctul meu de vedere: multe case și construcții cu un regim de înălțime redus și foarte multă vegetație. Am ieșit din drumul principal, am traversat o mare piață, în mijlocul căreia era o fântână arteziană și pe o latură frumoasa clădire a Primăriei orașului, și am ajuns pe strada Revoluției în fața Muzeului Carsium - Hârșova . Muzeul a fost inaugurat în 1904 de regele Carol I și regina Elisabeta și a funcționat în diverse localuri. Casa în care e acum nu se distinge prin nimic față de o locuință normală, atrag atenția doar firma și vestigiile arheologice înșirate în curte, de-a lungul unei alei. Din nefericire, fiind o zi de luni instituția era închisă. Am dibuit strada Portului, unde am găsit și un indicator către situl arheologic, și am lăsat autoturismul în fața ultimelor blocuri, înainte de a coborî printre case către Dunăre.

Cetatea Carsium – azi. Mergem pe jos către apa fluviului ce se zărește în capătul străzii; până să ajungem la Dunăre, pe partea stângă, după ultima casă, observăm pe o înălțime ruinele cetății. Am urcat printre ierburi înalte către fragmentele de ziduri ce își strigau către cer vechimea. Măreția orașului dunărean de altă dată s-a topit între uitarea semenilor și forța naturii. Straturile succesive de stăpânitori au cantonat în cetate, au refăcut-o ori întărit-o de nenumărate ori până când istoria nu a mai avut nevoie de ea. Unii spun că are un nucleu getic, certe sunt straturile romane și bizantine, cele genoveze, urmează fortăreața reconstruită de turci, ca apoi la începutul secolului al XIX-lea străvechiul punct de apărare să fie distrus definitiv. Cercetările arheologice moderne și contemporane au condus către descoperirea unor clădiri și ziduri din fortificațiile succesive, a dovezilor de viață materială și spirituală. O parte importantă din situl arheologic este însă acoperit de orașul Hârșova de azi ceea ce îngreunează evoluția săpăturilor. Cert este faptul că aici a existat o așezare înfloritoare, protejată de ziduri puternice din piatră, cu un port mare unde se desfășura un comerț intens, cu clădiri solide din marmură. S-au identificat și ruinele unei bazilici creștine, precum și obiecte care atestă viața creștină (opaițe cu toarte în formă de cruce, vase ce au incizate cruci ori pești, etc.).

Din păcate astăzi nu se mai păstrează mare lucru din vechiul oraș – cele mai multe urme provin de la orașul medieval și puține din epoca romano-bizantină. Cele mai vizibile construcții ce ne atrag prin monumentalitate sunt: Turnul comandantului (un picior de zidărie masiv, înalt de aproape 10 m) și Zidul portului. La acesta din urmă am ajuns mergând chiar pe malul Dunării, fluviul având o cotă destul de scăzută atunci. După ce am depășit o stâncă înaltă, roasă de ape și vânturi, ne-am trezit în fața unui zid înalt și lung de vreo 40 m străbătut de un fel de ferestre imense. Aici a fost portul orașului timp de multe sute de ani. Este o imagine copleșitoare – monumentalele ziduri au rezistat pentru a ne spune istoria locurilor.

Scriitoarea britanică Julia Pardoe călătorește în 1836 de la Constantinopol la Londra, călătorind și pe Dunăre. În memoriile sale de călătorie scrie despre cetatea Hârșovei și distrugerea ei în 1828: Hârșova însăși era în ruine, după ce fusese asediată și cucerită de către ruși după 50 de zile de rezistență îndârjită. Este așezată într-o strâmtoare flancată de două stânci, mai jos de care stau ruinele unei fortărețe turcești, din care au mai rămas doar câteva ziduri dărâmate și un contrafort solitar. Această fortăreață a fost, din nefericire, dominată de înălțimea de pe cealaltă parte, unde rușii au ridicat fortificații, la adăpostul cărora au ținut sub foc neîntrerupt orașul și fortul și în cele din urmă le-au distrus pe amândouă. Nenumărate ghiulele sunt încă încrustate în malul râului și de-a lungul coastei… . Este peisajul pe care îl vedem cu fidelitate și noi astăzi.

În câteva zeci de minute am epuizat tot ce puteam vedea din situl Carsium, având în vedere lipsa panourilor informative și a unei amenajări/curățiri minime. Blocurile de piatră și cărămizile încearcă să ne trezească interesul pentru viața de altădată a locuitorului vechiului port dunărean însă autoritățile din vremea noastră nu le ajută. Ca și alte cetăți antice din zona Dobrogei, insuficient puse în valoare, nici Carsiumul nu face excepție de la regulă. Se pare că totuși la Capidava au început să se miște lucrurile; pe ici, pe acolo s-a mai amenajat câte ceva din cauza descoperiri unor moaște de sfinți dobrogeni și a apariției unor mănăstiri. Sper ca lucrurile să meargă într-o direcție bună și cu toții, „de la mic la mare”, să ne dăm seama de importanța vestigiilor istorice și să le punem în valoare atât din punct de vedere istoric, cât și turistic.

---

VIZUALIZĂRI: 2142 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI