TIPĂREȘTERog pe webmaster să mă ajute și să așeze acest review, acolo unde îi este locul. Eu nu am reușit.
Sper ca reviewul meu să fie bine primit de cei care iubesc animalele. Am muncit o zi ca din peste 1000 de fotografii să aleg câteva potrivite acestui review. Mulțumesc webmaster.
Nu scriam acest review dacă nu întâlneam reviewul lui @ Elviramvio. Din lectura acestuia am înțeles că există asemănare între felul ei de a gîndi și cel al soției mele. De fapt, eu sunt doar scriptorul pentru că ideile sunt ale soției mele. La noi în familie soția este mult mai atașată de animale și am observat aceasta cu mulți ani în urmă.
Care fost începutul? Odată, mergeam pe o stradă pe care circula o căruță încărcată, trasă de un cal căruia i se vedeau coastele. Trăgea din greu sub biecele trase de stăpân. Când calul a încetinit mult mersul, aproape epuizat, stăpânul care era foarte bine bronzat, a întors biciul și cu coada de lemn a acestuia îl lovea peste oase, pentru că nu prea mai avea mușchi. Soția impresionată, a intervenit verbal, dar mai bine tăcea, pentru că acesta i-a adresat mai multe sudalme. Am reproșat soției că nu trebuia să se bage. Atunci am înțeles că iubește mult animalele.
Au trecut ani și ani și în jurul blocului în care locuim, au apărut câini fără stăpân. Locatarii le mai dădeau de mîncare. Unul dintre câini, de talie mare, se cunoștea că la origine nu a fost maidanez, și după cum arăta, părea abandonat ori alungat de stăpân. Acesta s-a atașat de soție pentru că deseori îi dădea biscuiți pe care anume îi lua în poșetă.
Timpul a trecut și într-o zi de toamnă târzie, cu ploaie măruntă și rece, că nu-ți venea să dai un câine afară, soția venind acasă, câinele a întâmpinat-o și și-a primit porția de biscuiți. Când soția a intrat în bloc, câinele a rămas afară și o urmărea cu o privire jalnică. Era dezorientat, nu știa încotro să o ia. Soției i s-a făcut milă și l-a luat în casă.
A urmat toaleta firească, control medical, vaccin și altele. I-a fost cumpărat un coteț mare, pe măsura lui și pus în unul din cele două balcoane închise, și ele mari. Acest câine a trăit la noi, bine îngrijit și hrănit, câte zile a avut.
Episodul 2. După câțiva ani, fiica mea a venit acasă cu o cățelușă mică și frumoasă. Fusese abandonată și căuta asiduu un stăpân, luându-se după trecători. Se ținea după ei și văzînd că nu i se dă atenție, căuta altul, până a găsit-o pe fii-mea. Și ei i s-a cumpărat un coteț mai mic dar prefera pe cel mare, unde era și Rex pentru că se înțelegeasu bine. După cca. 2 luni i-a fost găsit un stăpân, om de treabă, care avea curte și un cîine și a primit-o și pe ea. Lunar, ducem acolo o sumă de bani și conserve pentru câini. Arată bine și ne ține minte. De atunci au trecut cca. 7 ani.
Acum urmează episodul 3 și anume, pisicile. Când fiica mea era studentă, a adus acasă un pisoi, care cu timpul s-a făcut un motan frumos. Când s-a căsătorit, a plecat de la noi, uitând să-și ia motanul, care a trăit 15 ani.
Treptat, nu a trăit singur pentru că am dat de mai multe ori șansă la viață unor pisoi abandonați, pe care soția îi îngrijea și după un timp le găsea stăpân. In timpul cît au stat la noi, pe unii i-am fotografiat. Și la noi în bloc sunt doi vecini care au pisici, inițial pisoi, luați la îndemnul soției mele și cînd aceștia pleacă în concedii, ne lasă cheile. Când scriu acest review avem cheile de la două apartamente. Chiar dacă este greu, este muncă, cheltuieli și uneori mici pagube prin casă, suntem răsplătiți de drăgălășenia lor și împăcați cu gândul că am făcut un bine.
Nu numai noi românii iubim animalele. In ultimii 7 ani am făcut mai multe drumuri europene. In Istanbul sunt multe pisici libere în zona Eminonu. Pe una am văzut-o într-o vitrină cu bijuterii din aur, dormind liniștită (voi prezenta și fotografia). Pe Yeniicelier Caddesi, în fața restairantului Laleli, este amenajată o casă pentru pisică. Mai departe, să trecem din Orient spre Nord-Vestul Europei. In Amsterdam, într-n bar de zi cu scaune înalte, la capătul tejghelei dormita nestingherit un motan frumos și nimeni nu dezaproba situația. Nu am îndrăznit să fac o fotografie, să nu se supere patronul. Mai departe, tot în Amsterdam, aproape de Piața Albert Cuyp (obiectiv turistic) în vitrina unui magazin cu brânzeturi, se plimba liber un motan. Și pentru că suntem in Amsterdam, mai spun una și gata. Intr-o stație de metrou am văzut un bener care îndemna oamenii să adopte animale fără stîpân. In fotografie era un cățel foarte frumos care din priviri, te ruga să-l iei cu tine. Nu am rezistat și am fotografiat benerul (vă voi prezenta și fotografia dacă va fi validat reviewul).
Mai spun una și închei. Acesta ar fi episodul 4. Anul trecut tot soția mea (că numai ea are astfel de ghinioane) a auzit prin apropiere țipetele unei păsări. S-a apropiat și a scos din ghearele uneri pisici o pasăre cu penaj frumos. A pus-o pe o creangă dar a căzut în iarbă. Era rănită la aripa dreaptă pe care nu o putea plia pe lângî corp. Ce să facă cu ea, de zburat nu zbura, sus pe creangă nu stătea iar pe pămînt era pradă sigură așa că am luat-o în casă. Am dus-o la un cabinet veterinar, ne-a spus ce trebuie și i-a prescris un tratament. O altă problemă cu ea. Semințe nu mânca, viermișori nu mînca. Ne-am amintit e făceau bunicii noștrii când îndopau cu boabe rațele ca să fie bune pe varză. I-am dat piept de pui de pasăre, fiert, mărunțit și făcut miici biluțe. I se deschidea ciocul și se punea biluța de carne în cioc, apoi pasărea o înghițea și tot înghița până se sătura. Numai așa a fost hrănită cât a stat la noi. Ei bine, știți vorba, musafirii vin dar mai și pleacă. Cu timpul aripa rănită a putut să o plieze pe lîngă corp. Au început probele. O așezam pe covor și o lăsam să vedem ce face. La început, de jos zbura pe pat, după ceva timp, de jos zbura sus pe galerie și de acolo traversa în zbor camera, pe bibliotecă. Atunci am zis gata, am dus-o într-o pădure din apropiere și am așezat-o pe o ramură. De acolo, în secunda 2, sus pe altă ramură de unde tot ciugulea dar nu știu ce, era veselie mare pe ea, apoi a dispărut în coronamentul pădurii, unde-i era locul. Am plecat acasă cu o mulțumire în suflet.
Aceasta este tot ce am avut să vă spun. Aceștia suntem noi. Dacă webmaster mă ajută, veți citi și voi ce am scris. Numai bine tuturor.
Trimis de Mihai18 in 22.08.15 16:11:41
56 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2
56 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Webmaster, sunt conștient că din cauza greșelilor mele, ți-am dat mai mult de lucru. Până acum nu am mai făcut așa ceva și nu era cineva lângă mine ca să-mi arate. Pentru toate acestea, îți mulțumesc foarte mult.
Rog așteptați...
@Mihai18 -
Am ramas fara cuvinte si cu lacrimi in ochi! Multumesc Mihai, nici toate votarile ale tuturor de pe acest site nu puteau fi mai placute sufletului meu decat cuvintele tale. Sper sa fie la fel si pentru tine. Si toata inima mea sotiei si fiicei tale. Si eu am un fiu iubitor de animale, fiu care mi-a adus o frumoasa maramureseanca de nora, la fel, mare iubitoare de animale si ea.
M-am uitat cu drag la poze si le-am votat. Meritau cu ambele maini.
Am avut in grija animale si in casa si in jurul blocului, cele de la casa din Arges le-am putut pastra pentru ca vecinii mei, Lorin si Petruta, isi iubesc si ingrijesc cu responsabilitate animalele lor dar si cainii nostri. De cand m-am mutat la casa si in Bucuresti, am avut iarasi caini de salvat, din pacate si de eutanasiat, povestea este lunga si nu e loc. M-am lovit de indiferenta multor organizatii care-si fac reclama. Am vrut sa sterilizez gratis doi din multii caini lasati de constructorii din zona si sa iau acei caini. Ne ocupam de tot: dus si adus cainii cu masina noastra, materiale sanitare daca era cazul, o mica donatie pentru fundatie, raspunsul lor a fost uluitor si revoltator. Insist, era o organizatie care trambita in ziare si tv ca sterilizeaza gratuit si este in programul prin care primeste fonduri de la stat!!!
A avea animale in grija, da, este o munca in plus, o cheltuiala uneori destul de mare dar merita! Si inveti atat de multe de la ele!
Bunicii mei au avut cai de calarie cu care bunicul a fost pe front, dupa "47 i s-au confiscat ultimii cai; dupa un timp, mergand pe strada, doi cai inhamati la o trasura goala au plecat dupa el si cand l-au ajuns au dat un adevarat spectacol caci isi recunoscusera fostul stapan iubit.
Si nu pot sa nu amintesc ca sotul meu a primit la serviciu vizita unui motan care a ramas in birou pana a fost adoptat de cineva, timp in care primea "donatii" in hrana de la multi angajati. Toleratul vedeta era intr-o unitate medicala, dar era iubit, de la sef la ultimul om.
E bine ca ai scris, trebuie sa constietizam ca animalele sunt printre noi pentru a ne ajuta daca stim cum sa ne purtam cu ele si ca au caractere asemeni oamenilor.
O zi buna tuturor membrilor familiei!
@Mihai18: Se stie ca atunci cand mangai un caine sau o pisica, ti se regleaza tensiunea arteriala (si nu numai). De fapt, se descarca in creier endorfine, care sunt considerati "hormonii fericirii". Si eu ma induiosez intotdeauna cand privesc poze cu animalute sau cand am ocazia sa ma joc cu ele. Si noi avem catel si cred ca toti membrii familiei mele au mult de castigat la capitolul empatie din interactiunea cu el. Prin peregrinarile noastre, ne trezim vorbind cu toti cateii pe care ii intalnim, numindu-i cu numele cainelui nostru, iar copiii mei, desi nu mai sunt mititei, se entuziasmeaza de pozitiile haioase in care dorm pisicile. Si da, si noi fotografiem animalele dragute si ne amintim cu drag de ele acasa, cand ne uitam la poze.
@Mihai18 -
In Piata Romana in Bucuresti, era un magazin de portelanuri unde, multi ani a trait o pisica, vara ziua pe trotuar la soare, in rest in magazin si noaptea avea o perna in vitrina. Spuneau vanzatoarele ca nu a spart nimic.
@Elviramvio Ecoul tău, emoționant, din inimă pornit, mi-a răsplătit efortul de a căuta, selecta și posta fotografiile.
Iți mulțumesc că ai citit reviewul meu și ai votat fotografiile. In privința caracterului tău, între tine și noi există o asemănare. De azi, te voi include în rubrica ”favoriți”
Referitor la motanul de la serviciul soțului tău, iarăși între mine și dânsul este o asemănare. Când încă lucram, în curtea instituției era un motan maidanez, care semăna cu motanul meu de acasă. I se spunea Cristi. La mine la serviciu, ponderea era feminină și colegele mele îl agreau. Îi aduceau de acasă „ronțănele” și m-am aliniat și eu la poziția lor. Incepeam programul de lucru la ora 8 dar eu veneam mai devreme, desigur și cu mâncare pentru Cristi. Biroul meu era la etajul 2 și urcam cu liftul. Cristi mă însoțea, știa și el să meargă cu liftul. La ieșirea din lift, el o lua înainte și se oprea în dreptul ușii biroului meu. Știa și locul unde îi puneam mâncarea, apoi pleca pe holul mare și intra în biroul unei colege și ea iubitoare de animale. Dacă aceasta nu avea program cu publicul, el dormea acolo, pe un scaun, câteva ore apoi pleca în curte. Când eu am plecat, el a rămas acolo. După câțiva ani am aflat că a murit.
Cu bine și fie să ne mai citim pe acest sit.
@ Luciaoradea. Sărutmâna și bine te-am regăsit pe acest sit. Îți mulțumesc că ai citit reviewul meu. M-ai uimit cu votarea tuturor fotografiilor mele și din nou îți mulțumesc. Mie mi-a plăcut P-18 și de aceea am postat-o. Frumos câinele, frumos și orașul. Cu bine.
@ Crismis. Sărutmâna, eu sunt Mihai 18, junior pe acest sit. Pânâ acum nu am interacționat, dar eu vă cunosc virtual de la Belvedere. Mă bucur că aveți aceleași sentimente față de animăluțe. Vă mulțumesc că ați citit reviewul cât și pentru toate voturile. Cu respect.
Gettyy. Iți mulțumesc pentru consecvența cu care citești ce scriu cât și pentru toate voturile. Cu respect.
Am remarcat de ceva vreme ca printre cei ce-si deapana povestile de vacanta pe AmFostAcolo sunt multi iubitori ai animalelor. Nici nu se putea altfel... oamenii care iubesc natura, drumetiile, care vibreaza la vederea primelor flori de primavara, care pastraza in suflet peste iarna amintirea marii... sunt oameni sensibili si buni care nu pot fi indiferenti fata de dragalasenia si fidelitatea prietenilor necuvantatori.
Am si eu un catel si o pisica, fiul meu a crescut printre animalute si sunt convinsa ca si din aceasta cauza a devenit un tanar echilibrat si sensibil la nevoile celor din jur.
Este nevoie sa mai spun ce bucurie ma cuprinde cand ma intorc acasa si ma intampina, sarind in sus de bucurie, Michisor si Sumulica, prietenii mei cu blanita... Ofera atat de mult si cer atat de putin... un pumn de bobite, un castron cu apa si un stop de dragoste... Sumulica, o corcitura blanoasa de ciobanesc carpatin ne vegheaza somnul la usa iar rasfatata Michisor doarme la picioarele noastre, rasfatandu-se in cele mai haioase pozitii posibile! Iar intre ei, pisica si catel, exista de peste sase ani o incredibila poveste de iubire... platonica, desigur... Ei doi, Michisor si Sumulica, sunt ultimii dntr-o lunga serie de pisoi si catei care ne-au facut viata mai frumoasa!
Cand stiu ce imensa sursa de dragoste si tandrete se afla in sufletelul unui ghem de blanita, cum as putea sa nu sufar cand vad atatea animale parasite... Daca tot suntem intr-un loc in care ne scriem impresiile de vacanta, am constatat cu mare tristete ca statiunile noastre sunt pline de animale abandonate. Si orasele, desigur... Imi pare rau sa spun, dar putem ucide fara mila in fiecare an mii de caini, situatia nu se va rezolva fara educarea si responsabilizarea oamenilor de la tara. Castrarea cateluselor ar trebui sa inceapa de acolo, altfel orasele se vor umple in continuare de animale fara vina... In drum spre casa mea de la tara, din judetul Valcea, exista un deal pe care-l trec cu groaza de fiecare data, desi peisajul este minunat in toate anotimpurile... Acolo abandoneaza satenii din zona cainii care nu mai sunt doriti, sub diverse motive: au prea multi, mananca pasari, sunt prea batrani, si-au luat altul mai bun care va ajunge peste ceva timp in acelasi loc. Bietele animale nu au apa, mancare, sfarsesc sub rotile masinilor, se sting incet de sete si foame... Si sunt sigura ca nu este singurul loc din tara noastra in care au loc astfel de drame.
Cu cateva saptamani in urma, intr-o dimineata, pe cand toti ai mei dormeau, am vazut de pe balconul camerei unui hotel din Govora, cum un "domn bine" a coborat de la volanul unei masini de lux si a lasat in parcarea hotelului sase catelusi negri. Ce pedeapsa ar merita acesti oameni iresponsabili?
Dar nu as vrea sa va intristez intr-o zi de duminica... Cat timp sunt atat de multi oameni care iubesc animalele, mai am o speranta! Poate copiii nostri or crea o lume mai buna, pentru ei si pentru animale...
Un american pe nume Dan Buettner a identificat în lume căteva aşa zise ˝ Blue Zone˝, zone în care oamenii trăiesc mult mai mult decât media globală, apoi a tras nişte concluzii cu lucrurile pe care le au în comun oamenii din aceste zone, pe lângă dietă şi activităţi sociale similare mai au un lucru în comun, trăiesc înconjuraţi de... animale de companie!
În altă ordine de idei, de curănd am văzut un documentar despre pisici, s-a descoperit că fregvenţa vibraţiei cu care torc pisicile este una ce face minuni (pisicile torc şi când sunt fericite şi când suferă şi au dureri pentru a se autovindeca) atât asupra corpului lor căt şi a persoanelor cu care au contact în momentul în care torc...
Un articol care m-a uns la inima.
Iubesc animalele, am crescut la tara, îngrijindu-le si depinzând de ele...Vaci, porci, capre, gâște, rațe, găini, nutrii, creșteam animale pentru a ne face traiul mai ușor, pentru consum și pentru a le vinde, le îngrijeam cu sârg, spunea bunicul, Dumnezeu sa-l odihneasca: ” moșule, vaca nu are Crăciun”...abnegația cu care se trezea dimineața la ora 4, zi de zi, indiferent de anotimp și timp pentru a le da vacilor ” jipul” m-a învățat că nu voi putea realiza nimic în viață fără muncă. A fost o lecție mută, pe care am prins-o din zbor și nu am uitat-o niciodată. Dar mereu, alături de aceste animale de care așa cum am spus deja, depindea viața unei întregi familii, pe lângă casă trăia cel puțin un câine și o mini ciurdă de pisici...De drag.
Acum copiii mei interactioneaza doar prin joc cu ele, insa in sufletelele lor pure le adora, empatizeaza extraordinar cu ele... De curand in familie a aparut Mini, o pechineza dragalasa si rasfatata, careia cei doi baietei ai mei isi dau silinta sa ii poarte de grija, o scaldă, o hrănesc, o poarta cu ei - in manutele si bratele lor mici - peste tot... E loc de un singur regret... ei sunt doi, Mini e doar una...
Felicitări pt. un review scris cu sufletul!
Suntem veniți pe acest pământ și pentru noi și pentru alții! Alaturi de animale viata noastra e mai calmă, dragostea lor neconditionată ne invata că a dărui fără a aștepta nimic în schimb e unul dintre ingredientele esențiale ale fericirii!
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
@sunflower -
Scrii atat de frumos "vaca nu are Craciun" caci asa este, fie sarbatoare, fie suparare sau bucurie in casa, animalele trebuiesc ingrijite! Este, o legenda poate, un obicei in unele zone ale tarii noastre ca in seara de Craciun gospodarii sa nu se aseze la masa traditionala pana nu-si hranesc animalele si le asigura culcusul. Se spune ca Isus trece pe la fiecare sa vada cum se poarta cu animalele si daca nu sunt ingrijite bine, le ia la El. Sa zicem poate "Taran roman, Maria Ta" din care toti ne tragem.
Sa va bucurati de Mini!
@Mihai18 -
Multumesc mult. Copiii, animalele, florile, muzica, drumetiile, toate acestea unesc oamenii inimosi si slefuiesc orgolii. Am stat la bloc si stiu cum este sa cresti ca tine animale intr-un asa spatiu. Eu iti multumesc pentru articol si voi scrie curand despre terapia cu animale, imi propusesem de ceva timp apoi am considerat ca poate fi in zadar. Acum cred ca nu, datorita pozelor si articolului ce m-au incantat azi.
Sa auzim (sa citim) de bine!
@crismis -
Putem sa-l salutam-votam si noi pe undeva pe aici?
@Floria -
In copilaria mea nu erau decat rar animale abandonate. Imi amintesc doar un singur caine in piata oraselului meu de provincie si acela prieten cu toata lumea.
Salutari lui Sumulica si Michisor.
@elviramvio: Deocamdata nu! Cuky, bishon-elul nostru, nu prea participa la excursiile familiei. Dar o sa ma gandesc la o varianta de a-l include si pe el in marea comunitate AFA! Macar pe usa din spate!
@Cristian_h -
Asa este. Si @crismis a scris ceva despre binefacerile aduse de animale. Sa speram ca invatam si noi sa ne creem o mica "Blue Zone".
Te felicit din tot sufletul pentru review! Cunoastem, cred, cu totii versurile : "Din bucata mea de paine/Am hranit un om si-un caine; Cainele m-a indragit/Dar omul m-a parasit. Si de-atunci ma-ntreb in mine/Care-i om si care caine".
Am avut o soricuta aproape 15 ani si a fost ca si copilul nostru. A murit in 2002, dar si acum ne dau lacrimile cand ne amintim de ea. De atunci n-am mai putut, sufleteste' sa ne atasam de alt catel.
O chema Tea, de aici puiutea! Toate cele bune, om sufletist!
Webmaster, mi-a făcut o surpriză plăcută și chiar nu mă așteptm. Este o melodie frumoasă Am ascultat-o cu plăcere. Mulțumesc.
@puiutea -
Asa am zis si noi dupa moartea Tinei, cea care era aproape permanent cu noi. Intre timp l-am luat pe Piciu pentru a-l salva de inghet si a ramas, plus ceilalti. De fiecare animal avut ne amintim, de Tina, fara exagerare, zilnic.
Numai bine va doresc!
@ Cristian h. Frumoasă fotografia pe care ai atașat-o lângă ale mele și am votat-o. Frumos animal, dar ochii sunt și mai frumoși.
@ Nicole 33 și @krisstinna. Vă mulțumesc pentru consegvență și atașament. Voi îmi sunteți cei mai apropiați useri pe acest sit.
@Gettyy, omniprezenta Gettyy. Cum să-ți mulțumesc, altfel decât „foarte mulțumesc” pentru tot și toate. Noapte bună.
@ Mirmicu. Ploieștenii au fost și sunt oameni de treabă. Mulțumesc Mirmicu
@crismis -
Votat, admirat, tinuta de vara este cea care merita 2 voturi.
Sa va traiasca, ca de fericit se vede cat e !
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 16 decembrie 1989 — scris în 16.12.23 de Michi din BUCURESTI
- Dec.2023 Ce simțim și cum privim 1 Decembrie — scris în 01.12.23 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV]
- Oct.2023 IUBESC — și respect! — româna! În câte alte limbi te-ai mai putea „juca” astfel cu cuvintele? (urmează câteva exemple) — scris în 29.10.23 de Admin din TIMISOARA
- Sep.2023 Traficul rutier din România, încotro? — scris în 22.09.23 de AZE din SIBIU
- Aug.2023 Drum lin spre Cer, Costyy! — scris în 27.08.23 de alinafulg din OţELU ROşU [CS]
- Jul.2023 La „vânătoare” de flori prin România — scris în 23.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- May.2023 Bujorul – floare națională a României — scris în 28.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată