Rosia Montana merita a fi salvata!

TIPĂREȘTE

... Dupa o noapte de odihna bine meritata, am plecat din Alba Iulia, cu directia Rosia Montana, una dintre cele mai vechi localitati din tara noastra, in care mineritul sta la loc de cinste de mii de ani. Nu stiam exact ce a aveam sa vedem, dar doream sa fim acolo, la fata locului, in mult disputata localitate. Atata valva s-a facut pe seama exploatarii, incat am vrut sa stim care este parerea comunitatii si catre ce parte tinde majoritatea.

Rosia Montana este cunoscuta din zorii istoriei, inca de pe vremea lui Herodot, ca principala zona de exploatare a zacamintelor aurifere din Europa (prin spalarea nisipurilor aluvionare si extragerea minereurilor din masivele muntoase). Situata in muntii Apuseni, un tinut de poveste, plin de paduri, pasuni si tauri artificiale, zona are un mare potential turistic.

Este strabatuta de raul Rosia, bogat in minerale de cupru, mangan, plumb, zinc si fier, acesta din urma dand si culoarea rosiatica a apei. Numele ei apare pe harta iosefina a Transilvaniei, din anii 1700, sub denumirea maghiara de Veres Patak (Paraul Rosu).

In perioada romana, denumirea era de Alburnus Maior. Tot atunci apare si prima ei atestare documentara. Marturie sta inscriptia din partea stanga a intrarii in minele antice, unde este redat continutul original al celui mai vechi document in care apare numele de Alburnus Maior-6 februarie 131 d. Hristos. Acesta este singurul loc din Romania sau chiar din provincial Dacia unde s-au descoperit tablite cerate din lemn de tei sau brad. Pe ecranul de ceara neagra se scria cu un stilet metalic. Cate doua tablite legate, semnate si sigilate in prezenta unui martor, formau un diptic. Cate trei, un triptic. Aceste ‘’documente’’, de o mare valoare culturala si istorica, au fost descoperite in subteran, de catre mineri. Parte din ele au fost distruse. Au ramas doar 26 dintre aceste tablite cerate. Sunt aproape unicat. Doar in Pompei s-au mai descoperit asemenea tabule. Ele reprezinta contracte de vanzare-cumparare, acte de angajare si chiar o lista de bucate.

Iata ce ne-a spus domnul inginer Dorian Rus, ghidul minelor antice, despre istoria mult incercata a Rosiei Montane:"Rosia Montana, sub denumirea de Alburnus Maior, ce apare pe 9 tablite cerate, este cea mai veche localitate miniera din Romania. Prea mult s-a vorbit despre business, cianura, lingouri de aur de prin frigidere, insa prea putin de continuitate si existenta, de identitate nationala. Cand am inchide-a noastra poarta, ne-ar cersi altii la poarta. "

De-a lungul anilor, peste romanii de aici, au venit unguri, italieni, nemti, evrei, ce au contribuit la dezvoltarea culturala si istorica a locului. Cinci biserici, declarate monument istoric, se inalta in Rosia Montana. In Piata Veche gasim biserica romano-catolica, ce formeaza un tot cu cea reformata si cea unitariana. Biserica ortodoxa (cu hramul Adormirea Maicii Domnului) si cea Greco-catolica (numita si Pogorarea Sfantului Duh) se afla in cartierul Orlea. Daca aveti timp, nu pregetati sa le vizitati.

Am ajuns Rosia Montana si am parcat in fata portilor societatii miniere. Cum primul grup tocmai intrase, am decis sa luam pulsul localitatii si am pornit spre centru. Liniste si pace... Cateva cladiri parasite si in paragina ne-au dat senzatia ca nu locuieste nimeni acolo. Oare nu se mai poate face nimic in acest loc, ne-am intrebat? Oare cei care vor sa exploateze resursele sunt singurii care ii pot salva pe locuitorii acestui tinut de poveste? .

Am pornit catre muzeu... doream sa-l vizitam... Intreband, un domn ne-a raspuns tafnos ca este inchis, ca nu mai sunt bani sa plateasca pe cineva care sa-l adminsteze, ca guvernul le-a luat tot prin inghetarea contractului cu RMGC... Uitandu-ne la placuta de inmatriculare a masinii, am constatat ca era inregistrata pe aceasta societate. Deci, un punct de vedere al celor pro exploatare.

Am stat de vorba apoi cu alte cateva persoane, f. multumite ca, datorita oamenilor din tara ce au iesit in strada protestand impotriva RMGC, ei sunt salvati. Ne spuneau:"Vedeti muntii astia, si copacii si casele? Acestea vor disparea daca se vor incepe lucrarile. Noi vrem sa ramanem aici, unde locuim de atata amar de vreme. "Totul a culminat cu o invitatie la Fanfest. Hmm... deci parerea celor contra corporatiei este pro natura. Inclin sa cred ca au dreptate si ca aceste locuri pot fi salvate prin turism.

Cu parere de rau, am spus ca nu putem veni la FanFest, intrucat se desfasura intre 13-16 august. Ne-am interest si am aflat ca festivalul este organizat de Asociatia Alburnus Maior, formata din localnici si voluntari, ce au gasit o alternativa la dezvoltarea si promovarea zonei. Festivalul aduna de 10 ani iubitori de cultura, natura, arta si patrimoniu. FanFest se poate lauda cu’’ peste 300 de muzicieni, 30 de autori, 20 trupe de teatru, 60 de producatori de filme, 1500 de voluntari si 40.000 de participanti. Asa s-a creat cel mai mare festival al rezistentei din Romania. ’’

O alta dovada ca se poate... In fata intrarii in incinta societatii miniere, doua doamne vindeau obiecte de artizanat lucrate manual:bratari impletite, brose, gentute din material textil... Spuneau ca se descurca ei cumva. Numai cine nu vrea, nu poate. Am cumparat cate ceva, punand un umar firav la sustinerea lor. Nu a contat pretul cerut, ci satisfactia ca am ajutat putin la ''nestramutarea'' lor de aici.

Iata ca primul grup a iesit si putem intra si noi in sfarsit (durata vizitei este de aprox. 1 ora si jumatate).

Platim 10ron bilet de intrare pt. adult si 5ron pt. copil (taxa foto inclusa) si pornim spre galeriile romane, in prima instanta.

Aici, il aflam pe ghidul nostru... un om inflacarat, patriot pana in maduva oaselor, indignat pe de o parte si mandru pe de alta ca face parte din generatia de mineri din zona-dl inginer Dorin Rus.

Am intrat in galerii, unde temperatura nu era mai mare de 6-9 grade. Este necesar un hanorac sau ceva si mai este necesara o lanterna. Noi am filmat f. bine cu ajutorul ei. Am coborat in subteran, la aprox. 100metri, pe o scara de 157 de trepte. Era intr-adevar racoare, dat fiind si faptul ca este mare umezeala. Apa e peste tot: pe jos si pe pereti... apa rosie. Intram imediat in galeria antica, de forma trapezoidala, sapata manual cu dalta si ciocanul. Putem vedea pe pereti urmele daltilor. Programul de lucru al sclavilor, pentru ca ei au fost cei ce si-au dat viata poate aici, era de 6-8-10 sau mai multe ore pe zi. Sau poate nu paraseau mina cu anii.

Galeria este inalta de 1.8m. Atentie la cap! Are peretii inclinati, cu baza (vatra) mai ampla, de aprox. 1,5m latime si partea de sus de 90-100cm. Ramanem impresionati cum s-a pastrat forma aproape perfecta de atata amar de vreme. Din loc in loc, sunt nise, in care ardeau opaite, folosite la iluminat. Opaitul este o sursa de lumina, confectionat din ceramica, prevazut cu capac, cioc si fitil. Inauntru se punea seu, ulei sau untura. Durata de iluminare era undeva la 30-40 minute. Cat efort uman, fara instalatie electrica, fara lanterne... cu dalta si ciocanul, cu mainile goale... Oare ce hrana aveau? Si totul pentru a se cara aurul la Roma (se presupune ca s-au carat 500 de tone de aur). S-a lucrat aici cu populatie iliro-dalmatica si bastinasi. Denumirea de galerii romane vine de la faptul ca romanii au introdus opaitul, ca forma de iluminare. Spre deosebire de acestia, dacii foloseau torte si baghete din rasinoase.

La capatul galeriei antice ajungem intr-o galerie medievala, loc in care ne oprim si il ascultam pe dragul nostru ghid. Ne spune ca sunt doua etaje amenajate, care, impreuna cu ramificatiile stanga-dreapta, insumeaza circa 170m. Reteaua acestei mine aurifere totalizeaza 150km din antichitate pana in perioada moderna si este singurul loc din lume unde se poate vedea o evolutie a tehnicii miniere.

Dar cum stiau unde sunt filoanele aurifere? Meseria se invata din generatie in generatie, din tata in fiu... acolo unde pe munte era mesteacan si cimbrisor, acolo erau filoane. Deci, exista o legatura intre vegetatie si zacaminte.

Am intrebat de ce nu se promoveaza acest loc. Ni s-a spus ca au filmat aici Deutche Welle, BBC, National Geographic, dar totul s-a rezumat aici... Se pare ca nu se vrea asta, ci distrugerea locului.

Am strabatut din nou cele 157 trepte... parca mai multe la urcare si am iesit in curte. Oau... ce impact... de la 9 la 37 de grade...

Aici ne astepta o alta lectie despre istoria mineritului si in special despre utilajele folosite.

Am vazut vagonetele cu care erau scoase zacamintele din mina, rudimentare intial, din lemn, apoi pe cele moderne. De aici, minereul era dus la steampuri, cu care era sfaramat, cu ajutorul fortei umane sau animale. Asta pe vremea romanilor. Mai tarziu, s-a folosit apa, ele fiind amplasate intr-un loc unde exista o diferenta de nivel in curgerea apei. Pe timp de seceta, se folosea apa din cele sapte tauri (lacuri) create artificial, special pt. acest scop.

Apoi, masinariile si uneltele s-au modernizat, odata cu vremurile.

Spre iesirea din curte, am admirat monumentele funerare si altarele votive, unele mai saracacioase, altele mai frumos decorate, in functie de statutul social al celui caruia ii era destinat. Aflam aici ca, datorita lucrului in mina, dar si la suprafata, durata medie de viata era de 30-40 de ani.

Daca pe monument era incrustat un strugure sau o amfora, insemna ca la inmormantare s-a dat un ''banchet''in cinstea defunctului. Floare vietii, atat de reprezentativa pt. costumele nationale romanesti, era si ea prezenta.

Tot in zona, au fost descoperite 100 de altare votive. Stramosii nostri se inchinau lui Apollo, Dianei, Jupiter, zeului soare, precum si mamei Geea.

Ultimul obiectiv vizitat a fost pavilionul. Aici, o macheta ne arata dispunerea masivelor muntoase exploatate in 1981. Pe pereti sunt expuse tablouri ce ne infatiseaza modul de lucru al minerilor, de transport si prelucrare a minereurilor din vremuri stravechi... Vedem steampul si saitrocul, cu care spalau nisipurile aluvionare, in cautarea aurului, cosuri de nuiele cu care carau piatra.

Tor aici ni se explica si alte metode de exploatare a masivelor muntoase, de exemplu ‘’atacarea ‘’masivului cu ajutorul focului, metoda folosita si in Egipt. Daca roca era mai dura si nu putea fi cioplita cu dalta si ciocanul, se punea foc de 4-5 ore la peretele zidului. Dupa incalzire, se facea racirea cu apa, si acesta se spargea mult mai usor. Muntele Cetatea Rosia Montana a fost atacat astfel.

Dupa incheierea turului, avem posibiltatea de a cumpara cateva suveniruri, printre care si o bucata de roca, numita dacit.

De ce ni se contesta atat de mult existenta in Transilvania, cand la baza existentei si continuitatii noastre pe acest meleag, stau varfuri muntoase exploatate de mii de ani, tablitele cerate gasite aici si multe alte dovezi? Incepand cu anul 1999, o echipa de arheologi francezi, cercetatori romani si nemti, au studiat toate aceste dovezi si au ajuns la concluzia ca:''In opinia noastra, este foarte posibil ca Rosia Montana sa fi cunoscut o activitate miniera chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguranta exploatate initial la suprafata, apoi in subteran. Nimic nu ne impiedica sa credem ca exploatarea miniera a fost initiata de daci. '' (descopera.ro)

Am plecat de aici incarcati de istorie si mandri ca suntem romani! Am venit sa vizitam galeriile romane, dar i-am gasit aici pe inaintasii nostri daci.

Am plecat spre taul Brazi, aflat 1 km mai sus, la sfatul localnicilor. Ni s-a spus ca este un loc superb, unde ne putem odihni si admira peisajul. Am condus pe o strada ingusta, unde nu aveau loc doua masini si am ajuns intr-o ''parcare''. Am mers pret de cateva minute pe jos si ni s-a deschis in fata ochilor o acumulare nu foarte mare de apa, amenajata cu hidrobiciclete si barci. Lacul este plin de crap chinezesc frumos colorat, dar si autohton. Ne-am amuzat teribil cand ultimul sandwich din dotare a facut deliciul pestilor. Daca ajungeti cumva in Rosia Montana si trebuie sa o faceti, dati o fuga pana aici si bucurati-va ochii de frumusetea locului.

Veniti si salvati Rosia Montana, veniti aici sa cunoasteti oamenii locului, pe doamnele ce vand produse de artizanat, veniti sa-l cunoasteti pe dl inginer Dorin Rus (am cautat mult pe net, pana i-am gasit numele), un om caruia ii multumim pentru lectia de istorie predata si pentru faptul ca lupta pentru continuitate!! Si, asa cum a spus:

"Prea putin s-a vorbit despre acest peisaj cultural ce demonstreaza, alaturi de alte domenii, ca noi nu suntem urmasii Romei, ca suntem un popor mult mai vechi, ca avem continuitate si existenta! "

... Si toate acestea fiind spuse, plecam de la minele dacice, cu bucata de dacit in buzunar, spre satul Rimetea…

---

VIZUALIZĂRI: 3059 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI