ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.01.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 18.09.09
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2007
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI
PREȚ 900 EUR ?
incl. cost transp. (cu auto propriu)

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Thassos

ARTICOL ARHIVAT
[fb]
NOU TIMP CITIRE: 18 MIN

Simplu despre Thassos

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor,

M-am intors din Thasos acum o saptamana [este un review scris mai demult de autor si postat acum pe AmFostAcolo] si asa cum eu m-am informat despre concediul pe care l-am petrecut pe insula si m-am ghidat dupa discutiile de pe forum asa ma simt si eu dator sa scriu despre experienta petrecuta pe insula.

Deci sa incepem: anul trecut am fost in Paralia cu o agentie din Bucuresti, eu sunt din Pitesti, si sincer mi-a lasat un gust amar, asadar anul acesta am decis sa plecam pe cont propriu cu masina personala si cred ca am facut cea mai inteleapta alegere in sensul ca nu depind de nimeni, la program, opresc unde vreau, cand vreau, nu unde au altii intelegeri, filmez ce vreau, vad ce camera imi aleg nu aleasa de altii inainte cu poze frumoase postate iar cand ajungi acolo vrei sa pleci. Trebuie sa spun de la inceput ca impresiile, sfaturile mele, cine vrea sa tina cont de ele, sunt preponderent pt. cei care pleaca cu masina si au un buget mediu de cheltuit.

Asadar DRUMUL Pitesti-Buc. -Giurgiu-Ruse-Bjala-Veliko Tarnovo-Gabrovo- (M-tii Sipka) -Sipka-Kazanlak-Stara Zagora-Harmanli-Ljubimec (Svilengrad) - granita Grecia-Ormeni - Orestiada-Soufli-Alexandraoupoli-Autostrada A2 (Egnatia Odos) -Komotini-Porto Lagos-Xanthi-Chrisoupoli-Keramoti (Ferryboat) -Thasos. Acum mentiuni despre drum: - 1) atentie la radare in Bulgaria, am intalnit 4 radare in diferite orase, sate, mergeti cu 50 la ora si nu patiti nimic, dar atentie si la greci sunt radare pina sa ajungeti pe autostradaA2, dupa aceea puteti merge linistiti limita e 130km/h 2) In Bulgaria la dus, dupa Veliko Tarnovo incep indicatoarele cu Svilengrad le urmati ori pe ele ori pe cele din oras in oras (traseul de mai sus) si ajungeti cu siguranta la destinatie; 3) Tot in Bulgaria la dus pina sa ajungeti in Svilengrad (Kapitan Andreevo-punt trecere la turci), exista un indicator dreapta spre Ljubimec Il urmati si in centrul oraselului la intersectie faceti stinga si tot inainte este granita cu Grecia (puteti intreba localnicii VAMA, GRECE) 4) Ajunsi in Grecia tineti drumul tot inainte si dupa Soufli incepe autostrada, o sa treceti pe linga toate orasele indicate in traseul de mai sus, asta daca nu vreti sa le vizitati, ajungeti la un indicator Xanthi Vest faceti dreapta, iesiti de pe autostrada, ajungeti la o intersectie cu o benzinarie in apropiere, faceti stanga-Inaite apoi stanga spre Chrisoupoli treceti pe sub autostrada Chrisoupoli-Keramoti (la fel puteti intreba localnici - cum mergeti pe autostrada spre Salonic tineti minte ca insula se lasa in stinga) 5) GPS-ul incepe sa functioneze mai bine in Grecia, in Bulgaria e varza cel mai bine este sa-l inchideti; 6) La intoarcere dupa ce treceti pe autostrada pe linga Alexandroupoli iesiti neaparat STANGA spre Soufli-Orestiada s-ar putea sa nu va dati seama si sa mergeti inainte si ajungeti la granita cu Turcia 7) In Bulgaria la intoarcere la un moment dat incep indicatoarele cu Russe (sau Pyce) le urmati sau la fel ca mai sus sau din oras in oras, vedeti ca unele indicatoare sunt dupa ce treceti de intersectie. 8) Drumurile sunt ca pe la noi unele portiuni bune altele jalnice 9) La vama puteti sa aratati atat pasapoartele cat si buletinele, in general nu va controleaza nimeni in masina dar s-ar putea sa dati peste un vams bulgar de generatie veche sa va tina un pic mai mult, in rest nu sunt probleme de nici un fel. 10) Taxe 250 mii pe pod Ruse sau 6 Euro la intoarcere, 5 euro vigneta la drumurile bulgaresti, la greci nimic. 11) Despre benzina: eu am o Dacia Logan pe benzina care consuma cam 7l/100km mediu, un rezervor plin 60l mi-a ajuns din Pitesti pina in Thasos mers cu o viteza pina in 120km/h maxim (traseul are cam 850- maxim900Km). Costul benzinei: pe insula sunt multe benzinarii unele sunt necunoscute altele ex: Shell; eu am alimentat la o benzinarie din Potos, benzina fara plumb (Unleaded 95) cu 1, 012 Euro, la Shell era 1, 102 Euro, la fel si pe continent la benzinariile Shell era un pic mai scumpa, desi am alimentat de la o benzinarie necunoscuta, de pe insula nu am avut nici un fel de probleme Concluzie cost benzina de la 0, 995 pina la 1, 115 Euro/ litru (ATENTIE daca vreti sa alimentati de la bulgari trebuie neaparat sa aveti Leva la voi nu va da nimeni pe Euro). Drumul a durat cam 13-15 ore cu foarte mici intreruperi. Sa incheiem despre drum cu 2 safaturi: dupa cam 8-9 ore de condus este bine sa va opriti si va odihniti 1 ora si al doilea cel mai important nu calatoriti noaptea cum am facut noi la intoarcere deoarece distantele vi se vor parea mai lungi, va va prinde mai repede oboseala si poate atipiti, iara de radare in Bulgaria tot nu scapati erau si la 2 noaptea. Prin Bulgaria nu am avut probleme cu jafurile asa cum am vazut la televizor dar poate si nimeni nu se uita la o dacie Logan.

INSULA THASSOS - am ajuns cu ferryboatul pe insula din Keramonti in portul Thasos sau Limenas, traversarea a costat cam 21 E pt. 1 masina cu 2 persoane (11E masina si 4e/pers. ), neaparat sa va luati la voi sus pe vapor napolitane, chipsuri sa hraniti pescarusii chiar din mina voastra, pur si simplu tineti mina in sus linga balustrada si vin si va iau direct din mina, nu va speriati nu va ciupesc deloc, putesti sa-i filmati pozati de foarte apoape, este extrem frumos. Din port am pornit spre parte de est sau in stinga a insulei, auzisem noi ca este mai linistita, de pe forum, am urcat muntii iara pe drum pe stinga cum urci muntii este o cariera de marmura foarte frumos si interesant locul sa vezi blocuri imense de marmura excat cand sunt excavate, apoi am ajuns intr-un orasel de munte Panagia iar de acolo la intrare in orasel exista un indicator spre ©Hrisi Amoida- satul sau Golden Beach-plaja. Am ajuns in Golden Beach cam pe la 5 seara si ne-am apucat sa cautam cazare, vazusem pe forum cum ca ar fi cazarea intre 25-45 Euro. Primul hotel intilnit cazare 60E cu mic dejun sau 50 E fara; am fost am vazut, camera era de dimensiuni rezonabile, cu bucat. micuta baia la fel, 2 paturi de o 1 pers. separate; am plecat mai departe era cam mult pt. bugetul nostru, urmatoare oprire o vila unde patroana ne cerea 40 E/ noapte am mai incercat sa negociem la 35 E, ca una ca alta am plecat mai departe am ajuns la niste studiouri-vila (George), unde patronul ne-a spus din prima ca ne costa 30 Euro/noapte, nu vorbea engleza asa ca ne-am inteles cu unul dintre prietenii lui care se afla atunci cu el la o masa. Si uite asa am gasit cazare la 30 E/noapte pt. 6 nopti, ulterior am mai ramas cu bani si am mai luat 2 nopti, o sa vb mai incolo si despre economisirea de bani; iara acum sfatul despre cazare: - daca va preseaza timpul sau aveti foarte multi bani si nu va uitati la ei luati-va cazare unde gasiti prima data si va place, daca aveti bani mai putintei, cautati in mai multe locuri, incercati sa negociati si sigur veti avea rezultate ca si noi, pt. ca in septembrie nu mai sunt ocupate locurile in totalitate si puteti negocia linistit, nu va convine plecati mai departe, asa ca noi in loc sa platim 50 E/ nopate am am platit 30E iara diferenta de 20 E * 6 nopti = 120 E cu care mai puteai sa stai linistit 4 zile in plus si acum sa vedeti culmea camera unde am stat era mai mare decat cea de la primul hotel, dotata cu o bucatarie mai mare cu 2 plite electrice cu frigider, cu vesela completa, in camera era1 pat/1pers si un pat mare de 2 pers. , camera avea si living cu 2 canapele si o masa unde puteai sa mananci linistit; apa calda era non stop asa ca: NEGOCIATI SI CAUTATI. Despre inchiriat ATV-masini-scutere: desi aveam masina proprie ne-am hotarat sa inchiriem un ATV cu care sa cotrobaim pe insula, am ajuns la un centru de inchirieri in Golden Beach (a 2-a zi) unde era inchis pina la 6 seara (ATENTIE la greci intre nu stiu ce ore 12-16, 11-18 la ei este inchis, banci, mici magazine - in afara de taverne si mici supermarketuri) ; sa revenim la ora 6 vine patronul cel cu Atv-uri intrebam cat costa sa inchiriem pe 4 zile (la ei se inchirieaza cu ziua nu ca smecherii nostrii pe 1 -3 ore) si ne spune ca 35 E/zi dar nu are momentan disponibil nici unul si daca vrem scuter cu 14 E/zi, acceptam si desi eu nu aveam categ. A pe permis ni l-a inchiriat, (s-ar putea ca unii sa nu vil inchirieze daca nu aveti A-ul pe permis), apoi ne-am hotarat sa facem o plimbare spre Skala Potamia se vedeau pe inserat luminile din Golden Beach. Nestiind drumul ne-am intors in oraselul de munte Panagia am urcat muntele si apoi am coborat in Skala Potamia am facut cam 1 ora pe scuter desi EXISTA drum direct Golden Beach-Skala Potamia ajungi in 5 minute, poti merge si pe plaja sun cam 2- 2, 5 km numai de plaja cu nisip intre cele 2 statiuni. Ajunsi in Skala P. am intrat intr-un alt centru de inchiriat ATV nici ei nu aveau ATV dar culmea ne costa 20E / zi iara daca luai pe 5-6 zile tarifele mai scadeau. Pina la urma ne-am hotarat sa nu mai lum nimic si sa mergem cu masina personala si bine am facut, nu am regretat nici o clipa acest lucru si acum sa va spun si de ce si in acelasi timp si concluziile: - scuterele sunt mult mai ieftine decat ATV-urile la inchiriat - cautati mai multe oferte - am vazut si masini mici de inchiriat la 69 E da nu mai stiu pe cate zile cred ca 2-3zile -ATV-urile sunt bune pt. distractie da pt. distante scurte, dupa cum spunea cineva mai sus pe forum dupa ce se lasa seara pe la 7-8 se lasa si un frig de nu mai vrei sa te plimbi cu nici un ATV, noi la intoarcere seara din Skala Potamia pe la 10 seara am inghetat pe scuter si aveam si hanorace groase - puteti iesi la pret cam la fel si daca inchiriati un ATV si o masina mica - daca aveti masina personala duceti-va numai cu ea, decat sa dati 20E pe un ATV si sa mai si inghetati seara mai bine bagati benzina de 20 E si faceti cam de 2-3 ori inconjurul insulei, opriti in orice golfulet vreti sa faceti plaja sunt o multime, nu aveti grija ca il loviti, busiti, ajungeti mult mai repede cu masina, puteti sa va petreceti serile in cele 2 orase (Thasos si Limenaria) si apoi noaptea sa va intoarceti linistiti unde aveti cazare; insula are cam 85 - 100km de jur inconjur DECI 1) ATV = distractie pe distante scurte 2) DACA stati 2 sap. E PACAT sa nu va duceti cu masina aproape in fiecare zi sa faceti plaja in alta parte, in alt golfulet, sa vedeti lucruri noi in fiecare zi.

DESPRE PLAJE - ORASE - MANCARE - pentru cei care doresc liniste si un concediu relaxant-linistit partea de est este mult mai potrivita atat ca si orasele mai linistite cat si ca peisaje, plaje intinse cu nisip, stanci abrupte coborand direct in mare. O sa va povestesc mai mult despre plajele din partea de nord, est si sud in partea de vest la Skale (Kallirachis, Sotiras, Prinos, Rachoniu) nu am fost. ASADAR despre Golden Beach (sat Chrisi Amoida) si Skala Potamia intre acestea 2 se intinde nu mai putin de 2-2, 5 km de plaja, puteti face plaja unde doriti, sunt sezlonguri intinse pe multe portiuni cu umbrele, dar daca va asezati cu cearceaful si aveti umbrela voastra de acasa nu va zice nimeni nimic, daca stati pe sezlonguri vine cineva la voi si va cere cam 2 E sezlongul si nu stiu cat pe umbrela, asa ca luati-va umbrela de acasa si nu aveti nici un stres. In afara de cateva portiuni intrarea in apa se face pe nisip (nisip si in apa in alte locuri in apa sunt pietre), valurile sunt foarte mici iara apa este extrem de limpede ca de altfel mai pe toata insula. Intre cele 2 statiuni e la fel ca la noi la Costinesti cu tot felul de vile si studiori presarate pe ici pe colo, aerisite intre ele, foarte dragute ca aspect arhitectural, unde puteti sa cautati linistiti locuri de cazare. In Golden Beach exista un camping pt. cei care vor sa stea la cort sau cred ca si la rulote se puteau inchiria, deci cred ca mult mai ieftin, era un camping foarte mare cu strazi numerotate, intr-o parte corturile si intr-o parte rulotele, erau acum in acesta perioada cazati f. multi copii, cred ca o tabara; aveai in acest camping de toate dusuri cu apa calda, asistenta medicala, toalete, telefoane. Pe plaja aveti grija ca sunt foarte multe albine, viespi, dar daca le lasati in pace nu vi se intampla nimic, va obisnuiti (in munti sunt f. multi stupi si cred ca de acolo vin) totusi daca sunteti alergic la intepaturi luati-va cu voi medicamentele, nu se stie niciodata, pe noi nu ne-a intepat nici una dar... nu se stie, si altceva daca sunt albine pe plaja unde stati nu incercati sa mancati sandwich-uri cu carne ca va napadesc imediat, exista si lumanari parfumate care le mai alunga. Inca o data pe plaja apa este extrem de limpede deci luati-va cu voi neaparat ochelari de scafandru si un tub sa respirati la suprafata, o sa INOTATI CU PESTII, ca sa spunem asa, sunt diferite plaje cu pesti diferiti, unii exact ca pestii din acvariul de acasa, in Golden B. erau cam totii la fel (albi) in schimb in alte golfulete mai salbatice erau tot felul de pesti colorati si marimi diferite. Bine asta este un sfat mai mult pt. baieti caci in apa cu ochelari erau cam 99% baieti fetele preferand plaja, soarele. Nu va cumparati de acasa ochelari si tub pt. ca, gasiti acolo tot ce vreti si mai ieftine ca la noi (7 -9Euro), gasiti si harpoane (sulite cu tragaci de la 25E - 100 E) asta daca vreti sa prideti peste si sa-l prajiti la un foc mic pe plaja seara, dar AVETI grija cu focul cred ca au o legislatie foarte aspra in legatura cu focul, stiti la ei cu incendiile, asa ca mai bine nu faceti nimic.

IN SKALA POTAMIA intrarea se face in apa pe nisip, este un orasel mai animat decat Golden Beach cu mai multe taverne, cred ca acolo pe plaja este paradisul celor care au copii mici intrare in apa se face extrem de lin mergi cativa metri si apa iti ajunge deabia la glezne, apoi cativa zeci de metri in mare si apa este la genunchi, valurile sunt inexistente.

IN ORASELUL DE MUNTE PANAGIA - un orasel cu strazi f. inguste, aveti grija cum circulati cu masina, foarte dragut oraselul cu mici taverne, terase, cu o fintana in centru de unde puteti sa luati apa, este f. buna si rece decat sa mai dati banii pe apa inbuteliata, asta pt. cine bea apa si nu alcool. Linga fintina, exista o cofetarie cu o poza cu un brutar ca cel de la Vel Pitar al nostru, neaparat sa intrati acolo si sa luati o prajitura cu ciocolata (1, 50 - 1. 70 E), noua ni s-au parut cele mai bune prajituri pe care le-am mancat, poate eram noi in concediu si ni se parea totul extrem, oricum concediul pe aceasta insula te face sa uiti de timp, de probleme, de orice fel de griji, INTR-UN CUVANT TE FACE SA PRETUIESTI VIATA ASA CUM ESTE EA SAU CUM AR TREBUI SA FIE, TE DETASEZI COMPLET DE ORICE PROBLEME SI GASESTI O LINISTE INTERIOARA PE CARE PINA ATUNCI NU AI MAI EXPERIMENTAT-O, cel putin asa ne-am simtit noi. Dar sa revenim, mai departe daca incepeti sa faceti turul insulei neaparat sa va luati cu voi aparatul de filmat, fotografiat, veti intalni niste locuri superbe.

Cand ajungi in Keramonti sunt niste persoane cand astepti ferry care iti impart o harta cu insula, oricum nu ai cum sa te ratacesti exista 1 singur drum principal care inconjoara insula, f. bun, asfaltat, care trece prin apropape toate oraselele de pe insula, in afara de 2 Maries si Theologus, in Theologus am fost nu este chiar departe, dar nu se prea merita un orasel mic de munte cu cateva taverne.

Dinspre Golden B. spre PARADISE BEACH exista la un moment dat indicatoare, plaja se lasa undeva in stinga puteti sa ajungeti si cu masina drumul este un pic cam greu si abrupt dar se poate ajunge 100-200m, acolo plaja in sep. este cam libera, un pic cam salbatica, intrarea se face pe nisip in apa, valurile sunt destul de maricele, cred ca cele mai mari de pe toata insula, in rest apoape deloc, foarte dragut si linistit locul cu mica insula in fata spre mare; - sa spun si despre VREMEA in Septembrie - in afara de 1 singura zi cand a plouat pina la ora 14, mocaneste, si au fost si ceva valuri in Goldn Beach, nu a mai plouat nici un strop toata vacanta, a fost cald dar o caldura suportabila nu sufocanta, batea briza marina, iara seara se lasa rece, sa va luati si niste hanorace mai groase cu voi.

Mai departe in drumul spre Limenaria - oras -, dupa Paradise Beach, la vreo 5-10km, exista un indicator stinga Ancient Site of... Luka (s) 200-300m, unde daca cobori este un golfulet superb, un mic paradis cu o apa limpede verzulie-albastra, cu pini linga plaja, drumul este cam greu nu se poate ajunge cu masina, exista o mica parcare sus la strada, e un pic cam greu sa carati accesoriile de plaja pina jos dar credeti-ma ca merita plaja era aprope goala cu 4-5 familii maxim pe ea, liniste totala, intrarea se facea in apa pe pietre, apa extrem de limpede si... aici vedeai in apa extrem de multi pesti de difetite marimi si culori pot sa spun ca aici intrai intradevar in contact cu natura cu viata salbatica marina, o relaxare totala. Am citit pe forum ca s-ar putea sa fie si arici de mare printre pietre dar eu nu am intilnit vreunul dar mare grija sa nu calcati pe vreunul am inteles ca este cam nasol, in schimb merita tot efortul sa ajungeti acolo.

Mai departe pina in ALIKI exista pe stinga o manastire Arhanghelos (Arhanghelul Mihail), trebuie vizitata pt. ca de asemenea este un loc superb, manastirea fiind construita chiar pe marginea prapastiei, jos se vad valurile izbindu-se de stanci, nu se plateste intrare dar e bine sa cumparati ceva de la micul magazin cu icoane, este un loc extrem de curat de alb, marmura, stiu ca e cam deplasat dar pina si toaletele erau parca ale unui hotel de 4 stele, cel de la intrare ne-a spus ca sa nu filmam sau pozam dar tot poti sa faci poze un pic mai pe ascuns nu zice nimeni nimic; la ei in biserici cel de prin orasele nu erau mari sau cu preoti prin ele, erau niste locuri mici, cu putine icoane, cu lumanari inauntru de unde puteai sa iei singur lumanarile si lasai cati bani vroiai intr-o cutiuta.

LA ALIKI PLAJA - se coboara cam 50m masinile le lasi sus la strada, plaja este cam micuta, de fapt sunt 2 golfulete, intr-o parte sunt mai mult stanci, in cealalta plaja extrem de mica, un golfulet unde acosteaza diferite vaporase cu turisti de pe insula, intrarea in apa se face la inceput un pic pe pietre iar apoi este nisip, la fel o plaja extrem de frumoasa, micuta, cu cateva taverne linga ea, poti sa servesti toate tipurile de pesti, caracatite la fel ca peste tot pe insula.

MAI DEPARTE SPRE LIMENARIA mai sunt cateva plaje extrem de dragute unele chiar linga strada, peisaje superbe, cea mai draguta mi s-a parut PSILI AMOS BEACH, nisip extrem de fin, intrarea in apa se face pe pietre, exista si 2 taverne, poti face plaje si pe stinci au si cateva umbrele infipte in stanca.

POTOS este un orasel micut am trecut repede prin el, aici am gasit si o benzinarie mai ieftina, de aici te duci spre oraselul de munte Theologus.

LIMENARIA - este al 2-lea oras mai mare dupa Thasos-Limenas, dragut, cu strazi inguste, taverne extrem de multe, magazine, drumul de linga plaja avea cele mai multe taverne, (discoteci) o viata mai animata decat in celelalte orasele. Sincer sa fiu mie mi-a placut mai mult in THASOS PORT (LIMENAS) unde am acostat, poate era un pic mai multa lume, mai multe magazine, pentru cei care doresc exista acolo (Limenas) si magazine de bijuterii extrem de bine faurite, foarte frumoase, parca era orasul un pic mai aerisit decat Limenaria, mai multa agitatie, baruri cu muzica mai mult pt. cei tineri, mai multe taverne, parerea generala a fost ca Limenas este mai dragut decat Limenaria si mai era ceva ciudat, seara in LIMENARIA venea un miros extrem de urit, te obisnuiai pina la urma dar totusi seara la o plimbare pe strazile orasului sa miroase asa urat, eu zic totusi pt. cei care cumpara bilete SA EVITE orasul acesta.

In rest, la plaja dupa Limenaria in drum spre cele 4-5 SKALE nu am mai decat la TRIPTI BEACH exista indicator ajungeti cu masina pina aproape de plaja, este de asemenea un loc superb, sa nu-l ratati nici pe acesta, este un mic golfulet pe dreapta cu apa care a sapat un tunel in stinca, de aici se vede Limenaria si Potos, plaja cu nisip, apa este cam adanca de la inceput dar un loc extrem de frumos.

In ceea ce priveste MANCAREA, gyros pite la ei e un fel de shaorma, souflaki - frigarui, ATENTIE la carne la ei pe insula cresc numai capre si oi si de aceea toata carnea are gust de capra, mie mi se pare ca are un gust taios cea de capra, pina si hot-dog-ul avea gust de carne de capre, DAR puteti sa cereti din carne de pui sau porc, depinde ce gust preferati; in schim toate felurile de pesti si de calamari si caracatite puteti sa incercati sa mancati.

In Golden Beach unde am stat va recomand taverna FEDRA, unde am mancat excelent servirea ireprosabila, eu am mancat aproape numai peste, si ca sa va faceti o idee portia de file de peste alb era cam 5 E, salata 2. 5E dar erau imense nu ca pe la noi, 2E cola ATENTIE insa la ce comandati, sa va dau un exemplu: intr-o seara ne-am hotarat sa mancam in Skala Potamia la o taverna oarecare, mie placandu-mi pestele, fileul, vad in meniu fish file 3. 50 E, am zis ca e mai ieftin decat la terasa Fedra, a dat norocul peste mine, prietena mea a comandat niste sarmalute si... ghiciti in ce constau portiile - sarmalutele erau cat degetul mic de la mana, fileul de peste consta in 5 pestisori de la conserva afumati, pe o farfurioara cat palma avand si oase pe deasupra numai file nu era.

Acum daca vreti sa SCUTITI BANI puteti sa cumparati mancarea de la diferitele marketuri din zona, vedeti ca totusi difera un pic preturile intre ele, la unele sunt mai ieftine; in general mancarea este mai scumpa ca pe la noi (da vad ca recuperam si noi), puteti sa luati fructe, cereale, lapte, carne la conserva, carnea simpla ex: cremvrusti sau sunculita este extrem de scumpa, iara toata aceasta mancare puteti sa o preparati in camera aveti tot ce va trebuie - plita electrica, frigider- asta puteti sa faceti in timpul zilei iara seara sa mancati la terase si astfel scutiti destui bani ca sa va mai prelungiti concediul, sa mai cumparati diverse.

In ceea ce priveste OAMENII sunt toti serviabili, amabili te fac sa te simti ca un rege de ex: la taverna Fedra chiar daca lasam bacsis 30 centi iara englezii de linga noi la masa lasau 3 euro la toti ne spuneau THANK YOU VERY MUCH, COME AGAIN, a si la sfarsit cand cereai nota de plata ti se mai aducea un mic desert din partea casei, indiferent de comanda pe care o faceai (o budinca, o prajitura mica) ; INSA AM OBSERVAT UN ASPECT erau serviabili cei care aveau nevoie de tine (patronii tavernelor, cei de la hoteluri) insa ceilalti erau ca pe la noi, nu generalizez insa erau oameni si oameni sa va dau un exemplu: am intrat in Limenas intr-o banca pe la ora 2 nestiind de programul lor, usa era larg deschisa, nici un semn de inchis, nici un paznic, am intrat si am asteptat la ghiseu, noi vream sa schimbam niste lei in euro, cand apare un grecotei cu o falca in cer si una in pamantsi a inceput sa faca spume la gura OUT OUT mai mai sa ne ia la bataie, l-am injurat si noi in romaneste si am plecat, va dati seama ce soc am simtit cand o saptamana toata lumea se purta cu tine ca si cu niste printi si apoi injuraturile astuia; altadata intr-o farmacie am cerut ceva pt. o iritatie si vanzatorul avea o greata si un sictir mai ca le intreceau pe cele de la noi (cele de la stat) ; sau toti grecii cand lasam masina pe marginea drumului sa filmam diferite locuri ne claxonau insistent si ne faceau tot felul de semne ca sa plecam de acolo, desi trecea o masina la 10 min. ASADAR in afara de cei care au nevoie de tine exista oameni si oameni ca si la noi; nu am avut insa "norocul" sa dau peste vre-un grup de romansi mai veseli sau mai de la tara, iara in afara de acele mici incidente totul a fost perfect in ceea ce priveste gradul de civilizatie, ex. am avut parte in special numai de englezi si la terasa unde mancam si la vila unde eram cazati, si pe plaja, cam peste tot, nu stiu cum e in Anglia dar oameni mai civilizati ca englezii pe care am avut ocazia sa-i intalnesc nu am intalnit toata viata mea, nu se uitau in farfuria ta ce mananci, daca erai cu masina si erai la o intersectie si nu stiai pe unde sa mergi te asteptau pina te hotarai nu ca la noi te claxoneaza pina innebunesti, cei cazati la vila dimineata te salutau cu Hello, nu treceau prin fata camerei cand filmai ceva chiar daca stateai mai mult sa filmezi, daca te intalneaifata in fata cu cineva si nu aveti loc sa treceti amandoi ei erau mereu primii care te pofteau sa treci si etc...

Asadar, la final, sperand ca ati avut rabdarea sa cititi totusi nu v-ati plictisit, toate acestea le-am spus, in speranta, ca unii din cei care pleaca acolo sa sa stie la ce sa se astepte si pe drum si acolo, poate la unii sfaturile mele le vor prinde bine, se vor folosi de ele pentru a avea cat mai multa distractie, liniste, sa poata sa-si petreaca cat mai mult timp acolo - MERITA!

LA FINAL concediul pe insula Thassos isi merita toti banii, faceti tot posibilul si VIZITATI CAT MAI MULT din insula, faceti PLAJA PESTE TOT, nu uitati de OCHELARII DE SCAFANDRU, de NAPOLITANELE PT. PESCARUSI pe ferryboat (sa nu va fie frica de ei). Sper sa revin in zilele urmatoare cu niste poze desi am filmat 10 casete, daca nu... , oricum realiateta este mult covirsitoare decat orice poza (VIATA BATE FILMUL). Celor care vor sa ma mai intrebe ceva le stau la dispozitie... , ALTFEL VIZITATI INSULA THASOS PE TOATA, MERITAAAAAAAA!

O ZI FRUMOASA TUTUROR!


[fb]
---
Trimis de cdg_003 in 13.01.10 22:24:07
VIZUALIZĂRI: 20487INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Corfu
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
28 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cdg_003); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Poza desktop?
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16900 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    28 ecouri scrise, până acum

    Dragoș_🇷🇴 [13.01.10 22:55:54] »

    sincere felicitari pentru calitate, detalii si mai ales cantitatea de informatii pretioase oferite! +100PMA!

    mirelab [13.01.10 23:07:48] »

    Mai mult decat perfect review-ul tau!!! Va fi cartea de capatai a oricarui explorator de Thassos.

    Inutil de spus ca am aruncat si eu cu maximum de puncte in tine.

    cdg_003 [13.01.10 23:18:32] »

    Multumesc, cand voi avea timp voi scrie si despre Corfu

    dandy_pete* [13.01.10 23:46:06] »

    Excelent review. Bravo, felicitarile mele sincere! Cu adevarat, acum la ora asta sigur ma va face sa visez frumos. Te-am punctat si eu, maxim.

    kmy [13.01.10 23:48:41] »

    excelent review-ul tau!!!! foarte multe informatii. De-ar scrie toti asa...

    mirelab [14.01.10 10:12:23] »

    @cdg_003, ca tot spui ca ne vei mai scrie...imi permit sa iti dau sfat:

    ar fi foooorte utila pentru multi turisti o paralela/comparatie intre cele doua insule. In materie de Grecia este o intrebare frecvent intalnita: Thassos sau Corfu?...chiar daca cele doua insule nu au foarte multe in comun in afara farmecului elen.

    Multumesc anticipat pentru efortul tau!!

    gushpi [14.01.10 11:14:16] »

    Este! Maximum de puncte acordate, reprezinta prea putin fata de recunostinta mea acordata in totalitate!

    baranci [14.01.10 11:35:06] »

    da azi am visat cu ochii deshisi,a fost superb rewieul tau a fost o placere sa calatoresc alaturi de voi meriti punctajul max ,felicitari

    ileanaxperta* [14.01.10 12:04:52] »

    Eu am fost si in Thassos si in Corfu. Mi-au placut ambele insule intr-adevar in primul rand pentru farmecul lor elen, (vorba Mirelei) dar…Dar, nu stiu exact, exact, de ce mai mult mi-a placut Thassos. [...........]

    Nota webmaster99: continuarea frumoasei paralele intre cele doua insule va las sa o descoperiti singuri aici. Lectura placuta!

    gushpi [14.01.10 12:14:59] »

    Ileana-Ileana, ai si tu un vot!

    Deci vara urmatoare ma paste un drum in Thassos...nashpa, deci pana atunci tre sa zic "pas" berii...si altor cheltuieli ce pot fi evitate!

    webmasterXY* [14.01.10 12:18:56] »

    @Ileana, te invit sa muti ecoul de mai sus intr-un review aici. Cred ca este foarte util si merita o "casa noua", unde sa ii primeasca pe toti care nu sunt hotarati incotro sa o apuce in Grecia

    @cdg_003 este valabila si pentru tine invitatia de a scrie la adresa indicata mai sus daca te hotarasti pentru o astfel de "analiza".

    Multumesc!

    ileanaxperta* [14.01.10 12:25:35] »

    Multam pt. apreciere. Il voi muta si-l voi si imbunatati, dar acu ma preseaza o lucrare despre o conferinta de presa pe care trebuie musai s-o predau cat mai repede...si-asa sunt ca iepurele din Alice...ma tot uit la ceas...poate pe seara...O zi cat mai buna!

    webmasterXY* [14.01.10 12:30:35] »

    Sa amintesti in lucrarea pentru conferinta de presa si de AmFostAcolo... fie si off topic !

    gushpi [14.01.10 13:06:01] »

    Eu nu ma mai joc!

    Pai daca concurez cu experti in elaborare discursuri pentru conferinte de presa...

    danoradea [14.01.10 13:15:41] »

    excelent review-ul, va trebui sa iau notite, pentru la vara, foarte utile detaliile, felicitari!

    georgiana [14.01.10 18:37:56] »

    Sunt de acord cu aproape tot ce ai scris tu. Si eu am fost tot in septembrie anul acesta, in insula Thassos.

    Am fost cazati chiar in Limenaria, dar sincer, nicodata nu am simtit mirosul aceala rau despre care spuneai tu si chiar eu sunt destul de sensibila la mirosuri, uneori fac indigestie si daca simt un parfum mai greu, pe strada!

    Poate ca n-ar fi bine cei ce doresc sa aleaga aceasta statiune sa renunte, doar ca tu ai avut, poate ghinion, eu chiar ii sfatuiesc sa aleaga Limenaria!

    In primul rand, o recomand pentru ca are foarte multe plaje, pentru toate gusturile.

    In al doilea rand, pentru admosfera placuta, cand se lasa inserarea!

    Si... ca o paranteza, la ce spuneai despre englezi si folosirea claxonului in intersectii... sa stii ca nici la noi in Banat, nu se foloseste claxonul cu anii... doar pentru caini sau pisici. Sicer!!!

    Pentru ce sa zapacim omul, care... oricum e deja derutat?

    cdg_003 [14.01.10 20:54:07] »

    Multumesc tuturor, celor care au scris mai sus, sper ca toate informatiile sa mai fie inca utile inca, repet, am scris acestea in 2007.

    Pt. Georgiana, in Limenaria, dupa cum am spus, am fost doar in trecere de vreo cateva ori, si seara, noi am simtit acel miros, dar intr-adevar nu asta ar trebui sa fie un criteriu in alegerea destinatiei, poate am fost noi cu mai putin noroc, dar orasul-oraselul, merita tot pentru o destinatie turistica. A, imi aduc aminte ca in Limenaria am luat de la un fast-food, niste cartofi prajiti pusi in cutiute ca cei de la KFC si ne-a turnat pe deasupra ketchup si niste condimente, si i-am mancat cu o asa pofta!! cred ca pt. noi au fost primii cartofi prajiti mancati cu ketchup si ni s-a parut asa ceva mai special)).

    Apropo de mancare, grecii am observat ca pun foarte multe condimente in mancare asa ca pina ne-am obisnuit cu mancarea au fost ceva drumuri pina la toaleta, pt. cei cu un stomac mai sensibil recomand sa-si ia dupa ei niste medicamente; si un alt lucru ce am mai observat in Thassos este ca erau foarte multe pisici, caini lipsa, ca deh, emigrasera toti in Romania chiar la terasa Fedra unde mancam erau 3 pisici le si botezasem Bobcat, Nikopolidis si Stavros))

    Iar la final, tot pt. Georgiana, in legatura cu claxonul eu fiind din Pitesti, sudul tarii Muntenia-Oltenia... cred ca sloganul pe aici e: "Daca nu claxonezi nu existi"))) deci...

    O zi frumoasa tuturor!

    cdg_003 [14.01.10 21:05:11] »

    a, si pt. mirelab, o paralela intre Corfu si Thasos nu pot sa fac, singura diferenta dintre cele 2 este ca in Corfu ai mult mai multe posibilitati de distractie si un pic mai multe de vizitat, Thasos este mai linistita, dar o sa va convingeti singuri dupa ce am sa mai scriu si despre Corfu, cred ca am sa scriu mult mai incolo, de, serviciul... , bebelusul pe drum..., si acolo am sa postez mult mai multe poze caci in Thassos, nu stiu daca am scris, mai mult am filmat 10-12 mini-dv decat pozat.

    Cam asta a fost! Zile frumoase tuturor!

    dianabzs [15.01.10 18:03:58] »

    foarte utile impresiile tale! as vrea, daca se poate, mai multe informatii despre plajele dim limenas, in special despre makryammos.

    astept si impresiile din corfu!

    p.s. 100 pma

    cdg_003 [15.01.10 20:59:21] »

    pt. dianabzs, imi pare rau dar nu stiu nimic despre aceasta plaja, dupa cum am scris noi am stat in Golden Beach si am colindat mai mult partea de est si sud in Limenas am facut doar vizitie, dar m-ai facut curios si am intrat pe Google Earth (un program pe care il recomand cu caldura tuturor) si se pare ca plaja este linga Limenas, intre Limenas si Golden Beach, (PE COASTA-NU PE DRUMUL PRINCIPAL) iara pozele de acolo arata superb, cred ca este o plaja minunata si am mai observat tot spre Golden Beach niste plaje retrase si cred ca foarte frumoase, dar cred ca se ajunge la ele doar cu ATV-ul, nu prea par drumuri asfaltate; si tot linga se pare ca este si cariera de marmura despre care am vorbit; acum imi pare rau ca nu am colindat si pe acolo, pare nespus de frumos, inca o data intra pe Google Earth si vei vedea singura!

    ileanaxperta* [15.01.10 22:15:50] »

    Pt. dianabzs, Makryammos este o mica statiune (de fapt satuc, asa cum sunt mai toate localitatile din Thassos), situata in N-E-ul insulei, aproape de capitala, Limenas. Datorita pozitiei sale, intr-un golf super frumos si protector, aici nu prea sunt valuri, apa este de o claritate aproape ireala, cu intrare lina, taman buna pt. copii. Iar plaja este una destul de generoasa, cu nisip foarte fin. Plaja de aici are Blue Flag, cred ca stii ce inseamna. Tot golful este imprejmuit de dealuri verzi si de muntii cam pitici,cu paduri bogate de pini. Sa stii ca este o locatie cam scumpa, dar eu zic ca merita...oriunde in thassos.

    Admin [01.03.10 12:12:06] »

    mutat la 'Descopera Thassos'

    sniga [17.05.10 09:32:12] »

    Buna! In Golden Beach sezlongurile se platesc pur si simplu, nu ca in alte parti, sa-ti ofere si ceva de baut?

    Am citit ca sant unele plaje in care sezlongurile gratis, daca consumi ceva. Doream sa stiu daca si aici e la fel. Multumesc.

    cdg_003 [18.05.10 20:50:40] »

    in golden beach majoritatea sejlongurilor sunt intinse pe plaja de diferite persoane nu cred ca sunt ale vreunui restaurant, daca te asezai pe ele venea dupa un timp cineva si ii plateai nu mai tin minte cat 2-4euro sezlongul, probabil tot cat ar costa o bautura sau o consumatie mica, dar daca te asezai pe linga ele cu cearceaful pe nisip nu zicea nimeni nimic, acuma depinde de tine ce vrei sa faci

    iSKY* [20.08.10 13:35:04] »

    Ce s-a scris aici va fi "ghid de buzunar" pentru mine, voi aranja si voi imprima! Super! Felicitari pentru munca depusa in a scrie atatea randuri despre Thassos! Felicitari de asemenea pentru vacanta de vis pe care ati avut-o acolo! De abia asteptam sa ajungem si noi... plecma pe 25.08 din Romania!!!

    smile4mee [06.07.12 09:36:43] »

    Un numar de telefon de la acea Vila sau de la alta nu ai? Noi am vrea sa plecam in iulie si tare imi e ca nu gasim cazare si dormim in masina...

    tirol [22.02.13 09:49:55] »

    @cdg_003: un vot maxim pt un review - ghid de vacanta- deosebit de util pt cei ce vor vizita Thassos-ul.

    Il voi lista!

    Multumesc

    iuhas [23.02.13 10:46:57] »

    @tirol: un sfat: D uită-te mai atent și la perioada pentru care a fost făcut review-ul. din 2007 s-au mai schimbat niște lucruri. de exemplu traseul (exista mai multe variante, de pe autostrada iesi la Chrisoupoli etc), prețurile...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    14 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    baranci, cdg_003, dandy_pete*, danoradea, dianabzs, Dragoș_🇷🇴, georgiana, gushpi, ileanaxperta*, iSKY*, iuhas, kmy, smile4mee, tirol
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.098051071167 sec
    ecranul dvs: 1 x 1